2,874 matches
-
eșapament și bujii. Și apoi motorul e gata. Un bărbat Îl trimite În jos spre un șasiu care Îi vine În Întâmpinare pe bandă, În timp ce alți trei muncitori scot din cuptor o piesă de caroserie vopsită În negru, cu un luciu În care Își văd propriile chipuri, și se recunosc pentru o clipă, Înainte de a prinde piesa de șasiul care Îi vine În Întâmpinare pe bandă. Un bărbat sare pe scaunul din față (trei secunde), pornește motorul (două secunde) și duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ușii de la intrare? Le observă costumele impecabile, unul de culoare albastru deschis, ca porțiunile cu apă ale globului pământesc, celălalt Într-o nuanță palidă de lavandă, ca pastilele parfumate franțuzești? În mod sigur trebuie să le fi observat ținuta milităroasă, luciul puternic al pantofilor, cravatele țipătoare. Probabil că simțise contrastul dintre aerul Încrezător al tinerilor și cel al cartierului călcat În picioare, dar, indiferent ce a simțit ea În acel moment, reacția ei complexă a ajuns la mine sub forma unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fântână arteziană susura printre pietrele acoperite de mușchi. Când am intrat pe ușa bucătăriei, am dat peste Jerome. Stătea la masă și citea Weekly World News. Paloarea de pe chip sugera că stătuse acolo mai toată luna. Părul negru, lipsit de luciu, părea din cale-afară de inert. Purta un tricou cu Frankenstein, pantaloni scurți, creponați, și teniși albi, de pânză, fără șosete. ― Iat-o pe domnișoara Stephanides, spuse domnul Obiect. ― Bine-ai venit În hinterland. Jerome se ridică În picioare și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
loc pe-aici. Mi-am pus tricourile ordonat În sertarele de la scrin, ciorapii și chiloții de asemenea, și mi-am atârnat pantalonii pe umerașe. Mi-am dus trusa de toaletă În baie și am pus-o pe poliță. Îmi adusesem luciu de buze și parfum. Nu eram sigură dacă ieșiseră din uz sau nu. Am Închis ușa de la baie, am Încuiat-o și m-am aplecat spre oglindă ca să-mi examinez chipul de aproape. Două fire Întunecate, Încă scurte, se vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
școală cu internat din apropiere. Un puștan de la o școală particulară, cu Înclinații artistice, cu un costum de om mare și, fără Îndoială, cititor de Camus sau de Kerouac. Costumul Durenmatt avea un soi de aer beatnik. Pantalonii aveau un luciu ca de piele de rechin. Datorită Înălțimii mele, puteam trece drept mai În vârstă decât eram - de șaptesprezece, poate chiar optsprezece ani. Sub costum era bluza cu mânecă lungă și guler drept, sub bluză era tricoul Lacoste, două straturi protectoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
a străinilor. Ce era mai uimitor era faptul că îi vedeam, poate nu tot pe aceiași elevi, întorcându-se cu brațele pline de ceva ce eu nu puteam vedea de acolo, din corpul D al etajul trei, ceva cu un luciu metalic și forme specifice. Câțiva cărau cutii din lemn, cel puțin așa mi se părea, căci erau foarte incomode de dus, dat fiind că se opreau din când în când pentru a le schimba poziția, după care porneau din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
așteptam. Înăuntru nu se aflau doar haine. Mai erau diverse... lucruri. Asta, zise el scoțând un maieu negru, e lucrat din fir de Corandif. Mi-l aruncă în brațe, așteptându-se să mă îmbrac cu el, și continuă: Pantaloni din Luciu Aernijf. Mi-i aruncă și pe ăia. Văzând că nu fac nimic cu ei, nici cu maieul, se întoarse spre mine: Deși au multe proprietăți speciale, nu se pot îmbrăca singuri. Mă gândeam că ar trebui să știi... Se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de o clipă, păru să se lupte cu sabia, de parcă ar fi avut o voință proprie, apoi se auzi un clinchet și aerul reverbera de glasul sabiei ce vedea lumina pentru prima oară după mulți, mulți ani. Lama avea un luciu metalic ce oglindea totul și părea să aibă de-a lungul ei, asemeni tecii, dar mai rar, motive vegetale. Eterna! zise Vladimir. Îngenunche în fața mea și îmi întinse sabia. Pumnul i se descleșta de pe mânerul frumos lucrat, dar sabia, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mă simțea pe mine și se transforma sub privirile noastre, a Cronicarului și a mea. Lama devenise albă în