1,927 matches
-
diferențe semnificative statistic între cele două grupuri demonstrează prezența asocierii variantei genice respective cu boala. Există cel puțin trei explicații pentru o astfel de asociere: a) Marker-ul testat este varianta genică responsabilă direct de apariția bolii (factorul etiologic); b) Marker-ul testat se află în imediata apropiere a polimorfismului etiologic și se află în fenomenul de linkage disequilibrium cu acesta; c) Asocierea este un artefact datorat unei populații neomogene din punct de vedere etnic (fenomen denumit și population stratification sau
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
-
și PETDT (Pairwise Extended TDT) (Koeleman et al., 2000). Destul de frecvent TDT este citat ca un test de linkage, dar trebuie menționat că TDT este de fapt un test de asociere pe familii și nu depistează linkage-ul dintre un locus marker și un locus boală decât dacă între cele două există și un linkage disequilibrium puternic (Sham și Curtis, 1995). Trebuie menționat că metoda TDT este foarte susceptibilă la obținerea unor rezultate fals pozitive de asociere în cazul unor erori de
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
-
CTLA-4. Totuși trebuie remarcat că, cel puțin până în anul 2002, asocierea nu a fost confirmată pentru toate grupurile etnice și nu exista dovada certă a localizării IDDM12 la nivelul genei CTLA-4, fiind posibil ca polimorfismele acestei gene să fie doar markerii asocierii diabetului cu un locus de susceptibilitate din imediata vecinătate, posibil de la nivelul genelor CD28 și ICOS din regiunea 2q33 (Pociot și McDermott 2002). Totuși date ulterioare au venit să susțină faptul că gena CTLA-4 rămâne în continuare cel mai
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91984_a_92479]
-
a baroreceptorilor. La nivelul cordului, după menopauză, obezitatea în mod particular poate potența efectul HTA asupra hipertrofiei VS, iar efectul protector al estrogenilor asupra funcției cardiace poate conserva mai mult timp funcția sistolică chiar și în această perioadă. Microalbuminuria, ca marker al riscului cardiovascular și renal, este în relație cu nivelul TA. Romunstad și colaboratorii săi (cit. de 24) sugerează că femeile hipertensive tolerează mai bine disfuncția renală comparativ cu bărbații. Tratamentul HTA la femei rămâne o problemă. Datele NHANES arată
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Viviana Aursulesei, Andreea Girigan () [Corola-publishinghouse/Science/91967_a_92462]
-
receptorilor selectivi de estrogeni (SMERs) și implicațiile acestora în prevenția evenimentelor cardiovasculare. În prezent sunt utilizați doi SMERs: tamoxifen și derivatul acestuia, raloxifen. Dacă efectul proinflamator al terapiei de substitu ie hormonală este dovedit de multiple studii, corelația SMERs cu markerii inflamatori și echilibrul fluido-coagulant este interpretabilă: reduc activitatea antitrombinei III, scad nivelul fibrinogenului și au efect inhibitor sau neutru asupra nivelului de proteină C reactivă. SMERs au efect benefic asupra remodelării endoteliului vascular, dar nu influențează funcția ventriculară (91,92
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Viviana Aursulesei, Andreea Girigan () [Corola-publishinghouse/Science/91967_a_92462]
-
forma blocului major de ramură stângă, fie sub cea a blocului major de ramură dreptă) de vârstă în cazul populației generale, dar și de afecțiuni, precum hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, boala coronariană, cardiomegalia și desigur insuficiența cardiacă. Nu doar un marker al unei boli de substrat, QRS larg este și un marker indirect al unei mortalități crescute. Într-o analiză recentă a peste 5000 de pacienți, BRS a fost asociat cu un risc mai mare de moarte subită și mortalitate 60-70
