2,922 matches
-
ieșit bine la căpătîi? Eu zău nu l-aș fi povățuit neciodată de-a-și cerca norocul în țară străină! Bietul băiat! Cât de mult îi păsa inimei lui... dar nu-i minune... după atâta amar de ani! SCENA III (în timpul monologului FELICE intră CU mantaua, pălăria și sacul de voiagiu) FELICE (în sine ) Doamne sfinte! El mă crede departe, și-o fi zidind castele în Spania, și acum trebuie deodată să-i risipesc toată speranța. Of! de-abia am inimă pentru
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
antic. Înainte de toate s-ar potrivi aicea Iphigenia și Fiica naturală, pentru grandioasa sa periodologie și pentru profunditatea cugetărilor sale. Să se aleagă mai întîi părțile acelea în cari predomină atitudinea unei liniști sublime și a gîndirei sufletului. Așa primul monolog din Iphigenia. Aicea însă încă nu trebuie să se esercite Spre acest scop am propune cu deosebire piese alese din Aeschyl, pentru că aci trimetrul e cel mai ponderos și pentru că tot caracterul dialogului esercită această putere silitoare asupra tonului. Înainte de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
să existe în Paris un consilier de Curte cu acest nume. Iată-ne osândiți [și] noi să nu putem imprima nici doamna X, nici d. Y! Dară cu aceste abracadabrante pretențiuni, ilustre confrate, jurnalismul devine ceea ce spune Figaro în faimosu-i monolog și cel dintâi lucru ce am avea cu toții de făcut, începînd cu "Romînul", ca cel mai bătrân organ de publicitate, este să ne aruncăm condeiul în Dâmbovița. Ceea ce ne cauzează însă o surprindere nemărginită este stăruința adversarului nostru de a
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
-și asume consecințele legate de independența celor treizeci și două de state ale provinciei. ― Nu se poate să mă fi păcălit în halul asta, auzi! Nu se poate! Sonda asta trebuie să funcționeze! ― Dar nu e nici o păcăleală, domnule. Înțelegerea monologului interior al unui Apostol necesită timp, dar nu e un lucru foarte complicat în sine. Unul dintre asistenții mei va rămâne aici, pe stația orbitală, oricât timp este nevoie pentru a vă instrui... Crey îl privi cu speranță pe călugăr
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
un mod atât de crud? Din cauza sondei ăsteia adunate din orbitele cu deșeuri, era să adoarmă înainte să termin pregătirea pentru inserția visului profetic, tună Kalator, abia respirând din pricina emoției. Crey îl privea pierit, fără să înțeleagă ceva nici din monologul interior al Apostolului, și nici din tot ceea ce mormăise călugărul la diverse microfoane. ― Gata! L-am pierdut, nu-i așa?... L-am pierdut! Monahul se întoarse cu o lentoare pe care și-o ura fiindcă știa că îl chinuie pe
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
în care îl fac lentilele. S-ar putea să fie de ajuns ca să le prăbușim în mare. - Nu încă, șopti la rândul său Kasser. Două sunt mult prea puține. Oricare din celelalte trei ne poate ucide pe toți. Între timp, monologul clonei de la difuzor continua. - Indiferent cine sunteți, să știți că suntem pregătiți să vă distrugem pe loc. Regulamentul spune că nu aveați voie să aterizați aici fără să ne anunțați. Quinții se depărtară numai un pas de N'Gai Loon
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
292 7.2. De la situația narativă auctorială la cea la persoana întîi / 295 7.2.1. Naratorul auctorial în Pumpernickel / 297 7.2.2. Naratorul la persoana întîi periferic / 302 7.2.3. De la narațiunea la persoana întîi cvasiautobiografică la monologul interior / 307 7.2.4. Relația dintre cele două euri în situația narativă cvasiautobiografică / 311 7.2.5. Punct de vedere și memorie în narațiunea la persoana întîi / 313 7.2.6. Situația narativă la persoana întîi și stilul indirect
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
măsură ordonat, cît era necesar pentru a evidenția varietatea și bogăția formelor narative, făcîndu-le accesibile pentru o teorie sistematică. În același timp, era vorba despre a obține o recunoaștere din partea teoriei romanului a modurilor narative (desemnate prin situație narativă personală, monolog interior, segmentare ș.a.m.d.) din ce în ce mai des utilizate o dată cu trecerea în secolul XX. Verdictul negativ al criticilor și al teoreticienilor mai vechi în privința unor astfel de înnoiri a fost în continuare susținut 1 chiar și în anii cincizeci, cu toate că numai
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
anumite tendințe de reprezentare în roman, care au apărut inițial doar sporadic după Joyce, ar continua să devină mai frecvente și mai larg răspîndite. Un exemplu pentru o astfel de tendință este execuția extrem de riguroasă a perspectivei interne sub forma monologului interior care apare în trilogia lui Beckett Molloy, Malone Dies și The Unnamable. Este de conceput faptul că monologul interior ar putea ajunge la rangul unei situații narative importante în următoarele decenii. O astfel de situație narativă ar trebui să
