6,257 matches
-
Alexandru Păunescu, fiu al poetului Adrian Păunescu, împreună cu membri ai familiei Păunescu, anunț public cedarea cu titlu gratuit a imnului ‘Cântec pentru Oltenia’ echipei Clubul Sportiv Universitatea Craiova. Consider că este clubul care poate să reînvie legenda și spiritul Craiovei Maxima, echipa căreia imnul i-a fost adresat de la bun început. Club Sportiv U Craiova SA are exclusivitate pentru folosirea versurilor, nicio altă formație neavând dreptul să-l folosească”, precizează Andrei Păunescu în comunicatul remis AGERPRES. Potrivit sursei citate, acest cântec
Fotbal: Familia lui Adrian Păunescu cedează gratuit „Cântec pentru Oltenia” echipei CS Universitatea Craiova [Corola-blog/BlogPost/92844_a_94136]
-
buni. Doar așa Universitatea Craiova poate să renască!”, mai afirmă Andrei Păunescu în comunicat. În prezent, cele două echipe din Bănie, CS Universitatea Craiova, susținută de autoritățile locale, și FC Universitatea Craiova, patronată de Adrian Mititelu, își dispută palmaresul Craiovei Maxima, dar și promovarea în prima ligă. AGERPRES
Fotbal: Familia lui Adrian Păunescu cedează gratuit „Cântec pentru Oltenia” echipei CS Universitatea Craiova [Corola-blog/BlogPost/92844_a_94136]
-
interioară ce-i șoptea cum să reacționeze în anumite împrejurări ale vieții. Aceasta este autocenzura, o frână morală interioară, un simț al măsurii și al bunei cuviințe, conform devizei: Nimic prea mult’’, înscrisă pe templul de la Delfi, alături de o altă maximă nu mai puțin celebră: ,,Cunoaște-te pe tine însuți!’’. Autocunoașterea este o premisă a libertății, iar autocenzura este un autocontrol, o consecință a autocunoașterii. Autocenzura este chiar esența democrației, ceea ce ne lipsește cel mai mult la ora actuală. De aceea
Autocenzura sau ceea ce ne lipseşte Prof. univ. dr. Ovidiu GHIDIRMIC [Corola-blog/BlogPost/93423_a_94715]
-
merg Împreună de minune. Dacă tipilor le-ar trece prin minte și faptul că unora le place să Înceapă ziua cu stomacul plin, ar fi perfect. Deh, homo sum et nihil humani a me alienum puto, vorba lui Terențiu și maxima preferată a lui Marx. De fapt, la rigoare, dictonul Îi este doar atribuit dramaturgului latin, nu Îi și aparține: personajul din Heautontimorumenos care rostește celebra replică precizează limpede că nu face decât să citeze vorbele altcuiva, un autor contemporan cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
serioși. Cine naibii zicea că singurul lucru important În viață este să nu mori, fiindcă tot restul se mai poate aranja?! Probabil că Howard, dacă nu cumva chiar eu. Să nu uit s-o includ În viitorul meu volum de maxime și cugetări. Postume, eventual, ca să cad și eu În morbid și să fiu În ton cu mutra devastată de furie și revoltă a femeii. - Să mergem, nu mai avem de ce să pierdem timpul pe-aici... Niciodată nu rostise Eveline cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
LE VA RECUNOAȘTE MAI TÂRZIU, ȘI îN CARE, DE ASEMENEA, DATORITĂ UNOR îMPREJURĂRI DE NATURĂ OBIECTIVĂ ȘI ALTORA DE NATURĂ SUBIECTIVĂ, SUNTEM SILIȚI A RECUNOAȘTE CĂ, DEȘI AVEM PLANUL LUI, NU PUTEM SCRIE SIMPLU ACEST EPISOD, MOTIV PENTRU CARE, CUNOSCÂND MAXIMA ȘI MĂGULITOAREA ATENȚIE A CETITORIULUI, îI SOLICITĂM ȘI LUI SCRIEREA ACESTUI EPISOD, FĂCÂNDU-L SĂ CONTRIBUIE NEMIJLOCIT LA CEEA CE PÂNĂ ACUM DOAR MIJLOCEA, îN CARE DE AȘIJDEREA, PENTRU A NU LĂSA LOC UNOR DUBII NEAVENITE, OFERIM PLANUL SIMPLU DE IDEI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