Tratat de chirurgie vol. VII by SORIN MICU () [Corola-publishinghouse/Science/92082_a_92577]
-
major de ramură dreptă) de vârstă în cazul populației generale, dar și de afecțiuni, precum hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, boala coronariană, cardiomegalia și desigur insuficiența cardiacă. Nu doar un marker al unei boli de substrat, QRS larg este și un marker indirect al unei mortalități crescute. Într-o analiză recentă a peste 5000 de pacienți, BRS a fost asociat cu un risc mai mare de moarte subită și mortalitate 60-70%, fiind un factor de risc independent după corelarea cu vârsta, boala
Tratat de chirurgie vol. VII by SORIN MICU () [Corola-publishinghouse/Science/92082_a_92577]
-
fost demonstrate reduceri ale spitalizărilor necesitate de insuficiența cardiacă (cu până la 80% în MIRACLE) sau ale unor obiective combinate ca spitalizarea pentru insuficiență cardiacă și mortalitatea generală (reduse cu 20% de către CRT în trialul COMPANION). Remodelarea favorabilă a ventriculului stâng, marker al răspunsului terapeutic, asociat cu reducerea morbidității și mortalității, a fost de asemenea dovedită atât în studiii necontrolate cât și în MIRACLE și MUSTIC [2, 5, 15, 16]. Probabil însă că impresia majoră asupra lumii medicale a avut-o impactul
Tratat de chirurgie vol. VII by SORIN MICU () [Corola-publishinghouse/Science/92082_a_92577]
-
vizualizate la examinarea PET.CHC slab diferențiate prezintă nivele scăzute de glucozo-6-fosfatază și crescute de hexokinază, ceea ce poate explica captarea intensă a FDG [8]. Captarea crescută a FDG la pacienții cu CHC se asociază cu supraexpresia nivelurilor de ARNm pentru markerii de agresivitate tumorală, cum este VEGF [9]. PET prezintă o acuratețe scăzută și în diagnosticul diferențial al tumorilor hepatice benigne de cele maligne, specificitatea și sensibilitatea sa putând fi îmbunătățită prin adăugarea unui al doilea trasor radioactiv, cum este (11
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Mircea Beuran, Ionuț Negoi, Oreste Straciuc () [Corola-publishinghouse/Science/92134_a_92629]
-
o probabilitate crescută ca aceasta să fie un CHC slab diferențiat sau o altă malignitate hepatică;nu captează nici un trasor - probabilitate crescută de patologie benignă (fig. 72) [11]. În cadrul pacienților cu CHC poate fi determinată rata de proliferare prin utilizarea markerului de proliferare celulară in vivo 3'-deoxy-3'-(18)Ffluorothymidine [(18)F-FLT] [13]. Astfel, examinarea (18)F-FLT PET poate prezenta un rol prognostic, dat fiind că tumorile care captează puternic trasorul sunt asociate cu durate scăzute ale supraviețuirii [13]. STADIALIZAREA BOLII
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Mircea Beuran, Ionuț Negoi, Oreste Straciuc () [Corola-publishinghouse/Science/92134_a_92629]
-
reticulonodular al parenchimului pulmonar; în stadiile avansate aspectul este de „fagure de miere”. Alte aspecte pot fi infiltratele pulmonare nodulare și revărsatele pleurale [68]. Imunohistochimic în limfangioleiomiomatoză celulele sunt pozitive la actina musculară specifică, dar și la melanina neagră umană (marker de melanogeneză) [16] - semnificația acestui fapt nefiind încă elucidată. Localizările extrapulmonare sunt rare și cuprind ganglionii limfatici mediastinali, retroperitoneali, pelvini [159], supraclaviculari (rar) [82]. La 32-60% din paciente se asociază angiomiolipoamele renale, uni- sau bilaterale [30, 68, 156, 170]. Diagnosticul
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by CLAUDIU NISTOR, NATALIA MOTAŞ () [Corola-publishinghouse/Science/92107_a_92602]
-
