1,225 matches
-
de părere că acesta era Basarab I. Basarab îl va mai sprijini pe țarul bulgar și în 1330, la 28 iunie, când a avut loc bătălia de la Velbužd între forțele țarului și cele sârbe sub comanda lui Ștefan Uroș. Voievodul muntean a trimis un contingent românesc pentru a lupta alături de bulgari, însă sorții bătăliei s-au arătat favorabili sârbilor. Voievodatul lui Basarab I s-a aflat de la începutul domniei sale în stare de vasalitate față de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou. În
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
un contingent românesc pentru a lupta alături de bulgari, însă sorții bătăliei s-au arătat favorabili sârbilor. Voievodatul lui Basarab I s-a aflat de la începutul domniei sale în stare de vasalitate față de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou. În 1324 domnul muntean apare în documentele ungurești ca "„Bazarab, woyvodam nostrum Transalpinum”" (adică „voievodul nostru transalpin”). Această sintagmă reflectă relația de senior-vasal existentă între regele Ungariei și domnitorul român. În același document este menționată reușita misiunii primite de omul de încredere al regelui
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
un an mai târziu, Basarab se pare că a rupt relațiile sale cu Ungaria, refuzând plata tributului de vasal. Aceasta a cauzat tensionarea bruscă a relațiilor bilaterale. Un document emis de rege la 18 iunie 1325 îl numește pe voievodul muntean "„Basarab transalpinul, necredincios coroanei maghiare”" și relatează cum Ștefan, fiul comitelui cuman Parabuh l-a înjosit pe regele ungar, proslăvindu-l în schimb pe Basarab. În 1327 papa Ioan al XXII-lea îl lăuda pe domnul muntean pentru susținerea catolicismului
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
numește pe voievodul muntean "„Basarab transalpinul, necredincios coroanei maghiare”" și relatează cum Ștefan, fiul comitelui cuman Parabuh l-a înjosit pe regele ungar, proslăvindu-l în schimb pe Basarab. În 1327 papa Ioan al XXII-lea îl lăuda pe domnul muntean pentru susținerea catolicismului și zelul său de a extermina națiunile „necredincioase” (ortodoxe). După această dată, voievodul muntean a luat de la unguri Banatul Severinului și cetatea cu același nume. Luând în calcul și înfrângerea acestuia, din urmă cu câteva luni de la
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
l-a înjosit pe regele ungar, proslăvindu-l în schimb pe Basarab. În 1327 papa Ioan al XXII-lea îl lăuda pe domnul muntean pentru susținerea catolicismului și zelul său de a extermina națiunile „necredincioase” (ortodoxe). După această dată, voievodul muntean a luat de la unguri Banatul Severinului și cetatea cu același nume. Luând în calcul și înfrângerea acestuia, din urmă cu câteva luni de la Velbužd, Carol Robert socotea ca potrivit momentul de a-l ataca pe Basarab. Astfel, în septembrie 1330
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
exceptând pe cel din 1324, Paulus). Cu toate acestea, izvoarele descoperite mai recent arată că în 1317 Severinul era în mâinile angevinilor. Alte surse datează ocuparea Banatului de către Basarab în 1324 sau 1327. În 1330 se afla în mâinile voievodului muntean, în momentul în care este ocupat de oștile lui Carol Robert. Următorul ban de Severin, Dionisie Szecs, este menționat abia în 1335 și Nicolae Iorga crede că zona a fost recucerită de unguri definitiv abia în 1334 - 1335. Există ipoteza
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
de facto" a acestui teritoriu, prin urmare au stabilit granița răsăriteană pe Prahova și Ialomița. P. P. Panaitescu respinge această ipoteză și arată că privilegiul acela era doar un drept teoretic al suzeranului, care trebuia însă întărit și de domnitorul muntean. Ideea este susținută și de Constantin C. Giurescu, el considerând că brașovenii au cerut de fapt doar o garanție suplimentară din partea suzeranului ungar. Totuși, el consideră însă că abia în urma campaniei împotriva tătarilor din anii 1343 - 1345, Basarab intră în
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
geograful arab Abulfeda notează faptul că Isaccea se află „în țara valahilor”, de unde ar rezulta că nordul Dobrogei era în stăpânirea lui Basarab. Totodată, anatolianul Umur Beg precizează că în 1337 - 1338 Chilia se găsea la „granița Valahiei”, așadar voievodul muntean stăpânea la acea dată ambele maluri ale Dunării maritime. Trebuie spus că, pentru scurtă vreme, Loviștea a fost cedată contelui Sas Conrad. Societatea Țării Românești se împărțea în principal în două clase, cea de jos a țăranilor (în majoritate liberi
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
