3,280 matches
-
să se facă auzite în apartamentul de deasupra și astfel să-l pună în pericol. Tolkachenko se mișca încet, pășind cu precizie încordată, oprindu-se și trăgând cu urechea după fiecare pas. Apoi, stătu la ușă, ascultând înainte de a prinde mânerul cu o apucătură care îi încordă întreg barțul. Își propti umărul în ușă în timp ce o deschise. Chiar și pe întuneric știa unde să-și așeze piciorul pentru a putea urca scările fără a provoca prea multe zgomote. În timp ce urca, murmurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
rotirea cheii să dureze o veșnicie și pentru moment chiar părea că va dura. În sfârșit Tolkachenko se dădu la o parte și se ghemui în colțul scării. Salitov stătea de o parte a ușii, Porfiri de cealaltă. Locotenentul întoarse mânerul și împinse ușa. Lumina din apartament dădu buzna afară. Încet, în urma țevii revolverului, Salitov înainta, cu Porfiri după el. Camera era rece și miroasea puternic a votcă. În ciuda gazului arzând, atmosfera era una fără viață. Erau siguri că bărbatul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Șoferul Începu să râdă isteric. — Kitty! țipă Desert Rose. Mi-a luat telefonul! Vor să ne răpească! Kitty simți adrenalina inundându-i tot trupul. Dacă nu coborau acum din taxi, probabil că aveau să fie ucise. Întinse mâna și apucă mânerul portierei. Șoferul se uită la ea, rânji și acceleră din nou. Kitty trase aer În piept. Apucă strâns mânerul. Asta era singura lor șansă. Împingând portiera, țipă la Desert Rose: — Deschide ușa! Strigă după ajutor! Desert Rose făcu ce Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
adrenalina inundându-i tot trupul. Dacă nu coborau acum din taxi, probabil că aveau să fie ucise. Întinse mâna și apucă mânerul portierei. Șoferul se uită la ea, rânji și acceleră din nou. Kitty trase aer În piept. Apucă strâns mânerul. Asta era singura lor șansă. Împingând portiera, țipă la Desert Rose: — Deschide ușa! Strigă după ajutor! Desert Rose făcu ce Îi spusese Kitty. Taxiul gonea acum pe stradă, cu două portiere fluturând În ploaie. — Ajutor! țipară Într-un glas. Suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
constructorilor de catedrale, catarii, Noua Atlantidă, medicină egipteană, templul din Karnak, Bhagavad Gșta, reincarnare, cruci și candelabre rozicruciene, busturi ale lui Isis și Osiris, tămâie la cutie și În tablete, cărți de tarot. Un pumnal, un coupe-papier de cositor cu mânerul rotund, care poartă sigiliul adepților Rozei-Cruce. Ce fac ăștia, Își râd de mine? Acum trec prin fața Beaubourg-ului. Ziua parcă-i o serbare câmpenească, acum Însă piața e aproape pustie, câteva grupuri liniștite și adormite, lumini ici-colo, de la braseriile din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
vrea să intervină, dar picioarele Îi sînt de plumb și are nevoie disperată de apă. Aerul din cazinou este greu de fum de țigară. Un grup de bătrîni În scaune cu rotile cu tuburi de oxigen prinse În chingi de mînere sînt parcați În fața unui șir de mașini de poker mecanic. O parte din ei chiar fumează, unul printr-o gaură În gît. Difuzoarele anunță cîștigătorii de la poker și trageri la sorți iminente pentru tot felul de premii și muzica se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Dacă ceva este fals, cîinele se așază pe coadă În fața acelui obiect, așa cum fac cîinii dresați pentru droguri. Adaugă cîini anchetatorilor În civil care caută construcții ilegale și o să-i prindem pe toți. Maniacul Încuviințează: — CÎini! La dracu’! Să adulmece mînerele de la ușă. Snif, snif. E fals! Nici vorbă de 1823, nici vorbă! Ar putea să adulmece vopselurile acrilice, fibrele de sticlă, tot felul de materiale sintetice... Amuzați, cei doi amici se Întrec În a inventa modalități prin care se pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
școală, și antrenament. Scăpa mama de grijă, eram supravegheat, cum ar veni. Gimnastică? Nu știu, asta i-a plăcut mamei, poate și pentru faptul că și ea a vrut să facă gimnastică, nu știu care a fost ideea. Ce aparat? Calul cu mânere. În primul rând, trebuie să ai echilibru foarte mare, este complex, te folosești foarte mult de mâini, de abdomen, și în general echilibru, n-ai echilibru. Picioarele le miști, câteodată, da’ te încurcă, da. Trebuie să te ții de mânere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mânere. În primul rând, trebuie să ai echilibru foarte mare, este complex, te folosești foarte mult de mâini, de abdomen, și în general echilibru, n-ai echilibru. Picioarele le miști, câteodată, da’ te încurcă, da. Trebuie să te ții de mânere, trebuie să stai numai în mâini, nu stai în picioare pe cal cu mânere. Sunt exerciții unde stau picioarele drepte, lipite, nemișcate, neîndoite, sunt altele unde trebuie să fie un picior în sus, unul în față, unul în spate, depinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
