2,076 matches
-
altfel pentru mai toate „obiectele” lui Ponge), că este o entitate cu două chipuri, „unul de calm și bucurie, celălalt neliniștitor, fantastic și bizar”258. Cu alte cuvinte, portocala este portocală, dar este și Portocala, creație a artistului, „de o monstruoasă și fascinantă realitate, opusă primei realități”259. La acest punct, nu putem să nu facem referire la cele două accepțiuni (ambele slabe) ale conceptului de real, pe care le distingea Giovani Bottiroli 260. Conform celei dintâi, „realul” ar cuprinde, grosso
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
foarte timpuriu, reacția antirealistă a folosit din plin argumentele poeților! -, care îi ironiza, se știe, pe cei ce încep să povestească „Doamna marchiză a ieșit la ora cinci”, pentru Arghezi întregul mecanism pus în mișcare de literatura realistă este, deopotrivă, monstruos și seducător. Există, întocmai ca la Valéry, și repulsie, dar și fascinație în această repudiere. După ce ridiculizează apoi dimensiunile exagerate ale romanelor de acest fel („ceva gros la cotor și cu coperți”), scriitorul nostru își manifestă repulsia tocmai față de acele
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
leii În bătălie, fără a mai vorbi de fantomele, de stînca, peștera, de tăcerea mormintelor, pustnicul sfînt al munților și de celelalte elemente din scenografia impunătoare a poetului. Lucrurile intră În poem purtate de o caleașca a sublimului: mormintele sînt „monstruoase” (am dovedit deja că monstruosul exprimă un rău În grad maxim, adică sublim), vulturul e „mîndru”, cugetările „adînc ascunse”, ideile „drepte și Înalte”, suvenirea e „măreață”, tăcerea e „adîncă”, trista gîndire priveghează „precum o piramidă se-nalță În pustii” etc.
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai vorbi de fantomele, de stînca, peștera, de tăcerea mormintelor, pustnicul sfînt al munților și de celelalte elemente din scenografia impunătoare a poetului. Lucrurile intră În poem purtate de o caleașca a sublimului: mormintele sînt „monstruoase” (am dovedit deja că monstruosul exprimă un rău În grad maxim, adică sublim), vulturul e „mîndru”, cugetările „adînc ascunse”, ideile „drepte și Înalte”, suvenirea e „măreață”, tăcerea e „adîncă”, trista gîndire priveghează „precum o piramidă se-nalță În pustii” etc. Piramida (termen de referință În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
evazivă, indistinctă. Stimulată de sentimentul ororii, fantezia inventează imagini pline, de o materialitate puternică. Haosul alecsandrian este populat de păsări rău prevestitoare: vulturi, ulii, buhne și corbi. Umbrele groase, ceața densă, „fantasmele tupilate”, vedeniile mari, tăcute” dau impresia de vitalitate monstruoasă. Poemul are o Încheiere morală. Satanicul Grui Își ucide tatăl, Codrul fără viață se face scrum, iar un glas din altă lume pronunță un teribil blestem: „Tu proclet, ucigașe! infame paricide! Tu, pentru care astăzi tot iadul se deschide, Tu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pună pe seama lui Tommaso cât mai multe infamii, pentru a-l strânge ca într-o menghină și a-l îneca într-o maree de nemernicii și stinghereală care, în fine, ar fi trebuit să-l convingă că este o creatură monstruoasă și fără scrupule. Cel mai perfid și nerușinat este preotul, cu glăsciorul ăla bleg și mutra aia respingătoare și bolnăvicioasă. Mi-au mărturisit prietenii lui cei mai apropiați, și repet cu mâna pe inimă în fața acestei Sfinte Instanțe, fra' Tommaso
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
trecut o mie șase sute de zile de când sunt ținut în mocirlă ca o insectă puturoasă și acum îmi pretinzi să fiu cuviincios și recunoscător, și de ce nu, chiar servil față de tine și față de cel ce m-a claustrat în această monstruoasă singurătate? Vă sunt de folos viu? De ce nu m-ați înlăturat definitiv? Campanella, ești un om imposibil. Nu te-au data gata patru ani de temniță și pretinzi explicații de la cei care ar trebui și trebuie să ți le ceară
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
facă o republică eretică pe care s-o conducă el; și în contra acestor procese s-a deschis proces de către Inchiziție, în care toți martorii s-au dezis de utraque causa 47. Și asta fiindcă s-au dat la iveală lucruri monstruoase și imposibile, cu martori care se contrazic unii pe alții, așa cum se poate dovedi cu documentele procesului în mână". Reprezentantul Regatului Spaniol este un cardinal și deci se cuvine să nu neglijeze subtilități ce-ar putea să-i atragă atenția
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
