1,104 matches
-
Pus sub deviza „Iubiți-vă Școala, Armata și Biserica!”, A. oferă cititorilor versuri republicate din Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, dar și originale, semnate de către Ion Sălișteanu, C.A. Aldea și Radu Boureanu (Toamnă). Al. Cazaban scrie proză, Al. Mărăcinescu istorii moralizatoare, iar Marin C. Tudor amintiri de pe front. Există și un fragment dramatic (Cântec de Vicleim). Articolele sunt rareori semnate. Se întâlnesc, totuși, numele profesorilor universitari Emil Brancovici și Ion Simionescu. Un material îl vizează pe René Descartes, iar altele se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285204_a_286533]
-
firea omenească” și „firea dobitocească”, într-o existență precară, presărată cu taine și ispite („Văzui pre spurcatul suindu-să buor, / S-agiungă ca chedrii tămâiei, la nuor”), cărora li se opune un ideal etic, drumul „pre căi vârtoase / pietri-ascuțâte și sâmceloase”. Tendințele moralizatoare caracterizează, de asemenea, alte două încercări originale în versuri ale lui D., incluse în Psaltirea din 1673: Apostroful (atribuit de unii cercetători lui Miron Costin), proslăvind agonisita sufletească în dauna averii de „pre lume”, strânsă în deșert, și epigrama la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
asupra fiilor „streinatici”: „Să li să vechească haine-n căi departe / Și să șchiopeteze cu călcâie sparte”. Tălmăcind, D. regândește poetic temele și motivele cântării dintâi, uneori până la retrăirea stărilor lirice fundamentale. Cu mult mai generos decât în cazul poeziei moralizatoare a psalmilor, triumfă acum expresia originală a poetului român. Prin câteva rare intuiții poetice, unele tablouri ale genezei, evocarea mării, a unor cadre de feeric nocturn, prin câteva imagini grațios filigranate (roua risipită pe munți din „cămări multe”, colunii însetați
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
întreaga „frumsețe” efemeră a lumii, ca o „scrisoare pre năsâp, pre margine de mare”. Câteva stihuri aparținând traducătorului deplâng în finalul prologului soarta protagoniștilor tragediei (Filogon împărat, fiica sa, „ghizdava” Ierofila, și „fiul de împărat neștiut”, Panaret). Avertismentului crud și moralizator al morții i se replică totuși - prin recunoașterea „nesocotinței” eroilor ca fiind, cea dintâi, aducătoare de nenorocire. Este concepția preluată de la tragicii greci de scriitorii umaniști ai Renașterii. Traducerea din Erophile a circulat în Moldova (în manuscris), ca și multe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
posibilitățile actorilor mai slabi de a beneficia de ordinea internațională. Conform acestui raționament, dacă regimurile internaționale se adaptează, ele fac asta pentru a menține privilegiile actorilor mai puternici. A da vina pe "pasagerul clandestin" înseamnă să recurgi la un limbaj moralizator deplasat și, potrivit cercetătorilor dependenței, să pui în umbră efectele întotdeauna benefice ale ordinii, pentru hegemon. Teoria stabilității hegemonice ca reactualizare insuficientă a realismului Acest capitol s-a ocupat de critica realistă a unei teorii realiste din economia politică internațională
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
rural: ingenuitatea șireată, obișnuința de a se socoti neghiob crezîndu-se totuși deștept ("Așa socotesc eu cu firea mea aceasta proastă"), proverbialitatea, filozofia bătrânească, văietătura, darul de a povesti. Experiența, vârsta înaintată îi dau lui Niculce dezlegarea limbii, tonul bârfitor și moralizator. Cronicarul e înțepător și cu un firesc umor popular. Despre pedeapsa cu înhămarea leșilor la Dumbrava-Roșie se spune răutăcios că "ei se rugau să nu-i împungă, ce să-i bată cu biciușcele, iară când îi băteau cu biciușcele ei
