1,146 matches
-
decât să se facă de râs la tablă, s-a expus unui ger polar, În speranța că se va Îmbolnăvi la timp, stând În fața ferestrei deschise, doar În cămașă de noapte (fereastra dădea spre Piața Palatului și spre coloana ei lustruită de razele lunii); a doua zi era Încă sănătos tun și Întâmplător profesorul de care se temea a căzut pe nedrept la pat. La șaisprezece ani, În mai 1887, a terminat gimnaziul cu medalie de aur și a studiat apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
diverse fantome arhitectonice se Înălțau brusc, tăcute, În fața noastră. Ne treceau fiori reci, În general provocați nu de Înălțime, ci de adâncime - aveam senzația că ni se deschide o prăpastie la picioare - când niște pilaștri monolitici impunători, din granit lustruit (lustruit de sclavi, apoi din nou de lună și rotindu-se Încetișor În hăul lustruit al nopții) țâșneau deasupra noastră pentru a susține misterioasele rotunjimi ale catedralei Sf. Isaac. Ne opream cum ar fi la marginea abisului căscat lângă acei masivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
nu făceam nimic... El e cel mai bun prieten al meu. Râse ca de o glumă bună: îmi zice "tembelul", dar știu că n-o gândește cu adevărat. Pricepi? ― Bineînțeles. Lucrară un timp în tăcere. Își scoseseră cămășile. Sudoarea le lustruise torsurile goale, păreau turnați în bronz, lumina chioară de mucegai învăluia totul într-un abur umed. Scarlat trăi pentru câteva clipe un sentiment acut de ireal, imaginile se diluau. Dascălu îl atinse cu degetul. Zâmbea cu ochi strălucitori, iar trăsăturile
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Camera Albă. Că doar nu sunt Maria Antoaneta... Încă. Milton este atât de extravagant, mormăi ea. Dar eu tot Îl ador. De exemplu, pardoseala aceasta pe care m-a făcut să o pun, zise ea arătând spre podeaua din lemn lustruit de pe coridor. Parchet de Versailles veritabil. Vă dați seama? Jaf la drumul mare. Am ajuns În dreptul unor uși batante și Lauren le-a Împins ca să intrăm În camera albă unde nu se intra Încălțat. (Camerele complet albe sunt atât de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
țestoasă. Se asorta perfect cu barca, așa cum se asortau și cei șase membri ai echipajului. Fiecare scaun și șezlong era Împodobit cu un material de aceeași culoare ca pantalonii lui Antonino, iar lemnăria era fie lăcuită În alb lucios, fie lustruită Într-o culoare Închisă, precum coaja de nucă. Practic, nu te puteai mișca pe vas fără să vezi cafeniu și alb: era ca și cum ai fi fost În interiorul unei Înghețate cu cafea. Erau și halate din prosop cafenii care aveau monograma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
își vând casa din Springfield și se mută amândoi aici, ca să deschidă Chowder Inn. N-o să uit în viața mea cât au muncit în primăvara aia, prima, ca să fie gata în weekendul de Ziua Eroilor. Totul merge ca pe roate. Lustruiesc la casa aia până lucește ca un pahar. Angajează un bucătar și două cameriste și pe urmă, chiar când să facă primele rezervări, Peg face o comoție cerebrală și moare. Acolo, în mijlocul bucătăriei, în plină zi. Acum e vie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Pământ cu întrebările fundamentale aproape nederanjate. Se înmulțesc momentele când îmi vine să scuip în oglindă. Neselectivă, memoria devine un depozit insalubru. În tine, caută-l pe cel de mâine! Talentul înseamnă chin, dar și furnicături genetice. Sufletul meu e lustruit de jug precum gâtul boului. Filosofii nu coboară în detalii. Important este pariul cu noi înșine. Celelalte sunt arbitrate de alții. Ca să ajungă la sens, cititorul de astăzi trebuie să defrișeze păduri de simboluri. Dintr-un univers infinit, omul nu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Să transformăm omul în statuie când avem certitudinea că va rezista principalelor intemperii. Uneori este mai sănătos să te acoperi cu o pătură, decât de glorie. Egoismul geniilor poate fi și creator. Artiștii trudesc din greu, dar ștaiful gloriei îl lustruiește timpul. Anonim pe timpul lui Tiberiu, Iisus salvează acum anonimatul împăratului. Scriitorul trebuie să-i cucerească întâi pe cei de pe scara lui de bloc și apoi să curteze mapamondul. Oamenilor celebri li se exagerează meritele, dar și slăbiciunile. Pariul cu eternitatea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
