1,712 matches
-
o perspectivă postmodernă și uneori chiar într-o manieră postmodernă. Un paralelism se lasă descoperit pe alocuri între tema însăși a cercetării și metodă pe care cercetătorul o adoptă. E destul să notez încercarea să de a evidenția - împotriva ipotezei moderniste a evoluției interne, a "biologismului spiritual" -, "interrelațiile pe orizontală între curentele și autorii unei epoci". Deși Mircea Cărtărescu face din doctrina postmodernista un criteriu de unitate a demersului sau investigativ și chiar a generației optzeciste, nu le confundă, nu le
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
sine și în care logicul se transformă în paralogic, a proiectului iluminist din veacul al optsprezecelea". "Utopia transparenței" în literatura modernista? Transparență nu are cum să fie nici macar utopia literaturii moderne cîtă vreme programul ei era unul radical diferit. Poezia modernista mimează pe sugestie, pe opacitate, nu pe transparență, pe refracție nu pe reflexie. Convingerea literatorilor moderniști era că lumea nu e rationalizabilă, inteligibila, cu instrumentele rațiunii, ei invocă nu o dată potențialul cunoașterii sensibile. Nici macar hermetismul - care reia programul manierist al
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
Utopia transparenței" în literatura modernista? Transparență nu are cum să fie nici macar utopia literaturii moderne cîtă vreme programul ei era unul radical diferit. Poezia modernista mimează pe sugestie, pe opacitate, nu pe transparență, pe refracție nu pe reflexie. Convingerea literatorilor moderniști era că lumea nu e rationalizabilă, inteligibila, cu instrumentele rațiunii, ei invocă nu o dată potențialul cunoașterii sensibile. Nici macar hermetismul - care reia programul manierist al secolului al șaisprezecelea - nu mizează deloc pe transparență, ci pe varianta intelectualista a unui sens la
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
ei invocă nu o dată potențialul cunoașterii sensibile. Nici macar hermetismul - care reia programul manierist al secolului al șaisprezecelea - nu mizează deloc pe transparență, ci pe varianta intelectualista a unui sens la care se succede printr-o inițiere răbdătoare, progresivă. Restul poeților moderniști cereau chiar, la un moment dat, cum știm, "o dezintelectualizare răbdătoare, progresivă". Transformarea logicului în paralogic (de care vorbește autorul nostru) nu e o trăsătură a modernismului, făcînd, probabil, chiar diferența între modernism și postmodernism. În altă parte, îi este
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
La o anumită pagina i se atribuie (și i se reproșează) modernismului atitudini care nu-i sînt deloc caracteristice; criteriul exhaustivității, ca și acela al "punerii la punct definitive" sînt deziderate ale pozitivismului în critică, cîtuși de puțin ale criticii moderniste. Toți criticii moderniști importanți - inclusiv cei români -, au polemizat îndelung cu susținătorii unor asemenea exigente scientiste neadecvate, în cîmpul literar și artistic. O mică paranteză referitoare tot la critică modernista: nu începe, oare, "fictionalizarea" ei și a istoriei literare chiar
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
pagina i se atribuie (și i se reproșează) modernismului atitudini care nu-i sînt deloc caracteristice; criteriul exhaustivității, ca și acela al "punerii la punct definitive" sînt deziderate ale pozitivismului în critică, cîtuși de puțin ale criticii moderniste. Toți criticii moderniști importanți - inclusiv cei români -, au polemizat îndelung cu susținătorii unor asemenea exigente scientiste neadecvate, în cîmpul literar și artistic. O mică paranteză referitoare tot la critică modernista: nu începe, oare, "fictionalizarea" ei și a istoriei literare chiar în modernism și
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
și - inevitabil - la generația șaizeci care l-a ilustrat și să dăm o șansă dialogului de a cîștiga un plus de autenticitate prin ieșirea mea din postura de judecător și trecerea în condiția de martor. Cărtărescu vorbește despre două generații moderniste, una "genuina, sincrona, legitimă", cea de-a doua, a anilor șaizeci, "defazata și nelegitima". Defazarea este o evidență cu toate consecințele ei nefaste pe care autorul le pune în evidență cu îndreptățire. Nu pot să nu întreb însă dacă termenul