foarte mult de mâini, de abdomen, și în general echilibru, n-ai echilibru. Picioarele le miști, câteodată, da’ te încurcă, da. Trebuie să te ții de mânere, trebuie să stai numai în mâini, nu stai în picioare pe cal cu mânere. Sunt exerciții unde stau picioarele drepte, lipite, nemișcate, neîndoite, sunt altele unde trebuie să fie un picior în sus, unul în față, unul în spate, depinde de exerciții. Nu știu cum să vă spun să înțelegeți, este o chestie și de instinct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
a realului cu imaginația dezlănțuită sînt însoțite de persiflarea urmuziană a oricărei „morale” de final: „Singurul lucru stabil și precis: că ați citit aceste rînduri și ați așteptat morala. Să vă fie de bine! Fumatul oprit. A se trage de mîner după fiecare întrebuințare”, reflex al unei lumi pe dos, vidate de transcendență (blasfemiile la adresa creștinismului, dar nu numai, sînt frecvente), suficientă sieși și propriilor metamorfoze arbitrare. La „precursorul” Urmuz, trăsăturile genurilor clasice erau conservate în forme liliputane: „romanul în patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
doar foarte rar și pîndea pe coridoarele clădirii, cu părul de culoarea oțelului Încadrîndu-i chipul ca un coif, cu fruntea Înălțată și privind la mică distanță Înaintea ei, cu o strălucire teribilă În ochi. În vreme ce ne uitam cum se răsucea mînerul ușii, toată lumea Încetă să mai respire. Apoi, ne-am trezit față În față cu ea. Voia să discute puțin cu doamna Packer, profesoara de istorie. Au ieșit amîndouă pe hol și toți colegii mei izbucniră, șoaptele lor precipitate zburînd de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de cînd mi-a venit ultima oară ciclul. De fapt, cînd s-a Întîmplat asta mai exact? Un taxi ia În viteză curba și se oprește. În vreme ce persoana dinăuntru se dă jos și plătește, mă reped la mașină și Înșfac mînerul portierei. Odată porniți la drum și ajunși la semaforul din Gloucester Place, un vag sentiment de neliniște mă cuprinde, o senzație pe care n-am mai Încercat-o niciodată și care mi-e complet străină. Scotocesc prin geantă după agendă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
șaizeci de decanii. Faroald ne aștepta în sală, stând jos lângă fereastră. Părea să fi ațipit. Capul îi era plecat în față, și nu puteam să-i văd pe moment chipul. Mâinile și le ținea una peste alta, sprijinite pe mânerul unui toiag mare, vârât între picioarele încrucișate. Părul alb îi atârna dinainte, unindu-se cu barba cea lungă. Asemenea tuturor longobarzilor, și-l răsese jur-împrejur până la ceafă, dar îl purta lung în creștetul capului, cu o cărare pe mijloc, căzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
aștepta întinsă pe un divan asemănător celor pe care romanii le foloseau în sufragerie. Avea pe ea doar o tunică de in subțire și nimic altceva. Mânca mure înmuiate în vin îndulcit cu miere cu o linguriță de aur cu mâner lung. Am luat loc pe un taburet lângă ea, stând cu spatele la slujnicele care se îndeletniceau cu o țesătură. S-a uitat la mine printre gene, somnoroasă, și mi-a cerut să-i mai povestesc încă o dată despre eliberarea lui Rotari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
venit să ne ia. Grădini cu fântâni de marmură și arbori seculari împrejmuiau un hipodrom acoperit și un bazin. Am fost de față la un joc straniu. Împăratul, fiii lui și câțiva demnitari, călare și cu bâte de lemn cu mânere lungi, doar în cămașă și nădragi, se străduiau să-și ia unul altuia o minge de lemn. Ne-am așezat să așteptăm pe o bancă, până ce împăratul a catadicsit să vină la noi, șiroind de sudoare. Față-n față cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mare salon gol se umplu de lumină. Oricine locuise acolo, nu stătuse prea mult timp. Culoarea pereților era proaspătă, parchetul mărunt de arțar alb era lucios ca și cum nimeni n-ar fi călcat pe el. Tâmplăria fusese proaspăt restaurată și avea mânere de inox șlefuit ce nu părea să fi fost atinse vreodată. Maja deschise glasvandul ce dădea spre grădină. Alte tufișuri de trandafiri ascundeau strada. Dar dincolo de zid se zăreau vârfurile chiparoșilor Villei Înclinați În vânt. Mandarinul - plin de fructe zbârcite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