însă deschis la vorbă, formulîndu-și pe față admirațiile și ostilitățile. Acel om îi inspira încredere, i se părea apt să priceapă orice. Acum se înmulțea tipul individului placid, plin de rezerve mentale, supraveghindu-și toate cuvintele, în stare de tăceri monstruoase. Ioanide avea de-a face cu multe exemplare de acest fel, între care Butoiescu, constructorul său. Pe acesta îl pătrundea perfect (așa credea măcar). Butoiescu revela prin reticențe și jocuri ale fizionomiei, ireprehensibile parcă, din cauza puterii gândului pe care nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de îngeri. Trupul mort îl înspăimînta ca un demon plin de malignitate, luând viclean poziție culcată și rigidă, putând oricând face o farsă, a zvârli dantura sau a se mișca brusc. Pe urmă, pe măsura studiilor pozitive din școală, reprezentarea monstruoasă dispăru, dar acum Ioanide nu se putea acomoda cu ideea neantului. Căpătase insomnie de oroarea nimicului, voluptatea somnului îi era distrusă de frica de a-și pierde cunoștința prin adormire. Prin activitate îi trecură și aceste crize, și acum căuta
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la Societatea Telefoanelor, de unde i se răspunse că totul era normal, dovadă că vorbeau cu el. Pomponescu avea pe de o parte sentimentul că ziduri groase de plută îl separă de restul umanității și că s-a produs un fenomen monstruos de amnezie a opiniei publice cu privire la persoana sa, pe de altă parte, aerul mut începea să-i cânte la ureche, geamurile, mobilele vibrau, zuruiau, încît Pomponescu nu mai putea distinge între zgomot și liniște. Ceasornicul din buzunarul vestei pocnea îngrozitor
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
umfle. Nici vorbă, are o boală gravă, ce n-a fost încă diagnosticată. Conțescu, simțind niște mâncărimi pe la buze, se scărpină cu unghiile, și astfel buzele, exacerbate, se umflară grotesc. Înfățișarea bolnavului era apocaliptică, și cum ședea astfel, cu capul monstruos pe pernă, stârnea și milă, și râs și părea foarte grav bolnav. Întrebat însă cum se simte, Conțescu, făcând mari sforțări de a se ajuta de buzele sale de harap, răspunse în ton jălalnic: - Mă simt mai bine! - Foarte frumos
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fasciștilor: arestarea blândului doctor Hergot, respingerea repetatelor sale cereri de a dezvălui eroarea a cărui victimă e, uciderea sa, opririle fără rost ale coloanelor de ostatici, cina festivă oferită condamnaților în preajma executărilor, asasinarea ziaristului Seraphin. Grav e, însă, faptul că monstruosul comportament al călăilor n-are, adesea, nici chiar în proprii lor ochi, o cât de vagă justificare, că e uneori gratuit, practicat ca un joc agreabil; că e expresia celui mai desăvârșit sadism. Vorbesc despre gratuitatea acestei cruzimi plăcerea cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de spectacolul suferințelor la care-i supun, în timpul peregrinării, pe ostatici; tehnica lui Petrișor, ginerele lui Hagienuș, de a-și înmulți aceste sadice satisfacții. Crimele acestea, săvârșite cu sânge rece, adesea chiar din pură plăcere, ne apar cu atât mai monstruoase, cu cât victimele sunt, prin contrast, purtătoare ale unor mari valori umane. Un accident absurd face să fie ucis nu un ins oarecare, ci doctorul Hergot, întruchipare a omeniei și delicateței sufletești. E ucis, în același mod, un ostatic care
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
practică iudaică ar putea fi considerată a aduce elucidare problemei Botezului creștin<footnote F. J. Leenhardt, „Le Baptême des enfants et le NT”, în Foi et Vie, 1949, p. 90. Când un om este condus spre o poziție atât de monstruoasă, nu suntem foarte surprinși să-l regăsim negând onestitatea oponenților săi; a se vedea Rev. John Heron, „The Theology of Baptism”, în Scottish Journal of Theology, vol. 8, 1955, p. 44-46. footnote>. Nu pare necesar să trecem în revistă această
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
și Suferința să nu incumbe fiecăruia după proporția naturală, ci ca toată osteneala să fie pentru unii și toate satisfacțiile pentru alții. De aici sclavia, tot de aici spolierea, orice formă ia aceasta: războaie, imposturi, violențe, restricții, fraude etc., abuzuri monstruoase dar consecvente cu gândirea care le-a dat naștere. Trebuie să urâm și să combatem opresorii, nu putem să spunem că ar fi absurzi. Sclavia s-a dus, grație Cerului, și pe de altă parte, dispoziția noastră de a ne
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
privește cazul meu: mărturisesc că nu m-a preocupat un legato al operei, un silogism al cărților. Obsesia mea a fost - și este încă - să obțin un legato al operei cu viața proprie. Altminteri, mi se pare că riști un monstruos al reușitei: poți obține raționamentul, ba chiar conceptul la nivelul operei, în vreme ce în plan existențial te afli încă sub nivelul judecății. Problema nu este deci de "a-ți gândi gîndul", ci de a-ți trăi gândul. Într-un fel, asta