capete de-acolo încep să zboare. — Poate că uneori e mai bine să-ți zboare capul în palat, decât să-ți zboare din pădure - cugetă Iovănuț. — Cu tine nu se poate vorbi serios! - se-nfurie preacuviosul Metodiu. Episodul 150 SIGNORA MAXIMA Deodată, desprinzându-se din mulțime, o femeie nespus de maiestuoasă, ce păstra încă în proporțiile cu totul uriașe ale trupului ei urma unei frumuseți devastatoare, se apropie de călugări. Nu era grasă; cutele pe care le făcea rochia masiv croită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
diseară? — Păi, am cam dormi undeva - zise șovăitor Metodiu. — Sunt omul vostru - făcu femeia. Veniți după mine! — Nu, mulțumim! - răspunse cu hotărâre Metodiu. — Vai, să nu înțelegeți greșit! - surâse nesfârșita femeie. Am o pensiune, casă, masă, foarte ieftin. Sunt signora Maxima, mă cunoaște toată Veneția, nu vă fie frică! Iovănuț și Metodiu se uitară unul la altul, apoi spre signora. — Și cam cât ar face pe zi? Fu rândul femeii să-i măsoare din cap până-n picioare: — Siete latini? - mai întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
picioare: — Siete latini? - mai întrebă ea o dată. — Latini, di padre in figlio! - răspunse Metodiu. — Allora, non fa niente! - decretă venețianca. Venite! — Ce-a zis? - întrebă Iovănuț. — Că dacă mergem, ce ne costă? - traduse în șoaptă Metodiu. Andiamo! Conduși de signora Maxima, călugării noștri traversară piața San Marco, coborâră în gondola femeii și-o porniră pe Canalul Grande. Privindu-i de pe chei, ai fi zis că-s trei amorezi. Curând, ieșiră de pe Canal Grande, cotind pe unul din numeroasele canalete pe marginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de pe chei, ai fi zis că-s trei amorezi. Curând, ieșiră de pe Canal Grande, cotind pe unul din numeroasele canalete pe marginile căruia se înșirau masive clădiri pe piatră mucegăite. Pe locul gondolierului, mânuind cu dibăcie vâsla lungă, stătea signora Maxima, salutând în dreapta și-n stânga și schimbând vorbe cu zeci de venețieni care la ora aceea stăteau la geamuri și se bărbiereau. „Ce-ți mai face sciatica, don Lorenzo?” „Merge, merge”, răspundea cetățeanul Lorenzo. „Data trecută ai uitat să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un câine, care făcu o voltă în aer și intră perfect perpendicular cu trupul în apă, la doi pași de gondolă. Câinele înotă puțin, apoi ieși pe chei, scuturându-se, și intră în casă. — E opt și jumătate - zise signora Maxima, văzând nedumerirea celor doi călugări. La ora asta, don Peleto, doctorul, își spală câinii. într-adevăr, la fereastra cu pricina, apăru doctorul. O salută cu deferență pe signora, apoi fluieră scurt. Peste umărul lui țâșni atunci un al doilea câine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și căzu în apă cam într-o parte, schelălăind ușor. Doctorul făcu o mină nemulțumită și fluieră într-un fel deosebit. Apăru iarăși primul câine care intră în apă ca o săgeată. — Ăsta sare cel mai bine! - zise admirativ signora Maxima. Alaltăieri, după săritură, a prins și-un stavrid. La fiecare fluierat, din cadrul ferestrei țâșnea câte-un câine, arcuindu-se superb în văzduh. Călugării numărară șapte. Pe al optulea, un pui de lup de vreo trei săptămâni, probabil pentru că nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pentru că nu avea încă destulă forță să se cațere pe pervazul ferestrei, îl aruncă însuși doctorul. Episodul 151 O SENZAȚIE FIREASCĂ Suntem pe cale să pătrundem, de nu îți fi uitat, alături de bunii noștri călugări Metodiu și Iovănuț, în stabilimentul signorei Maxima. Mâna