1,170 matches
-
preacinstitul, preablândul, preabunul, preaomenosul binefăcător al poporului român, care până va fi sanctificat de adepții lui, locuiește temporar la Palatul Cotroceni și poartă mult preapământescul nume de Traian Băsescu. Poate ai dreptate stimate cititor, dar ce poate face un simplu muritor ca mine, care simte cu acuitate, că e pe cale să devină un și mai rapid muritor, în urma indicațiilor politice ale susnumitului. De cine să mă iau? Să mă iau de Boc? De ce m-aș lua de el, când toate babele
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
locuiește temporar la Palatul Cotroceni și poartă mult preapământescul nume de Traian Băsescu. Poate ai dreptate stimate cititor, dar ce poate face un simplu muritor ca mine, care simte cu acuitate, că e pe cale să devină un și mai rapid muritor, în urma indicațiilor politice ale susnumitului. De cine să mă iau? Să mă iau de Boc? De ce m-aș lua de el, când toate babele de pe ulița noastră, spun când aud de preaplecata slugă băsesciană, „Iartă-l doamne, că nu știe
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
spate, apoi își aținti ochii în pământ. și ochii lui erau vii, răspândeau o rază orbitoare ca un laser, decupau pământul la picioarele lui și bătrânul vedea tot ce era dedesubt. și vedea lucruri cu mult peste închipuirea unui simplu muritor, că așa o sfială îl cuprinse că-și duse ambele mâini la ochi și îi scoase din orbite și tot pe furiș îi ascunse la spate. în timpul acesta copilul îl mustra și mai înflăcărat, ai fi zis că e însuși
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pe toate, Cu resemnare, printre lumânări. Pe tâmplele-ți cernite de durere, De doruri ce te macină mereu, Doar cârlionții mai ascund mistere, Neputincioși și făr-de-un Dumnezeu. Dar ai uitat, că mai mocnește-n tine Scânteia dătătoare de lumini? Drept muritor ai moștenit, divine, Credința ta și faceri de minuni. Alege dar, Speranța cea mai vie, Și-mpăturește-o în ștergar curat, Pe ea așează cumințel scânteia, Stindardul tău, cu sufletu-mpăcat. Apoi te roagă celui ce aprinse, în om viața primului
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
așa pot să mă sting încet printre nisipurile timpului Nemurire Nemurirea poetului nu este nicidecum nemurirea persoanei în lumea îndepărtată de dincolo; este, dimpotrivă, chiar în locul unde și-a terminat cursa, dăinuirea unei puteri excepționale acordate de EL formei sale muritoare, corpului său înmormântat mâniei sale împotriva adversarilor. Poetul nu mai există: și-a sfârșit existența personală și euforică, dar sângele cald al dușmanilor săi, curgând pe pământ, va veni într-o zi să încălzească cu pasiune cadavrul său ... înghețat. Cât
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
într-o ținută atât de idioată? Mă înroșisem de rușine pentru el. — Claire Truman? m-a întrebat el. Sunt Luke, nepotul lui Jackson Mayville. Ne-am cunoscut... — Sigur că da, Luke! Îmi amintisem. Luke era nepotul al lui Jackson, artistul muritor de foame care refuzase să primească bani de la părinți și care se descurca făcând pe muzicianul... sau era dramaturg? În orice caz, Jackson îl adora. Auzisem vorbindu-se despre Luke deseori, dar nu-l întâlnisem decât o singură dată. — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să nu fii acum. Sub pielea mea ce se ascunde? se Întreba Flavius-Tiberius. Poate un păianjen respingător. Sau, cine știe, un scarabeu sacru. Sau nimic. Un nimic care, din când În când, visează că e viu, are trup și e muritor. Un Dumnezeu pe dos, cum ar zice Grațian. Fluturele părăsi obrazul femeii și se așeză pe geam. Gheața subțire Începu să se risipească cu repeziciune. Dârele de apă se uscau pe măsură ce se nășteau, lăsând sticla așa cum fusese la Începutul iernii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