markeri genetici. Regiunile cu linkage pozitiv (MLS > 1,0) au fost în număr de 18, fiind apoi retestate pe un al doilea lot format din 102 familii din UK și 84 familii din SUA. Acest studiu a identificat IDDM1 cu ajutorul markerului TNFα cu un MLS de 7.3 iar în prima fază și IDDM2 cu un MLS de 2,1 (rezultat însă nereplicat în a doua fază a studiului). Alte regiuni identificate dar cu scoruri MLS mai mici au fost IDDM4
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91981_a_92476]
-
2001). În această analiză, IDDM1 a prezentat cel mai puternic linkage (lod=65,8), confirmându-se definitiv și linkage-ul IDDM2 (lod=4,28). În această analiză au fost confirmate IDDM8 și IDDM10 și au fost identificate alte 5 regiuni: 16q (marker D16S3098, lod=3.93), 10p11 (marker D10S565 lângă IDDM10, lod=2,80), 2q31 (marker D2S1391 lângă IDDM7, lod=2,62), 6q (lângă IDDM15, lod=2,36) și 1q42 (lod=2,2) (Cox et al., 2001). Tot în 2001 au fost
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91981_a_92476]
-
prezentat cel mai puternic linkage (lod=65,8), confirmându-se definitiv și linkage-ul IDDM2 (lod=4,28). În această analiză au fost confirmate IDDM8 și IDDM10 și au fost identificate alte 5 regiuni: 16q (marker D16S3098, lod=3.93), 10p11 (marker D10S565 lângă IDDM10, lod=2,80), 2q31 (marker D2S1391 lângă IDDM7, lod=2,62), 6q (lângă IDDM15, lod=2,36) și 1q42 (lod=2,2) (Cox et al., 2001). Tot în 2001 au fost publicate rezultatele unui alt mare GWS
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91981_a_92476]
-
confirmându-se definitiv și linkage-ul IDDM2 (lod=4,28). În această analiză au fost confirmate IDDM8 și IDDM10 și au fost identificate alte 5 regiuni: 16q (marker D16S3098, lod=3.93), 10p11 (marker D10S565 lângă IDDM10, lod=2,80), 2q31 (marker D2S1391 lângă IDDM7, lod=2,62), 6q (lângă IDDM15, lod=2,36) și 1q42 (lod=2,2) (Cox et al., 2001). Tot în 2001 au fost publicate rezultatele unui alt mare GWS efectuat în țările scandinave (Danemarca, Suedia și Norvegia
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91981_a_92476]
-
au fost încă aprobate oficial, deși aceste simboluri au fost deja „rezervate” de unele grupuri de cercetători care au date preliminare sugerând existența linkage-ului pentru regiunile cromozomiale respective. 5.2. IDDM3 A fost localizat pe cromozomul 15q26 prin asocierea cu marker-ul D15S107 pe o colecție de 250 familii caucaziene din SUA, UK și Canada (Field et al., 1994). O caracteristică interesantă a acestui locus pare să fie asocierea mai puternică în cazul subiecților cu alele HLA neutre din punct de
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91981_a_92476]
-
2001). 5.4. IDDM5 A fost localizat pe cromozomul 6q25 în apropierea genei pentru receptorul estrogenic de tip 1 (ESR1) (Davies et al., 1994). Ea se află la 40 cM centromeric de IDDM8 și în regiunea de 5 cM dintre markerii D6S476 și D6S473 (Luo et al., 1996). IDDM5 este una dintre puținele regiuni IDDM care au fost reconfirmate în mai multe studii de tip GWS (Luo et al., 1996, Delepine et al., 1997; Davies et al., 1996). Dintre genele candidate
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91981_a_92476]
-
cu DZ tip 1 la om (Pociot et al., 1994). 5.5. IDDM6 Unele date privind existența unei zone de asociație cu DZ tip 1 în regiunea q12-q21 a cromozomului 18, incluzând grupul sanguin kidd (Hodge et al., 1981) și markerul D18S64 (Davies et al., 1994) existau mai demult. Aceste date au determinat încercarea de a localiza cu precizie regiunea de asociere, astfel încât IDDM6 a fost localizat în final pe cromozomul 18q21 (Merriman et al., 1997; Merriman et al., 1998, Merriman
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91981_a_92476]
-