orgolii. În artă, timpul clasicizează toate caraghioslâcurile valoroase. Fă ceva ! Nămeții senectuții oricum vin. Timpul trebuie înnobilat, nu doar dilatat. Pe axa timpului, arta este cea mai subtilă anticipare. O generație înalță idoli, alta îi doboară. SECOLUL NOSTRU Computerele ne lustruiesc memoria. Nu sensibilitatea. Timpul liber, amplificat de dezvoltarea tehnicii, ni l fură hedonismul, nu cultura. Omul contemporan tinde să devina o anexa a butoanelor. În ciuda tehnologiilor, avansate, procurarea hranei ne fură mai multă energie decât în comuna primitiva. Din confruntarea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
dezordinea noastră spirituală și afectivă. Uneori ni se pare că harta lumii seamănă leit cu blana unei pantere. Grație tehnicii, ne putem vinde sufletul pe Internet, chiar prin licitație deschisă. Marile mutații spirituale încep să-și arate colții. Computerele ne lustruiesc memoria. Nu sensibilitatea. În era computerelor, o cultură nu se mai poate mândri doar cu tezaurul folcloric. Dar și fără el va fi foarte trist. Civilizația actuală generează nostalgia față de bunul sălbatic de altădată. Niciodată nu este vinovată tehnica, ci
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de flori nu prea mare în față, să străbată cele două, trei camere prin care s-a plimbat de atâtea ori, să treacă pe lângă un pat cu spătare din fier îmbinate cu ornamente din bronz și pe lângă o masă ovală, lustruită cu lac, cu un singur picior la mijloc din lemn de stejar, în jurul căreia pot servi lejer micul dejun douăsprezece persoane; apoi, în cel mai firesc chip, să privească prin fereastra deschisă larg pulsul citadin ca și altădată și să
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
după ce se spăla pe ochi, pregătea, plimbând ibricul uriaș de cupru adus din Turcia prin spuza încinsă încă din timpul nopții, trei porții mari de cafea și le servea în cești chinezești de porțelan străveziu, pe o tipsie din alamă lustruită cu cenușă din vatră și celor doi colocatari: lui Nea Laie și Patriciei. Patricia constituia cea de a treia proprietate și cea mai de preț, fără de care Nea Laie, cu tot optimismul de care dădea dovadă, nu și-ar mai
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
prin alura mobilei de nuc, de trandafir și de cireș, de faimoasele saloane vieneze despre care se trezea mătușa Karin povestind cu nostalgie. Camerele înalte, spațioase, cu ferestre înalte și largi, greu de încălzit iarna și răcoroase vara, parchetate și lustruite la patru ace, puteau fi încă de la început, de când fusese casă naționalizată, foarte simplu fragmentate prin paravane frumos concepute din placaj în cel mai rău caz, scândura fiind atunci prea scumpă și placajul la modă, în mai multe încăperi. Acest
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
vadă. Nu existau colțuri Întunecate În Încăpere și n-aveai unde să te ascunzi de lumina blândă și generoasă, dar Dna Eckman făcu tot ce-i stătea În putință să se ascundă după pianul care se Întindea ca o platformă lustruită Între ei. Era mică și cenușie, Îmbrăcată modern, dar hainele nu i se potriveau. Îi amintea lui Myatt de o cameristă vârstnică, care poartă rochiile de care s-a lipsit stăpâna. Sub braț avea un maldăr de cusături și șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lungă cam de un metru și jumătate și la un capăt avea un vârf de oțel în formă de lacrimă. De celălalt capăt era legat un cablu făcut colac pe punte și conectat la laptopul lui Nimeni. Lemnul părea vechi, lustruit într-un negru neted, străvechi. Ceva se lumină. — E pensula. — Corect. Acum ascultă cu atenție, pentru că asta va fi datoria ta, Eric Sanderson. Când vom ajunge lângă ludovician, trebuie să-l străpungi cu asta. Atunci rechinul va fi conectat prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pendule și clipocitul apei ce picura dintr-un robinet lăsat deschis. Aripa aceasta trebuie să fi fost cîndva destinată servitorimii; pe podeaua de piatră, papucii lui stîrneau un nouraș de praf. Totul era În paragină aici. Lemnăria scării nu fusese lustruită de multă vreme, iar macheta subțire care-o acoperea era uzată și pe-alocuri ruptă. CÎtă deosebire Între aripa aceasta și eleganta casă de sănătate de dincolo de ușă! Aici toate lucrurile erau lăsate În părăsire, de parcă spuneau, dînd din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
