1,153 matches
-
Pentr-un poet ce-aspiră la gloria divină/ ca sacra-ngenunchere de gingașă vergină), se întreabă șovăielnic și tulburat dacă sentimentele fetei se adresează omului sau artistului : Dar cine are parte de-acest duios amor ?.../ Poetul ce nu moare, sau omul muritor ?/ Poetul e-n veci tânăr când omu-mbătrânește./ Și geniul, nu fruntea încântă și răpește. Cel puțin în acest moment, Horațiu înclină mai degrabă spre a doua ipoteză : amară cugetare !... fior de-al iernii vânt ! Voi puneți amorțire pe-al inimei
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
-a,/ Casandră, vestitoarea cea neînfricoșată,/ Încearcă rugăciunea din urmă (IV 7). Apelul celor ce se prosternează spre a-i obține îndurarea (în fața ta cădem/ Și te rugăm, sărmană martiră, de iertare) este primit cu rezervă de tânăra sceptică în privința capacității muritorilor de a schimba hotărârile zeilor : Ce pot face eu, omul, când zeii altfel vreau ?/ [...] Mă tem că pentru zeii jigniți e prea târziu (IV 7). Ultimul act al piesei lui Iorga pune în lumină atitudinile opuse față de Casandra. Femeile își
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
aflați în jocul cu destinul ? (II 3). Mai apoi, el cedează și pornește în căutarea victimei revendicate (De unde să găsesc, în poiana aceasta pustie, un bătrân ; și încă unul mergând spre Kolonos ? - II 3). În situația dată, indiferent care dintre muritori ar ucide mai întâi și ar triumfa în această goană din două părți după moarte (II 4), zeii ar primi oricum o jertfă. Când află de la Eumet târgul impus lui de cei de sus și înțelege că aceștia au rânduit
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Întâmplat cu Bodo? Ce primejdie Îl paște pe stăpânul nostru, ducele? Visez lucruri groaznice, am presimțiri rele... Ce mă aș teaptă, pe mine, pe noi? Ce necazuri? Călugărul răspunse cu blândețe: — Copila mea, nu știu. Nu ne e dat nouă, muritorilor, să ne cunoaștem viitorul. Prevestirile, semnele rele, toate acestea sunt eresuri păgânești și ispite ale Satanei - schimnicul scuipă În cele patru colțuri ca să-l alunge pe Necuratul - de care e bine să nu ne tulburăm, ca să nu-i dăm apă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o Încăierare. Îi plac prea mult luptele și vânătorile ca să n-o sfârșească cu o suliță Între umeri. Ar rămâne numai Conrad. Nu e un fricos, ce-i drept, dar luptă numai atunci când n-are Încotro. Totuși, e și el muritor. Dacă nu moare găurit de sabie, poate sfârși altfel... Chiar dacă se căsătorește cu prințesa burgundă, cum se vorbește, și dacă face un copil nu-i mare nenorocire. Un prunc e lesne de Înlăturat. și burgunzii sunt prea departe ca s-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
existenței pământene au căzut. S-au schimbat complet și prioritățile: nu mai sunt ființa schimonosită de dorințe, ambiții și orgolii mărunte și am încetat a mă mai considera... buricul universului; am aflat că sunt mai mult decât un oarecare eu muritor și am devenit conștient de natura divină a fiecăruia dintre noi. În clipa aceea eu am devenit Eu. Adică Spirit. Dintr-o dată propriami încadrare de mediocru perfect a încetat să mă mai preocupe, pentru că am înțeles că statutul meu real
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
altă întâlnire inedită pe Lakshmi Road, am avut-o cu sfânta vacă indiană. Înhămată la o mică teleguță, în așteptarea stăpânului rătăcit prin cine știe ce magazine, animalul se prezenta cu o demnitate ce rezulta, cred, din acel interior sfânt și secret muritorilor. Am fotografiat-o. Comparând-o cu surata românească, se deosebește printr-un început de cocoașă și prin coarnele lungi, lăsate pe spate. Studiind acum fotografia, observ privirea cu care mă fixa, vrând parcă să-mi transmită ceva mie, turistului ignorant
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Domnule sau Doamnă, bărbat, femeie, tânăr sau ins obosit de propriile eșecuri și victorii, de ce omului i s-a dăruit frumoasa, miraculoasa rațiune pentru toate treburile și calculele sale multiple și necesare și... de ce, când e să-și pună, sărmanul muritor, problema-problemelor, sensul propriei, unicei sale vieți, este „trimis”, aproape cu brutalitate, în prăpastia absurdului cel mai net, mai ireductibil, mai „rânjitor”?! Sigur, cum o spuneam, cele trei mari religii care descind din Abraham, mozaică, creștină și mahomedană, au „expediat” iute
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