III-lea al Bulgariei, precum și desfășurarea campaniei din anii 1343 - 1345 împotriva tătarilor. Despre organizarea bisericească din vremea lui Basarab nu s-au păstrat date, însă istoricul Constantin C. Giurescu remarcă faptul că "„este inadmisibil ca marele Basarab, întemeietorul statului muntean, ctitorul lăcașurilor sfinte din Câmpulung și Curtea de Argeș, să nu fi avut pe lângă sine, la curtea domnească, și o față bisericească mai înaltă, vreun arhiereu sau vreun episcop. Preoții din satele numeroase ale Țării Românești nu erau să se ducă doar
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
care îi va fi fost oferit de suzeranii săi mongoli. Nu s-a păstrat nici un act emis sau vreo monedă bătută de Basarab, iar stema sa nu este menționată în altă parte. Aceasta nu înseamnă, potrivit heraldiștilor români că voievodul muntean, și chiar înaintașii săi, nu ar fi posedat o stemă personală. Stemele conducătorilor valahi au apărut în secolul al XIII-lea, în urma relațiilor existente între aceștia și regii unguri. O posibilitate ar fi, după Dan Cernovodeanu, ca stema dinastică a
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
atunci când a urcat pe tronul Țării Românești. J. N. Mănescu crede totuși că fasciile ar fi alternat aur cu roșu, luând în considerare și stema „regelui Valahiei” din „Armorialul Wijnbergen” atribuită lui Litovoi. Ceea ce este sigur, potrivit heraldiștilor amintiți, voievodul muntean deținea un însemn personal în timpul bătăliei din 1330. Potrivit Cronicii pictate de la Viena, un sol a adus regelui Carol Robert o scrisoare ce conținea propunerile de pace ale lui Basarab. Este de neconceput ca aceasta să nu fi fost autentificată
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
Anatolia au murit în Genocidul armean. Mulți au fost forțați să își părăsească casele și să pornească într-un "marș al morții" prin deșerturile Siriei fără hrană, fiind escortați de soldați turci care au "închis ochii" la atacul diverselor triburi muntene din regiune. Alții au fost omorâți în propriile case sau înecați în Eufrat și Marea Neagră. Guvernul turc refuză și astăzi să recunoască clasificarea acelor masacre drept genocid cu toate că însuși termenul de genocid a fost introdus de polonezul de origine ebraică
Armenia () [Corola-website/Science/299842_a_301171]
-
Ținutul Iașilor. În timpul lui Roman I teritoriul voievodatului atinge marea Neagră, prin trecerea cetății genoveze Montecastro (Cetatea Albă) din vasalitatea Tătarilor în cea a voievozilor Moldoveni. Stăpânirea moldoveană nu atingea Dunărea, fiindcă din 1330 gurile fluviului erau în stăpânirea voievozilor munteni, din familia Basarab, de unde provine și numele de Basarabia, care desemna atunci și regiunea situată în vestul râului Trotuș și în sudul râului Putna (bunăoară, de la vărsarea râului Șușița în Siret, la sud de pasul Oituz și de Bârlad). Alexandru
Istoria Republicii Moldova () [Corola-website/Science/299309_a_300638]
-
devotați lui“. Poate că acest reproș se referea și la asasinarea lui Vlad Dracul, din noiembrie sau decembrie 1447, când „l-a ajuns moartea în satul Bălteni“ (DRH, B, vol.III, p. 289). În general se admite teoria că domnul muntean ar fi fost ucis la ordinul lui Iancu de Hunedoara, însă sunt câțiva istorici (vezi Nicolae Iorga „Istoria românilor“, vol. IV, p. 90-91) care pun în spatele afacerii pe Dan, fratele lui Vladislav. Perioada este absolut neclară în toate cronicile. Singurele
Vladislav al II-lea () [Corola-website/Science/298781_a_300110]
-
raportând tot ce se petrecea, surprinzător, nu apare menționat nici un ban unguresc al Severinului, iar Orșova apare ca punct de graniță, ceea ce ar induce aproape fără dubii ideea că partea de răsărit a banatului, în urma luptelor, fusese anexată de voievodul muntean Radu I. Poate de acest lucru este legată denumirea ciudată pe care o poartă voievodul valah în biografia lui Sigismund de Luxemburg în care, vorbindu-se de Vlad Dracul, se spunea că era fiul lui „Merzeweydan“ (Mircea) și nepotul lui
Radu I () [Corola-website/Science/298854_a_300183]
-
fiind explicat prin denaturarea denumirii de Radu Ban (ban de Severin, titlu luat după anexarea teritoriului), iar cât despre înțelepciunea sa, negura veacurilor nu a lăsat să se întrevadă motivele care au adus admirația celor din timpul său. Oricum, voievodul muntean, într-un alt document maghiar, de data asta contemporan cu evenimentele din 1377, poartă numele de „Godon“, denumire la fel de curioasă și la fel de greu de explicat. Un eveniment important legat de domnia lui Radu I îl reprezintă aducerea moaștelor sfintei mucenice
Radu I () [Corola-website/Science/298854_a_300183]
-
-lea presupus a fi al lui Radu I. Costumația defunctului, accesoriile vestimentare și bijuteriile îl arată pe posesor ca pe un puternic principe feudal, cu nimic deosebit de regii Europei Occidentale ai vremii sau de împărații bizantini, fastul impresionant al curții muntene fiind de altfel o realitate de mult demonstrată.
