KorAP: Find »[drukola/base=muntean & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...50 >

1,250 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Repartiția geografică a vestigiilor slave arhaice arată (indică) faptul că din regiunile Niprului superior și mijlociu, al râurilor Pripet și Bug, traversând cursurile Nistrului, Prutului și Siretului, dinspre nord, slavii s-au infiltrat treptat în zonele extra-carpatice până în estul Câmpiei muntene. Apoi anumite grupuri de slavi s-au mișcat (deplasat) spre vestul Munteniei și Olteniei. Alte grupuri de slavi, pornind din regiunile Niprului mijlociu, dinspre răsărit, s-au deplasat de-a lungul zonelor de silvostepă spre sud-vest, au pătruns în spațiul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împăratul bizantin Tiberius incită pe khaganul avar Baian împotriva slavilor. Avarii cer slavilor să li se supună și să plătească darea din produse, însă aceștia refuză, războiul izbucnește și, în urma confruntării, slavii sunt înfrânți și supuși. Confruntarea militară din Câmpia munteană, în 578, evidențiază că triburile slave pătrunse în nordul Dunării, în secolul al VI-lea, erau independente față de stăpânirea avarilor.13 Pe de altă parte, subliniază Iorga, este limpede că slavii din al doilea val au cunoscut pe autohtoni prin intermediul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
peste Dunăre a lui Priscus, descrisă de Teofilact și Teofan, care a avut loc în 584 sau 585-toate "puterile romane" merg spre Dunăre, scopul fiind "împiedicarea semințiilor slave de a trece râul". Regiunea în care au loc luptele este Câmpia munteană, Ialomița cu afluenții ei, Prahova și Ilfovul, Neajlovul și Glavaciocul.16 Dar revanșa urmărită de romani este față de avari, singurul factor politic și militar, chaganul apare în numele supușilor de care se servește (slavii) și ale căror năvăliri le hotărăște. Romanii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sau enclave etnice, slavii să fi pătruns și înainte de secolul al VI-lea, însă, în grupuri mari, organizate, ei pătrund abia în acest secol, în vremea lui Justin I (518-527). Deja, în vremea lui Justinian, ei erau instalați în câmpia munteană, nu departe de țărmurile Dunării (Procopius). Trebuie să subliniem că neamurilr (triburile) slave nu s-au limitat la ocuparea părții de câmpie a teritoriilor românești, ci s-au întins și în regiunea deluroasă-deal, ca și podgorie, sunt cuvinte slave-și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fost atrași în sfera economică, culturală și politică a Romei. În acest fel, romanizarea Daciei a fost pregătită de pătrunderea economică și culturală la nord de Dunăre. Au contribuit, în sensul acesta, și strămutările de populații geto-dace din nord (câmpia munteană) în provinciile sud-dunărene. Astfel, în timpul lui Augustus, au fost strămutați în sud 50.000 de geți, iar în vremea lui Nero, 100.000 de "transdanubieni" au fost strămutați în Moesia, pe pământ deja roman. Dar etapa principală a romanizării o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care s-a conservat prin propriile forțe, iar grupurile de la sud și est de Carpați au primit sprijinul provinciilor din dreapta Dunării. Oltenia și Banat au fost alimentate de elemente romane sud-dunărene, fiind niște prelungiri ale provinciilor sudice, ca și câmpia munteană și sudul Moldovei, un fel de anexe ale Moesiei și Scitiei. Numeroasele capete de pod de pe malul stâng au fost porțile de pătrundere ale negustorilor și meșteșugarilor, ale produselor atelierelor romane și monedelor. Creștinismul daco-roman, nord-dunărean, în general, și cel

