1,165 matches
-
au propus o tipologie a personalităților în funcție de strategia adoptată în cazurile similare dilemei prizonierului. Ei au făcut următoarea distincție: • individualiști: preocupați să obțină cât mai mult pentru ei înșiși, indiferent dacă partenerul pierde sau câștigă; • cooperanți: sunt cei interesați să maximizeze atât recompensa proprie, cât și pe cea a partenerului; profitul să fie comun; • competitorii: orientați înspre maximizarea beneficiului propriu în raport cu acela al partenerului, urmărind să fie mai bun cu orice preț. Mai departe, aprofundând analiza relației dintre cele trei tipuri
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
cu vapori, metalurgia, căile ferate, telegraful). Ea va fi urmată de alte revoluții industriale, până astăzi. Capitalismul liberal care organizează procesul economic funcționează urmând modelul homo aeconomicus. Este imaginea producătorului și a consumatorului care, în orice împrejurări, urmăresc să își maximizeze interesele: să vândă cu cel mai mare profit posibil, să cumpere la cel mai bun preț. În spatele acestui personaj se profilează o valoare capitală: utilitarismul, care ghidează comportamentele umane prin intermediul intereselor materiale. Ei aspiră la bunăstare, sunt atrași de consum
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
Îmbunătățirea este de obicei descrisă drept „suficient ca să te descurci”. Întărirea pozitivă determină un comportament peste cel minim cerut. Numim acest lucru efort discreționar, iar manifestarea acestuia la locul de muncă constituie singura modalitate prin care o organizație își poate maximiza performanța. Cum întărirea este definită drept orice consecință care sporește performanța, ea funcționează de fiecare dată. Dacă performanța nu se crește ca urmare a unei consecințe, atunci, prin definiție, consecința nu a fost o întărire pozitivă. Aceasta înseamnă că o
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
bonusurile, sistemele de participare la profit, pensiile și alte forme asemănătoare de compensare sunt consecințe viitoare, nesigure și, ca atare, nu duc la obținerea rezultatelor maxime de la angajați în fiecare zi. Aceste stimulente sunt necesare, dar nu suficiente pentru a maximiza performanța. Anumite forme de compensație facilitează performanța mai mult decât altele. Cu toate acestea, doar compensația nu va maximiza performanța. Numai întărirea pozitivă eficientă și frecventă poate face acest lucru. Mit managerial: oamenii se opun schimbării O altă implicație majoră
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
atare, nu duc la obținerea rezultatelor maxime de la angajați în fiecare zi. Aceste stimulente sunt necesare, dar nu suficiente pentru a maximiza performanța. Anumite forme de compensație facilitează performanța mai mult decât altele. Cu toate acestea, doar compensația nu va maximiza performanța. Numai întărirea pozitivă eficientă și frecventă poate face acest lucru. Mit managerial: oamenii se opun schimbării O altă implicație majoră a efectului consecințelor asupra comportamentului se referă la schimbare. Suntem bombardați continuu de vorbe goale despre urgentarea și accelerarea
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
mult întărirea pozitivă. Aceasta face ca un loc de muncă să fie mai puțin stresant. Chiar și numai din acest motiv ar trebui să preferăm întărirea pozitivă. Cu toate acestea, există un motiv mult mai convingător în afaceri. Întărirea pozitivă maximizează performanța, în timp ce întărirea negativă duce la obținerea unui nivel de performanță suficient pentru a se descurca, pentru a scăpa sau pentru a evita o consecință neplăcută. De exemplu, o echipă termină la timp un proiect complicat, dar toți știu că
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
o anumită întărire în mediul înconjurător. Lipsa întăririi înseamnă lipsa comportamentului. Și știți de multă vreme că apariția unui tip de comportament nu este întotdeauna dorită. În ultimele două capitole am discutat despre modul cum să încurajăm și chiar să maximizăm comportamentul. În acest capitol vom discuta despre modalitățile prin care putem să descurajăm sau chiar să eliminăm un comportament. În capitolul 4 am prezentat pe scurt consecințele care elimină sau reduc manifestarea unui tip de comportament. Ele se referă la
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
profesor la altul, dar numărul mediu stabilit prin diverse studii este de șase pe oră. Atunci când înțelegeți această relație dintre întărire și învățare, puteți înțelege problemele care există astăzi în școli. Pur și simplu, nu există suficientă întărire pentru a maximiza învățarea. N-aș vrea să sugerez că numărul factorilor întăritori de care au nevoie adulții pentru a dobândi o nouă abilitate sau pentru a obține o îmbunătățire substanțială în modul de a face ceva echivalează cu ceea ce are nevoie un
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
combinație de tehnici pe care le puteți utiliza pentru a obține rezultate maxime de la angajați. Pentru a dispune de un feedback eficient, trebuie să faceți o identificare corectă. Apoi adăugați feedbackul și motivarea și veți obține combinația perfectă pentru a maximiza performanța. Directorul unei fabrici cu sediul în St. Paul, Minnesota, mi-a spus recent că, după ce a afișat un grafic cu rezultatele în echipă, unul dintre cei mai militanți membri de sindicat s-a apropiat, a văzut graficul și a
