KorAP: Find »[drukola/base=moașă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...476 >

11,876 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

Dar când am vrut să-mi reiau rolul obișnuit, am constatat că peluza era goală și că nimeni nu mă aștepta. M-am mirat. Nu înțelegeam. Dinu s-a dovedit însă mai lucid: „Nu vor să intre în conflict cu Moașa din pricina ta. Prețul poveștilor tale e deocamdată prea scump”. Peste câteva zile, tot Dinu mi-a spus că Mopsul mă bârfea, anunțând fericit că întreaga istorie avea să se sfârșească rău pentru mine: „Și degeaba, de-gea-ba își închipuie el că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
am zis: «Domnule scluptor, eu fără o pasăre nu mai sunt om». Și ce credeți? A râs”. Ba și Leon m-a învinuit, pe drept, recunosc, că-mi mirosea neputința lui, iar Dominic, din prietenie pentru Mopsul, o pândea pe Moașa pe coridor, încercând să deslușească pe figura ei soarta mea. „Prea are fumuri, n-ar fi rău să i se dea puțin peste nas”, ar fi zis el. Domnul Andrei mă ținea la curent cu ce spunea unul și altul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
barca și să-l aducă pe Dinu. Rămas singur, îmi treceau prin cap tot felul de grozăvii. Mă temeam mai ales de o cangrenă, ignoranța mea în materie de medicină fiind desăvârșită. Mă și închipuiam cu brațul tăiat, apostrofat de Moașa pentru că nu mai puteam ciopli pietre funerare și nu mai era nevoită să mă trateze ca pe un artist: „Treci la bucătărie, imbecilule, și la spălat vase. Dacă te descurci cu o singură mână. Dacă nu, ia-ți catrafusele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cu oglinzi nu mai era un deșert, ci o strălucitoare sală de bal. Mă gândeam că o singură femeie e de ajuns uneori pentru a suprima deșertul unui bărbat. Eram fericit eu însumi, uitasem de mâna rănită, de cerbi, de Moașa, de bătrâni, nu mai trăiam decât clipa aceea, plină de o bucurie simplă, la care râvnisem mereu. Când am fost tânăr n-am umblat decât pe la baluri mizerabile, în săli care miroseau a transpirație și a parfum ieftin, cu lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
întrebat dacă nu cumva cunoștea el numele femeii și locul unde o puteam găsi. Arhivarul a râs răutăcios. Îi făcea plăcere, în mod evident, că mă aflam în încurcătură. Pe coridor, mi-a venit o idee. Am căutat-o pe Moașa, i-am făcut ochi dulci și m-am culcat cu ea. După ce-am iubit-o, în timp ce Moașa se îmbrăca, am rugat-o ca din întâmplare: „Draga mea...” Ea s-a încruntat. Nu-i plăcuse oare că-i ziceam „draga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Îi făcea plăcere, în mod evident, că mă aflam în încurcătură. Pe coridor, mi-a venit o idee. Am căutat-o pe Moașa, i-am făcut ochi dulci și m-am culcat cu ea. După ce-am iubit-o, în timp ce Moașa se îmbrăca, am rugat-o ca din întâmplare: „Draga mea...” Ea s-a încruntat. Nu-i plăcuse oare că-i ziceam „draga mea”? Am repetat: „Draga mea, aș vrea să văd și eu... te rog să dai ordin...” „Ce ordin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
am rugat-o ca din întâmplare: „Draga mea...” Ea s-a încruntat. Nu-i plăcuse oare că-i ziceam „draga mea”? Am repetat: „Draga mea, aș vrea să văd și eu... te rog să dai ordin...” „Ce ordin?” se strâmbă Moașa, țuguindu-și ironic buzele, deși înțelesese foarte bine, se vedea asta din ochii ei. I-am explicat că vroiam să văd ce scrisese Arhivarul despre trecutul meu în hârțoagele lui. „Știi, draga mea, nu mai sunt foarte sigur...” „Cu atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
deși înțelesese foarte bine, se vedea asta din ochii ei. I-am explicat că vroiam să văd ce scrisese Arhivarul despre trecutul meu în hârțoagele lui. „Știi, draga mea, nu mai sunt foarte sigur...” „Cu atât mai bine, exclamă veselă Moașa. Nu-mi place să mă culc cu bărbați prea plini de trecutul lor. Sunt primejdioși”. Și râse întocmai ca Arhivarul, dispărând. În urma ei apăru în ușă surdul pe care l-am mai visat o dată. „Povestește mai departe, altfel vei muri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Dar un corectiv trebuia adus la teoria lui. Uneori cei care locuiesc în aceste oaze aduc murdăria pe picioare, pe mâini și, treptat, murdăria îi îmbolnăvește fără să-și