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cap! De solzii Majestății să-l rad ca pe un crap. G. CREȚEANU, M. ZAMPHIRESCU G. Crețeanu (1829-1887), autorul popularului "Cîntec al străinătății" ("Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea"), e un făcător de goale versuri, moralizatoare și pline de poncife, sau, când sunt erotice, cântând cu dignitate "copilițe rumeioare" și pe "gentila dona". Nici Mihail Zamphirescu (1838-1878), amintit mai ales pentru "bufoneria literară" Muza de la Borta rece, împotriva "Junimii", nu era mai talentat. Acesta cultiva o
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în Uniunea Sovietică și apoi în statele aflate sub influența acesteia, limba de lemn invadează toate domeniile vieții sociale, caracterizându-se prin rigiditate și schematism la nivelul construcțiilor verbale, simularea raționamentului, prezența patosului, stil greoi și impersonal, redundanță și caracter moralizator. O definiție cuprinzătoare a limbii de lemn propune Slama-Cazacu Tatiana: "subsistem al unei limbi, desemnând mai ales elementele lexicale, dar și unități frazeologice, cu caracter de expresii fixe, de clișee încremenite, cu sens determinat în contextul unei anumite "autorități", în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Popovici, Studii literare, vol. VI, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989. 178 Analizând ideile vehiculate de creația eminesciană, Alex. Grama afirmă că pesimismul, ireligiozitatea și amoralismul acesteia constituie un adevărat pericol pentru tânăra generație. Afirmațiile teologului sunt modelate de concepția privind rolul moralizator al literaturii. 179 Apud Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, vol. 1, Editura Minerva, București, 1981, pp. 13-14. 180 Ibidem, p. 14. 181 Garabet Ibrăileanu, Scriitori și curente, ediția a II-a, Editura Viața Românească, Iași, 1930, p. 20. 182
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
acest aparat critic pentru a putea surprinde și celelalte aspecte care îi scapă interpretării. Baudrillard observă această impregnare a postulatelor tradiției în însăși gândirea lui Marx, care, de pildă, reține conceptul de "Natură" din ideologia Iluminismului: "el rămâne în fantasma moralizatoare a unei Naturi care trebuie cucerită"404. În aceeași măsură, și alte presupoziții ale teoriei marxiste își pot regăsi rădăcinile în acest tip de raționalism, astfel încât, deși "radicală în analizele logice ale capitalului, teoria marxistă menține un consens antropologic cu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
împotriva împăratului. Complicitatea la calomnie putea fi foarte comod invocată pentru o acuzație de maiestate lezată. Era mijlocul cel mai ușor pentru a scăpa de poet, care obstrucționa prin activitatea sa poetică, dar și prin modul său de viață, eforturile moralizatoare ale lui Augustus. Un pretext ușor și, în același timp, cât se poate de plauzibil. Pe de altă parte, era foarte dificil, dacă nu chiar imposibil să găsească argumente pentru a se dezvinovăți, în fața unui denunț formal făcut de un
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și În ce fel să ne-arate? zice la Începutul unei poezii didactice Ienăchiță, pentru ca tot el să Încheie revenind la obsesia fundamentală, formulată acum mai clar: „La verice treabă va avea de-a Începe.” N-a trecut neobservată nota moralizatoare a acestor versuri. Ce să cuvine, curgere bună, cugete frumoase demonstrează și o preocupare etică proprie, dealtfel, tuturor spiritelor Întemeietoare. Faptul că poetul se gîndește să exprime aceste legi morale prin poetice faceri arată că lîngă conștiința morală stă trează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