povestitorului prin care se mișcă gâlgâind domol sângele încă fără primejdii infectat de plumbul atâtor și atâtor pagini citite narând alte și alte intrări în stabilimente asemănătoare e gata să purceadă întins la treabă. Micul Balzac ce doarme în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu substantivul curat și cu epitetul bine aranjat, faci din colibă un palat. Dar iată că ascultând tropotul tot mai apropiat al frazelor ce se pregătesc în mintea lui să cuprindă un perete, o încăpere, un apartament din stabilimentul signorei Maxima, povestitorului i se face lehamite. Senzație firească, ce se-abate și în proză de vreo două ori pe an. Literatura - redarea viului de către un om - cui prodest? se întreabă povestitorul. Alte poziții, aceleași virgule, alte discuții, aceleași linii de dialog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
două ori pe an. Literatura - redarea viului de către un om - cui prodest? se întreabă povestitorul. Alte poziții, aceleași virgule, alte discuții, aceleași linii de dialog. Nimic nou. Ce să facă el cu-această ușă întredeschisă prin fața căreia, urmând pe signora Maxima, trec acum Metodiu și Iovănuț? S-o deschidă și s-arunce înăuntru o privire? La ce bun? Ce mare brânză puteai descoperi deschizând o ușă în Veneția secolului al XVII-lea? Când îți dai seama că nu puteai da decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
di conoscervi. Vado a prepararvi il caffé”. „Non si disturbi, signora”...î, plictiseala te cuprinde și jalea te răpune. Dar nimeni nu-și alege secolul și cu atât mai puțin personajele. Astea sunt - cu ele povestim. Intrând în stabilimentul signorei Maxima, Metodiu și Iovănuț se uitară cu băgare de seamă în toate părțile. Episodul 152 îN CARE CETITORIUL O VA CUNOAȘTE PE NESPUS DE FEMEIA LAURA Signora Maxima îi conduse pe o scară de lemn în spirală până la catul al treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
atât mai puțin personajele. Astea sunt - cu ele povestim. Intrând în stabilimentul signorei Maxima, Metodiu și Iovănuț se uitară cu băgare de seamă în toate părțile. Episodul 152 îN CARE CETITORIUL O VA CUNOAȘTE PE NESPUS DE FEMEIA LAURA Signora Maxima îi conduse pe o scară de lemn în spirală până la catul al treilea, le arătă o ușă cam jerpelită și le întinse o ditamai cheie. Dragii mei, veți sta aici - le spuse ea. Peste o jumătate de oră puteți coborî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ceva. — Colega mea zice - spuse cealaltă, după o clipă de gândire - că pentru început să dăm loboda la o parte, pe marginea farfuriei, și să vedem ce-i cu ciulamaua... Cine știe... în clipa aceea ușa se deschise și signora Maxima, ajutată de o slujnicuță vioaie, intră împingând un cazan alunecând pe rotile. Episodul 156 CĂPITANUL TRESORO POVESTEȘTE Un damf puternic de lobodă fiartă însoțit de-o adiere de rântaș deschise nările tuturor. Și parcă pentru a risipi orice urmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
doctorul Peleto, surorile Acetosa, bătrânelul Toto și încă un individ de care am pomenit mai înainte care nu scosese o vorbă tot timpul mesei și pe care, oricât ne-am străduit, n-am reușit să-l identificăm. Curând, stabilimentul signorei Maxima fu cuprins de liniște. Nu se auzea decât orologiul de la San Marco bătând încontinuu noaptea jumătate și sforăitul egal, de om nemulțumit, al căpitanului Tresoro. Intraseră cu toții în lumea viselor, fiecare după puterile lor, de la fiecare după capacități. în ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cot la cot cu ceilalți, primele cuvinte auzite: „Capitolul întâi. Facerea lumii. La început a făcut Dumnezeu cerul...”