un timp al eroilor, sunt acte omenești ce trec odată cu clipa. Iată de ce împăratul are interdicția de a călări animalul mirific: dimensiunea regală nu primește acces la timpul mitic. Împăratul, ca și marii boieri surprinși mai sus, este doar beneficiarul muritor al actelor civilizatoare înfăptuite de fecior. O culme a vijeliei cabaline este surprinsă într-o colindă din MalaiaVîlcea: „Cinci comiși de coamă-l țin,/ Și-alții cinci frâul i-l pun,/ Și-alții cinci șaua i-o pun,/ Și-alții
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Iorga, să-l lase și să se cunune cu el și să trăiască amândoi. Și Maria n-a voit. După ce s-a întors Iorga din Berlin la București i-a dat Mariei, soției lui, un picior și a lăsat-o muritoare de foame cu un băiat și o fetiță. Și el s-a însurat din nou cu cucoana Catinca, sora profesorului Gh. Bogdan-Duică [79] de la Mercurea-Ciuc din Ardeal. Cu care a avut mai mulți copii dar nu deștepți. Și cică un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
Astfel, un articol al mitropolitului Mangra sfârșea cu laude lui Carp, „care a dorit victoria Germaniei“. Acesta, prin atitudinea sa, merita această insultă și opiniunea publică o confirma. Dl Teișanu spunea că, ducându-se la el cu impiegații căilor ferate, muritori de foame, le-a răspuns: „Rugați-vă la Dumnezeu să ajungă germanii la Prut, atunci numai se va limpezi situațiunea noastră“. Publicul însă era optimist, doamna Slătineanu, pe care o vedeam des, ne spuse că Marghiloman, chiar la Crucea Roșie
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
cu toate atri butele lui În comportările, nu exterioare, ci interioare, ale prosti tuatelor, aceste sclave, aceste automate la dispoziția poftelor oricui? Iar dacă nu există piculeț de suflet În ele, Înseamnă oare, urmărind teza carteziană, că „sufletul“ lor este muritor ca și al animalelor automate, ca și al câinelui, al calului, al scoicii și al buretelui-de-mare?... Dar cunosc atâta lume care și-a pierdut În răstimp sufletul pe drumurile și potecile acestei vieți, precum Peter Schlemihl umbra; căci sufletul poate
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
care să-și termine ,,gloriosul destin” ! De altfel, pentru mine rămâne de neînțeles prostia unor astfel de indivizi. Faptul că nici după zeci de ani de viață, nu învață nimic! Când este atât de simplu de înțeles că toți suntem muritori, că oricâte averi am aduna în lumea aceasta din lăcomie, nu luăm nimic cu noi ,,dincolo” , că dacă n-am lăsat ceva valoros pentru urmași, nimeni nu ne va slăvi după moarte! O viață dusă în nimicnicie nu folosește nimănui
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
logică. Ceea ce mă interesează Însă acum e un răspuns. Stau cu fața la mare urmărind rostogolirea capricioasă a valurilor și mă gîndesc că Oedip nu acceptă să despartă adevărul de fericire. De ce ne-ar emoționa un sfinx care nu e carnal și muritor, care stă În lumină fără ca ea să-l bucure și să-l doară ? Nu există viață mai pustie decît una care n-a iubit nimic, știind că Într-o zi va pierde totul. Și, oricum, nu Înțeleg de ce i-am
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mari amatori de plăceri și de aventuri dubioase, despre care Aristofan nu s-a jenat să sugereze lucruri chiar mai rele. Nici unul nu rezista să stea pe Munte fără să coboare din cînd În cînd pe drumurile pline de praf muritor. Și dacă oamenii aveau nevoie de zei, aceștia aveau o și mai mare nevoie de oameni. Mișunînd prin cîmpie, ei recunosc implicit că ea, cîmpia, ne oferă singurele adevăruri palpabile; visîndu-se zeu, grecul n-o face pentru a respinge darurile
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
buzelor care să surîdă ca zeii, Pygmalion preferă să simtă sîngele cald al unor buze omenești. Dărîmă piramida pentru ca sub cerul gol, În plin soare, s-o Îmbrățișeze fericit pe Galateea. Dragostea e pentru el sensul libertății. Dragostea acestei vieți muritoare pe care surîsul n-a făcut decît s-o trădeze În schimbul unei himere. Pe măsură ce dalta lovește, Pygmalion Înțelege că Își joacă toate șansele pe o singură carte. Dorește o statuie vie, un adevăr viu, chiar cu prețul ca acest adevăr
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
sacrificii nu există creație. Ana e mai mult decît femeia iubită de meșter, e dreptul lui de a iubi la care renunță În numele creației. Pygmalion Își sacrifică arta În schimbul iubirii. În locul unei statui eterne, el vrea să obțină un trup muritor pe care-l va iubi. În felul acesta, ducîndu-și pînă la ultimele limite idealul estetic, arta greacă și-l neagă, renunțînd la o eternitate iluzorie În favoarea unei fericiri prin care să circule sînge. Scopul ultim se confundă cu punctul ei