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
daco-romane, în schimb, elementul slav a provocat dislocarea acesteia. Slavii au descins din părțile Vistulei și ale Nistrului superior în Dacia (nordul Dunării) pe două căi: pe la apus, prin câmpia Tisei și Panonia, și pe la răsărit, prin Moldova și câmpia munteană (vezi cap. V). Slavii instalați în Dacia aparțineau grupului sclavinilor (dincolo de Nistru se afla grupul anților). Primele lor pătrunderi au avut mai mult un caracter militar, însă, spre sfârșitul secolului al VI-lea, în partea de est (Moldova), s-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca Tigheciu sau Tighina indică o "diagonală" de penetrație slavă. În schimb, râurile moldovenești între Siret și Nistru au denumiri turanice (Prut, Bârlad, Covurlui), ca și lacurile din sudul Basarabiei (Cahul, Ialpug, Cătlăbuga), dar Bistrița, Moldova sunt slave. În Câmpia munteană, avem nume de ape slave (Ialomița, Dâmbovița), în Transilvania, nume ca Sovata, Târnava, Toplița, Crivadea, sau târgurile întinse pe tot pământul românesc, de la Tg. Frumos la Tg. Ocna, Tg. Bujor sau Tg. Jiu. După cum întâlnim nume slave de persoane, ca

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dar mult mai numeroase sunt sufixele: -ac (buiac, sărac, prostănac, zodiac), -că (săteancă, orășeancă, țărancă, țigancă, lupoaică), -aci (stângaci, cârmaci, trăgaci), -og (milog, olog, pisălog), -eală (amețeală, bârfeală, croială, umezeală), -an (bețivan, golan, lungan), -anie (grijanie, împărtășanie, pățanie), -ean (moldovean, muntean, oltean, vrâncean, dobrogean), -nic (obraznic, praznic, ibovnic, amarnic, îndoielnic, comic), -niță (botniță, clopotniță, melniță, vârtelniță), -iște (siliște, porumbiște, grădiște, pajiște), -eț (călăreț, cântăreț, drumeț), -iță (suliță, undiță, mlădiță, mioriță), -av (mârșav, trândav, scârnav), -iv (uscățiv, milostiv, guraliv), -uire (mânuire, făptuire

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
între Dunăre și Argeș, se înregistrează acum așezări cu o densitate mai mare, iar altele cu una mai mică. O zonă dens populată este cea aflată între râul Colentina și Dâmbovița, care cuprindea București și împrejurimile, situată în plină câmpie munteană. Între Vedea și Teleorman, se aflau două zone mai dens populate. În Oltenia, provincia de dincolo de Olt, așezările descoperite erau răspândite pe o mare suprafață-întreg sudul regiunii-concentrările masive de populație, întâlnite în Moldova și Muntenia, dispar aici. Se constată totuși

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
obiecte și instrumente din practica creșterii animalelor: clopote (tălăngi) de oi, țesale pentru vite, construcții anexe, adăposturi, saivane, grajduri, staule pentru animale din gospodărie. Oasele numeroase descoperite pun în lumină numărul mare de bovine din gospodărie-în așezarea de la Dridu (câmpia munteană), materialul osteologic cuprinde: oase de bovine-40%, oi și capre-25%, porci-20% și cai-10%. În schimb, la Garvăn (nordul Dobrogei), bovine-75%, oi și capre-15% și porci-10% și aceeași situație o întâlnim la Bucov (Prahova). În general, predomină bovinele-cornutele mari (boi și vaci

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
militari și de "ighemonii" comandantului slav (voievodului), adică membrii aristocrației tribale. Strategicon-ul împăratului Mauriciu, de pe la anul 600, vorbește despre triburile slave din văile râurilor Munteniei, în mijlocul cărora trăiau și "romanii" de fapt autohtonii romanici. În mijlocul acestei populații autohtone din câmpia munteană trăiau triburi numeroase de slavi, căci "ei au mulți regi", adică conducători (fruntași) ai uniunilor de obști. Din aceste izvoare rezultă, în mod incontestabil, că pătura stăpânitoare a feudalismului românesc s-a închegat din rândurile acestei nobilimi tribale slave, aflate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Tara Românească, cnezii, menționați târziu, în secolul al XV-lea, reprezintă o instituție identică cu aceea din Transilvania și Moldova. Și cnezii din Muntenia au fost stăpâni de sate și de oameni, alcătuind o nobilime veche, anterioară ctitoririi statului. Cnezii munteni, pe vremea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), erau stăpâni ereditari de sate, stăpâni peste oameni dependenți. Dar, spre deosebire de boieri, care se bucurau de imunitate, denumită "ohabă" la sud de Carpați, cnezii munteni plăteau bir pentru că nu erau privilegiați. Rezultă fără