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în tot, ordinea e dată, nu căutată, iar căutarea rămâne doar de ordin poetic. Partea este înnobilată de întreg, dar nu se poate ridica la nivelul întregului. Mizeria panteismului este că înnobilează și totodată degradează partea. Ajungi atunci la viziunea monstruoasă a lui Goethe, că doar totalitatea oamenilor înseamnă omul? Ce rost ar mai fi avut atunci Isus? Mă tem deci să nu cazi în panteism cu globalismul tău. Însă dincolo de toate acestea, mă bucur că în cartea ta, deși spui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
călugărise), pe când de la mine mai putea spera "o ispravă culturală". Iar în preajma unei operații, dîndu-i telefon de la spital, m-a întrebat dacă aveam liniștea interioară ca să pot, până una-alta, lucra. Toate aceste gesturi, care pot fi judecate desigur ca monstruoase, își aveau însă întemeierea într-o atitudine care viza, în primul rând, propria lui persoană. A cunoscut, o bună parte din viață, mizeria, pe care nu o trăia însă nici cu voluptate, nici cu disperare, ci pur și simplu o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
vrea să le vadă secularizate, deși secularizarea, de ar fi posibilă, nu e decât în dreptul guvernului României. Știu eu că domnii o văd că așa este și că numai ambițiunile și șansele ce li prezintă viitorul în spe și federalismul monstruos ce-l proiectează unii din slavi îi fac să nu vadă că așa este. Știm noi că sunt domni cari odată erau pentru unirea strânsă a Bucovinei cu Viena, pentru ca domnia - lor, capacitățile cu stemă 'n frunte, să-și poată
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
desemnat. Altfel aceste ne-au lăsat în deplină apatie și nici una nu ne-a inspirat interes până la sfârșit. Ele toate nu sunt cu mult mai mult decât figurele pe care le formează un caleidoscop. Fabula piesei o formează o crimă monstruoasă, persoanele sunt unele ș-aceleași și samănă între ele ca figurele dintr-un joc de cărți. Rețeta pentru comiterea unei asemenea piese e foarte ușoară: iei o ingenuitate, un tată nobil, o mamă iubitoare, un amant frumos, un intrigant cu
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
cobitoare, ajunge la concluzia că această presă voiește a introduce ură între moldoveni și munteni. Aceste aiurări, a căror îndreptățire n-o discutăm, ne-ar fi găsit însă foarte nepăsători dacă "Telegraful" n-ar fi binevoit a insinua aceleași intenții monstruoase și "Curierului de Iași", pe care are naivitatea a-l numi organul d-lui Maiorescu. D. Maiorescu este într-adevăr un prozator bun și cu judecată, ale cărui idei literare le împărtășesc astăzi însuși contrarii săi politici (vezi de ex.
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
sentimentul că este privată, punând pe primul plan propria persoană și propriile dorințe, militând pentru emanciparea feminină, pentru demolarea unui sistem social și de gândire eminamente patriarhal, masculin. Ceea ce dorim să reliefăm este faptul că această donna demonicata nu este monstruoasă, ci profund 21 umană, nu este malefică, așa cum, poate, ar apărea la o primă lectură superficială, ci o reformatoare veritabilă, nu este preocupată de viața de dincolo și de perfecțiunea umană, ci vrea doar să acționeze după bunul plac, eliberată
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
un exemplu de răbdare în suferințe, în Povestirea diacului. „Într-adevăr, scriitorii Evului Mediu se pare că preferau reprezentarea feminității ca un simbol al sfiiciunii și al umilinței. Iar personajele feminine care respingeau această atitudine erau privite și înfățișate ca monstruoase, cum este cazul mamei sultanului, sau comice, situație ilustrată sugestiv de târgoveața din Bath: opoziția teologică dintre rebela Evă și smerita Fecioară era prelucrată și reprodusă în forme literare.” 34 Deși există o multitudine de opinii exprimate în legătură cu principiul feminin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sentimentul că este privată, punând pe primul plan propria persoană și propriile dorințe, militând pentru emanciparea feminină, pentru demolarea unui sistem social și de gândire eminamente patriarhal, masculin. Ceea ce dorim să reliefăm este faptul că această donna demonicata nu este monstruoasă, ci profund 21 umană, nu este malefică, așa cum, poate, ar apărea la o primă lectură superficială, ci o reformatoare veritabilă, nu este preocupată de viața de dincolo și de perfecțiunea umană, ci vrea doar să acționeze după bunul plac, eliberată
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]