accente În discursul unui poem. Luăm, ca exemplu, O noapte pe ruinele TÎrgoviștei unde imaginația este mai pozitiv terestră. Poemul, distrus de interpretările didactice, mi se pare caracteristic pentru retorica heliadescă. Cel puțin pentru partea ei potolită, constructivă, normal expozitivă, moralizatoare. Există Însă și altă retorică (aceea din poemele vizionariste) care este mai nebună, mai ambițioasă. Acolo căderile estetice sînt mai mari dar și zvîcnetul creației este mai puternic. Poemul are o construcție limpede: Întîi cadrul general (peisajul, locul meditației), după
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o temă nouă, scăpată de rația poetului, se substituie temelor repetate, alegorizate În poem. Este tema zborului și, În subtext, este tema hrăpirii, aceea care definește impetuozitatea, caracterul violent al demersului liric. Mai este o referință În acest lung vis moralizator care merită a fi citită și prin ceea ce poate ascunde: În cîntul (să-i spunem astfel) al XVI-lea, poetul vorbește de o taină care nu va fi dezvăluită niciodată, rămînÎnd scrisă cu litere de flăcări În inima zdrobită a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un asemenea deget mustrător, În mijlocul vîrtejului se ridică, amenințător, degetul pedagogului care nu vrea ca discursul său să bată prea mult cîmpii, ca fantasmele să Înăbușe rațiunea. Bunul-simț clasic Învinge pe omul romantic din Heliade. Oricum am judeca lucrurile, Visul moralizator și alegorizant, lipsii de aripi onirice (Bachelard), publicat În 1836, anunță cea mai profundă, poate, temă a lirismului heliadesc: tema ascensiunii, tema Înfrîngerii limitelor. Ea este prefigurată de motivul, mai restrîns, al zborului și se pierde În viziunea vastă a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
multe cazuri, suavitățile, viziunile mari, armoniile pier În spuma frazelor goale. O energie aeriană extraordinară ascunde erosul heliadesc. O parte, o fază a erosului. Cea de Început, de dinaintea stabilizării lui. Căci, vom vedea deîndată, Heliade este În poezia erotică mai moralizator decît oriunde. Simțul (plumbul) datoriei se afirmă pe acest teren delicat mai hotărît decît În alte domenii. Discursul Îndrăgostit al lui Ion Heliade Rădulescu este, În esență, un discurs moral, antipatic moral, plin de sfaturi și de restricțiuni. Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
buze, chipul este „dulce ca blîndețea”, sînul „ușure”, În pieptu-i Edenul e „Însinuit”, copila e „zîmbindă ca cerul, ca el trăsnitoare”, ființa ei este o combinație de zeități etc. Toate acestea indică o Înseninare a condeiului, paralel cu diminuarea simțului moralizator. În afara unei trimiteri: „marea-cuviință Îți dă al său glas” - nu sînt formulate opreliști morale. Copila cu pasul mâi mîndru decît acela al Aurorei (să reținem transparența, diafanitatea imaginii!) este un „model al virtutei”, dar virtutea, dacă luăm În seamă argumentele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dezvăluie, totuși, ceva din strategia lui poetică. Să recitim versurile: „El e numai povestit Ș-În idei Închipuit, .................................................... Povestind cumplitul dor”... A povesti amorul e chiar stilul lui de a scrie. A povesti, adică a trece gîndul printr-o istorie moralizatoare din care, adesea, n-a rămas decît un proverb. Pann nu se expune niciodată total, nu riscă ridicolul unei confesiuni patetice. Caută complicitatea legilor morale, se ascunde după modele. Formula lui de adresare este se spune că... Unele CÎntece de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dinafară”. Un obiect poetic „În sfadă” și un subiect „În volbură”. Adorația și greața față de lucruri. Discursul unui poem: O noapte pe ruinele TÎrgoviștei. Ora indecisă a inserării. „Ființele aeriene” și peisajul celest. Tematica ascensiunii și a căderii. Un vis moralizator. „Poruncitorul” deget. Regimul statului divin. Un complex œdipian În lumea arhanghelilor și imaginea surpării universului. Nunta cosmică. Ordinea „adamiană”. Erosul heliadesc. Figura conjugalității. Zburătorul și originea unei boli necunoscute. Dragostea ca energie ascensională. Femeia și „misticul trianglu”. Delirul creațiunii, iarăși