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alcătuind o nobilime veche, anterioară ctitoririi statului. Cnezii munteni, pe vremea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), erau stăpâni ereditari de sate, stăpâni peste oameni dependenți. Dar, spre deosebire de boieri, care se bucurau de imunitate, denumită "ohabă" la sud de Carpați, cnezii munteni plăteau bir pentru că nu erau privilegiați. Rezultă fără echivoc că acești cnezi erau stăpâni de moșii dintr-o perioadă anterioară domniei, care se deosebeau de boieri numai prin lipsa privilegiului de imunitate. În concluzie, în toate țările române, cnezii alcătuiau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca și Vidinul, la apus, continua activitatea bisericească și culturală a fostei mitropolii din secolul al X-lea. Aici veneau, în secolele XI-XII, pentru hirotonie, simplii preoți de pe ambele maluri ale Dunării răsăritene, din Dobrogea (Paristrion) și, inevitabil, din Câmpia munteană, poate și din Moldova meridională, până la înființarea episcopiei de Vicina. Nu știm nimic despre compoziția etnică a clerului din episcopia Dristrei, predomina probabil cel grec, în condițiile stăpânirii bizantine în zonă. De la începutul secolului al XI-lea, asistăm la acapararea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
locuri de atac împotriva Ungariei și Bizanțului.2 Revolta vlahilor și bulgarilor din 1185 și constituirea unui stat puternic între Dunăre și Haemus, sfârșitul dinastiei Comnenilor și instalarea Anghelilor au slăbit mult Bizanțul, umbra celui de altădată. Cumanii din câmpia munteană au cooperat cu vlahii din sudul Dunării, iar populația autohtonă românească din regiunile extra-carpatice a susținut și ea pe Asănești. Pentru a bloca sprijinirea statului Asăneștilor de cumanii din Moldova, diplomația bizantină a reușit, prin anii 1200-1201, să convingă pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
situate în nordul sau în sudul Dunării-după unii cercetători, ele existau doar în Dobrogea, în preajma Dunării, dar alții consideră că bizantinii au stabilit capete de pod pe malul stâng. Aceste împlanturi (fortificații) erau orientate înspre ținuturile sudice ale Moldovei, câmpia munteană și părțile meridionale ale Transilvaniei și Banatului. După terminarea operațiilor militare, Ioan Tzimiskes a luat măsuri de consolidare a frontierii Dunării, în acest context, au fost întărite locurile strategice, fostele cetăți romano-bizantine, Capidava, Axiopolis, Noviodunum sau ridicate fortificații noi, Păcuiul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împărat Roman Digenis își face stagiul militar la Dunăre și ocrotește autonomia lor. P. P. Panaitescu zugrăvește și el starea complexă, paradoxală din această zonă, unde locuitorii preferă pe "stăpânitorul de la nord", în mod cert, hanul pecenegilor liberi din câmpia munteană, care a luat sub apărarea lui orașele dunărene și le-a dat pământ în țara lui, din nordul Dunării. Avem de-a face cu o populație locală, autohtonă, dar amestecată, pe ambele maluri ale Dunării, dar care nu apelează la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Paristrion", dar intervenția energică a împăratului Alexie curmă revolta. Formațiunea statală de la Dunăre, cu centrul la Dârstor, se întindea și pe malul stâng al fluviului, locuitorii ei întrețineau orașele de-aici, iar numele de Vlașca, dat unei părți a câmpiei muntene, este o confirmare. După 1091, Anna Comnena menționează ca "duce al Paradunavonului" pe Leon Nikerites, general bizantin destoinic. După înlăturarea amenințării pecenege, împăratul Alexie a fost confruntat cu atacurile cumanilor la sud de Dunăre. În 1094, cumanii, susținând un pretendent

