3,411 matches
-
nici un cuvânt. Și înțeleg, înțeleg ce se va petrece! Îmi închipui și ce s-a petrecut. Parcă prin urechea ațintită vine, cu adierea vântului șoptitor prin trestii, un glas pierdut, cine știe de unde, de la o ființă care se stinge în mlaștini, departe, sau care poate s-a și stâns. „Niculiță! Niculiță!“ Tresar. Și într-o clipă, fără să vreau, întrebarea naște: —Unde-i Chiva? Ce-ai făcut cu ea?... Pușcașul rânjește; ochii rotunzi au sticlirea Iezerului. Și deodată un glas - un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și împrejurimile părură a pluti subt un abur vioriu. Culi își schimbă locul: trecu mai la deal și avu încredințarea că și-a recunoscut direcția de întoarcere. O luă încet pe un colnic, coborî într-un găvan. Aici era o mlaștină veche, scăldătoare a mistreților. Calea îi era cunoscută acum, nu mai rămânea nici cea mai mică îndoială; dar se găsea foarte departe de Prelunci. Prin ce locuri a trecut? când oare s-a răslețit în așa măsură? A umblat de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
peste umăr a fost o căutătură mai ageră decât a unui om. Într-adevăr, l-a îndemnat, înșelându-l, într-o urmărire fără noimă. Se trezește, asupra serii, la depărtare de cel puțin trei ceasuri de casă. Și din această mlaștină a mistreților se ridică în juru-i o pâclă umedă. Înserarea cade repede, ca și cum ar ninge asupra zăpezii funingine. Și din râpi urcă neguri cătră creste. Îl ajung neguri din râpa din dreapta, îl ajung neguri din pârăul din stânga. Dar n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Încet, băiete. Culi întrebuință biciul și a treia oară, și a patra oară. —Of! Dumnezeule Doamne! se jelui maică-sa. Culi întrebuință biciul a cincea oară și se uită spre dealuri cu fălcile strânse, scrâșnind. Calul se poticni iar în mlaștini de izvoare. Așa au mai mers un ceas și încă unul. Cătră ceasul al unsprezecelea, soarele se stânse în neguri și începu să tragă un vânt tăios de la miezul nopții. Când se lărgi valea spre râul cel mare, se învârteji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vale toate trofeele precum un cuceritor tătar, învăluind cartierele din centru, spulberând sute de case, prăvălii și magazii de mărfuri, făcând una cu pământul locuințele construite pe poduri, formând, la sfârșitul zilei, din cauza dărâmăturilor care năpădiseră albia fluviului, o imensă mlaștină care înghițise curtea moscheii celei mari, Cesareea negustorilor, suk-ul1, bazarul bijutierilor și pe acela al fierarilor. Nimeni nu poate ști numărul persoanelor care au pierit înecate, strivite sub surpături sau înghițite de valuri. Seara, când Cerul a îngăduit în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
al căror număr creștea de când Vitellius fusese ales imperator. Cel care își pierdea scutul în luptă se spânzura, pedepsindu-se singur pentru rușinea îndurată. Cei vinovați de fapte nedemne - de minciună, în primul rând, și de furt - erau aruncați în mlaștini, să fie acoperiți de noroi. Uciderea unei preotese era însă o crimă teribilă - atât de teribilă, încât în triburile germanice, inclusiv în cel al batavilor, nu se cunoștea pedeapsa pentru ea. În popoarele germanice și celte, precum și în toate popoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
început șoc, apoi ceva ca un fel de... scuză? Parcă se scuză cam mult, se gândi Vultur-în-Zbor. — E interesant. Să te gândești la moarte ca la o astfel de forță umanizatoare, spuse Virgil. Nedumeririle lui Vultur-în-Zbor se preschimbaseră într-o mlaștină de deprimare nedorită. Nici Virgil Jones nu părea mai vesel. Se ridică, se scutură, își îndreptă pălăria, își curăță pantalonii de praf și încercă să înveselească atmosfera. — întotdeauna m-am gândit că muntele Calf este ca un lingam uriaș, bălăcindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să facă, să salveze, să ispășească vina și neputința care zăceau în el, corodându-i ființa. Șansa de a salva în loc să distrugă. Un om care trăiește într-un confort acceptabil în mijlocul unei sărăcii absolute învață până la urmă să nu mai vadă mlaștina disperării. E un mecanism de supraviețuire. în același fel își alungase Virgil Jones trecutul din minte. Coborâse de pe munte și uitase grozăveniile cumplite de care fugise. Ele erau încă acolo, zăvorâte în mintea lui, dar Virgil nu le vedea. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
