1,956 matches
-
astfel că, atunci când era trasă, pragul scotea un sunet aproape ca o chemare. Când pajii auziră acest zgomot, în odaia lor îndepărtată, tresăriră atenți. Lumina pâlpâitoare a lampionului de hârtie se reflecta pe scândurile și coloanele groase ale verandei, care luceau ca și cum ar fi fost lustruite cu ulei. Dându-și seama că stăpânul lor se trezise, pajii grăbiră pasul spre baia de lângă bucătărie. Pe drum, auziră un zgomot din direcția coridorului de miazănoapte. Părea al unui oblon de fereastră care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o să poată înțelege niciodată, cum de Nichita Stănescu putea să scrie la modul laudativ despre Lenin în anul 1957. Acest prost al satului jurnalistic, n-o să simtă niciodată muzicalitatea ruptă din suflet a genialului Nicolaie Labiș când a scris versurile: „Lucește o stea, printre multele stele/ Lucește pe ceruri și pe drapele/ Capăt de osie, roșie stea/ Osia trece prin inima mea.” Eu sunt fiul unui chiabur, care a făcut multă pușcărie în perioada stalinistă și care a băut cu prietenii
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Nichita Stănescu putea să scrie la modul laudativ despre Lenin în anul 1957. Acest prost al satului jurnalistic, n-o să simtă niciodată muzicalitatea ruptă din suflet a genialului Nicolaie Labiș când a scris versurile: „Lucește o stea, printre multele stele/ Lucește pe ceruri și pe drapele/ Capăt de osie, roșie stea/ Osia trece prin inima mea.” Eu sunt fiul unui chiabur, care a făcut multă pușcărie în perioada stalinistă și care a băut cu prietenii o seară întreagă în martie 1953
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
se poate! De unde au apărut cele opt volume cu documente privitoare la Istoria orașului Iași? Eu știu că - grație bunătății bătrânului - le am acasă. Cum au ajuns aici? Poate printr-o minune!” Călugărul mă urmărește cu atenție și ochii îi lucesc de bucurie. Nu întârzie să vorbească: Am să-ți spun cum au ajuns acele cărți în sipet. Nu-i nici o minune. Am avut două rânduri, din care unul... ți l-am dat ție. Le-am pus la vedere pentru a
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
s-au răspândit în mine ca o armată de spiriduși, am gustat din mâncare. Călugărul mă privea întrebător: Apoi așa o bunătate nu am mai mâncat de pe când biata mama o pregătea din ciupercile culese de mine. Bătrânului i-au lucit ochii și zâmbetul i-a luminat chipul, așa cum șade bine unei gospodine când o lauzi... După ce om rosti și rugăciunea către Cel de Sus pentru îndestulare, nu scapi fără să tragi un pui de somn. Pe urmă ne-om întinde
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Eminescu La steaua La steaua care-a răsărit E-o cale-atît de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum În depărtări albastre, Iar rază ei abia acum Luci vederii noastre. Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie; Era pe cînd nu s-a zărit, Azi o vedem, si nu e. Tot astfel cînd al nostru dor Pieri în noapte-adîncă, Lumina stinsului amor Ne urmărește încă
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
vrea să ne citești povestea vieții tale? în momentul ăla s-a auzit un oftat general de ușurare. John Joe era bătrânul. De fapt, era de-a dreptul preistoric. Avea niște sprâncene enorme și un costum negru care începuse să lucească din cauza uzurii. Mai târziu am descoperit că ăla era costumul pe care îl purta la ocazii speciale: la nunți, înmormântări, la vânzările de boi neobișnuit de profitabile sau când era închis de nepoată-sa în vreun centru de reabilitare. —Ăăăă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pe față, iar senzația de amorțeală care se instala inițial se risipea. M-am întors la oglindă și am zâmbit către propria mea imagine. Doamne, ce bine arătam în seara aia! Radiam! Uite ce piele curată aveam! Și cum îmi lucea părul! Și ce zâmbet cald și sexy aveam! Și cei doi dinți ieșiți în afară, pe care de obicei îi detestam... mi-am dat seama, dintr-odată, că mă prindeau de minune! Mă făceau și mai șarmantă. I-am zâmbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ei în viață era fundamentată pe asemenea speranțe de viitor. Ele erau echivalentul spiritual al banalelor activități cotidiene care pe ea o mențineau ocupată, iar pe Henry abătut. într-una din zilele ei bune soarele strălucea mai puternic, podeaua holului lucea și mai tare, iar Eva Wilt era și ea mai strălucitoare și fredona într-o zi prințul meu va veni în timp ce aspira treptele scării interioare. într-una din zilele ei bune Eva ieșea la întâlnirea ei cu lumea învăluită într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