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
frecvente și mai larg răspîndite. Un exemplu pentru o astfel de tendință este execuția extrem de riguroasă a perspectivei interne sub forma monologului interior care apare în trilogia lui Beckett Molloy, Malone Dies și The Unnamable. Este de conceput faptul că monologul interior ar putea ajunge la rangul unei situații narative importante în următoarele decenii. O astfel de situație narativă ar trebui să se situeze la polul perspectivei interne al axei corespunzătoare perspectivei. Celelalte două poziții încă nerealizate au, de asemenea, șansa
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
poate fi reprezentată capătă o poziție specială în această serie, întrucît nu țin seama de granițele postulate aici. Relatarea auctorială a gîndurilor, reprezentarea gîndirii într-o formă analoagă vorbirii indirecte, precum și stilul indirect liber se numără printre formele narative, însă monologul interior poate fi, la rîndul său, privit ca o formă mimetico-dramatică în anumite condiții. Diegesis, adică narațiunea în adevăratul sens al cuvîntului, și mimesis, în forma în care predomină în scenele dialogate ample, evocă atitudini diferite de orientare spațio-temporală în
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
nu este destul să înregistrăm alternanța dintre părțile diegetic-narative și cele mimetic-dramatice ale unei narațiuni. Suprapunerea acestor două elemente structurale în vorbirea indirectă și în stilul indirect liber, pe de o parte, și în funcția narativă a anumitor dialoguri și monologuri, pe de altă parte, este de asemenea importantă. În operele anumitor autori precum Dickens, Hardy și Lawrence, părțile unui dialog tind să se îmbine cu relatarea narativă în forma stilului indirect liber sau a rezumatului. Acest fenomen apare cu o
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
calitate literară mai redusă a operelor cu un ritm narativ mai puțin pronunțat în relație cu acelea al căror ritm este puternic marcat. Ritmul narativ nu se distinge foarte bine în narațiunea lui Schnitzler Leutnant Gustl, care constă numai în monolog interior, sau în nuvela Asasinii a lui Hemingway, care este alcătuită aproape în exclusivitate din prezentare scenică. Cu toate acestea, narațiunile amintite nu sînt nicidecum monotone și lipsite de tensiune; dimpotrivă, monotonia procesului narativ chiar contribuie la intensificarea sau la
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
vedere și la orizontul perceptiv al eului care trăiește. Prin urmare, acestea sînt mai mari în David Copperfield decît în romanul De veghe în lanul de secară al lui Salinger și sînt mai scăzute într-un roman care abordează forma monologului interior, cum este, de exemplu, Zgomotul și furia al lui Faulkner. În romanul în care predomină o situație narativă personală dinamica alternanței formelor de bază și a situațiilor narative este redusă, din moment ce există o tendință de a păstra punctul de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cu prezentarea conștiinței. În Henry Esmond această schimbare este realizată mai ușor în relație cu prezentarea gîndurilor, observațiilor etc. ale personajului la persoana întîi decît în orice altă parte. În redarea conștiinței (prin intermediul unei situații narative personale sau al unui monolog interior), opoziția persoana întîi persoana a treia în general își pierde toată semnificația structurală. Acest lucru poate fi demonstrat prin faptul că în asemenea fragmente referința pronominală poate alterna în mod constant între "el" și "eu" fără nici o consecință pentru
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
meu erou. În orice caz ne vom cruța oroarea de a răscoli din nou vechea ciorbă. Fii frumos, Gerald, trezește-te, convinge-mă de existența clipelor de neuitat. O, convinge-mă, am nevoie!251. Aici forma la persoana întîi a monologului interior sau tacit (cu sau fără ghilimele) alternează cu forma la persoana a treia a stilului indirect liber ("O, ce farsă!") și cu relatarea auctorială a gîndurilor ("Se gîndi la Parnell."). Trecerea de la timpul prezent este aproape la fel de subtilă și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este aproape la fel de subtilă și nemarcată ca trecerea de la referința la persoana întîi la referința la persoana a treia. Timpul trecut este timpul narativ al relatării auctoriale a gîndurilor și al stilului indirect liber, iar timpul prezent este acela al monologului interior. Prezentul apare de asemenea aici în propoziții care, în conformitate cu contextul, sînt mai degrabă în stilul indirect liber decît la timpul prezent al monologului interior: "La urma urmei, cine poate lua în serios naționalizarea Irlandei?". În astfel de propoziții, folosirea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
