KorAP: Find »[drukola/base=mesager & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...133 >

3,309 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

alta a lui, pe când Hideyoshi privea spre soldatul inamic, care îngenunchease sub streșinile ude de ploaie. Omul stătea în genunchi mândru, cu o furie legată peste ambele brațe. — Acest om nu e un soldat de la castel. Pun pariu că e mesager al clanului Mori. Nu purta nimic asupra lui? îl întrebă Hideyoshi pe servitorul însărcinat cu paza prizonierului. În investigația preliminară, servitorul găsise în îmbrăcămintea omului o ploscă de sake conținând o scrisoare, pe care o puse acum în fața lui Hideyoshi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
și nu există nici o persoană aici care să-și prelungească viața fie și numai cu o zi, vânzându-i inamicului cântecul victoriei. Suntem pregătiți ferm pentru un asediu și hotărâți să murim odată cu castelul. În scrisoare, Muneharu încuraja efectiv întăririle. Mesagerul capturat al clanului Mori răspunse la întrebările lui Hideyoshi cu o franchețe neașteptată. Întrucât citise deja scrisoarea lui Muneharu, inamicul părea să se fi resemnat cu faptul că zadarnic ar fi încercat să mai ascundă ceva. Dar Hideyoshi nu făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
drumul? — A înotat prin lacul noroios și pare să-i fie frig. Dați-i de mâncare și trimiteți-l cu un permis de liberă trecere, ca să nu mai fie arestat iarăși pe drum. Am înțeles, stăpâne. Servitorul îl dezlegă pe mesager. Evident, omul fusese hotărât să moară, iar acum era nedumerit. Se înclină tăcut spre Hideyoshi și dădu să se ridice. — Nădăjduiesc că Seniorul Kikkawa e bine sănătos, spuse Hideyoshi. Te rog să-i transmiți cele mai calde salutări din partea mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
respect. — De asemenea, cred că în statul major de campanie al Seniorului Terumoto este un călugăr numit Ekei. Ekei din Ankokuji. Într-adevăr, stăpâne. — Nu l-am mai văzut de mult. Transmite-i te rog și lui complimentele mele. De îndată ce mesagerul plecă, Hideyoshi se întoarse spre un servitor, întrebându-l: — Mai ai scrisoarea pe care ți-am dat-o adineaori? — Este în deplină siguranță, stăpâne. — Conține un mesaj secret de mare importanță. Du-i-o direct Seniorului Nobunaga. I-o voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
capturat și în mâinile mele a ajuns o scrisoare care conține intențiile ale lui Muneharu precum și cele ale lui Kikkawa. Fii cum nu se poate mai prudent. Hideyoshi se așeză cu fața spre lampă. Scrisoarea pe care i-o încredințase mesagerului pentru a o duce la Azuchi îi cerea lui Nobunaga să conducă o armată în apus. Soarta solitarului Castel Takamatsu era ca aceea a unui pește deja prins în plasă. Armatele combinate ale lui Mori Terumoto, Kobayakawa Takakage și Kikkawa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
îl întrerupse Nobunaga. Aruncă totul! Ia altceva pentru banchetul de diseară! Și, făcând pe surdul, Nobunaga se îndepărtă. Mitsuhide stătu o vreme tăcut, aproape ca și cum i-ar fi pierit puterea de a-și mișca picioarele. În acel moment, sosi un mesager care-i dădu o scrisoare cu ordinul de a-și aduna forțele ca să plece imediat spre provinciile din apus. Servitorii clanului Akechi duseră prin poarte din dos numeroasele delicatese pe care le pregătiseră pentru Ieyasu și le aruncară în șanțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
stăpâne, spuse Masataka. Vasalii încă nu-l observaseră pe slujitorul care aducea calul lui Mitsuhide. Distrași de evenimentele zilei, continuau să stea adunați în grupuri, discutând situația. Chiar când Mitsuhide se pregătea să plece, cineva descălecă în fața porții. Era un mesager de la Nobunaga. — Senior Mitsuhide, plecați? se interesă omul. — Încă nu. Mă gândeam să mai trec o dată pe la castel, să-i salut pe Domnia Sa i pe Seniorul Ieyasu, apoi să plec. — Seniorul Nobunaga era îngrijorat că s-ar fi putut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
apus, ca ariergardă. Nu pierde timpul, riscând să ne faci să pierdem această ocazie strategică. Mitsuhide se prosternă, răspunzând că avea să respecte instrucțiunile ca la carte. Apoi, considerând poate că se arătase prea servil, se ridică, privi direct spre mesager și adăugă: — Te rog să-i vorbești Domniei Sale cum găsești de cuviință. Îl conduse peemisar până la poartă. Cu fiecare pas, nervii îi erau întinși la limită de vântul care sufla prin clădirea aproape goală. „Până în urmă cu câțiva ani, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