doar câteva secunde. Se și lungise puțin și își mai pierduse din lățime. Părea făcută din fildeș. Ce se întâmplase cu luciul metalic ce îl avea în mâna lui Vladimir? Mânerul se schimbă în pumnul meu. Părea să se adapteze formei pielii mele și căpătă un alt aspect. Era mai neted, mai elegant, mai suplu. Părea de o simplitate enormă, dar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în adânc ca să ne dăm seama de ceea ce se petrecea deasupra cu colegiul. La vreo treizeci de metri distanță de intrare se ghicea un gol în pardoseală. M-am apropiat de margine și lumina lămpilor improvizate începuse să scânteieze în luciul a trei căi ferate ce se lungeau de la un capăt la altul și mai încolo, în întunericul de nepătruns. Dinspre șine se auzea un sunet metalic... Deodată, caverna fu inundată de un zgomot incredibil! Pereții vibrară ușor și apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să răspundă unor calomnii atât de josnice. Or fi urechile lui Libo novice, dar ale lui Fulcinius vâjâie. Observă că Augustus îi supraveghează reacțiile cu coada ochiului. Ca să nu-i mai vadă satisfacția răutăcioasă de pe față, își concentrează privirile asupra luciului apei. Abia acum își dă seama ce greșeală colosală a făcut. Viețuitoarele nu sunt pictate, ci reale. Fântâna asta arteziană este un adevărat heleșteu. La fund, pe pereți, sunt amenajate chiar celule care servesc peștilor drept re fugiu, mai ales
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se închide în urma vestalelor, Marcia trece din nou la atac: — Scrisul i-o fi fost scabros, cum pretinzi tu, dar viața îi era castă alături de femeia iubită. — Care dintre ele? face sarcastic Augustus. Ochii Medullinei aruncă sclipiri reci, de un luciu metalic. Până și Tiberius s-a întors, captivat, spre ea. Debordează de vitalitate. Aceasta observă și îi adresează un mic semn complice. Nu-l înțelege pe moment, dar în clipa următoare o aude rostind: — Scandalul cu Iulia n-a fost
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de genul „Care este cel mai bun mod de a curăța o podea de linoleum de culoarea marmurei albe, care a devenit galbenă?“ sau „Am o pereche de sfeșnice de argint moștenite de la bunica mea. Argintul și-a pierdut acum luciul, vreo sugestie?“. Și în fiecare săptămână stau ore întregi la afurisitul de telefon, sunându-i pe fabricanții de linoleum și pe argintari: îmi cer scuze că le răpesc timpul și le cer răspunsuri. Așa fac eu jurnalism. Când și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
la față, e absolut superbă, cine ar fi crezut? Firește că noi știm că Jemima ar fi frumoasă, dar Paul și Geraldine nici n-au visat vreodată cum ar arăta Jemima dacă ar fi slabă. Părul ei pare cam fără luciu. Știu că e castaniu și moale, dar ai putea să-i adaugi câteva șuvițe blonde, să-l deschizi un pic? ― Cine crezi că sunt, Dumnezeu? râde Paul, dar e nevoie de doar câteva clicuri pentru ca Jemima să aibă niște șuvițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
materie de fard de ochi; picăturile de ochi i-au transformat albul ochilor în ceva mai strălucitor decât zăpada. Se uită la buzele ei pline și bosumflate, făcute să arate încă și mai pline cu ajutorul creionului de buze, rujului și luciului de buze - toate ale Geraldinei. În cele din urmă, se uită și la părul Jemimei, pe care tot Geraldine l-a strâns într-un coc franțuzesc, din care a lăsat să cadă niște bucle fine. ― Arăți superb, îmi șoptește Geraldine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ai de gând să mai stai? ― Trei luni? Iese ca o întrebare, nu mă pot abține. ― Bine, Jemima, dar cu o condiție. ― Da? Încep să am îndoieli. ― Oricât de tare ar fi, Kilburn Herald are nevoie de un pic de luciu. Sunt de acord să rămâi acolo dacă accepți să scrii o rubrică săptămânală despre Los Angeles. Aș vrea să aibă și cititorii noștri acces la un pic de bârfă de primă mână de la Hollywood. Vreau să știu cine ce face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