11 și 37. Christiane purta o rochie lungă cu floricele, și cu manșete din dantelă. Bruno o strânse În brațe. Inimile lor băteau să se spargă. Mâncară Într-un restaurant italian, apoi urcară În garsoniera lui să facă dragoste. Bruno lustruise parchetul, pusese flori În vaze; cearșafurile erau curate și miroseau frumos. Izbuti s-o penetreze Îndelung, așteptând până ce ea avu orgasm; soarele, intrând prin spațiile dintre perdele, făcea să-i strălucească părul negru - În care se vedeau câteva reflexe cenușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
doi, care‑l îngrozesc; pe timpuri nu vedeai asemenea copii, în zilele noastre se pare că există destui. Nevasta amestecă terciul, ceea ce nu‑l face însă mai bun. Domnul Witkowski se îndreaptă spre pistol ca să‑l curețe și să‑l lustruiască; chiar dacă nu‑l folosește acum, lucrurile astea trebuie făcute. Trebuie să fii pregătit. Oțelul atârnă rece în mâna domnului Witkowski. În cutie se află fotografiile lui preferate cu Gretl: Gretl în poziție ginecologică - o fotografie care ar trebui făcută în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ușor pe picioarele delicate, care erau, În mod evident, neobișnuite cu activitatea la care le supunea acum: era un adevărat model de eleganță jegoasă - purta un costum În dungi, presărat din plin cu pete de grăsime, o pereche de pantaloni lustruiți la fund; avea gulerul ridicat și mîinile adînc vîrÎte În buzunare, astfel Încît, atunci cînd mergea, umerii osoși Îi ieșeau În față ca și cum, În ciuda căldurii, Îi era frig. O țigară fleșcăită Îi atîrna În colțul gurii și vorbea de-abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
jur să-i sufle de zor în ciorba fierbinte a minciunilor economice și a promisiunilor, veșnic neținute. Și în timp ce prostimea stă pe margine, și-și dă cu presupusul, dacă asta n-are, ceea n-are, care are, jucătorul nostru își lustruiește chelia și hăhăie pe la Cireșica cu șprițul în nas, explicându-le chelnerilor și țigăncilor din formația de dans, cât de simplu și ușor sunt de fraierit, consumatorii de apă chioară prezidențială, de la București și din întreaga țară. Și acum, vă
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
vezi, poate te pun să speli și geamurile.“ „A, nu, nu mă mir, to’ar’șu pedagog, da’ geamurile poa’ să le spele Bazdrângu.“ Elevul râde și-l arată cu degetul pe unul dintre colegii lui care Încearcă să-și lustruiască pantofii cu colțul unei pături. E un zdrahon cu figură bleagă și plin de coșuri. Când Își aude porecla aruncă pantoful și se preface că aranjează pătura pe pat. „Cine, mă?“ - Întreabă pedagogul zâmbind și el acum. „Bazdrângu“, zic toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
consolat cu postul de "inspector general pe țară". S-a însurat, la Cluj, cu o fată căreia multă vreme i s-a zis în sat "unguroaica", apoi a început să se iscălească "George Șerban", în loc de "Gheorghe Șerban", pentru a-și lustrui puțin proveniența, și și-a cumpărat un baston de abanos cu măciulie de argint pe care-l învîrtea, seniorial, vara, când se plimba pe ulițele din Lisa. În felul lui, "unchiul George" era un personaj-spectacol. Își purta soclul cu el
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
mototolit ziarul reducându-l la un ghemotoc și făcând asta, am răsturnat rămășițele reci ale celei de-a doua cești cu cafea. Apoi, după ce am adus o cârpă și am șters pata, m-a cuprins o frenezie a curățeniei. Am lustruit masa, am șters de praf etajerele și am atacat tăbliile. Le-am atacat cu atâta ferocitate, că am început să iau vopseaua de pe cercevelele ferestrelor și lacul de pe măsuța de cafea. Dar nici asta nu m-a mulțumit. Am stivuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
om subțire, nu tutuiește femeile de serviciu. Acum le dăruiește unul din zâmbetele sale de prima pagină din Național și se înapoiază în cabinet, la etajul întâi. Pe drum, băgă de seamă că treptele sunt roase, că balustrada de lemn, lustruită de uz, s-a cariat și ea pe ici pe colo. Orice om se naște original și moare o copie, își aduce aminte, și un firicel de tristețe i se strecoară în inimă. Oftează. Bătrânul Goethe! O copie...Pe zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mașină de cafea cu aburi. — Ce să-ți dau? Întrebă barmanul. — Nada. — Otro loco mas, spuse barmanul și-i Întoarse spatele. — O ceașcă mică, spuse apoi chelnerul. — Barmanul Îi turnă. — Lumina e foarte tare și plăcută, dar barul nu-i lustruit. Barmanul Îl privi fără să-i răspundă. Era prea târziu În noapte ca să mai aibă chef de conversație. — Mai vrei o copita? — Nu, mulțumesc, spuse chelnerul și ieși. Nu-i plăceau barurile și bodegas. O cafenea curată și bine luminată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]