a pleca, fie și dacă era în toiul nopții. De câte ori n-a spus Nobunaga: «Mai treci pe la o ceașcă de ceai,» sau « Dacă pleci dimineață, vino înaintea zorilor.» De ce a ajuns să mă disprețuiască astfel? A trimis până și un mesager, ca să nu fie nevoit să mă primească personal. Nu te gândi. Nici prin minte să nu-ți treacă.” Cu cât se străduia mai mult să n-o facă, cu atât bombănea mai tare și inima i se umplea de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
momente, Mitsuharu plecă și el. Trecând pe coridor, intră în apartamentele samurailor. Ceru imediat hârtie de scris și un penel, apoi aplică fluid pensula pe hârtie, ca și cum ar fi avut deja în minte ceea ce urma să scrie. — Du-i-o mesagerului de la Abatele din Yokawa și trimite-l înapoi. Îi dădu scrisoarea unui ajutor și, nepărând ca problema să-l mai intereseze cu ceva, întrebă un paj: — Seniorul Mitsuhide mai doarme? — Când m-am uitat, în odaia dumnealui era foarte liniște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
părea stânjenit. Ținea în mână o scrisoare și ceva ce părea a fi o petiție scrisă pe hârtie groasă. În timp ce vorbea, se vedea limpede că era îngrijorat din cauza posibilei reacții a lui Mitsuharu: — La poarta castelului a venit încă un mesager din partea Abatelui din Yokawa și a insistat să-i înaintez încă odată această scrisoare seniorului de la castel. Am refuzat, dar el a spus că primise ordin să vină și n-avea de gând să plece. Ce să fac? — Cum? Iarăși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
accepta conținutul petiției, așa că n-are nici un rost să mă mai roage. Totuși, a stăruit, trimițându-mi încă două, trei scrisori după aceea. Nici vorbă, e încăpățânat. Refuză s-o primești și expediază-l. — Am înțeles, stăpâne. Cu aceste cuvinte, mesagerul plecă grăbit, continuând să țină petiția în mână. Arăta de parcă el însuși ar fi fost dojenit. Imediat ce omul ieși, Mitsuhide i se adresă vărului său: — Este vorba cumva de Abatele din Yokawa de pe Muntele Hiei? — Întocmai. Cu ani în urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
în ultimul timp, au început să caute sprijinul oamenilor de rând. Cutreieră toate provinciile, solicitând contribuții, bătând la fiecare ușă, și am auzit că au început chiar și să construiască provizoriu capele pe locurile vechilor temple. — Bine, și-atunci comisionul mesagerului pe care ți l-a trimis de două sau trei ori Abatele din Yokawa are vreo legătură cu cererea asta? — Nu, își feri grăbit Mitsuharu ochii, după care îl privi calm pe Mitsuhide drept în față. Adevărul este că m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
subscripție pentru restaurarea Muntelui Hiei. I-am spus că ambele cereri nu pot intra sub nici o formă în discuție. — Și cu toate că i-ai spus că nu intră în discuție, ai refuzat și iar ai refuzat, el a continuat să trimită mesageri la castel, de încă trei-patru ori? Mitsuharu, m-aș teme să-mi iscălesc numele pe lista de subscripție, din deferență față de Seniorul Nobunaga, dar mă întreb dacă am motive de a ezita doar să-l întâlnesc. — Cred că nu are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
bine pentru el să nu aibă absolut nici o legătură cu refacerea Muntelui Hiei. Și nu era recomandabil să se întâlnească nici cu abatele. Până aici, Mitsuharu putea să judece destul de clar, însă de ce păruse Mitsuhide nemulțumit de respingerea arbitrară a mesagerului și refuzarea petiției? În esență, nu părea deloc satisfăcut de felul cum trata Mitsuharu situația. Cefel de plan ticluia Mitsuhide, cu Muntele Hiei în centru? În mod vădit, vizita lui Mitsuhide avea să prilejuiască subiecte ideale de aserțiuni calominoase că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
membri ai clanului Akechi, îi invitaseră în curtea templului. Mitsuhide stătea pe un taburet de campanie, la umbra perdelei pe care o întinseseră ajutoarele lui. Își terminase masa și îi dicta secretarului o scrisoare. — Preoții Templului Myoshin... ar fi niște mesageri ideali! Cheamă-i înapoi! îi ordonă el unui paj. Când preoții reveniră, Mitsuhide le încredință epistola pe care tocmai o scrisese secretarul său. — Ați fi buni vă rog să duceți această scrisoare, cât mai repede, la reședința poetului Shoha? Imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
dintre soț și soție, dar misionarii care treceau prin apropiere cu câte o asemenea ocazie interveneau, încercând să-i împace. Astfel, își câștigaseră reputația unor oameni buni și înțelegători. — Muncesc într-adevăr pentru binele societății, spuneau oamenii. Poate că sunt mesageri ai zeilor. Cetățenii erau plini de admirație la adresa misionarilor, de o bună bucată de vreme. Faptele lor bune îi cuprindeau și pe cei săraci, bolnavi și fără adăpost. Biserica avea chiar și un fel de spital de caritate, și un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
