2,956 matches
-
li se pot da toate culorile și formele cuvenite sau, dimpotrivă, nu li se pot da toate, lăsându-se de o parte unele sau adăugând altele, atât mai multe, cât și mai mărețe”. În apărarea acestei solidarități de conținut între logos și imagine s-au ridicat o seamă de nume sonore gândirii contemporane. Cea mai tranșantă poziție ni se pare aceea a lui Gilbert Durand: „Celelalte civilizații ale lumii, civilizații non-occidentale, n-au făcut niciodată o tăietură între informațiile (să zicem
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nu a fost niciodată un teoretician pur. Căci filosoful se justifică pe sine ca dascăl al cetății. „Son enseignement, à prédominance et orientation politiques, doit préparer au métier de législateur et a l’activité politique”. C. Exercițiul ideologic între cuvânt (logos) și imagine (eikôn) Competențele comunicative (mai precis capacitatea de a purta o discuție asupra unor puncte de vedere diferite) degenerează treptat, conform lui J. Habermas, în instrument de reproducere a structurilor de dominație. A fi o prezență înseamnă, implicit, a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
artei pornește azi din această incompatibilitate: sufletul vine cu un adevăr care se naște cumva împotriva limbii. Totuși, el are ceva de spus. Cum poate deveni această aventură silențioasă a sufletului o aventură istoric-destinală? Ce conexiuni simbolice suplimentare și inaccesibile logos-ului promite iconicul ? A comunica este, între altele, o formă specific umană de exercitare a puterii. Omul a iscodit în marginile propriei istorii tenebrele gloriei discursive. Numai „omul regal” poate disprețui temeinic cuvântul. Pentru că e conștient de orgoliile sale. Poetul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Boivin, 1938 (ed. n. 1951). Luccioni, Jean, La pensée politique de Platon, Paris, PUF, 1958. Morrow, R. Glenn, Plato’s Cretan City. A Historical Interpretation of the Laws, Princeton, New-Jersey, Princeton University Press, 1960. Mara, M. Gerald, Socrates’Discursive Democracy: logos and ergon in Platonic political Philosophy, Albany, N.Y., State University of New York Press, 1997. Blössner, Norbert, Dialogform und Argument. Studien zu Platons „Politeia” (Abhandlungen der Geistesund Sozialwissenschaftlichen Klasse/Akademie der Wisenschaften und der Literatur, Mainz; Jg. 1997, Nr. 1
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
s Republic, Oxford, 1951. Levinson, R. In Defense of Plato, Cambridge, Mass., 1953. Rosen, Stanley, Plato’s Statesman. The Web of Politics, St. Augustine’s Press, Inc., 2003 (traducere în franceză: Paris, J. Vrin, 2004). Joly, Henri, Le renversment platonicien. Logos, episteme, polis, a III-a ediție, Paris, J. Vrin, 1994 (1974). Annas, Julia, Introduction à la République de Platon, PUF, 1994 (Oxford, 1981). Annas, Julia, Platonic Ethics, Old and New, Ithaca and London: Cornell University Press, 1999. Despotopoulos, Constantin, La
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
difficulties, but even more important, many differences between the two. Plato, Politics and the Spirit of „Esthetic Totalitarianism” (by Sorin Borza) Opposing to some tendencies in occidental philosophy and especially French one, the author wants to emphasize the idea that logos and mythical eikon have specific roles in the horizon of knowledge. In the philosophy of Plato, the eikon has as purpose the exposure of ontological meanings. The image is not only a product, but in the same time a determinative
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
afirmă că ei, sunt în număr de treizeci, nici unul mai mult, nici unul mai puțin. Unul dintre ei se numește de altfel HĂdonă, Plăcerea - pentru că fiecare dispune, evident, de un nume specific. Abis și Tăcere, Intelect și Adevăr, Om și Cruce, Logos și înțelepciune etc. Așadar, cincisprezece cupluri, fiecare purtând numele de sizigie. Ansamblul acestei familii de Eoni constituie Pleromul. Altfel spus, Cerul, lumea divină, sursa paternă... Irineu din Lyon își bate joc de acest nărav valentinian - ceilalți gnostici continuă pe același
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
acele timpuri, magia și miracolele țin de aceeași practică a minunilor. Lumea nu era pe atunci prea scrupuloasă, în privința a ceea ce e rezonabil și ceea ce e închipuire. în acele vremi de efervescență intelectuală, spiritele, demonii, iraționalul, miturile coexistă nestânjenit cu Logosul. Ca, de altfel, și astăzi... Astfel, Simon îl interpelează pe apostolul Pavel pentru a afla, contra unor sume de bani, câteva din secretele lui. Evident, magicianul creștin nu-i dezvăluie niciun alt truc decât credința și încrederea lui într-un
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ce cade și recade în sine/ numai vibrația veșnică și brațele plută pe ape/ totdeauna sunt sus și în coaste îmi sună tot ape/ nici început nici sfârșit nici iluminare cândva/ unde de mal și de mal oriunde mai aproape”. Logosul integrator și centrul ca perpetuă aspirație organizează subiacent și imnele, și baladele din culegerea Lumină de seară (2000), care încorporează și tehnica postmodernă a descrierii circumstanțelor în textul cu valoare simbolică: „recitesc înnoptând convorbirea cu gellu naum/ din contrapunct (12
MARCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288008_a_289337]
-
Un șirag de piatră rară/Pe moșie revărsată”). Ca foc latent al istoriei naționale, ea trezește neamul din somnul de moarte, trezire simbolizată de imaginea deșteptării „Viteazului din poveste”. Limba înseamnă cântecul originar al neamului, „doina dorurilor noastre”. Ea este logos, principiu ultim al existenței neamului, mijlocind comuniunea cu Dumnezeu: „Limba noastră îi aleasă/Să ridice slavă-n ceruri/Să ne spuie-n hram ș-acasă/Veșnicele adevăruri.// Limba noastră-i limbă sfântă,/Limba vechilor cazanii,/Care-o plâng și care
MATEEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288063_a_289392]
-
și director adjunct al Centrului Român de Cultură și Cercetări Umaniste. Ales vicepreședinte al Societății de Științe Filologice din România, este și membru în consiliul de conducere al Societății „Limba noastră cea română” din Republica Moldova, coordonator al Centrului de Cercetări „Logos”, coordonator al programului de cercetare „Studii eminesciene” la Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” din Ipotești, membru în colectivul de redacție al publicațiilor „Analele Universității «Al. I. Cuza»”, „Limba română” (Chișinău). Prin originalitatea și îndrăzneala cu care regândește structura gramaticală
IRIMIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287617_a_288946]
-
poezie imnică și cu un lirism al gnozei, cu o depășire a cunoașterii estetice și cu ridicarea la cunoașterea supraînțelegătoare, charismatică. Întoarcere, totodată, la poezia inspirată - în înțelesul de „insuflată”. Într-un atare context ontic și gnozic, cuvântul poetic devine logos, reumplându-se de forța sa originară, esențială și plăsmuitoare. O asemenea rostire transsubstanțiază materia prin/în verb, existența își recapătă sensurile genuine „tari”. Ființă și limbă, existență și sens se nasc simultan și osmotic, consubstanțial și coextensiv. Limba însăși a acestei
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
frecvente mai ales în versurile recente, care au un accentuat caracter religios, nu urmăresc facile efecte de pitoresc, ci se întorc, printr-o arheologie a rostirii, la prestigiul auroral al limbii și apropie expresia de esențialitatea și energia plăsmuitoare a logosului. „Vergiliu și latina lui sunt natură”, spune I.-traducătorul, care îl consideră pe autorul Eneidei cel mai mare poet al omenirii tocmai pentru că la el „puterea cuvântului se impune ca o rădăcină a lucrurilor”. Fiind de o atare factură, lirica
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
Románica” (1968-1973). A colaborat la numeroase reviste din România și din străinătate: „Revista critică”, „Arhiva”, „Cercetări istorice”, „Diplomatarium italicum” (Roma), „Studii italiene”, „Însemnări ieșene”, „Tempo” (Milano), „Suflet românesc” (Roma), „Cuget românesc” (Buenos Aires), „Buletinul Bibliotecii Române” (Freiburg im Breisgau), „Filología” (Buenos Aires), „Logos” (Buenos Aires), „Revue des études roumaines” (Paris), „Humanidades” (La Plata), „Orbis” (Louvain), „Románica” (Buenos Aires) ș.a. Personalitate de formație enciclopedică, cu preocupări în mai toate domeniile umanisticii, autoritate internațională indiscutabilă în aria filologiei romanice, G. a simțit o continuă atracție față de sferele
GAZDARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287181_a_288510]
-
Sârbu. În primele sale cărți - aflate într-un vădit raport de convergență - G. autorul pornește de la limbaj, înțeles ca proces (în speță, de la scrierea ca o ipostază a lui poiein), pentru a reconstitui unitatea originară pierdută a ființei și a logosului. Esența umanului - susține autorul- este partea noastră de ființă creatoare și plăsmuitoare de simboluri, singura care nu e amenințată a se stinge sau a se întoarce vreodată împotriva omului. Omul poietic - cum îl numește generic criticul - este urmărit pe firul
GHICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287254_a_288583]
-
la Pekin) sau la Thomas Pynchon (cu ale sale V. sau Gravitația curcubeului), ale căror opere par să nu mai „facă sens”, să nu mai depindă de un centru unic, În care asociațiile decurg dintr-o logică ce scapă unui logos. Ca să vin mai aproape, În literatura română, cred că tot anarhetipic funcționează câteva din scrierile ultimului deceniu, de la Orbitorul lui Mircea Cărtărescu la Exuviile Simonei Popescu. Logica lor nu mai este constructivă, cosmoidală, este o logică a asociațiilor mnemotice, sinestezice
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
s-a Întâmplat”, dacă „are o realitate externă ego-ului sau nu”, și gândim pur și simplu asupra a ce ne Învață pe noi - ca subiecți - respectiva experiență. Acest concept apare la Aristotel, cel puțin după Eugen Coșeriu, sub numele de logos semantikos: orice vorbire este În primă instanță pur semnificativă ea instituie situații, ne face să ne gândim la situațiile respective; abia apoi stăm eventual să ne gândim dacă s-a spus adevărul sau nu, dacă m-o fi păcălit interlocutorul
