1,853 matches
-
aduse imediat vorba despre taică-său și despre căminul unde fusese internat. Zău așa. Fran, însă, simți un fior de încântare văzându-l pe Laurence, calm și fermecător, îmbrăcat într-un pulover de lână de culoare deschisă și niște pantaloni lejeri de bumbac, așezat într-un colț al canapelei drăguțe de creton din drăguța cameră de zi îmbrăcată în creton a maică-sii. Fran rămăsese oarecum surprinsă când văzuse prima oară încăperea aia, că existau atât de multe tipuri de modele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
merg exact ca ursul. De multe ori, eu nu mai ies că e sezonul rece, e frig, că asta este, oricât te-ai îmbrăca de gros. Peste iarnă nu-mi pun ca Baba Dochia, e frig, se simte, dar mai lejer, dacă am avea voie un reșou, altă treabă. Am patru pături, trebuie să te ții aprovizionat. Ținem hainele în genți, aș vrea în rafturi, dar degeaba, că aici este control în fiecare lună și ți le ia, ți le răscolește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
franchețe această impresie. Așa se face că aproape că mi-a părut rău că epoca pașoptistă lipsește. Episoadele plasate în contemporaneitate sunt și ele expresive, subiectul pulsând în diverse medii sociale: universități, cluburi, spații interlope, funcționărime și boema artistică. Alunecarea lejeră de-a lungul istoriei este punctată prin câteva episoade bazate pe deconstrucția unor miteme precum vampirul, Omul negru, diavolul, virusul indestructibil, amalgamate într-o poveste despre supraviețuire și incertitudine. Atât omul trecător, cât și nemuritorul Zogru se luptă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
spre povestea lui Achile, un bărbat cu coarne și creastă, spre aventura lui Zogru însuși, obligat să trăiască vieți străine, prilej de acumulări epice, legate unele de altele și în același timp de istoria românească, ale cărei noduri se dezleagă lejer, prin „despachetarea“ narativă a romanului, cum este cazul demascărilor și autodemascărilor din anii 50, care aici decurg dintr-un simplu accident al Vencicăi. Tot așa controversa declanșată printre istorici în legătură cu locul în care se află mormântul lui Țepeș, mutarea curții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de așezare a insurgențelor. Lumea Doinei Ruști este lipsită de agresivitatea ostentativă din proza ultimei generații, se desfășoară după tonul unui creator binedispus. Așa se face că în fireasca și crâncena luptă pentru supraviețuire, apar ființe ciudate, care se mișcă lejer printre filele timpului. Glolele răsar din pivnițe întunecoase, morgonii parazitează sufletele melancolice, iar fantomele (preferatele mele) plutesc risipite peste furnicarul vieții. Toate aceste personaje au rolul unor martori narativi care înregistrează în tăcere conflictul epic, sunt un fel de memorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cele din urmă la o înțelegere, dacă nu s-ar fi întâmplat ceva imprevizibil. Ioniță stătea năucit lângă roata trăsurii, iar Iscru cobora alene. Vizitiul rămăsese neclintit pe capră. Pampu-Zogru urmărea fascinat discuția dintre spătar și frații care se sprijineau lejer în bâtele groase, lustruite, din lemn de stejar. Spătarul povestea ce și cum auzise despre ei, iar în jur țâșneau murmure de plăcere. Ei, văd că sunteți la curent... și un om destul de cumsecade, spunea unul dintre frați, haide să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
era stăpânul unei săli de manuscrise ce se numea pompos Departamentul Anexelor ori, pe scurt, Anexele. Nu era istoric, așa cum nu erau aproape jumătate dintre angajații secției de istorie a Academiei, ci terminase Dreptul, la o particulară, în condiții destul de lejere, prin 1997, și imediat se ivise locul ăsta bun, unde îl luase un prieten de familie. Bunicul lui Andrei Ionescu fusese activist cu funcție mare, pe vremea lui Ceaușescu, iar Zogru îl cunoscuse. Mai mult, bătrânul Ionescu fusese unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
-l termine, dar acestea erau doar niște gânduri care nu se potriveau cu faptele. Stătea deasupra copacului, mort de frică, și abia putea să privească spre mătăhălos, care își ținea halatul albastru cu o mână, iar cu cealaltă se scărpina lejer la ceafă. Câtva timp încercase să-l urmărească de la distanță, ascuns în diverse persoane, dar chiar și așa tremura de frica lui, se simțea amenințat și încolțit, iar oamenii în care intra deveneau brusc intimidați de el, chiar și unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