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
E atît de multă frumusețe În tot ceea ce Începe... Nimic din melancolia privirii botticelliene În ochii Afroditei din Cnid, convinsă că buzele ei freamătă În centrul lumii. Renașterea reabilita un ideal despre care știa că murise, care se dovedise vulnerabil, muritor, În timp ce sculptorii Afroditelor clasice credeau În nemurirea lui. Cine a Întîlnit printre ruine sfinxul grec nu va mai putea rosti numele adevărat al nici unui zeu. Venus pictată de Botticelli nu mai e aceeași care a ieșit fericită din valuri sub
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
În stînca bizară ce străiuie capătul de sud al golfului doarme un zeu fericit. Dar, În acest caz, din orice zeu se poate face un om adăugîndu-i ceva. De pildă, rîsul. Căci rîsul aparține singurului animal conștient de destinul său muritor. Pe fețele zeilor vom Întîlni numai acel surîs imposibil de definit care a renunțat la alternativa fericirii și nefericirii. Țin minte că după un incendiu În munți, În pădurea martirizată de foc, am descoperit cum, la amiază, pietrele Înnegrite și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
trupului lui Zeus o piatră Înfășurată În scutece nu știai toate aceste lucruri. - Acum le știu. - În cazul acesta ar trebui să știi și că lumea e Însetată de frumusețe. - Olimpienii sînt departe. Eu am venit pe pămînt. Și sînt muritor acum. Am și eu nevoie de fericire. - Accepți, adică, Înfrîngerea. - Nu, abia acum m-am trezit parcă din somn. Și dacă m-a Învins ceva, m-a Învins frumusețea de care-mi vorbești și căreia eu Îi dădeam, poate, alt
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
jur, amintiri comune, timp colectiv. timpul unui copil care moare nu are aceeași densitate afectivă. Alexandru Budac : Eu mă întreb dacă nu cumva teama de moarte este cea care dă sens vieții fiecăruia dintre noi. Faptul că ești o ființă muritoare, conștientă că ai la dispoziție un interval de timp atât de scurt să-ți orânduiești viața și să te dumirești ce-i cu tine, îți cam grăbește deciziile și acțiunile. Teama de moarte este inseparabilă de ideea de Dumnezeu, de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
întregi «epurate», milioane de exemplare din marii noștri autori confiscate, manuscrisele clasicilor ca și documentele istoriei noastre duse în Rusia sau distruse, profesorii universitari zvârliți în stradă sau în închisori și înlocuiți, pe catedre, cu agenți străini, scriitorii și artiștii muritori de foame în bordeiele lor sau în temnițe etc. etc. Toate acestea se știu. Ceea ce se știe mai puțin, sunt consecințele, de o extremă gravitate, ale acestui metodic asasinat al culturii românești. [...] E vorba, pur și simplu, de un ma
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Profetul Isaia, de pildă, se crede „un om pierdut”, „căci pe Împăratul Domnul Savaot l-am văzut cu ochii mei” (Isaia 6, 5). Nici Semele nu poate supraviețui apariției chipului incandescent al lui Zeus, În adevărata sa splendoare divină („Trupul muritor al Semelei n-a putut suporta văpaia cerească și a ars” ; cf. Ovidiu, Metamorfoze, III). În măsura În care este autentică, influența de care aminteam provine probabil din episodul neotestamentar al orbirii lui Saul Pavel. Anticreștin zelos, viitorul apostol - fiind pe drumul Damascului
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
comitetul de conducere, întocmește un raport în care precizează că s-a deplasat la locuințele evreilor și a constatat că la locuința lui Calman Croitoru au rămas doi băieți și o fată, iar la Idel Bercovici soția cu două fete, muritoare de foame. În octombrie 1940, președintele Comunității era inginer Șaraga. Erau cinci secții: administrativă: Șaraga, secretar Epștein, casier Pantelman, controlor Adolf Bercovici, cenzor Gherșin. Secția cultelor: președinte Solomon Wisner, membri M.Mendelovici, Moise Cohn, Iosif Rabinovici. Secția culturală. președinte Copel
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
contrare ordinii și siguranței statului, dar nu se vrea crearea de precedente pentru întoarcerea evreilor”. Același răspuns și în cazul evreicei Zlota Argintaru 1105, văduvă de război, cere repatrierea fiului său Saia Argintaru, cu motivația că „trei suflete chinuite și muritori de foame, slabi de suferințe și mizerie, care le-a îndurat în această iarnă, fără căldură și adăpost, fără sprijin”. Reține atenția o petiție adresată regelui Mihai I, în numele femeilor evreice deportate la Moghilev. Direcția Generală a Poliției București, prin
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]