1,553 matches
-
peste o milă deasupra pământului. Plutesc în stoluri din ce în ce mai mari, coborând spre sud, spre următorul curent cald, apoi înălțându-se din nou. Ating optzeci de kilometri la oră, parcurg opt sute de kilometri pe zi cu mici bătăi de aripi. Seara, lunecă pe suprafața apei și se cuibăresc în apele întinse, puțin adânci, pe care și le aduc aminte din anii trecuți. Planează asupra câmpurilor secerate, dinozauri cu pene trâmbițându-și chemarea, un ultim memento măreț al vieții de dinainte de apariția sinelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Ea surâde și clatină din cap în fața îndoielii lui. Îl atinge ușor pe umăr: așteaptă. Aici, viața e lungă. Mai lungă decât crezi. Mai lungă decât îți poți închipui. Timp de o clipă, în amurgul înghețat, el se înalță. Cerul lunecă dintr-o nuanță de piersică spre rubiniu, apoi spre sângeriu. Un fir de ață șerpuiește pe fundalul luminos: un stol de cocori coboară de nicăieri. Scot un sunet preistoric, prea tare și prea răsunător pentru cât sunt de mici. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în cuvinte. Nu mai există nici scriitorul, nici cercetătorul, nici profesorul, nici soțul, nici tatăl. El a fost azvârlit afară. N-a mai rămas decât senzația, presiunea ușoară, caldă, asupra coastelor lui. Camera e rece și ea arde toată. El lunecă în jos, pe alei limbice dosnice, cotloane care au supraviețuit când uriașul neocortex și-a croit loc printre ele ca o superautostradă. Își simte pielea lipită de mâinile ei, pielea prea albă, ca de hârtie, brațele goale ca niște gheme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
identifică. —Dumnezeule. O lebădă de iarnă. Stafii în străfulgerarea aceea de lumină, o groază intimă. Ea îl strânge de braț, ca un garou. Nu se poate să vedem așa ceva. Au mai rămas o sută șaizeci. Dumnezeule, chiar asta e! Stafia lunecă scânteietoare de-a lungul câmpurilor. Nici unul dintre ei nu poate respira. El se agață de o ultimă speranță. — Asta a fost. Chestia aia de pe șosea. A spus că a văzut o coloană albă... Îi cercetează chipul - știință dorindu-și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
În lumină și culori vii și pestrițe, de parcă lumina se reflecta Într-un lac de safir. De la un capăt la altul al străzii, cît vedeai cu ochii, mulțimea Înainta cu mișcări Încete, dar sinuoase, de reptilă uriașă viu colorată. Parcă luneca, parcă se mișca, parcă se oprea, parcă Înainta, parcă se zvîrcolea aici și parcă Încremenea dincolo Într-un ritm intens și unduitor, nesfîrșit de complex și de uimitor, și care totuși se Îndrepta parcă spre un scop și o forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și omul a murit. Într-o clipă, un polițist care-l privea indiferent de la distanță se apropie de bancă, se aplecă, Îi vorbi și-l clătină ușor de umăr. Atunci trupul celui mort se lăsă puțin În jos, brațul Îi lunecă peste spătarul băncii și rămase așa, cu mîna atîrnată, cu pălăria ponosită așezată strîmb pe cap, cu haina descheiată, cu piciorul drept tras rigid spre spate. Chiar sub ochii polițistului care-l clătina de umăr, fața bărbatului se făcu cenușie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mișcau și se legănau Încet la fiecare pas al brancardierilor. Brancardierii ieșiră cu grijă, dar repede, pe poartă și se Îndreptară pe scările unui pasaj lateral Întunecat, deasupra căruia scria „Ieșire“. CÎnd Începură să urce scările de fier murdare, trupul lunecă puțin la vale, greoi, iar pălăria cafenie, veche căzu, descoperind părul cărunt-murdar, rar și Încîlcit al omului. Unul dintre polițiști ridică de jos pălăria și-i spuse unui brancardier: — E-n regulă, John! Am luat-o eu! Apoi porni În urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
roșu, galben intens, străpungînd Întunericul, iar pe alte șine se vedeau vagoane de marfă și șiruri de trenuri cufundate În Întuneric, goale, negre, așteptînd cu un aer ciudat de Încordare, de viață de curînd stinsă. Apoi peroanele lungi Începură să lunece pe lîngă ferestrele trenului, iar hamalii vînjoși ca niște tauri se iviră În fugă, salutînd Îndatoritor, strigînd, adresîndu-se celor din tren care Începuseră deja să le dea bagajele pe fereastră. TÎnărul Își luă Încet haina și geamantanul de pe suportul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