de noi pe un lot de 423 de familii din România (Guja și Todd, date nepublicate) dar nu într-un studiu recent incluzând mai multe populații Caucaziene (Heding et al., 2001). 5.6. IDDM7 A fost localizat prin linkage cu markerul D2S326 pe cromozomul 2q31 într-unul din primele GWS efectuate (Davies et al., 1994). Mai multe grupuri independente au localizat ulterior IDDM7 pe cromozomul 2q31-33 prin asociere cu locusul HOXD8, respectiv cu markerul D2S152, asocierea fiind demonstrată pentru mai multe
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91981_a_92476]
-
IDDM7 A fost localizat prin linkage cu markerul D2S326 pe cromozomul 2q31 într-unul din primele GWS efectuate (Davies et al., 1994). Mai multe grupuri independente au localizat ulterior IDDM7 pe cromozomul 2q31-33 prin asociere cu locusul HOXD8, respectiv cu markerul D2S152, asocierea fiind demonstrată pentru mai multe populații, deși există și unele controverse (Owerbach și Gabbay, 1995; Copeman et al., 1995; Esposito et al., 1998; Kristiansen et al., 2000). Mai recent, Nancy Cox și colaboratorii au descris în această regiune
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91981_a_92476]
-
populații, deși există și unele controverse (Owerbach și Gabbay, 1995; Copeman et al., 1995; Esposito et al., 1998; Kristiansen et al., 2000). Mai recent, Nancy Cox și colaboratorii au descris în această regiune un singur peak de asociere, situat lângă markerul D2S1391, cu un LOD score de 2,62 (Cox et al., 2001). Este de asemenea interesant de remarcat că o parte din această regiune este omoloagă cu regiunea de pe cromozomul 1 care conține locusul de susceptibilitate idd5 la șoarecii NOD
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91981_a_92476]
-
prezent nu a putut fi demonstrată convingător prezența asociației acestor gene cu DZ tip 1 la om (Pociot și McDermott, 2002). 5.7. IDDM8 A fost localizat pe cromozomul 6q27 la aproximativ 40 cM telomeric de IDDM5 prin asocierea cu markerul D6S264 (Davies et al., 1994, Luo et al., 1995) și a fost apoi reconfirmat pe un set adițional de familii (Luo et al., 1996). Ulterior și alte studii au adus dovezi în sprijinul existenței acestui locus (Delepine et al., 1997
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91981_a_92476]
-
IDDM9 nu a fost încă aprobat oficial de către comitetul pentru nomenclatura genelor umane (www.gene.ucl.ac.uk/nomenclature). Cu toate acestea, denumirea a fost „rezervată” pentru o regiune de pe cromozomul 3q21-q25 care a prezentat unele dovezi de linkage pentru markerul D3S1303 în GWS efectuate pe familii din UK (Davies et al., 1994; Mein et al., 1998), asocierea fiind mai puternică în cazul heterozigoților DR3/DR4 (Mein et al., 1998). Interesant de remarcat că regiunea 3q21-q25 a fost asociată și cu
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91981_a_92476]
-
1998). Dintre genele candidate din această regiune ar fi de menționat CD80 și CD86 (Redondo și Eisenbarth, 2002), dar pentru confirmarea acestui locus sunt necesare și alte studii. 5.9. IDDM10 A fost localizat pe cromozomul 10p11-q11 prin linkage cu markerul D10S193, asocierea fiind însă foarte slabă (Davies et al., 1994, Reed et al., 1997, Mein et al. 1998). Prezența unui locus de asociere cu DZ tip 1 pe cromozomul 10p11 în vecinătatea markerului D10S565 a fost evidențiată și în analiza
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91981_a_92476]
-
localizat pe cromozomul 10p11-q11 prin linkage cu markerul D10S193, asocierea fiind însă foarte slabă (Davies et al., 1994, Reed et al., 1997, Mein et al. 1998). Prezența unui locus de asociere cu DZ tip 1 pe cromozomul 10p11 în vecinătatea markerului D10S565 a fost evidențiată și în analiza realizată de Cox și colaboratorii pe un lot de 767 familii (Cox et al., 2001). Foarte aproape de regiunea IDDM10 se află gena GAD2 care codifică izoforma GAD65 a decarboxilazei acidului glutamic, autoantigen major
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91981_a_92476]