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
am întîlnit de curînd la anticariat (ediția din '83, de la Minerva), face parte, mai curînd, din a doua categorie. Topârceanu - fiindcă semnătura lui, în italice groase, cu cerneală neagră, apare pe copertă - a prins, înainte ca interbelicul să lege rod modernist, un gol în care s-a putut afirma. Vizibilitatea lui, pe seama unei concurențe diluate, o remarcă, într-o prefață ca o mică istorie a receptării, Al. Săndulescu. Dovadă de ce capricioasă damă este faima, un prozator care ar fi avut ceva
Un poet sub frunze moarte by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9792_a_11117]
-
următoare, Portret al artistului la tinerețe arată cât de radical a devenit, în doar câțiva ani, discursul lui Joyce. Monologul interior, fluxul conștiinței și chiar dezarticularea pronunțată din ultima parte a cărții aparțin unui autor care-și asumase tehnicile radicalismului modernist. Transpunerea Antoanetei Ralian a ținut cont tocmai de aceste mutații din creația lui Joyce, beneficiind și de excelenta cunoaștere a experiențelor mistice care, la suprafață sau în profunzimi, modulează proza joyceană. Fără a fi un autor religios, Joyce utilizează religiosul
Joyce și alți clasici by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4485_a_5810]
-
culturală" și "ordinea politică", ambele înscriindu-se pe coordonate internaționale, după cum rigoarea disciplinară în avans în mediile universitare occidentale își găsește rezonanța în "corectitudinea politică". Oricum obsesia noutății, caracteristică a unui profil cultural imatur, care de altminteri a denumit perioada "modernistă" (ceea ce nu înseamnă că ar fi inferioară sub raportul valorilor creațiilor corespunzătoare), ilustrînd o ofensivă irațională, afectivă și metaforizantă, a făcut loc unei canonizări, unui model de codificare. Acest model ar fi analog cu cel natural, prezentat de genetică. Depășind
Pornind de la sincronism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12065_a_13390]
-
De la premisele universului arhaic poetul ajunge la un rafinament nervos ce-și caută efectele fără a se pierde din vedere arhetipul. Mai mult decît de Blaga, asemenea versuri ni se înfățișează precedate de "notațiile" lui Emil Isac, primul poet ardelean "modernist", cu alura lor de confruntare între "sănătatea" țărănească și tentația "decadentă": "Scriu data zilei de început oglindit într-o piatră lucie/ O aureolă înconjoară arinii și colina cu nume fantastic/ Unitatea de măsură a mîndriei este mama bătrînă/ Femeia cu
Poeţi din Nord (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9903_a_11228]
-
canonului și a canonizării nu și-a creat un dosar realmente serios. Cu adevărat, nici una din cele două tabere întrevăzute, să le zicem, conservatoare și neoliberală, nu și-au definit convingător nici câmpul de acțiune, nici strategia. Nici susținătorii estetismului modernist, nici multiculturalii postmoderni nu au un text solid, clar și tranșant. Canonic. Și unii și alții (atâția câți sunt) se pierd în „ceruri înalte”. Unii par încremeniți într-un discurs secular, ceilalți nu pot explica concret cum e cu criteriul
Îmbrânceala canonică by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13080_a_14405]
-
de-a face cu declarația unui Roland Barthes, de pildă, anunțînd moartea autorului, și nici cu faimoasa redefinire a conceptului de autor ca spațiu abstract de semnificație de către Michel Foucault. Dimpotrivă, teoriile expresiviste ale scrisului sînt, în subtextul lor, emfatic moderniste, nu postmoderniste. Alăturînd principalele trăsături distinctive și opoziționale totodată identificate de Ihab Hassan în 1985 pentru a descrie modernismul și postmodernismul, Faigley se vede pus în fața inevitabilei concluzii: centrat pe formă, încrezător în finalitate și ierarhii, scriitorul așa cum îl definesc
Scrisul și postmodernismul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16850_a_18175]
-