gândești pozitiv. Așa se spune despre un gând ca ăsta al meu, că l-ai gândit pozitiv, când nu te superi de nimic ci întorci tot ce ți se întâmplă spre ceva bun. Ei lucrează și eu mă duc să lunec puțin printre culori. O, dacă ați putea simți și voi parfumul și magia culorilor, cred că m- ați înțelege mai bine de ce sunt atât de fericit și de ce gândesc pozitiv! Dar nu cred că puteți veni aici, acum. Așa că va
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Atunci când aproximarea de similitudine se preciza la douăzeci de zecimale cele două obiecte intrau în conliguitate, iar cel mai mare străbătea spațiul. Gosseyn se similariză dincolo de grilaj și porni în fugă spre pădure. Sesiză prezența energiei magnetice și văzu avionul lunecând spre el deasupra copacilor. Fugea în continuare, urmărindu-l cu coada ochiului, încercând să-i analizeze sursa de energie. Nu avea elice, doar niște fișe de metal care ieșeau din aripile masive. Niște plăci de un tip analog acopereau fuselajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
era compusă din oceane întinse presărate cu insule, și o navă aeriană apăru plutind deasupra copacilor, în stânga. Avea vreo cincizeci de metri lungime, un bot scurt și o grosime de zece metri. Ateriză ușor în fața lor. O lungă pasarelă îngustă lunecă înspre ei. Atinse nisipul la picioarele tinerei femei. Ea urcă degrabă. Îi strigă peste umăr: - Repede! Gosseyn trecu pragul, iar ușa se închise și mașina începu să urce. Viteza cu care s-a desfășurat totul îi amintea o experiență analogă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
pentru închidere. Gosseyn aprobă și închise panoul. Era un risc ce trebuia să și-l asume. Putea fi oricând o conexiune cu panoul de control. Apăsă pe buton fără să mai stea pe gânduri. Se auzi metalul duruind, folii groase lunecară pentru a obtura deschiderea și se întâlniră cu un pocnet de oțel. - V-ar deranja dacă aș vorbi cu colegul de afară? întrebă Olerdon. Gosseyn se gândi la acest lucru. - Ce vrei să-i spui? - O, doar că am închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
lumină puternică. O serie de trepte mici duceau în vârful contrafortului. Secoh porni pe una din scări și-i făcu semn lui Gosseyn să urce pe cea care se găsea de cealaltă parte. Cum se apropia de vârf, un panou lunecă și dezveli partea superioară. - În genunchi, zise Secoh cu glas energic, și VEZI! Stând în genunchi, Gosseyn văzu umerii, o parte din brațe și a toracelui și capul celui culcat înăuntru. Figura uscățivă era destinsă, buzele ușor întredeschise. Era figura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
cutremură și se dădu înapoi, încet la început, apoi mai repede, pînă cînd îi văzu fața rînjind în gol retrăgîndu-se și micșorîndu-se în direcția cafenelei. Se întoarse și o luă la fugă. începu să alerge orbește pînă cînd piciorul îi lunecă și căzu pe trotuarul plin de mîzgă, învinețindu-și șoldul și umărul și udîndu-și pantalonii. Cînd se ridică în picioare, disperarea luă locul panicii. Simțea o dorință puternică și definitivă de a pleca din oraș, egalată doar de convingerea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
simțea ciudat de vioi. Unele din obeliscurile de pe colină radiau o lumină gălbuie, scăldînd baza altora și trasînd conturul cîtorva, așa că o luă la fugă pe deal. Aproape de vîrf, panta era neobișnuit de abruptă, iar Lanark se tot opintea, însă luneca mereu înapoi pînă cînd reuși să-și ia avînt pînă în vîrf, împleticindu-se între două monumente și căzînd pe un petic de pămînt plat. Culmea era un loc circular, cu un cerc de obeliscuri pe margine și cîteva grupulețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sînt calea de ieșire. — Ce vrei să spui? întrebă Lanark. Buzele se lipiră într-o linie ce părea trasată în piatră, apoi se mișcară iute spre pămînt, traversînd proieminențele postamentului la fel de ușor cum trece umbra unui pescăruș peste o cascadă. Lunecă mai iute pe zăpadă, apoi se opri și căscă o gaură ovală la picioarelor lui. Marginile buzelor aruncau o mică umbră pe zăpadă, dar se curbau abrupt spre vîrfurile proieminente ale unei danturi perfecte. Din întunecimea dintre ele se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și umerii i-ar fi ieșit printre ei, dar el urlă: — închide! Mușcă și închide! întunericul se închise deasupra lui și, cu o ciocnire, căzu. Dar nu prea departe. Cavitatea din josul gurii se îngusta într-un gîtlej în care luneca izbindu-se de pereți cu o viteză descrescătoare, pentru că hainele și brațul înghimpat i se agățau de margini. Pereții se strîngeau