cu lapte. Surogat, cafeaua e departe, în Brazilia... Surogat de cafea și înlocuitor de lapte. Bătrânețea e si ea surogat, iar poporul a atins virsta treia, pensionarea. Felii de pâine aspră, neagră, unse subțire cu magiun. Dar lingurița, cuțitul, farfurioarele lucesc, ca noi. Totul curat, proaspăt, ca primăvara. Ferestrele deschise, să intre elixirul, veninurile, amăgirea. Doamna Gafton desfăcu revistele proaspete. Își puse ochelarii, sorbi din ceașcă, privi titlurile primei pagini, renunță. De citit, oricum nu are timp decât seara, când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Camionul olog, umple cu zgomot pustiul, o uriașă sălbăticiune beteagă, avansând nesigur, defrișând bezna, felii felii. Dunga unei streșini ruginite. Lăzile mari de gunoi. Ghidonul unei biciclete. O ușă, mătura rezemată de topor, în pragul ușii. Altă ușă: statuia. Statuia lucește scurt, cât să clipești. În rama ușii, nudul, statuia. Sub jetul auriu, trupul gol al bărbatului. Fruntea mare, chelia metalică. Dominic, Tolea, el este! Șoferul se trezește de-a binelea, mâinile tremură, crispate pe volan. Privește înapoi, să revadă fantoma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
serii perisabile, în bâlciul planetar! Cum o să pună doamna Veturia țigară în gură... Cât despre băuturi, o amețea până și romul picurat în crema prăjiturilor. Dar n-ar fi putut nega plăcerea de a alinia cutiile, sticlele, spectaculoasele borcane. Privirea lucea, timidă, ca și cum obiectele acelea colorate ar fi un scut contra clisei zilnice. Fortificată, înnobilată... ca și cum ar fi redevenit o adevărată persoană, apărată, zău, așa, prin această puerilă înavuțire. Cum li se întâmplă copiilor când primesc daruri peste posibilitățile clasei lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și se mută amândoi aici, ca să deschidă Chowder Inn. N-o să uit în viața mea cât au muncit în primăvara aia, prima, ca să fie gata în weekendul de Ziua Eroilor. Totul merge ca pe roate. Lustruiesc la casa aia până lucește ca un pahar. Angajează un bucătar și două cameriste și pe urmă, chiar când să facă primele rezervări, Peg face o comoție cerebrală și moare. Acolo, în mijlocul bucătăriei, în plină zi. Acum e vie și vorbește cu Stanley și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
o pagină importantă din istoria marketingului.“ Nu-i de mirare că Cyril a intrat așa În priză. — În cinci minute. Dave se uită la ceas. Aproximativ. — Dar... de unde până unde ? spune Katie. Adică, așa, din senin ? În ochii lui Dave lucește un licăr de satisfacție. Evident că a spus povestea asta de o mie de ori de azi-dimineață și se distrează copios. Se pare că vrea să-și arunce și el așa un ochi asupra filialei din UK. — Parcă se retrăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
spune Jane pe un ton lugubru. — Și de ce mă rog ar face asta ? — Nu se știe niciodată. — Teoria mea, spune Dave, și cu toții ne aplecăm capetele, atenți la ce are de spus, e că vrea să vadă dacă plantele astea lucesc destul de tare. Arată din cap către Cyril, și izbucnim cu toții În râs. — Ai grijă, se răstește Cyril. Să nu distrugi tulpinele. Ridică privirea. Și voi ce faceți aici ? — Acum urcăm ! spune Katie și ne Îndreptăm cu toții spre scări, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
s-a deprins cu propria-i poziție - fiica ultimei concubine, cea pe care familia o consideră cea mai îndepărtată rudă. Tatăl ei avea șaizeci de ani când s-a născut ea. E ca un străin. Părul mamei e negru și lucește ca lacul, înfășurat într-un conci și prins cu un ac din bambus. Când începe, îi cere fetei să stea potolită. Pare solemnă, de parcă s-ar afla în fața unui altar. Ia piciorul drept al fetei, îl spală și îl șterge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