avea obiceiul să-l ia peste picior și pe bărbatul cu mustăcioară tip Che Guevara, care tocmai Îi spărsese buza. Plăti ceaiul, sandvișul și capucino, lăsă bacșiș o mie de lire și luă de pe jos geanta Emmei. Observă că avea mânerul rupt și, când ea Întinse mâna să Își ia geanta, eșarfa de pene rămase agățată În scaun, iar Sasha văzu că bluza Îi era pătată de sânge. Întoarse privirea, o luă de braț și o conduse printre măsuțe spre ieșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Pana din eșarfa Emmei Îi rămase lipită pe obraz. — Mai puțini decât mi-aș fi dorit, și mai mulți decât erau necesari, răspunse Emma. Dar tu? — E un răspuns pe care ți-l pot Întoarce, râse Sasha, rezemându-se de mânerul scărilor rulante care urcau leneșe prin galeria interminabilă săpată sub Villa Medici pentru a pătrunde În măruntaiele orașului. VIA VENETO VILLA BORGHESE. Alunecând printre bariere portocalii, covorașul de metal se mișca sub picioarele lor cu o lentoare extenuantă. Îi târa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe soacra ei. Poate că Antonio Îi ducea la Santa Caterina, voia să se refugieze În orașul copilăriei sale, al vacanțelor, unde Îl considerau un om important, unde Încă se simțea ca un rege. Sasha privea Împietrit geanta ei cu mânerul rupt. Își dădu seama că avea și un genunchi lovit. În locul acela ciorapul rupt lăsa să se vadă pielea. Un fir de nailon atârna pe picior. Firul acela Îi părea semnul intolerabil la dezordinii universale. Dintr-o dată, simți o milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dintr-un copac și încerc să deschid ușa unde știam eu că dascălul lucrează la invențiile sale. Am tot încercat, am tot încercat, dar în zadar. Deodată, foarte nervos, încep să dau cu picioarele în ușă și, trăgând din greșeală mânerul în jos, ușa se deschise. Asta înseamnă să fii necopt la minte! M-am ostenit atâta să deschid ușa, când de fapt ea era deschisă de la bun început. Numai ce intrasem în încăpere, că îl și văd pe dascăl îndreptându
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
tatăl ei cum îl măsura din priviri pe Iacob. Mai întâi Laban a observat că bărbatul venea cu mâinile goale, dar a văzut apoi și că veșmântul îi era făcut din stofe fine, că avea fața frumos conturată și că mânerul cuțitului era sculptat din os prețios. Iacob a stat drept în fața lui Laban și, doar înclinându-și puțin capul, a spus cine e. - Unchiule, sunt fiul Rebecăi, sora ta, fiica lui Nahor și a Milcăi, așa cum și tu ești fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
-i spun mamei, goneam și-atâta tot, rugându-mă să nu mai ajung acasă niciodată. Muzică Stăteam pe o bancă, în spatele blocului nostru, pe deal, lângă potecă și mă chinuiam să bat un nit, cu o jumătate de cărămidă, în mânerul în forma de pește al briceagului meu cel nou, de când îl înfipsesem odată într-un copac sau în mai știu eu ce, îi juca lama, închizându-se mereu, îmi era frică să nu mă tai la deget, mă chinuiam, deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
tomahawk-uri, aveam și eu la mine cuțitul meu de tinichea, cu toate că știam că nu fac mare brânză cu el în lupta corp la corp, l-am luat totuși, gândindu-mă că pică bine, e liniștitor să ții în palmă mânerul unui cuțit în timp ce te strecori printr-un lan de grâu, ei, și când am ajuns la Marele Copac, Csabi tocmai aruncase un pumn de dopuri de plută în cască, după care fumul a devenit și mai puturos, deci, erau acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
e un ceaun, când din dopuri a rămas doar scrumul, și-a făcut apariția și Prodan, avea o suflătoare cu patru țevi, foarte frumos făcută, fiecare tub Bergmann era înfășurat cu izolirband, îi confecționase și un pat de armă și mâner, arăta ca o adevărată mitralieră, făcuse rost și de o curea cu care și-o atârna de gât, avea un buzdugan la cingătoare făcut dintr-o halteră, pe antebrațe cele două apărătoare bătute-n ținte de aramă îi ajungeau până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]