trăsături distinctive și opoziționale totodată identificate de Ihab Hassan în 1985 pentru a descrie modernismul și postmodernismul, Faigley se vede pus în fața inevitabilei concluzii: centrat pe formă, încrezător în finalitate și ierarhii, scriitorul așa cum îl definesc adepții compoziției este fundamentalmente modernist în descendență romantică. Și atunci cum se poate răstălmăci o concluzie atît de aparent evidentă în tocmai contrariul ei, care returnează compoziția sub patronajul recunoscut de celelalte discipline umaniste? Simplificînd mult, dar numai de dragul argumentului și fără a aluneca în
Scrisul și postmodernismul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16850_a_18175]
-
volum la altul; în Mircea Ivănescu vede cel mai bun exemplu pentru a argumenta prezența unor constante ale poeziei optzeciste încă din anii ’60-’70 prin recurgerea la prozaism, biografism, epicizare sau prin dimensiunile lungi ale poemelor sale, opuse ermetismului modernist. Florin Mugur este un „maestru din umbră” a cărui operă are drept sâmbure tematic creația, iar poezia lui Șerban Foarță îl obligă pe Ion Bogdan Lefter la o analiză mai aplicată pe text în vederea decriptării holorimelor. Primii postmoderni Cît privește
Din reviste adunate și din nou la lume date by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13565_a_14890]
-
generațiile coincid aproape perfect cu modificările de paradigmă istorică. 1840, debutul Romantismului cu programul Introducției la „Dacia literară”; 1870, junimismul critic maiorescian; 1900, naționalismul iorghist; 1920, modernismul lovinescian; 1950, realismul socialist, urmat de mica liberalizare care a permis un remake modernist; 1980, postmodernismul; 2000, literatura postcomunistă. Singurele „precipitări” se constată în apariția modernismului lovinescian, când la mijloc este Primul Război Mondial, și în cazul literaturii douămiiste, când la mijloc este Revoluția. Tinerii care s-au luat la harță cu vârstnicii în
Neuitatul Thibaudet by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3261_a_4586]
-
Război Mondial, și în cazul literaturii douămiiste, când la mijloc este Revoluția. Tinerii care s-au luat la harță cu vârstnicii în anii 1930 aparțin aceleiași generații: Mircea Eliade are doar cu opt ani mai puțin decât G.Călinescu. Remake-ul modernist din anii 1960 este opera comună a lui Șt.Aug.Doinaș și Nichita Stănescu, despărțiți prin unsprezece ani. Istoria lui Thibaudet constituie cea mai bună dovadă că astfel de cărți sunt, ieri, ca și azi, absolut necesare în orice cultură. Un
Neuitatul Thibaudet by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3261_a_4586]
-
urmează: La isla inaudita (1989), precum și Sin noticias de Gurb și El año del diluvio (despre care nu am informații privind anii apariției). Împreună cu soția sa, Cristina, care este o distinsa cerfcetătoare în istorie modernă, Eduardo Mendoza semnează eseul-album Barcelona modernista (1989). 2) Născut la Barcelona în 1943, scriitorul petrece aproape un deceniu (1973-1982) la New York, unde lucrează că traducător-interpret la Națiunile Unite. Revenit în țară în 1982, se dedică în exclusivitate literaturii. Poate fi văzut adesea scriind în faimoasa cafenea
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
textual, încît îi iese la iveală osatura culturală. În consecință, cu toate că deschid un capitol distinct al lirismului contemporan, nu credem că optzeciștii ar fi produs în poezie „,modele noi“, diferite de cele patru indicate de către N. Manolescu și anume poezia modernistă, cea argheziană, cea expresionist-blagiană și cea avangardistă, instituite în interbelic. Indubitabilele înnoiri de care s-au învrednicit intră (încă) în ramele cuprinzătoare ale modernismului, mai ales ale avangardei, moduri magnanime, după toate probabilitățile larg deschise și de acum înainte. Mica
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
livrescul cel mai pur, stilizînd arghezian oribilul, sfărîmînd bacovian organele poziei, mitizînd ca Blaga și evocînd nostalgic ca Pillat, continuîndu-i pe tot poeții (pe marii naivi ca și pe micii meșteșugari) din secolul XIX și anticipîndu-i pe toți (academizanți, simboliști, moderniști, pășuniști) din secolul XX.