informații. Despre lupte, despre colegii săi, despre teritoriile albe. Kang Sheng îi înfățișează soțului meu un bărbat. Numele lui e Peștele Bătrân. Are chipul unui câine îmblânzit, cu urechile spânzurându-i de o parte și de alta. Costumul lui occidental lucește de grăsime în jurul burții, gulerului și coatelor. Se văd cusăturile. Parcă ar fi o armată de furnici. Buzunarele îi sunt umflate de carnețele și hârtii. Omul îi raportează despre teritoriile albe. Numele lui Liu Shao-qi este repetat în mod constant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Zedong și Chiang Kai-shek dau mâna în fața aparatelor de fotografiat. Îndeplinesc apoi ceremonia semnării acordului. Mao e în uniforma lui de bumbac alb, lipsită de formă, în vreme ce Chiang e într-un costum apretat de inspirație occidentală, cu șiruri de medalii lucindu-i pe umeri și pe piept. Nu vor exita doi sori care să strălucească pe cerul Chinei, îmi zice Mao în timpul zborului înapoi spre Yenan. El vede războiul civil ca pe ceva inevitabil. Îi spun că-i admir curajul. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
fă-mi o plăcere... trimite-i un sms în loc s-o suni. Apoi femeia s-a uitat la ceas. —Ei, și cu asta tratamentul meu facial s-a dus pe apa sâmbetei. Dacă în următoarele zile o să-nceapă să-mi lucească fața, e numai vina ta. Aceasta fusese o tentativă timidă de umor, însă nici unul dintre ei n-a râs. Din contră, fața lui James a căpătat, dintr-odată, o expresie foarte serioasă. —Julia, eu te iubesc pentru ceea ce se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
căpătat, dintr-odată, o expresie foarte serioasă. —Julia, eu te iubesc pentru ceea ce se întâmplă aici, i-a spus el aplecându-se și bătând ușor cu degetul în tâmpla femeii. Nu-mi pasă nici cât negru sub unghie dacă-ți lucește fața sau nu. Tu știi asta, nu-i așa? Julia a clătinat încet din cap, ca să încheie discuția, cu toate că bănuia că lucrurile nu stăteau chiar așa. În fond, frumusețea ei fusese unul dintre principalii factori care-l atrăsese pe James
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ridică, intră în casă și se întoarse cu o pătură sub braț. Ajunse la marginea salinei când soarele era foarte sus, încălzea pământul și alunga țânțarii spre adăposturile lor, sub pietre și tufișuri. Se opri și observă întinderea albă ce lucea ca o oglindă la douăzeci de metri sub picioarele sale, rănindu-i ochii și obligându-l să-i închidă pe jumătate, căci sarea reflecta lumina cu furie, amenințând să-i ardă pupilele, cu toate că era obișnuit de mic copil cu luminozitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cu foamea-n gât, dar s-ar fi cuvenit să remarce că doamna Petronela își schimbase costumația și arăta mai tânără în cizmele și pantalonii și geaca aia de piele neagră ce-i puneau în valoare o siluetă de puștancă. Lucea pielea pe ea de părea unsă cu smoală, și tot cu părul ăla vopsit roșu și sculat, geluit, de-ai fi zis că-i luase capul foc. Un bici și o furcă i-ar mai fi trebuit ca să fie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
era un soi de sferă argintie cu contururi neregulate, legată de jur Împrejur cu un odgon de oțel pe care Îl destrămasem și-l prelucrasem până ce părți din el ajunseseră să arate ca un năvod Încâlcit, prin ochiurile căruia sfera lucea stins. O vreme, ticăloasa de Chestie Îmi năpăstuise zilele, stând chircită În mijlocul podelei ca un broscoi țâfnos aflat Într-o pasă foarte proastă; știa că nu e terminată și asta nu-i plăcea deloc. Problema era, Însă, că eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
de eroism și ne-am eliberat de sub jugul fascist. Fasciștii erau altfel decât noi. Veneau din Apus, însă noi nu i-am vrut, deci am întors armele contra lor. Așa ne-a povestit profesoara noastră de istorie, cea căreia îi luceau ochii într-un anume fel când se ducea tata la ședințele cu părinții. Când începea marea sărbătoare națională, înaintea tuturor defilau cei mici, numiți șoimii patriei, după ei noi, pionierii, pe urmă armata, pe urmă sportivii, pe urmă toți ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
case nemaipomenit de frumoase, cărora italienii le zic palazzi. Voiam să țin minte, ca s-o uimesc la întoarcere pe mama. Și era un pod care se chema Puntea Suspinelor. Acolo tata m-a luat în brațe. Îi vedeam părul lucind de sudoare la ceafă, cămașa mea udă se lipea de cămașa lui udă. Începuse să mă doară piciorul, pantoful ortopedic îl trăgea în jos. Boala mea nu era una care să mă sâcâie cu dureri. Puteam totuși merge, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]