dea seama cum s-a întâmplat. Pe cine să învinuiască atunci? Moașa simțise bine că n-avea nevoie să-mi interzică s-o văd pe Laura. Putea conta pe azil și pe slăbiciunile noastre, pentru ca dragostea mea cu Laura să se învinovățească doar pe ea însăși părăsind oaza pe care a vrut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mă sinucid și eu? i-am replicat lui Dinu când m-a sfătuit să fiu rezonabil. Te pomenești că mi-ar organiza o înmormântare frumoasă, la care ar veni cu toții, ar spune vorbe plăcute și ar ruga-o, poate, pe Moașa să arunce o floare pe mormântul meu. Dar n-am chef, află, să mă sacrific ca să le întrețin moralul. Să se descurce și fără mine. Și, într-o zi, pe toți care se iau acum după Mopsul o să-i vâr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cuiva, Mopsului sau Arhivarului, să trântesc de podea farfuria din care mâncam, să trântesc uși sau să răcnesc cu sălbăticie. După asta, dacă nu eram alungat pentru scandal din azil, m-aș fi liniștit, poate, lăsând pentru mai târziu, ca Moașa, răzbunarea. Și pentru că nu făceam decât să mă învârt ca un cal de moară prin cameră, mă izbeam din ce în ce mai tare de un adevăr pe care altădată doar îl bănuisem: bătându-mă cu lumea, n-am reușit decât să depind de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
impresia că văd în ochii celor cu care mă întâlneam un avertisment ironic: „Daniel Petric, ești un om terminat. N-o să mai faci mulți pureci la azil, așa că, scuză-ne, dar nu merită să ne mai pierdem vremea cu tine”. Moașa îmi răspundea rece la salut, fără să-mi arunce nici o privire, arătându-mi astfel că nu uitase ofensa pe care i-o adusesem. Încât de fiecare dată mă grăbeam să ies cât mai repede, să ajung pe țărm sau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
din fața mea. — De fapt, am trișat. 36 Îmi luasem obiceiul să dau câte o raită prin bălării și, într-o zi, am descoperit în luminișul dintre sălcii, cu o mare emoție, un manechin de paie, hărtănit, care o reprezenta pe Moașa. Deci, Hingherul vroia să se răzbune acum împotriva ei!? Probabil, dresa un câine care s-o atace și s-o omoare, la fel cum îl omorâse pe individul cu mers de pisică. Întors la azil, am tăcut mâlc. Nici lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în spatele sălciilor și mărăcinilor, dornic să-l văd la lucru pe Hingherul care-mi devenise, dintr-odată, foarte drag. Dar nu era nimeni acolo, iar manechinul devenea din zi în zi mai jalnic. Paiele putrezeau, se înnegreau. Fularul roșu al Moașei, pus în jurul gâtului acelei caricaturi postume care semăna cu un cadavru în descompunere, putrezea și el. În curând n-avea să se mai recunoască nimic. Am început să-mi pierd speranța și să mă întreb ce se întâmplase. Renunțase oare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o după-amiază am găsit manechinul răvășit de șoarecii care își făcuseră culcuș în el. Asta însemna că nu mai aveam nimic de așteptat acolo. Mi-am zis atunci că manechinul era, cel puțin, o bună ocazie ca să mă împac cu Moașa. L-am încropit la loc cum am putut și m-am dus s-o anunț. Ea m-a ascultat cu atenție, dar am simțit din privirea ei că denunțul meu nu-mi mai era de mare folos. „Bine, domnule sculptor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
sigileze sicriul și să permită accesul celor din azil. Privind doar capacul sicriului își puteau imagina orice. Le ajungea atât ca să se închine. Pentru mine am rezervat obligația de a ține un discurs emoționant. După înmormântare am luat-o pe Moașa de mână, îndreptându-ne spre azil. În sala cu oglinzi m-am dus singur. Păzit de Francisc, m-am privit din fotoliul de răchită al Bătrânului multă vreme. Apoi l-am trimis pe Francisc după Moașa, s-o invite în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
am luat-o pe Moașa de mână, îndreptându-ne spre azil. În sala cu oglinzi m-am dus singur. Păzit de Francisc, m-am privit din fotoliul de răchită al Bătrânului multă vreme. Apoi l-am trimis pe Francisc după Moașa, s-o invite în cortul meu de tuareg... Trezindu-mă, am dat cu nasul de mărăcini. Vasăzică din frumoasele mele vise de glorie nu mai rămânea nimic? Nimic altceva decât o zdreanță în care să învelesc afurisita mea memorie care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