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al cumanilor, împăratul Manuel Comnenul trece Dunărea în urmărirea lor, pe la Zimnicea, unde s-a descoperit, dealtfel, un tezaur de 2000 monede bizantine din vremea Comnenilor. În timpul acestei expediții, cronicarul bizantin Ioan Cinnamus menționează râurile Vedea și Teleorman, din câmpia munteană. O nouă expediție bizantină la Dunărea de Jos se produce tot sub Manuel, în 1166, fiind îndreptată împotriva ungurilor. Cronicarul Cinnamus arată că, în această împrejurare, în armata strategului Vatatzes erau și o mare mulțime de vlahi din sudul Dunării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
În urma acestor eșecuri, în vara lui 1186, Isaac Anghelos a pornit în persoană împotriva răsculaților, iar Petru și Asan, în fața înaintării armatei bizantine, au trecut (s-au refugiat) la nord de Dunăre, pentru a cere ajutor de la cumanii din Câmpia munteană. Între timp, în fruntea armatei bizantine, împăratul a pătruns în regiunea dintre Haemus și Dunăre, fără a întâmpina rezistență, unde a primit asigurări formale de supunere ale locuitorilor. El a dat foc grânelor și a instalat garnizoane bizantine în cetățile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
să-i atace pe pecenegi, dar planul a eșuat. Apoi, după Const. Porphyrogenetul, pe la începutul secolului al X-lea, unele cete de pecenegi s-au stabilit în teritoriile nord-dunărene, pe cursurile inferioare ale Nistrului, Prutului, Siretului până în estul Bărăganului (cîmpia munteană), pe malul opus al Dristrei, foarte aproape de Bulgaria. În Bugeac (sudul Basarabiei) se afla un trib peceneg, iar ceva mai la nord, între Prut și Nistru, un alt trib, după cum precizează Masudi. Lexiconul lui Suidas, datat a doua jumătate a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mod corect pecenegilor, în timpul regelui ungar Solomon (1063-1074). Trebuie să precizăm că și după migrarea lor în sudul Dunării, sub conducerea lui Tyrach, grupuri de pecenegi aflați în teritoriile nord-dunărene atacat regiunile bizantine. O asemenea infiltrare de pecenegi din Câmpia munteană a avut loc sub împăratul Isaac I Comnenul, în momentul în care Imperiul a avut de înfruntat o invazie a ungurilor și revolta pecenegilor din Paristrion condusă de Selte. Matei din Edesa susține că împăratul Isaac ar fi trecut în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
începutul secolului al XI-lea, regele Ștefan cel Sfânt a luptat cu pecenegii în Transilvania. P. P. Panaitescu, după ce precizează că stăpânirea pecenegilor se întindea de la Don până la zonele deluroase ale Siretului, spune că ei s-au stabilit în Câmpia munteană, în Bărăgan (termenul este turanic), în regiunea opusă Dârstorului. Pecenegii sosiți la Dunăre erau împărțiți în triburi, fiecare din ele avea în frunte pe căpetenia lui ereditară. Dintre triburile pecenege, unul se afla în vecinătatea Bulgariei, în Muntenia, iar altul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca și asupra Transilvaniei. Una din cauzele aducerii, în 1211, a cavalerilor teutoni în Țara Bârsei sunt și aceste atacuri. Iar când, în 1213, comitele Ioachim de Sibiu a fost trimis în fruntea oastei la Vidin, căpeteniile cumane din Câmpia munteană s-au opus pătrunderii de forțe militare străine în teritoriile aflate sub dominația lor politică. Migrarea spre apus a turanicilor, în jurul lui 1220, s-a accentuat când stepele kirghize din vecinătatea răsăriteană a triburilor cumane au fost atacate de șahul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]