Radu I () [Corola-website/Science/298854_a_300183]
-
dobândi victoria. Se pare că tot în vremea domniei sale, Chilia a revenit Țării Românești. Participarea sa la lupta pentru triumful ortodoxiei la nordul Dunării se va materializa prin consacrarea în 1370, la Severin, a celui de al doilea scaun mitropolitan muntean și prin susținerea călugărului de origine greacă Nicodim, creatorul tradiției monastice la nord de Dunăre. Lui Vladislav i se atribuia Vadița, lângă Severin, fundație anterioară anului 1375 și Biserica Domnească din Curtea de Argeș. În plan economic, dă la 20 ianuarie 1368
Vladislav I () [Corola-website/Science/298855_a_300184]
-
Imperiul Rus anexă trei noi teritorii: ținuturile turcești Hotin și Bugeac, și ținutul moldovenesc dintre Prut și Nistru. Bugeac era un nume turcesc: în românește, precum și în toate hărțile europene, teritoriul Bugeacului figura sub numele de Basarabia (după numele domnitorului muntean Basarab I care îi biruise acolo pe tătari în 1328 și 1331). Imperiul Rus a preluat numele de Basarabia pentru a desemna întreg teritoriul anexat în 1812, de la Hotin la mare, organizat într-o nouă gubernie, cu capitala la Chișinău
Istoria Moldovei () [Corola-website/Science/297920_a_299249]
-
aici primele steme orășenești au apărut prin secolele al XIII-lea - al XIV-lea, în spațiul extracarpatic acest lucru s-a petrecut cu o întârziere de un veac. Demn de remarcat în acest caz este faptul că deși însemnele orășenești muntene și moldovene păstrate datează din secolele al XV-lea - al XVI-lea, practica renovării sigilare a permis conservarea unor elemente mai vechi, neîntâlnite în sursele documentare descoperite. Iată câteva din stemele tradiționale ale municipiilor reședință de județ de astăzi: În ceea ce privește
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
în Ardeal se întâlnesc steme cu trăsături artistice și corecte din punct de vedere heraldic, în țările românești extracarpatice se remarcă în general o lipsă a acestor caracteristici, deficiență compensată însă de diversitatea elementelor reprezentate. O renovare generală a sigiliilor muntene și moldovene are loc în urma adoptării Regulamentelor Organice (în 1831, respectiv 1832). În această perioadă este extinsă folosirea simbolurilor și se remarcă o preocupare mai intensă pentru alcătuirea unor reprezentări mai bogate și cât mai conforme regulilor heraldice. În a
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
și ungerea ca domn a doua oară. Lucrările au fost terminate în 1722, iar la 24 septembrie 1724 a fost sfințită biserica mănăstirii cu hramul “Sfânta Troiță” - clădire grandioasă, însumând o seamă de elemente arhitectonice brâncovenești si influențe ale barocului muntean, considerată de unii istorici ca o încununare a stilului brâncovenesc din Țara Românească. În 1730 Nicolae Mavrocordat moare de ciumă și este îngropat la Văcărești, în incinta bisericii. În dragostea lui pentru cultură, voievodul a înființat aici o școală în
Mănăstirea Văcărești () [Corola-website/Science/307362_a_308691]
-
său sunt zdrobiți în lupta care s-a dat la Jiliște, lângă Râmnicu Sărat. În această luptă de supraviețuire își află moartea eroica Albu din Golești, rudă domnului, a cărui piatră tombala de la Mănăstirea Vieroș relatează pe larg evenimentul. Voievodul muntean este obligat să se retragă la Târgul de Floci unde organizează contra-ofensiva; o armată condusă de Dragomir vornicul, Mitrea comisul, Bratu paharnicul și Ioan pârcălabul înfrânge cetele moldovene ale lui Ioan Vodă cel Cumplit și cuceresc Bucureștiul. Pretendentul adus pe
Alexandru al II-lea Mircea () [Corola-website/Science/308045_a_309374]
-
Alexandru Coconul, strănepotul lui Alexandru Mircea . La începutul anului următor se consemnează un alt pretendent, doctorul Rosso. Ineditul personaj, sprijinit de sapte boieri, jură sultanului că este din neamul Basarabilor, dar și aceștia ajung la galere. Cu această ocazie voievodul muntean primește de la Sinan Pasă o listă de boieri hicleni (reali sau închipuiți) pe care ii execută, fără să mire pe nimeni. Alexandru Mircea moare pe neașteptate la 15 aprilie 1577 (25 iulie după opinia lui N. Iorga), lăsând pe tron
Alexandru al II-lea Mircea () [Corola-website/Science/308045_a_309374]
-
din 1866” acesta este descris: „drapelul tricolor, împărțit în trei fășie, roșiu, galben și albastru așezat orizontal: roșiu sus, albastru jos și galben la mijloc”. Anumite surse consideră că, până în 1862, banda de sus a fost albastră — precum la tricolorul muntean din timpul revoluției de la 1848 — urmând ca din din 1862 culoarea superioară să devină roșu. În legătură cu proporția, unii cercetători au apreciat-o ca fiind aproximativ 1:3, cu toate că drapelul princiar și cele ale armatei, care s-au păstrat, au proporția
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]