fustă scurtă care se leagănă. Roșul aprins îmi pune în evidență bronzul, și nu mai am nevoie de tot machiajul pe care m-a învățat Geraldine cum să-l aplic ca un expert. Cea mai slabă urmă de mascara și luciu de buze. Arăt sănătoasă, fericită, încrezătoare și, cel mai important, arăt ca o adevărată californiancă. Să fiu sinceră, nu sunt surprinsă că Ben nu m-a recunoscut, pentru că mă uit acum în oglindă și nici eu nu mă mai recunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pace printre făclii o mie Și în mormânt albastru și-n pânze argintie, În mausoleu-ți mândru, al cerurilor arc, Tu adorat și dulce al nopților monarc! Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă, Ce sate și câmpie c-un luciu văl îmbracă; Văzduhul scânteiază și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar. Și țintirimul singur cu strâmbe cruci veghiază, O cucuvaie sură pe una se așează, Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca, Și străveziul demon prin aer
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cutremur plopii, E ca în minte să te am Și-ncet să te apropii. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gândul. Și dacă norii deși se duc De iese-n luciu luna, E ca aminte să-mi aduc De tine-ntotdeauna. {EminescuOpI 194} GLOSSĂ Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate; Nu spera și nu ai
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
niște haine de paie numite la ei în vale „velințe” și încălțați cu cizme de paie, samuraiul și Yozō așteptau cu suflarea tăiată la marginea apei presărate ici-acolo cu zăpadă înghețată. Dintr-un desiș de trestii uscate, se zărea luciul întunecat al apei unde se adunase un pâlc de rățuște. Yozō îl bătu pe umăr și îi arătă sub un pom, singuratică pe lac, o lebădă albă cu gâtul lung scufundat în apă. Era o pasăre călătoare căreia țăranii îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
venind din țări îndepărtate și necunoscute. La semnul lui Yozō, samuraiul își îndesă repede degetele în urechi. Sunetul puștii se abătu peste mlaștină ca un tunet răzleț. Câteva cârduri de rațe se înălțară în zbor. Lebăda zvâcni în sus, tulburând luciul apei pe care se iviră cercuri largi și se îndepărtă bătând din aripi. Aluneca pe apă zbătându-și aripile. Pe luciu apărură câteva cercuri. Pocnetul puștii se răspândea în aerul rece precum cercurile pe apă. Ce bine că n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
peste mlaștină ca un tunet răzleț. Câteva cârduri de rațe se înălțară în zbor. Lebăda zvâcni în sus, tulburând luciul apei pe care se iviră cercuri largi și se îndepărtă bătând din aripi. Aluneca pe apă zbătându-și aripile. Pe luciu apărură câteva cercuri. Pocnetul puștii se răspândea în aerul rece precum cercurile pe apă. Ce bine că n-am nimerit-o, se gândi samuraiul. În urechi îi răsuna la nesfârșit pocnetul puștii, iar în nări simțea fără încetare mirosul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
orașul adormit și trecură dincolo de zidurile negre și înalte ale cetății. După ce măgarii trecură peste râul secat, întunericul nopții începu în sfârșit să se risipească, iar orizontul căpătă o culoare trandafirie. Pe când linia trandafirie se tot lărgea, ajunseră la lac. Luciul acestuia era roșu ca sângele. De ici-colo, dintre trestii, păsări de apă se înălțau în zbor fâlfâind din aripi. În depărtare se vedea un lanț de munți scăldați în soarele auriu. Para aquí, zise indianul oprindu-și măgarul ce scotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Din acea solie făceam parte și eu, nu ca misionar, ci ca tălmaci. Vasul nostru s-a îndreptat spre miazănoapte purtat de flux și după o lună puteam în sfârșit să zăresc în depărtare țara visurilor mele. Păsările dănțuiau deasupra luciului apei. O mulțime de bărci de pescuit prindeau pește printre valurile potopite de lumină în soarele de vară. Curând, dincolo de ape se iviră niște munți lini și domoli și conturul vag al unor insule. Era Japonia. O Japonie care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să danseze pe oglinda gheții. Nu se știe cum, fetele au zburat, fiecare, spre câte un nămete de zăpadă. Sorina la dreapta, Alina la stânga. Alin e și el în genunchi; reușește însă, să se ridice și să scoată sania de pe luciul ghețușului. Eu cred că... am să merg pe jos, în urma săniuței! face Sorina. Asta nu se poate! îi răspunde Alina care, mult mai curajoasă, s-a urcat iarăși când a înțeles că nu mai e nici un pericol. „Sigur că nu
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]