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
eficiența acestor două sisteme în cadrul companiei dumneavoastră . Compensația ca recompensă Speranța de a primi o recompensă este un factor de motivare pentru a obține un răspuns, dar după cum am spus de multe ori în această carte, nu este suficient să maximizezi performanța. Recompensele care sunt Pozitive-Viitoare-Sigure (PVS) nu exercită o prea mare influență asupra comportamentului zilnic. Totuși, deși compensațiile periodice nu pot maximiza performanța, pot să contribuie la ea ori să o împiedice. Banii sunt importanți. Foarte puțini oameni își permit
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
a obține un răspuns, dar după cum am spus de multe ori în această carte, nu este suficient să maximizezi performanța. Recompensele care sunt Pozitive-Viitoare-Sigure (PVS) nu exercită o prea mare influență asupra comportamentului zilnic. Totuși, deși compensațiile periodice nu pot maximiza performanța, pot să contribuie la ea ori să o împiedice. Banii sunt importanți. Foarte puțini oameni își permit să muncească fără să fie plătiți, dar, în ciuda convingerii populare, banii nu sunt cel mai important factor care îi determină pe oameni
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
muncă, reușind în același timp să facă acest proces interesant și atractiv, psihologul și expertul în comportamerntul uman Aubrey Daniels descrie metode practice, precise și bazate pe date pentru a vă ajuta să implementați un sistem managerial prin care să maximizați performanța pe termen lung. Cartea vă arată cum: • Să creați sisteme eficiente de recunoaștere și recompensă în conformitate cu ceea ce-și doresc angajații. • Să stimulați inovația și creativitatea în moduri noi și interesante. • Să depășiți problemele asociate cu programele deficitare de
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
internațional, și nu cea materială, este determinantul sistemic crucial al comportamentului statelor. Neorealismul și instituționalismul au ca premisă existența unor norme culturale egoiste stabilite ca urmare a întâlnirilor lor anterioare cu alte unități. În loc să presupună că statele caută să-și maximizeze interesele, constructiviștii examinează modul în care statele își construiesc interesele prin procese de socializare în interiorul sistemului internațional. Potrivit acestei perspective, auto-ajutorarea și politica de putere nu sunt cu necesitate trăsături ale unui mediu anarhic, ci reflectă, în schimb, internalizarea anumitor
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de a rafina modelele raționaliste. Toate cele trei teorii acceptă că anarhia rezultă din interacțiunea unităților. Totuși, ele identifică două mecanisme diferite prin care are loc această interacțiune. Un mecanism presupune că statele sunt actori raționali care urmăresc să-și maximizeze interesele naționale prin comportamentul lor internațional. Unitățile care se comportă rațional "au preferințe consistente, ordonate și ... calculează costurile și beneficiile cursurilor de acțiune alternative ... pentru a-și maximiza utilitatea în perspectiva acestor preferințe" (Keohane, 1984, p. 27). Abordările raționaliste au
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Un mecanism presupune că statele sunt actori raționali care urmăresc să-și maximizeze interesele naționale prin comportamentul lor internațional. Unitățile care se comportă rațional "au preferințe consistente, ordonate și ... calculează costurile și beneficiile cursurilor de acțiune alternative ... pentru a-și maximiza utilitatea în perspectiva acestor preferințe" (Keohane, 1984, p. 27). Abordările raționaliste au ca punct de plecare în analiza lor statul interesat de sine, iar astfel ele exogenizează caracteristicile interne ale unităților. Un mijloc alternativ prin care unitățile pot interacționa este
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
să interpreteze legislația OMP a Japoniei ca un prim pas pe calea remilitarizării țării, precum și ca o reacție de împotrivire în fața presiunilor externe. Japonia ar putea urmări aceste două strategii simultan, folosindu-se de politica pe riscului pentru a-și maximiza interesele și, în același timp, a-și minimiza angajamentele. Dimensiunea economică a strategiilor Japoniei oferă și indicii care favorizează predicțiile neorealiste despre politica sa externă. Începând cu 1989 există tensiuni în relațiile SUA-Japonia. Gilpin identifică într-un mod convingător cauza
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de neorealism și instituționalism. Autorii afirmă că strategiile Japoniei reflectă preferințe "realiste mercantile". Realismul mercantil are elemente comune cu alte forme de realism, inclusiv asumpția că statele sunt cei mai importanți actori în politica mondială, că statele urmăresc să-și maximizeze puterea, precum și că statele sunt într-o competiție pentru câștiguri relative (Heginbotham și Samuels, 1999, p. 198). Totuși, spre deosebire de alte forme de realism, realismul mercantil pune accent pe întâietatea obiectivelor strategice tehnico-economice în luarea deciziilor de politică externă. Este important