comparație își făceau străbunele cioplite din Casa Fiului Răsare să pară niște revărsări de frumusețe și bucurie. Respingătoarele și contorsionatele forme, chipuri, trupuri, membre trunchiate și peisaje de coșmar vorbeau despre o patimă tot mai adâncă a creatorului lor, o mlaștină tot mai adâncă de dezgust. Dacă sculptorul nu face altceva decât să extragă din materialele sale brute formele care zac deja în ele, atunci lemnul acela părea să fi fost făcut de demoni, altfel n-ar fi putut închide în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Parastasele și pomenile de prin satele noastre sunt mai elocvente decât oricare statistici: hămeseala națională. Este comod, știu, să scrii astfel de șiruri. Dar cât de dureros este să le trăiești. Să știi că nu mai sunt speranțe. Să contempli mlaștina și să fii fericit că ea tot înaintează, sporește. Citeam, în anii tineri, cu un fel de fierbințeală a sufletului ceea ce publicau prietenii, cunoscuții, apropiații mei. Credeam orbește în ei. Majoritatea erau talentați și cărțile lor nu m-au întristat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să le publice. Chiar este în vogă, dându-se Berbant politic. Unul dintre mulții feciori cu idei care își exhibă opiniile peste tot. Opinii, de altfel, extrem de banale, anoste, demne de luat în seamă (eventual) doar pentru că se bălăcesc în mlaștina de sub bunul-simț. Poți fi interesant, poți capta atenția și cu inepții debitate din gogomănie. Mai ales când pare că prezinți și garanția unui certificat de bună purtare dat de sacoșa cu romane. Îmi ridic, din când în când, privirea de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se întâmplase. Încă nu scriam, nu simțeam că trebuie să scriu. Rătăceam doar, urmărind cum îmi risipesc zilele, fără să mă doară, fără să simt vreo vină a pierderilor. Un fel de boală, care revenea periodic, târându-mă undeva în mlaștini extrem de ademenitoare. Nu pot spune ce-a fost. Poate doar, gândesc acum, treceam prin astfel de crize spre a-mi descoperi, mai apoi, bucuria revenirii. Stăteam nedumerit lângă fereastra odăiței în care era toboganul, privind acea poșetă, cufundat, iarăși, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
venea în urmă încărcată cu pradă, a fost atacată de către munteni în trecătoarea Roncevalles și măcelărită până la ultimul om. Câțiva dintre cei mai viteji căpitani francezi au căzut în această împrejurare, iar printre aceștia este pomenit Roland sau Orlando, guvernatorul mlaștinilor, adică al frontierelor Bretaniei. Numele său a fost încununat de celebritate mai tirziu, iar dezastrul de la Romcevalles și moartea lui Roland devin cel mai de seama episod din vastul ciclu de legende. Deși după aceste bătălii s-au mai produs
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Împuținate-s zările azi, E-o molimă de mlaștini zăcute, Tu inimă mocnită mai arzi Otrăvile-odată băute... Mă-nșeală privirea din nou Și sânii fecioarei din glastră, Și-aștept taciturn, un ecou, Odată cu trecerea noastră; Adoarme-ntre lintiți undirea, Mi-e ceasul târziu, amintire, Visez cum din ceruri sclipirea
AZI by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83749_a_85074]
-
mai lasă celor rămași plânsul inimii Lui Iisus, care topește în picuri nevăzuți plânsul etern cu care noi, pământenii, facem legătura cu morții noștri dragi și cu Dumnezeu. Moartea camarazilor noștri nu trebuie să ne clatine, să ne cufunde în mlaștina deznădejdii. Ea înseamnă îndemn la credință și luptă. Iisus cu moartea Sa a biruit moartea și celor din morminte, dăruindu-le viață veșnică. Neamul nostru românesc, prin jertfă și moarte, a creat istorie și va trăi pururi, iar peste călăi
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
trebuie să ardă adevărul în care să se regăsească fapte de bun român și bun creștin. Când Dumnezeu va trimite îngerii lui să culeagă faptele noastre pământești pentru care ați depus legământ de slujitor și apostol, vei fi găsit în mlaștina minciunii, pe drumul pierzării, nu pe cărarea Crucii lui Hristos cu inima curată. Prea Sfinția Ta, întoarce-te la adevăr, la conștiință. Legionarii au dat râuri de sânge pentru Hristos și Neam. Au zidit altare, nu au pângărit cele sfinte
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
multe hoarde nesătule. Cei care ne conduc acum au fabricat legi prin care tot străinul poate cumpăra nelimitat pământ românesc și slujesc pe străin, în loc să slujească pe cei care i-au ales, mințindu-ne cu slogane perfide, împingându ne în mlaștina pieirii. Moartea unui neam începe cu deposedarea de pământ, care înseamnă Patrie. Mintea celor care ne conduc azi e puțină, și o folosesc, cât o au, pentru jefuire și distrugere a tot ce a mai rămas din vechiul nostru patrimoniu