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Discursul despre ficționalizare poate fi continuat Într-o paralelă cu discursul despre experiența religioasă. Mie mi se pare că aici este un domeniu În care Într-adevăr avem un act institutiv, În sensul a ceea ce spunea Cornel Vâlcu Înainte despre logosul care instituie, se instituie prin acest mundus imaginalis pragmatic. Ficționalizarea ar fi, În acest sens, o deschidere spre o lume a imaginalului În absența unor realități concrete care să fie decodate empiric. Acest salt Înspre ficțiune și ficționalizare trebuie să
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
mea azi nu mai vrea să mintă.// De-aceea-ntreb: De ce să se agațe/ plăpânda mea făptură fără brațe?” Dacă în raporturile poetului cu realitatea, dominantă este tema iluziei, în raporturile poetului cu cuvântul tema dominantă este a luptei învingătoare pentru supunerea Logosului. Preocupare constantă, situarea poetului față de cuvânt și față de poem găsește la sfârșitul vieții lui D. o expresie alegoric-fantastică remarcabilă în narațiunea cea mai importantă din volumul de proze căruia îi împrumută și titlul: T de la Trezor (2000). În prima parte
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
lucrurilor care îl primesc, instaurând astfel un sens asupra realului. Numele și adevărul țin - grație exclusiv nouă - de Limbaj. Ritul T reprezintă o rebeliune față de limbaj: „din stăpân ce este ni-l facem slugă și instrument; convențional, comod, eficace”; „din Logos, plutind în cerul supraceresc, îl transformăm în abur proferat de gurile noastre”. Se obține astfel „conștiința manipulării libere a cuvintelor, în funcție de - să zicem - comandamentul X pe care ni-l dictează efemerida X-1; ne invadează un perfect sentiment de stăpânire a
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
grav tabloul axiologic”, iar „politizarea face ravagii și alungă, polarizând spiritele, discuțiile senine în literatură”. Concluzia este exprimată concis: „rezistența unei cărți [...] înseamnă doar rezistență literară” (Disidență și rezistență, 7/1991). Tot pentru primatul creației durabile pledează și editorialul Revanșa logosului: în situația în care „asaltul mass-media ne ispitește cu iluzia participării la istorie” iar „ura, patimile politicești [...], impulsul vindicativ pustiesc”, salvarea se află în „lumea spiritului, singura capabilă, după lecția lui Noica, să convertească răul în bine” (4/1992). Pe parcursul
MERIDIANUL TIMISOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288093_a_289422]
-
greci au loc mai ales într-o epocă mai târzie. „Cărțile Platonicilor”, cum le-a numit Augustin, i-au furnizat unele explicații fundamentale, în special cea legată de existența unui singur Dumnezeu (care depășea dualismul maniheist) și cea privitoare la logosul său, supremă înțelepciune și raționalitate; Augustin a observat apoi în Confesiuni că această doctrină putea fi găsită și în Evanghelia după Ioan, dar aceasta nu însemna că neoplatonicii puteau să se ridice până la nivelul Evangheliei pentru că le lipsea credința în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
create (98, 10-12), sau că Duhul Sfânt nu pogoară asupra ființelor fără suflet și rațiune (98, 13). Scriitorul atacă și doctrina preexistenței sufletului lui Cristos (98, 14 sq.) pentru că a afirma, cum face Origen, că acel suflet era unit cu Logosul înainte de venirea în trup ar echivala cu a susține că orice suflet uman preexistent e de natură divină (98, 16). De fapt, tezele condamnate de Teofil ori n-au fost susținute niciodată de Origen, ori reprezintă deformări absurde ale teologiei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Potrivit acesteia, crede el, Cristos era divizat în două, iar omul era separat de Fiul lui Dumnezeu; Chiril vorbește însă de o uniune kath’hypostasin, conform căreia „nu a existat întâi un om obișnuit născut din Sfânta Fecioară și apoi Logosul a coborât să sălășluiască în el, ci, unit încă din pântecele matern, acesta a fost supus unei nașteri carnale, făcând din nașterea cărnii sale propria naștere” (Epist. 4, 4). Totodată, Chiril i-a trimis împăratului un tratat Despre adevărata credință
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
speră să poată spune ceva nou și (așa afirmă în comentariul la cei 12 profeți) să contribuie la clarificarea pasajelor obscure ale discursului profetic. Efrem din Antiohia (în Fotie, Biblioteca, cod. 229) și florilegiul intitulat Doctrina Sfinților Părinți despre întruparea Logosului atestă că Chiril a comentat și Psalmii, iar în unele manuscrise ce conțin serii de pasaje biblice s-au găsit și comentarii fragmentare la diverși Psalmi, până la 119, ce apar sub numele lui. În primul fragment ce servește ca introducere
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]