bine și să-i îndrăgesc mai tare. Cu unii a fost ceva mai simplu, mai ales că Domnul Andrei și Călugărul mi-au fost de mare folos șoptindu-le că, din moment ce-mi revenisem, însemna că mă împăcasem cu Moașa. Numai Mopsul, cu mintea lui diabolică, a mirosit că era ceva necurat la mijloc și m-a privit chiorâș. Dar și el a trebuit să-și înghită antipatia pe care mi-o purta, după ce i-am înmuiat inima lui Filip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de sosirea mea; dacă, Doamne ferește, eram cu totul imun? îmi vorbiseră cu rețineri, în răspăr, tatonându-mă, apoi răsuflaseră mulțumiți, eram chiar mai bolnav decât ei, și mă ascultaseră încântați, îmbolnăvindu-se odată cu mine din ce în ce mai mult, până când incidentul meu cu Moașa îi silise să bată în retragere... Oricum, fără sala cu oglinzi, fără Bătrânul, întreg azilul devenea în ochii lor de o goliciune ucigătoare. Asta era limpede. Mai limpede decât cerul pe care toamna îl așeza deasupra mării. Boala reprezenta suportul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Nu mai aveau încredere decât în mare, de aceea o priveau cu o dragoste pe care n-o simțiseră niciodată înainte. În fapt, n-ar fi știut să explice de ce anume se temeau, dar teama exista, se cuibărise în fiecare. Moașa însăși părea să fie preocupată, căci evita să mai iasă pe coridoare. Eram dezorientat și m-am gândit că făcusem o imprudență. I-am mărturisit totul lui Dinu, ca să mă sfătuiesc cu el. Dinu a holbat ochii mari. — Cum, ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
care nu-l predase la arhivă. Cei care-l căutau, negăsindu-l, fiindcă jurnalul se afla acum la mine, se enervaseră și lăsaseră cărțile răvășite, aruncate pe jos. Într-o după-amiază a venit la mine extrem de tulburat. — M-a chemat Moașa. Era acolo și Arhivarul care nota tot. — Și? — M-au întrebat dacă știam... Dacă știai ce? m-am enervat, căci mă călca pe nervi uneori cu ezitările lui. Dacă știam despre combinațiile urzite de tine. Lucrurile luaseră o întorsătură amenințătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
enervat, căci mă călca pe nervi uneori cu ezitările lui. Dacă știam despre combinațiile urzite de tine. Lucrurile luaseră o întorsătură amenințătoare. Mopsul săvârșise totuși sacrilegiul de a deschide mormântul Bătrânului și găsise maldărul de frunze. Venise și povestise totul Moașei, acuzându-mă că măsluisem acel mormânt ca să ascund adevăratul mormânt al Bătrânului. Fiindcă, adăugase Mopsul, îl omorâsem cu siguranță pe Bătrânul, altfel n-aș fi organizat toată mascarada cu mormântul fals. Probabil, îl înjunghiasem și dacă ar fi asistat cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
oglinzi, ți-aș fi oferit prilejul să dormi o noapte în cortul de tuareg, ca să te poți lăuda cu această cinste, și, cine știe, aș fi procedat poate ca eschimoșii, ți-aș fi oferit-o în noaptea aceea și pe Moașa. Da, scumpul meu Dinu, n-ai avut noroc să ajungi și tu cineva alături de mine în azil. Păcat. Îmi pare foarte rău, crede-mă. Planurile mele au dat greș. Și știi cum se întâmplă în asemenea situații. Riscul de mărire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pescarilor mă purtam ca o zdreanță. Și nici măcar pe Mopsul nu îndrăzneam să-l trimit în fundul iadului. Singurii pe care reușisem să-i înfrunt fuseseră cei care se arătaseră binevoitori cu mine. În fața lor, da, fusesem tare. În rest? Când Moașa venise la mine să mi se arunce în brațe, o repezisem. De când mă ținea la distanță, îi cerșeam pe coridoare un zâmbet, o privire prin care să-mi arate că mă iertase. Îmi plăcea bineînțeles să mă admir în sala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291

Întregi familii strînse În jurul mamei, În salon, și n-am simțit decît oroare. Nu e ăsta cel mai intim moment al vieții? Cine ar vrea să fie expus, În acea stare vulnerabilă, În fața unor oameni care nu sînt medicul sau moașa, o asistentă și soțul? Și n-am știut ce să răspund cînd m-a Întrebat Linda, n-am vrut să fiu nepoliticoasă, mă străduiam, În ciuda tuturor celor spuse și Întîmplate, să mă comport ca o noră exemplară, așa că am răspuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]