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
resurse încă nebănuite. Vasile Filip Caietul crâșmarului Când Dumitru Dinsus și Stafidă au ajuns în gară, s-au oprit într-un loc mai ferit, ca să se obișnuiască cu tot ce vedeau și ce auzeau... Ființa lor era încărcată doar cu mlaștini, putregai, gâlgâit de ape mâloase - acum înghețate bocnă - orăcăit de broaște și cu mugetul buhaiului de baltă... Și acum... Acum atâta zgomot! Fluier de locomotivă, scârțâit de frâne, pocnet de tampoane și nenumărate glasuri omenești!!! ― Stafidă frate, să sperăm că
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
să șovăie. Dacă mâine la prânz vor simți că e posibil să piardă, atunci șansa noastră se poate ivi. Ne trebuie un miracol. - Cred că planul Întocmit ieri este cel mai bun, spuse pârcălabul Vlaicu. Simularea atacului spre nord-est, În mlaștini. Lovitura din flancul stâng. Căpitanii aprobară strategia pe care o cunoșteau deja. - Să vă rugați În această noapte. Și să vă odihniți, voi și oamenii voștri, spuse Ștefan. Trezirea În liniște deplină, Înaintea zorilor. Să ne ajute Dumnezeu și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
câștigăm până la amiază! Îi spuse voievodul căpitanului Oană. Când ceața se va ridica, va fi prea târziu. Oană aprobă, fără să adauge nimic. Părea atent la altceva. -Întreaga cavalerie a spătarului Albu, atac frontal! Zdrobiți-i și aruncați-i În mlaștini! Căpitane! Poate a sosit momentul să trecem la atacul fals de pe flancul stâng! - Măria ta, nu face asta... E mult prea devreme. Aruncăm În luptă toate forțele... - Așa e. Să mai așteptăm. Dar nu mult. Dacă nu-i oprim acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Dar nu știu unde să tragă. - Răspundem cu artileria? Întrebă comisul Groza care se afla, cu ultimele rezerve de două mii de călăreți, În preajma domnitorului. - Nu! spuse Ștefan. Îi lăsăm să bâjbâie. Tirul lor merge pe linia de atac a spahiilor, adică În mlaștinile de la Trei Ape, unde nu e nimeni. Semnalele din vale Începeau să se schimbe, totuși. Un număr din ce În ce mai mare de ieniceri modifica raportul de forțe. Experiența lor de luptă și rezistența lor la efort Își spunea cuvântul. Oștile proaspete ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și celui care ține locul comisului Toader! Atac cu toată puterea pe flancul stâng! Tot ce ne-a rămas din oastea Moldovei, călărimi sau pedestrași, atac la galop pe flancul stâng! Soarta Moldovei stă În acest atac! Împingeți-i În mlaștinile de la Trei Ape! Zdrobiți-i!! Urdia se clătină sub lovitura venită din spate. Soliman aruncă În luptă garda de elită, de cinci mii de spahii. - Căpitane Oană! Sună intrarea voievodului În luptă! Sunetul cornului se Înălță, aspru, În cerul Vasluiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu mai fusese auzit până atunci. Garda măriei sale Ștefan, atac asupra gărzii lui Soliman!. Era o totală rupere de ritm În mersul bătăliei. Flancul drept al Semilunei ceda sub forța de atac a Întregii oștiri moldovene. Avangada se afunda În mlaștinile de la Trei Ape. Retragerea era imposibilă. Și atunci, Într-un moment În care nimeni nu se mai aștepta, izbucni artileria. Tunurile moldovene de pe dealuri, ascunse până atunci În păduri, bubuiră unul după altul. Ghiulelele căzură asupra regimentelor de ieniceri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
centrală, garda lui Ștefan gonea la galop mare spre garda lui Soliman. Diferența de luptători Începea să nu mai conteze. Din nebunia galopului, Oană surprinse fragmente din mișcările de oști din jur. Peste jumătate din oastea turcă se afundase În mlaștini și era ținută acolo de răzeși, strivită de tirul de artilerie și de săgețile arcașilor lui Albu. Călărimile de Neamț care se aflaseră sub comanda comisului Toader ieșiseră din Încleștare și executau o manevră de atac spre dealul lui Mirenilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
porni pe trei direcții. Voievodul, cu Oană În dreapta, izbiră centrul gărzii turcești. Pietro și Gâlcă se năpustiră pe flancuri. În același timp, cornul transmise semnalul Pedestrimea e chemată În spatele voievodului! O parte din răzeșii care blocau retragerea grosului oștirii din mlaștini se regrupară pe linia deschisă de atacul Apărătorilor. Atunci, Alexandru Înțelese strategia și răsuflă ușurat. Chemarea trupelor pedestre pe urmele șarjei de cavalerie indica recucerirea pozițiilor pierdute și sugera neclintirea de pe câmpul de luptă. Moldovenii nu mai aveau nici cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]