spre Universitate. Josh Mollner era cazat la Boulevard, într-un apartament ale cărui ferestre dădeau spre Calea Victoriei. Zogru mai fusese în această clădire, iar acum se simțea răscolit de amintiri. A intrat ascuns într-o cameristă, apoi s-a instalat lejer în sângele lui Josh. Camera era mobilată cu obiecte subțiri și dantelate, din lemn alb și catifea verde. Pe ferestrele mari se vedeau strada și scările de la Cercul Militar. În colțul camerei stătea neclintit și speriat un general rus, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și era nefericit ca orice ființă exclusă. În cele din urmă, grupul se risipise, după ce Andrei Ionescu promisese să vină la Cantacuzino și să-și examineze gâtul, care acum i se părea și lui inflamat. Zogru prinsese privirea Giuliei aruncată lejer peste umăr, în direcția în care se îndepărta Andrei, ținând-o pe Flori de după talie, și se simțise trădat. În seara aceea îl cam expediase pe Bobo: Îmi pare rău că te-am chemat, de fapt sunt obosită și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
suntem proprietarii, nici becuri pe care să le stingem și să le aprindem doar prin bătăi din palme, iar obiectele în lumea noastră nu vin lângă noi când le strigăm. Această dimensiune era, uau!, nu am cuvinte, duceai o viață lejeră, aveai un creier dezvoltat de când te nășteai, dar mi-am dat seama că trebuie să ajung acasă. Am rugat-o pe Kripton să mă ajute să redeschid portalul. Ea a spus că mă va ajuta, dar nu poate singură, ci
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
să întindă o mână tremurândă spre iluzia de lumină care se estompa chinuitor, dar nu putea. Trupul nu mai era al ei, nici mintea, nici simțurile. L-a privit neputincioasă, cum i-a întors spatele și a plecat cu pași lejeri, un înger întunecat care abia atingea nisipul de marmură, un înger de gheață care se depărta de ea pe întinsul drum al vieții, fără să se uite o clipă înapoi. Și ea striga, plângea, suspina, urla și blestema dinlăuntrul ființei
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
bufet acasă la părinții mei... Mama a luat-o, zicea că e vorba de un comision pe care trebuia să-l facă pentru Arthus de Kersaint... - Interesant... Îi citi nedumerirea pe chip și continuă, Încercînd să adopte un ton mai lejer. - Mama dumitale ar trebui să fie În măsură să ne spună cine i-a prescris tratamentul ăsta lui Arthus și de ce... - La ora asta nu e acasă, lucrează la castel, indică ea cu glas lipsit de culoare. - Cade bine! În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mine în bloc. Cum am să mă mai pot relaxa vreodată ? De ce a trebuit să aleagă tocmai clădirea asta ? În timp ce urcăm în tăcere, încep să mă simt din ce în ce mai inconfortabil. Oare ar trebui să încerc o conversație de politețe ? Ceva așa lejer, ca între vecini ? — Sunt cam pe la jumătatea dosarului pe care mi l-ați dat, spun într-un final. — Bine, spune scurt și încuviințează. Cred că ajunge cu nimicurile. Ar trebui să trec direct la chestia care mă roade. O să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cincizeci de încercări, am reușit s-o pornesc. Și am șters cățeii de porțelan cu un șervețel. În afară de asta, n-am făcut decât să mă plimb încolo și-ncoace prin bucătărie. Am renunțat aproape imediat la „sandvișurile pentru un prânz lejer”. M-am chinuit ore întregi să tai două franzele - și am rămas cu zece bucăți uriașe, colțuroase și neregulate de pâine și o mare de firimituri. Dumnezeu știe unde-am greșit. Probabil cuțitul a fost de vină. Tot ce pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
un pic ciudat să-l văd în dimineața asta, după toate dramele de aseară. În momentul în care privirile ni se întâlnesc, colțul gurii i se ridică într-un surâs. — Bună, zice. Cum merge ? — Foarte bine ! zic pe un ton lejer. Perfect. — Nathaniel știe tot ce e de știut despre casa asta, intervine Trish, care se dă cu ruj. Așa că dacă nu găsești ceva... dacă vrei să știi cum se deschide o ușă sau orice altceva... el e persoana pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