al relatării auctoriale a gîndurilor și al stilului indirect liber, iar timpul prezent este acela al monologului interior. Prezentul apare de asemenea aici în propoziții care, în conformitate cu contextul, sînt mai degrabă în stilul indirect liber decît la timpul prezent al monologului interior: "La urma urmei, cine poate lua în serios naționalizarea Irlandei?". În astfel de propoziții, folosirea timpului prezent conferă gîndului personajului formulat în cadrul său un statut similar celui al comentariului auctorial, care are pretenția că e general valabil 252. În
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
atunci cînd punctul de vedere din care lumea narată este percepută sau reprezentată se găsește în interiorul personajului principal sau în centrul întîmplărilor. În consecință, perspectiva internă se găsește în forma cvasi-autobiografică a narațiunii la persoana întîi, în romanul epistolar, în monologul interior autonom și acolo unde situația narativă actorială predomină într-o narațiune. Perspectiva externă predomină atunci cînd punctul de vedere din care lumea narată este percepută sau reprezentată este localizat în afara personajului principal sau la periferia întîmplărilor. Textele narative din cadrul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
modalitățile de comunicare și la afirmațiile corespunzătoare ale acestei persoane sau făcînd deducții referitoare la lumea ei interioară pornind de la gesturile, expresiile faciale și de la reacțiile personajului ficțional. Atunci cînd predomină perspectiva internă, o astfel de motivație nu este necesară. Monologul interior, stilul indirect liber și situația narativă personală, adică formele modului-reflector și ale perspectivei interne, sugerează nemedierea, adică iluzia viziunii directe în spațiul gîndurilor personajului. Literatura în proză din epoca modernă a consacrat mai multă atenție redării lumii interioare decît
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sentimentele implicate în aceste gînduri, pentru că prezența implicită a autorului sau a naratorului i-ar oferi acestuia ocazia de a se distanța de viziunile Emmei. Cu toate acestea, raționamentul apărării este pertinent, pentru că stilul indirect liber apare aici în contextul monologului interior sau al vorbirii directe simulate 313, ceea ce confirmă perspectiva internă a situației narative personale, spre deosebire de îmbinarea perspectivei interne cu cea externă implicată de stilul indirect liber. Emma se privește în oglindă: Dar zărindu-se în oglindă, rămase uimită de cum
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
reflectorului triumfă în ele. O singură propoziție rostită clar de un personaj-narator poate un comentariu auctorial sau, invers, un pasaj mai lung atribuind o percepție exclusiv unui personaj în calitate de personaj-reflector sau incluzînd gîndurile naratorului la persoana întîi ca într-un monolog interior ar putea strica acest echilibru și ar putea sugera prezența fie a unui personaj-narator, fie a unui personaj-reflector pentru întreaga narațiune. Este caracteristic povestirilor lui Hemingway de acest tip faptul că pasajele narative scurte și în general, nu foarte
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
seară grea de vară de aur stins") cu o relatare mai detaliată a lucrurilor ce uimesc cititorul, precum și percepția unui impresionabil spectator 349. Un personaj la persoana întîi, precum Molly Bloom, ale cărei gînduri sînt redate exclusiv sub forma unui monolog interior, nu mai este un personaj-narator, ci mai degrabă un personaj- reflector. Condițiile care afectează interpretarea pasajelor aparținînd modului reflector sînt valabile și pentru monologul interior 350. Oricum, situația nu este întotdeauna atît de clară. Personajele la persoana întîi din
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
la persoana întîi, precum Molly Bloom, ale cărei gînduri sînt redate exclusiv sub forma unui monolog interior, nu mai este un personaj-narator, ci mai degrabă un personaj- reflector. Condițiile care afectează interpretarea pasajelor aparținînd modului reflector sînt valabile și pentru monologul interior 350. Oricum, situația nu este întotdeauna atît de clară. Personajele la persoana întîi din romanele lui Beckett, Molloy, Malone Dies și The Unnamble, de exemplu, oscilează între rolul de personaj- narator și cel de personaj-reflector într-un mod care
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
apare la persoana întîi singular (și la persoana a doua corespunzătoare) trebuie eliminate. Așa cum a fost menționat mai sus, un "eu" care apare la începutul unei narațiuni se referă întotdeauna la agentul transmiterii, adică la personajul-narator ("eul" de la începutul unui monolog interior sau tăcut reprezintă un caz special și nu funcționează ca personaj-narator, ci mai degrabă ca personaj-reflector). Dacă excludem cazurile menționate, este evident că aproape toate narațiunile care se deschid cu o propoziție în care pronumele personal "el" sau "ea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]