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și de Zaharia Bârsan, Otilia Cazimir, Volbură Poiană-Năsturaș, I.U. Soricu, Ovidiu Hulea, Const. Goran, Vasile Militaru, I.V. Spiridon ș.a. În rubrica „Să mai și râdem” se reiau versuri umoristice de Th. D. Speranția. Proza, adeseori cu conținut religios sau moralizator, a apărut în anumite perioade în rubricile „Să mai spunem o poveste frumoasă” și „Istorioare mici cu înțeles mare”. Cu proză colaborează Ion Ciocârlan, Șerban Brâncoveanu, Mircea Suciu-Sibianu, Aurel Nanu, Al. Lascarov-Moldovanu ș.a.; se reproduce și un fragment din Cântarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287902_a_289231]
-
textului și al muzicei, nu numai executantul”. Conform informațiilor oferite de Ițic Kara, în acea perioadă la mare căutare erau badchenii Lipe Meier Rudich (Lipa Rodescu) și Elias Margulies, „doi evrei din Bacău, (...) care au încântat, prin cântecele serioase și moralizatoare sau satirice și vesele, (...) chiar pe mulți învățați și oameni cu gusturi alese”. Foarte adesea, în special în perioada interbelică, aceste petreceri au luat forma balurilor mascate. Pe 28 februarie 1924, de exemplu, a fost organizat de către Epitropia comunității israelite
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
rural. Cu o pană viguroasă, el evocă o lume familiară, consumată de necazuri cotidiene sau de dramele dintotdeauna (iubirea nefericită, gelozia, conflictul social). Înclinarea spre meditație aduce o notă de discretă profunzime scrierilor lui, subminată, însă, pe alocuri, de accente moralizatoare. SCRIERI: Scrisori din satul meu, Craiova, 1937; Fata din pădure, Craiova, 1942; A fost într-o toamnă, Craiova, 1947; Acolo cântă apele, București, 1962; Zbor în amurg, Craiova, 1976; Poveștile Jiului, Craiova, 1980. Repere bibliografice: Dimitrie Murgu, „Acolo cântă apele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285823_a_287152]
-
Geografică Română în anii 1896-1897. Lui C. Dobrogeanu-Gherea, I. L. Caragiale și G. I. Ionnescu-Gion le-a consacrat, în paginile „Familiei” din 1892, scurte medalioane literare. Tot în același an îi apare în „Lumea ilustrată” o scriere în proză, cu intenții moralizatoare (Două căsnicii). Reușite mai sigure avea să înregistreze C. în calitate de traducător. În 1895 transpune, după Max Nordau, Minciunile convenționale ale civilizațiunii noastre, iar patru ani mai târziu publică prima versiune românească integrală a romanului Crimă și pedeapsă de Dostoievski. A
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286065_a_287394]
-
lui Marx, așa cum consideră același autor (2011); o astfel de abordare psihologizantă și simplistă ce reduce marxismul și filosofia idealistă germană care l-a anticipat la probleme de natură personală ale unor indivizi suferind de exces de zel intelectual și moralizator, pe lângă faptul că ratează întâlnirea cu mizele filosofice profunde ale unui Kant, Hegel sau Marx, nu beneficiază nici de relevanță științifică. Revenind la situarea socială a marxismului, Lenin a politizat intens revoluția marxistă și a transformat-o până la urmă într-
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
a șoarecele și pisica: tatonând relațiile cu Uniunea Sovietică Moscova nu a ezitat să își manifeste iritarea față de comportamentul internațional, deseori sfidător, al RSR. Gesturile de frondă ale lui Ceaușescu din primii ani de după obținerea puterii, deși circumscrise unei retorici moralizatoare, dețineau întotdeauna și o latură conciliantă: disidența româna nu își permitea să forțeze prea tare anumite limite. Dar problema nu se punea în termenii unei amenințări militare sovietice, ci în presiuni intersistemice care ar fi riscat să se repercuteze până la
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]