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
s-a folosit și de instituțiile internaționale pe parcursul anilor 1990. Goldstein afirmă că RPC combină în mod pragmatic un efort subtil de tip realpolitik, pentru a dezvolta capacitățile naționale, cu un nivel de implicare diplomatică și economică conceput pentru a maximiza beneficiile interdependenței (Goldstein, 2003). Totuși, una dintre problemele legate de această perspectivă "neo-bismarckiană" a marii strategii a Chinei este că amestecul între acceptare pragmatică și stimulente funcționale nu a motivat-o să se folosească în mod semnificativ de cadrele instituționale
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Rece. Această dezbatere se referă la felul în care SUA și Occidentul, în general, ar trebui să întrețină relații cu o "Chină în afirmare". Școala implicării urmează logica instituționalistă atunci când susține includerea Chinei în regimurile internaționale, cu scopul de a maximiza integrarea ei lină în ordinea internațională. Prin contrast, școala îngrădirii urmează neorealismul atunci când consideră că un conflict cu China este probabil, în contextul capacităților ei în creștere. Acești specialiști consideră China o amenințare pentru sistemul internațional, și susțin tactica balanței
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
realismul lui Waltz este unul defensiv, în sensul că anarhia internațională încurajează statele să urmărească menținerea echilibrului balanței de putere. Mearsheimer (după exemplul lui Morgenthau) avansează un realism ofensiv: în condițiile anarhiei și dilemei securității, marile puteri caută să-și maximizeze puterea relativă în raport cu competitorii, având drept țel fundamental hegemonia. Puterea unui stat este definită în termeni de capacități și include componente precum populația și forța economică, însă decisivă este puterea militară. Mari puteri sunt statele care au armate capabile să
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
doar comportamentul lor presupus maximizator); firmele erau astfel asimilate oricărui agent individual maximizator, singura explicație pentru integrarea activităților În cadrul firmei fiind superioritatea tehnologică a acestora. Practic, pe piață, acțiunea firmelor nu era cu nimic diferită de cea a indivizilor, firma maximizând, conform teoriei neoclasice, funcția unică de producție, deci interesele deținătorilor de capital, ale proprietarilor. La fel cum indivizii au interese și resurse, reprezentând input-urile, și manifestă anumite comportamente economice ca output-uri, și pentru firme sunt relevante datele de
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
nici nu apar boom-urile economice specifice acesteia. Este bine cunoscut că, În absența reformelor legislative, din administrație și justiție, România nu poate fi caracterizată drept economie funcțională de piață, chiar dacă, din 1990 Încoace, actorii economici sunt liberi să-și „maximizeze utilitatea”. La ora actuală, este larg acceptată de către economiști afirmația că instituțiile joacă un rol decisiv În funcționarea economiei. Desigur Coase și Williamson au considerat mai degrabă alternativa instituțională piețe - organizații, Întrebându-se cum apar acestea din urmă, primele fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
furt, mai precis acele comportamente ghidate exclusiv după logica interesului și care ignoră orice considerații legale sau morale atât timp cât acestea nu au un impact negativ asupra utilității individuale. Astfel, În tranzacțiile mutual avantajoase ale actorilor fiecare va Încerca să-și maximizeze propria utilitate (să negocieze cât mai favorabil și, dacă e posibil, să-și Încalce propriile angajamente atunci când urmările acestei acțiuni sunt câștiguri individuale nete) chiar În dauna partenerului de tranzacție. Anticipând această atitudine a partenerului, actorii vor investi resurse ex-ante
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
din astfel de situații se referă la alocarea stimulentelor care să coreleze interesele agenților cu cele ale principalilor. Teoria este deci preocupată de explicarea instituțiilor menite să coreleze interesele agenților cu cele ale principalilor, În așa fel Încât firma să maximizeze funcția de producție specifică/scopurile specifice; spre deosebire de teoria costurilor tranzacționale care urmărea eficiența relativă a piețelor și organizațiilor În reducerea costurilor tranzacționale, teoria agent - principal este interesată de eficiența relativă a mecanismelor de control ale organizațiilor În reducerea pierderilor provocate
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
principalului; acestea sunt costuri suportate de către principal și au rolul de a limita selecția adversă și hazardul moral; costuri reziduale ce rezultă din divergența dintre deciziile agentului (la un anumit nivel al monitorizării și stimulentelor) și deciziile ce ar fi maximizat utilitatea principalului. Costurile sunt incumbate de exercitarea calității de agent și rezultă deopotrivă din divergența intereselor agenților și principalilor și din faptul că agenții sunt, la rândul lor, actori maximizatori. Acest lucru nu Înseamnă că agenții nu pot fi și
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]