general al lui Nobunaga. Lângă încăperea de unde se auzea glasul lui Nobunaga, murmura un pârâu izvorând din grădină, iar din niște clădiri puțin mai îndepărtate pluteau când și când pe aripile brizei râsete vesele de femei. Nobunaga vorbea cu un mesager de la al treilea fiu al său, Nobutaka, și de la Niwa Nagahide: Îi va fi de folos bătrânului meu ajutor, Nagahide. Informați-l că totul e asigurat. Peste câteva zile mă voi duce personal în provinciile apusene, așa că ne vom întâlni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ajutor, Nagahide. Informați-l că totul e asigurat. Peste câteva zile mă voi duce personal în provinciile apusene, așa că ne vom întâlni acolo curând. Armata lui Nobutaka și a lui Niwa urma să pornească spre Awa a doua zi dimineață. Mesagerul venise să raporteze acest lucru, precum și informația că Tokugawa Ieyasu călătorise de la Osaka la Sakai. Nobunaga întoarse capul spre cer, ca și cum abia atunci i-ar fi observat culoarea, și îi spuse unui paj: — Se înserează. Ridicați storurile din partea de apus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Kikkawa și a lui Kobatakawa, așteptau să salveze castelul izolat. În perioadele cu vreme frumoasă, umbrela lui Hideyoshi și stindardul comandantului puteau fi văzute limpede de inamic. În seara aceea, tocmai când Hideyoshi se întorcea la bivuacul său, sosi un mesager pe Drumul Okayama și fu imediat înconjurat de gărzi. Drumul ducea la tabăra lui Hideyoshi de pe Muntele Ishii, dar călătorul putea să traverseze și prin Hibata, continuând spre tabăra lui Kobayakawa Takakage de pe Muntele Hizashi, pe același traseu. Evident, drumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
fu imediat înconjurat de gărzi. Drumul ducea la tabăra lui Hideyoshi de pe Muntele Ishii, dar călătorul putea să traverseze și prin Hibata, continuând spre tabăra lui Kobayakawa Takakage de pe Muntele Hizashi, pe același traseu. Evident, drumul era păzit cu strășnicie. Mesagerul, lovindu-și încontinuu calul cu cravașa, călărise din ajun fără să se oprească pentru a mânca sau bea. Când străjerii îl aduseră la tabără, își pierduse cunoștința. Era Oar Mistrețului. Hideyoshi încă nu dormea. Când reveni Hikoemon, acesta, împreună cu Hideyoshi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
demonstreze că nu stăteau acolo doar de decor. Yuko îi calmă mai întâi pe tinerii cei îndărătnici, apoi întrebă: — Senior Asano, ce s-a întâmplat? Asano îi arătă caseta de scrisori pe care o ținea în mână, spunându-i despre mesagerul care tocmai sosise de la Kyoto. Auzise că întrunirea era privată, dar considera că mesajul nu era lipsit de importanță, așa că dorea să vorbească un moment cu stăpânul său. — Așteptați o clipă, vă rog. Yuko reveni înăuntru, dar se întoarse imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
luând caseta. Hasegawa Sojin era companionul de ceai al lui Nobunaga. Nu se afla în relații deosebit de intime cu Hideyoshi, fiind deci ciudat că maestrul ceaiului trimitea dintr-o dată un mesaj urgent în tabăra lui. Mai mult, conform lui Nagamasa, mesagerul plecase din Kyoto la amiaza zilei trecute și sosise chiar acum, la Ora Mistrețului. Acest lucru însemna că avusese nevoie de o zi întreagă și jumătate și o noapte întreagă pentru a străbate cele șaptezeci de leghe dintre capitală și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
se întindeau ca un lanț de munți. Părea să fi ajuns la o concluzie. Avea o șansă dintr-o mie, iar decizia de a-și miza viața pe acea unică posibilitate i se vedea pe fruntea hotărâtă. — Unde e acum mesagerul? îl întrebă Hideyoshi pe Asano, aproape imediat ce pajul plecă. — I-am ordonat samuraiului să-l pună să aștepte lângă templul principal, răspunse Asano. Hideyoshi îi făcu un semn lui Hikoemon: — Du-l la bucătărie și dă-i ceva de mâncare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
afla într-o cameră mică de lângă bucătărie, înfulecând flămând mâncarea care-i fusese oferită. Omul nu mâncase și nu băuse nimic, de la amiaza zilei trecute, iar când în sfârșit se sătură, se lăsă pe spate, cu burta tobă. Văzând că mesagerul terminase, Hikoemon îi făcu semn să-l urmeze și-l însoți până la o cameră din apartamentele preoților, unde se țineau depozitate sutrele. Urându-i somn ușor, îl introduse în odaie și încuie cu grijă ușa pe dinafară. Chiar atunci, Kyutaro

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]