și se lărgeau, încălzindu-se cînd se strîngeau și răcindu-se cînd se lărgeau, iar coborîrea deveni o serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lărgeau, iar coborîrea deveni o serie de căderi friguroase între două strînsori fierbinți. Apăsarea și căldura crescură. Strîngîndu-l mai mult timp, pînă cînd începu să izbească cu pumnii și cu picioarele ca să se elibereze. Fu lăsat să cadă imediat, dar lunecă doar cîțiva metri, următoarea strînsoare fu atît de puternică încît nu-și putea mișca nici brațele, nici picioarele. Deschise gura să țipe, dar un amestec de lînă și țesătură i se strecură înăuntru, pentru că apăsarea făcuse ca vesta, cămașa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-și putea mișca nici brațele, nici picioarele. Deschise gura să țipe, dar un amestec de lînă și țesătură i se strecură înăuntru, pentru că apăsarea făcuse ca vesta, cămașa și jerseul să-i acopere fața. Se sufoca. Urină. Strînsoarea încetă și lunecă în jos, îmbrăcămintea fu smulsă deasupra capului, eliberîndu-i gura și nasul, apoi pereții se contractară și mai puternic, strivindu-l. îl părăsiră toate simțurile. Gîndire și memorie, putoare, fierbințeala, toate se risipiră și nu își dădea seama de nimic altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dacă te-ai fi dezbrăcat ca lumea și ai fi intrat cu capul înainte. Acum ești încă în convalescență după un șoc grav, așa că ia-o încet. Dorești ceva anume? — Ați putea să-mi dați ceva de citit? Mîinile doctorului lunecară în sus pe mîneci și, o clipă, rămase cu buzele strînse, semănînd cu un mandarin. — O să încerc, spuse el, dar nu-ți pot promite. Institutul nostru a rămas izolat de la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Există o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lui era o priveliște cu depărtări mișcătoare și încețoșate, soarele strălucind printre ele. Șiruri înzăpezite de nori despărțeau lanțuri înzăpezite de munți, iar ceruri argintii erau atît de aproape de oceane sclipitoare, că de-abia le puteai distinge. Institutul părea să lunece spre soare între pantele abrupte ale unui canion, și el îți aținti privirea în jos, încercînd să-i zărească fundul, dar cînd ceața de sub fereastră se subție și se desfăcu, văzu un spațiu violet-închis, cu stele și o semilună. Amețit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Tunelul avea o înălțime de un metru optzeci, cu secțiune circulară și o alee plată jos, suficient de lată pentru roțile unei tărgi. Lumina nu contenea să strălucească și să scadă într-un mod greu suportabil pentru ochi; strălucirea aurie luneca pe pereți cu fiecare pală de vînt cald, și era urmată de o întunecare lentă, portocalie, cînd apărea frigul. Tunelul se înclina și intra în alt tunel de două ori mai larg, apoi în altul, lărgindu-se din nou de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și doctorii în alb, Lanark văzu și oameni în haine verzi de îngrijitor, în salopete cafenii și în costume de afaceri cenușii. Se uită în sus și se clătină amețit. Privea un stîlp imens perpendicular cu lumini aurii și portocalii lunecau încontinuu în sus pe pereți în inele care se micșorau, asemenea acelora ale unei ținte. Munro îl apucă de braț și-l conduse spre o ușă care se deschise, apoi alunecă și se închise în spatele lor. Se aflau într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dar părea părăsită și cufundată în tăcere, pînă cînd Lanark recunoscu tăcerea pe care o produce ascultarea. Niște bărbați și femei în salopete stăteau lipiți de perete privind în sus. Lanark se uită și văzu imaginea inelelor portocalii și aurii lunecînd spre el, iar în centru, o formă triunghiulară se balansa și creștea în dimensiuni. Părea a fi baza unei întregi mașinării care cobora. Nu era decît o idee mai îngustă decît stîlpul, pentru că dinspre pereți se auzea un zgomot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
una din ele îl bătu ușor pe obraz, iar cealaltă zise: — Distracție plăcută, Sprîncenatule, după care amîndouă își apăsară buzele cu degetele, ieșind în vîrful picioarelor, furișindu-se cu gesturi exagerate. Lanark se duse la pat. Rima părea că doarme. El lunecă delicat lîngă ea și adormi. Cineva părea că-i pune o lanternă în ochi, așa că îi deschise. Salonul era cufundat în întuneric, dar fereastra de dincolo de arcadă era plină de stele. Apăruse o lună aproape plină și lumina ei pală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]