20,876 matches
-
ca la paradă. ― Vai de mine! Mie mi se face piele de găină! - s-a auzit glasul soției lui Petrică. Punându-i o mână pe umăr, acesta a continuat: „Or fi cercetași sau?”... - s-a Întrebat unul din cei trei militari de la divizie. „Cercetașul nu poartă raniță În spate, Încărcată la refuz, ca aiștia” - a Îndrăznit să vorbească Păpădie. „Cred că și ei caută podul. Să așteptăm” - am socotit eu. ― Doamne! - s-a auzit și glasul mamei Maranda. Petrică a mers
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
e șeful. Ce spuneți voi, băieți?” - s-a adresat celor de la divizie. „Trebuie să știi oleacă de meserie și carte, ca să fii sigur că podul va sări În aer În momentul exploziei, În caz de nevoie” - a vorbit unul din militarii de la divizie... Fiecare a trecut la treabă. Eu cu Undiță vâsleam printre bălării, apropiindu-ne de gară... Un zvâcnet cu salturi imprevizibile, pornit din stânga noastră, ne-a Înghețat sângele În vene... „E un șoldan de iepure, domn’ sergent” - a vorbit
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
căutat un adăpost cât am putut mai bun Într-un câmp deschis și am rămas cu ochii pe grupul de magazii. La un moment dat, ne-a Înghețat sufletul În noi. Nici la trei pași În fața noastră, călcau Înciubotați doi militari ruși. Purtau puștile În mâini precum țin haidăii ciomagul când se plimbă În jurul cirezii de vite. I-am urmărit cu atenție... „Asta-i o patrulă. Trebuie să stăm până ne dăm seama cât durează până vor trece a doua oară
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Am privit cu inima Înghețată spre direcția din care veneau vocile... Era o patrulă rusească, care defila pe traseul cunoscut... „Dacă tocmai acum Undiță scoate capul la vedere?” - m-am Întrebat, Îngrozit la gândul ce putea să urmeze... Cei doi militari din patrulă - se vedea bine - făceau o plimbare de plăcere. Nici o mișcare a capului care să arate că supraveghează terenul din jurul lor... Mergeau ca la nuntă. „Poate că i-a văzut și Undiță” - speram eu. Când patrula a dispărut după
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
băiete! Fă ochi și hai să organizăm treaba pentru noaptea asta” - m-a trezit Toader, pe când geana roșie a asfințitului pălea Încet-Încet. Păpădie urma să rămână cu cei doi prizonieri. Undiță, Împreună cu mine, deveneam cap de coloană pentru cei trei militari de la divizie. Toader rămânea În punctul unde am fost eu dimineață, pentru a ne asigura retragerea, În caz de nevoie... Am rămas scurtă vreme În loc, pentru a ne da seama dacă activitatea la magazii și În gară a Încetat. Încetase
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
platformei din fața magaziei, pentru a vedea dacă nu există vreo mișcare. Liniște ca la parastas. Pornim spre intrarea În magazie. Tocmai atunci, scârțâind, se deschidea o ușă!... Ne-am lipit de zid ca fulgul de zăpadă. Din interior ieșea un militar - după câte se vedea - gradat. L-am lăsat să facă câțiva pași, pentru a ne convinge că este singur... Nu avea Însoțitori. Un salt de pisică al lui Undiță l-a dus În spatele „celovecului”. La șoapta În rusește: „Nici o mișcare
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
părea fără sfârșit. „Să rămânem pe loc, pentru a vedea ce fac” - am hotărât eu... ― Eu am fiori - a șoptit Despina către Maria. ― Eu tremur de când a Început povestea - a răspuns Maria. Petrică a continuat: ― După scurtă vreme, cei doi militari au pornit undeva spre dreapta. Am Înaintat puțin, cât să-i avem În câmpul vizual. Din câte ne-am dat seama, era o patrulă care păzea perimetrul din lungul șoselei... „Păpădie, ia-o pisicește și vezi dacă pe acolo e
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
limpede că transporta trupă. Se auzea și murmur de voci. Mergeau cu viteză medie. Era noapte, dar nu aprindeau farurile. Le-am numărat. Erau cinci camioane. După socoata noastră, am zis că or fi cel puțin o sută treizeci de militari... Nu după multă vreme, s-a lăsat din nou liniște. „Ce bine ne-ar fi prins acu’ niște mine” - l-am auzit vorbind, mai mult pentru el, pe Toader. ― Chiar așa ai spus atunci, Toadere. Iar eu am Întrebat: „Da
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