dispoziție. Sare de pe pod și mi se alătură. E OK. Poți să mergi mai încet. Pornește pe stradă și eu mă iau după el, încercând să pășesc la fel de relaxată ca el. Dar nu sunt obișnuită cu un ritm atât de lejer. Sunt obișnuită să merg cu pași mari pe trotuare aglomerate, croindu-mi loc cu cotul și împingând. — Ești din satul ăsta ? îl întreb, încercând să merg mai agale. — Îhâm. O cotește spre stânga, pe o uliță pietruită. M-am întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
era la pământ... toate erau la pământ. Îmi pare rău, zic stângace. Mai ai și alte rude ? — Un frate, Jake. El s-a întors pentru doar o săptămână. Șovăie. Are propria lui afacere. De mare succes. Tonul îi e la fel de lejer ca întotdeauna, însă parcă de data asta simt o urmă de... ceva. Poate că n-am să-l mai întreb nimic despre familia lui. — Sinceră să fiu, eu m-aș cam muta aici, spun cu entuziasm. Nathaniel mă privește ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
tot mai mic. Iris mă vede cum îl privesc plină de admirație și-mi arată o acuarelă cu iazul satului, atârnată pe perete. — Ben a făcut-o. Apoi arată spre Nathaniel. Îl moștenește pe taică-su. Atmosfera e atât de lejeră și de relaxată, atât de diferită de orice masă pe care am luat-o vreodată acasă. Nimeni nu vorbește la telefon. Nimeni nu se grăbește să ajungă în altă parte. Aș putea să stau aici toată noaptea. În clipa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Nu mă pot abține și izbucnesc în râs. Normal că nu ! — Ce-ai făcut înainte ? — Ei... nu vrei să știi. Îi zâmbesc pentru a-mi da mai multă greutate vorbelor. Foarte plicticos. Nu cred nici măcar o clipă. Tonul îi e lejer, dar insistent. Ai avut o carieră ? Înainte să vii aici ? Fac câțiva pași fără să spun nimic, cu ochii în pământ, gândindu-mă ce-aș putea să-i spun. Îi simt ochii fixați asupra mea, dar mă uit în altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Da, foarte frumos, zice el, uitându-se încruntat la Harta rutieră a Marii Britanii, 1994. Care o fi ? A347 ? Sau A367 ? — Îhm... cred că v-ar sta foarte bine și cu jacheta deschisă, mă încumet. V-ar da un aer mai... lejer. Trish mă săgetează cu ochii întredeschiși, de parcă m-ar bănui că vreau să-i sabotez înfățișarea în mod deliberat. — Da, zice într-un final. Poate că ai dreptate. Dă să-și deschidă nasturii - dar haina pocnește atât de tare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
am dispărut pur și simplu de pe fața pământului. — Asta speram și eu ! Zi, ești bine, da ? — Sunt... bine, spun jenată. Mersi. Am fost doar surprinsă când am auzit că te pensionezi. — Nu sunt o fire chiar așa de masochistă ! Râde lejer. Treizeci și trei de ani de muncă de galeră, în slujba legii. E destul pentru orice muritor. Ca să nu mai zic pentru orice avocat ! Ajunge doar să-i aud glasul jovial ca să mă liniștesc. Cred că am luat-o razna. E imposibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ia încă temătoare o gură de prăjitură. În timp ce mestecă, privirea ei o întâlnește pe a mea, cu uimire. — E... delicioasă ! Atât de ușoară ! E adevărat, chiar tu ai făcut-o ? — Am bătut ouăle separat, îi explic. Asta o face mai lejeră. Pot să vă dau rețeta dacă vreți. Beți puțină cafea. Îi întind ceașca. Am folosit mixerul dumneavoastră electric pentru lapte, sper că nu vă deranjează. Se poate foarte bine face spumă și cu el, nu trebuie decât să fixați temperatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
că trebuie să luăm În calcul și alte sinergii alternative... PÎnă acum n-am făcut decît să stau, să dau din cap a Încuviințare și să mă gîndesc că toată aventura asta cu Întîlnirea de afaceri e o chestie extrem de lejeră. Dar acum vocea lui Doug Hamilton Îmi captează Încet-Încet atenția. Ce tot zice ăsta aici ? — ...două produse divergente... care devin incompatibile... Ce-a fost chestia asta cu devin incompatibile ? Și aia cu reconsiderarea totală ? Mă trece un fior de alarmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
-ți mulțumesc pentru tot ajutorul acordat. Ne vedem diseară la petrecere ? — Nu... știu, zic. Atmosfera a devenit brusc extrem de protocolară. E groaznic. E oribil. Vreau să spun ceva. Vreau ca lucrurile să fie iar cum au fost acum cîteva clipe, lejere și amuzante. Dar nu știu ce aș putea spune. Ajungem la etajul nouă și liftul se oprește. — Cred că de aici mă descurc, spune Jack. Adevărul e că te-am rugat să mă Însoțești doar ca să-mi ții companie. Îi dau stîngace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]