Pluralitatea poeziei eminesciene by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15600_a_16925]
-
fi fost important de știut dacă această idee-pivot este ideea originală a eseistului român. Așa că obsesia oricărui cititor specializat de a vâna originalul este mai degrabă satisfăcută estetic de pasaje precum acesta: „Nu e așadar exagerat să vedem în fervoarea modernistă a lui Faulkner un proces similar infuziei de plante aromate, exotice, puse într-un vas tradițional. Intens colorat, puternic mirositor și având un gust amețitor, produsul metamorfozat urcă irezistibil dinspre bază spre suprafață, oferindu- se într-o identitate radical schimbată
Ce rămâne? by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4209_a_5534]
-
și estetic al scriitorului. Ea investighează, pe de o parte, mecanismele literare prin care un autor provincial, localist, nostalgic al unei lumi pierdute, neacomodat la valorile civilizației moderne, a reușit să fie, vreme de câteva decenii, una dintre efigiile prozei moderniste, un stilist de o frapantă originalitate, admirat și imitat ad nauseam. Pe de altă parte, studiul încearcă să determine în ce măsură acele caracteristici - văzute ca un triumf al onoarei, demnității, curajului și suferinței umane - mai spun ceva omului de azi.” Înțeleg
Ce rămâne? by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4209_a_5534]
-
capătul de drum în Nichita Stănescu, la care regăsim, uneori de nerecunoscut, "prelucrate", ca și originale, toate formele curentului, de la sugestiile simboliste de început la metafora bizară a avangardiștilor. Cel mai neobișnuit lucru este că acest final glorios al simfoniei moderniste a părut (și mai pare) o renaștere a poeziei noastre după colapsul realist socialist. Remake-ul (cum l-a numit Cărtărescu) modernist a fost interpretat ca un pionerat. S-ar crede că toți poeții care marchează o epocă pățesc la fel
Nichita Stănescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14100_a_15425]
-
simboliste de început la metafora bizară a avangardiștilor. Cel mai neobișnuit lucru este că acest final glorios al simfoniei moderniste a părut (și mai pare) o renaștere a poeziei noastre după colapsul realist socialist. Remake-ul (cum l-a numit Cărtărescu) modernist a fost interpretat ca un pionerat. S-ar crede că toți poeții care marchează o epocă pățesc la fel: și Eminescu, disputat de romantismul secolului XIX și deopotrivă de modernismul celui următor, unii văzînd în poeziile lui ruptura, alții continuitatea
Nichita Stănescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14100_a_15425]
-
alt canon al literaturii franceze la catedrele de limbi romanice - este aici colosală. Așa se face că „literatura franceză” studiată în Franța nu e doar restrînsă din punct de vedere estetic, acolo unde ierarhia „axiologică” ține cont numai de canonul modernist, ci și cultural: majoritatea scriitorilor francezi studiați sunt mai toți francezi și locuiesc mai toți la Paris. O altă problemă cu care se confruntă o astfel de întreprindere, una care ține însă mai puțin de politica literaturii și mai mult
Viețile paralele ale literaturilor contemporane () [Corola-journal/Journalistic/4125_a_5450]