i-a șoptit abia auzit: ― Tati. Ai curajul „să mă spui lui mami?” ― Dacă tu zici „da”, atunci nu am nici un păcat. Cu alte cuvinte: „Avantti per l-attacooo!” - cum ar fi strigat În timp de război comandantul unei grupe de militari italieni. Și „macaronarul” din fundul tranșeii cică ar fi răspuns: „Che bella voce!”... „Uite la tati. Eu am inima cât un purice, iar mami așteaptă să vadă dacă bănuiala ei este adevărată ca pe o izbăvire, și el... El glumește
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
albul ochilor. Lasă, Caterino, că nu sunt papa de la Roma! îi vorbi el familiar și îi ordonă santinelei să-i dea fetei o mână de ajutor. Coborâră apoi niște trepte și se opriră în fața unei uși, pe care un alt militar, aflat acolo de pază, se grăbi să le-o deschidă. Intrară într-o încăpere spațioasă, cu tablouri prinse de pereții proaspăt și cu dichis zugrăviți. Bufetul partidului arăta ca un local select pentru oamenii cu obraz subțire din alte vremuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în vecinătatea reședinței de raion, în niște locuri cam pustii, rămășițele unor militari sovietici, despre care se crezu mai întâi că fuseseră devorați de lupi. În zăpada răscolită de urme și înroșită din belșug cu sânge omenesc, mare lucru din militarii de la răsărit nu mai rămăsese, în afară de cizmele lor cele noi, cu niște inscripții rusești pe tălpi. După cum se vedea, cizmele tari de piele nu le plăcuseră lupilor flămânzi, care în rest devoraseră cu lăcomie tot ce se putuse devora și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Toată întâmplarea avea ceva supranatural și mitologic și era greu de crezut, dacă nu s-ar fi petrecut chiar aievea: o haită de lupi pe care foamea îi scosese din bârlogurile lor ascunse în afundul pădurii tăbărâse fără teamă asupra militarilor celei mai grozave armate din lume și îi înghițise!... Pentru niște lupi flămânzi și îndrăzneți, forța militară sovietică nu însemnase cine știe ce. Această nemaipomenită întâmplare făcu senzație prin părțile locului și dădu naștere la interpretări mai mult sau mai puțin subversive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de vânătoare atârnată de umăr. Era, într-adevăr, o priveliște care îți cam dădea fiori și îți cam făcea părul măciucă: zăpada răscolită și tăvălită, cu bălți de sânge și urme de vomă pe ea, și printre toate acestea cizmele militarilor, mânjite și ele cu sânge înghețat și azvârlite care încotro, ca după o hârjoană de copii. Asta nu era treabă curată! Mirosea a sabotaj, bodogănise șeful milițienilor, un plutonier major gras și fălcos, care stătea să plesnească în mantaua lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
el sufletul, ca tot omul... Așa că gura (încă) slobodă a lumii începuse îndată să nășească și să înflorească tot felul de zvonuri, iar unul din aceste zvonuri susținea că, de fapt, nu lupii le veniseră de hac celor trei glorioși militari de la răsărit. Nicidecum!... De unde lupi?!... Să fim, domnule, serioși!... că la Pusnicu nu se mai văzuse picior de lup de zeci de ani; ultimii lupi muriseră împușcați înaintea primului război mondial, la o vânătoare la care luase parte și regele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o arăta și, fără să mai adauge nimic, își puse pălăria pe cap și se pregăti să plece. 7 La câteva zile după discuția cu popa Niculescu, în sat avu loc o întâmplare care făcu multă vâlvă în sat. Un militar în termen, venit acasă în permisie, îi retezase capul cu coasa unui oarecare Guiț, cunoscut de toți drept un mare bețiv și un înfocat purtător al carnetului de membru de partid. Cu acel carnet, pe care efectiv individul îl ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
facă tot ce dorea, inclusiv să aresteze pe oricine-ar fi poftit. Câți țărani fuseseră arestați de miliție și de securitate prin sârguința lui de vajnic comunist nu se putea ști precis, dar se știa sigur că datorită lui tatăl militarului, un om muncitor, foarte religios și foarte tăcut, care nu-și vedea decât de treburile sale, fusese ridicat într-o noapte cu duba de acasă și de atunci nu se mai știuse absolut nimic de soarta lui; dacă mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