. Apoi se trezi. Episodul 166 VISUL BĂTRÂNELULUI TOTO în culcușul său zdrențuit de sub scara ce ducea la catul întâi al stabilimentului signorei Maxima, bătrânul Toto, făcut covrig, cu mațele chiorăindu-i de foame, visa că era senator roman. în adâncurile sufletului său, Toto știa că ar fi fost exagerat să se viseze printre senatorii de frunte ai Romei, așa că se făcea că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Episodul 169 A RIVEDERCI în sfârșit se vestiră și zorii, sărutând cu degetele de auroră mucegaiul clădirilor, puturoasa apă întunecat verzuie a canalelor, pleoapele urduroase ale lumpenului sculat deja în capul oaselor etc. Visele celor care visau în stabilimentul signorei Maxima se încețoșară, târându-se spre sfârșit. în gondolele legate în fața porților se urcară zgribulind de frig și grăbindu-se spre treburile lor, indivizii cu trei de „i”: zarzavagiii, geamgiii, zapciii, cafegiii și fiii unor oameni bogați ce se întorceau acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dimineața! îi întâmpină ea radioasă. — Bună să vă fie inima - răspunse Metodiu. Se dă ceai! - îi anunță vesel bătrânul Toto. — Din păcate nu-i putem gusta dulceața, căci trebuie să plecăm - grăi Metodiu. — Vai, dar se poate?! - zise atunci signora Maxima, intrând pe ușă cu o oală aburindă. Măcar o cană! — Nu, mulțumim frumos - răspunse Metodiu. Și-așa am stat destul. Dacă dânșii tot pleacă - interveni căpitanul Tresoro - n-am putea să le reținem noi porțiile? — Ei, atunci, la revedere! - zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
frații haiduci Stănciulescu Petre și Demeter, grupul de oaspeți polonezi format din doamna Potoțki, pan Bijinski, Malgorzata, Zbignew și hangiul din Przemysl, atamanul Vasia și cazacii lui, lipoveanul Covaliov cu micuța Știucî, grecul corăbier Ianis, venețienii Tresoro, Peleto, Toto, signora Maxima, surorile Acetosa, senzuala Amada, răzășul din Soroca, feciorul Vasâle și alte și alte siluete nedeslușite ce s-au conturat o clipă, trecătoare, pe pânza poveștii. Tuturor personajelor li s-a înmânat Diploma de Onoare „Ars Amatoria” și certificate de atestare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
70-75 zile. Ierni foarte reci au fost în această zonă în 1953-1954, 1962-1963, 1963+1964, 1966-1967 și 1968-1969, iar ierni mai calde în anii 19481949, 1970-1971, 1974-1975. Datorită defrișării pădurilor, clima are un caracter stepic. Sunt mari diferențe de temperatură: maxima termică absolută este de 39,70C în luna august și minima absolută - 30,50, în luna ianuarie. Dintre factorii climatologici care influențează temperatura amintim: factori radiativi, geografici și dinamici. Dintre toți factorii climatogeni, important este radiația solară, deoarece constituie sursa
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
avea să urce de data aceasta absenteismul, ca și cum în aceasta s-ar fi aflat ieșirea de urgență pentru situația socială și politică dificilă în care se afla cufundată țara de o săptămână. Un absenteism rezonabil de ridicat sau chiar deasupra maximei înregistrate în alegerile anterioare, cu condiția să nu exagereze, ar însemna că ne-am întors la normalitate, la cunoscuta rutină a alegătorilor care n-au crezut niciodată în utilitatea votului și se disting prin contumacia în lipsă de ceilalți care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]