n-ar fi avut loc, dacă în seara zilei cu pricina vajnicul purtător al carnetului de membru al partidului comunist nu s-ar fi întâmplat să treacă, împreună cu alți doi tovarăși de partid și de pahar, pe ulița unde stătea militarul venit în permisie. Toți trei amețiți bine de trăscăul băut pe gratis la MAT și lolăind în gura mare un imn revoluționar care începea cu îndemnul: "Porniți înainte, tovarăși!..." Când ajunseseră pe la jumătatea uliței, în cale se întâmplase să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în permisie. Toți trei amețiți bine de trăscăul băut pe gratis la MAT și lolăind în gura mare un imn revoluționar care începea cu îndemnul: "Porniți înainte, tovarăși!..." Când ajunseseră pe la jumătatea uliței, în cale se întâmplase să le iasă militarul, care se întorcea de la fântână cu o căldare plină de apă. Înjurându-l și batjocorindu-l că era fiu de chiabur, cei trei îi smulseseră căldarea din mâini și se apucaseră să urineze în ea, ca să se vadă bine cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
apă. Înjurându-l și batjocorindu-l că era fiu de chiabur, cei trei îi smulseseră căldarea din mâini și se apucaseră să urineze în ea, ca să se vadă bine cine conducea țara pe drumul cel luminos al socialismului și comunismului. Militarul nu avusese pe moment nici o reacție, îndurând cu stoicism batjocura, apoi intrase fără să spună nici o vorbă pe poarta casei sale și reapăruse peste câteva clipe înarmat cu o coasă, pe care o ținea pesemne prin apropiere. Și tot fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
aceeași noapte și dispăruse fără urmă, în hârdaiele penitenciare ale patriei, la fel ca și tatăl său. Aflând ulterior de cele întâmplate în satul său natal, Virgil declară că, după ce aveau să vină americanii, ca să readucă libertatea în țară, acel militar ar fi meritat să fie decorat și chiar declarat erou național. La rându-i, Stelian nu se grăbi nici să aprobe, nici să dezaprobe întâmplarea, ci doar se mulțumi să observe că nechibzuința și lipsa de omenie nu puteau fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
graniță și că să nu am grijă, totul este aranjat. Dar nu apucase nici să-și termine spusa, când un glonț a fluierat pe lângă urechea mea dreaptă. Ca din pământ, de după tufele de răchită a ieșit o patrulă de trei militari care ne-a tăiat drumul : "Stoi ! Nazat ! Nazat !" Eram prinși... Am strâns-o bine pe Minodora de mână, ea și-a băgat căpușorul în fustele mele. Unul din cei trei m-a împins cu patul puștii și m-a obligat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
zi sau noapte, nu știam unde suntem. Era întuneric și răcoare. De undeva, din beznă, se auzeau din când în când doar mârâituri de câine. Mă durea totul : șalele, ochii, un șold și mai ales umărul de care mă strânsese militarul. Am încercat de câteva ori să mă ridic în picioare și nu am reușit. Minodora era în genunchi, aplecată asupra mea și nu contenea să-mi spună cuvinte drăgăstoase care m-au ajutat să mă liniștesc și să ațipesc. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
din nou pe când eram târâtă pe o scară abruptă din piatră care părea să sfâșie carnea de pe mine. Apoi am fost trântită pe o pardoseală slinoasă. Am deschis ochiul valid și i-am văzut pe chinuitorii mei. Erau acum patru militari dintre care unul părea să fie șeful care zbiera la ceilalți. Deși știam puțină rusă, nu înțelegeam mare lucru din vorbele lui. Când în fine s-a uitat spre mine și i-am văzut chipul, primul meu gând a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
se îndârjea să mi le dea peste cap, în timp ce doi din cei trei ortaci ai lui mă alungiseră pe o masă de la mijlocul cumplit de dureros în sus și mă țineau de mâini." Kakaia devușca, iot foi mati ?" Unul din militari a dispărut deîndată și a revenit târând-o pe Minodora de o mână. Ochii ei mari, ochii lui Simion alungiți spre tâmple, îmi căutau cu groază ochii. Numai în adâncul lor m-au privit în răstimpul ce părea fără sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Vasili. Vagonul nu s-a urnit din loc două zile și o noapte, timp în care auzeam cum se încarcă, pe rând, compartimentele de alături. În zilele acelea nu am primit nimic de mâncare, iar apă ne-au adus doi militari în cele două dimineți ; nenorocirea era că nu aveam în ce s-o păstrăm și rămâneam doar cu ce puteam bea din găleata din care ne adăpam pe rând ca animalele. Unul din cei doi militari care ne aduceau apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]