gratuit. Trebuie să plătești măcar olfactiv cinstea de a vedea un zeu degradat și descheiat la pantaloni, arătând o grijă divină rușinoasei sale podoabe. Încerci să fii cât mai discret în acest timp ca să nu-l stânjenești pe Jupiter cu muritoarea ta necuviință. El își încheie ultimul nasture, apoi se spală pe mâini și se examinează în oglindă. Tu aștepți, desigur. Nu se cade să vă reflectați amândoi în aceeași oglindă, fie și acolo. Riști să fii fulgerat de divinitatea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acești doi robi negri că sunteți zei?... Oare nu sunteți chiar zei? - Și dacă aș fi zeu nu ți-aș mai fi drag? o întrebă cârmaciul. Mehituasehet îl privi lung. Apoi răspunse cu grijă: - Un zeu poate iubi o femeie muritoare, dar eu cum aș îndrăzni să iubesc un zeu? - Și dacă zeul încuviințează dragostea ta și se bucură? se amestecă în vorbă Auta. Cârmaciul întinse mâna și mângâie cu vădită încîntare părul frumoasei Mehituasehet. Atât de mândră și veselă până
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Vlad vizită, câteva zile mai târziu, o veche prietenă. Roxanne, o femeie în floarea vârstei mijlocii, încântătoare mai mult decât în tinerețe, îi deschise ușa și îl îmbrățișă. Vlad, datorită a ceea ce era, nu putea să-și facă mulți prieteni muritori. Însă pe Roxanne o cunoscu într-o întâmplare inedită. Intră în casă și lăsă în urmă o Londră vivace, forfotindă. După vizita scurtă (nu rămase prea mult, numai cât să le cunoască pe cele două fiice ale acesteia, încântătoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ci doar ceea ce era mai important, energia lui vitală și nu spiritul acestuia, spirit ce nu avea să-l mai însoțească nicicând. Se despărțiseră brusc și definitive. Ruptura aceea era moartea, apăsătoarea moarte. Îi pierduse pe toți cei dragi și muritori, însă îi păstra în suflet. Alex nu trebuia însă să moară. Am terminat. Spune-i lui Petru să se ocupe personal de afacerea "Morisette", vrei? Și am o observație. In dosarul numărul 5... Văzuse întâmplător și tot așa o corectase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
al șaselea, am alunecat într-o nedorită contradicție. Domnia-sa susținând, în special, pe baza textului scriptural din Psalmul 146 cu 4 ("Spiritul [omului] trece, se întoarce în pământ; în aceeași clipă pier și gândurile lui") că spiritele terestre sânt muritoare. Eu pledând, la rândul meu, pe baza diferitelor experiențe mistice orientale, că trupul, de fapt, este o închisoare pentru spirit. Și că, o dată spiritul eliberat, el capătă o libertate binecuvântată și că devine, la o scară redusă, nemuritor, asemeni lui
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
descoperi, lipită de spatele celei de-a patruzeci și una petale, pe cea de-a patruzeci și doua. Bineînțeles, verdictul fu întors pe dos. Profesorul din fum fusese cât p-aici să învingă, însă pierduse. Omul devenise, din nou, spirit muritor. Din fotoliul său, cât grăuntele de nisip, Țaca îi șterse Universitarului cețos o privire. - Ai cacarisit-o, urîtanie. Ești și urât și schilod... Să văd îndrăzneală pe tine cu ce bani de jucărie o să-mi plătești!... Scămoșatule, l-ai câștigat pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
același timp, să păstrez acele însușiri care dau putere înțelepciunii. Să fii înțelept și puternic înseamnă să fii desăvârșit. Cel care este întreg este și mort. Așa că vreau să mor. Nu îmi doresc jalnica fâsâială cu care se încheie viața muritoare, ci o moarte satisfăcătoare, atent plănuită. O trecere estetică în lumea drepților. Elixirul Morții, eliberarea albastră, nu are putere pe muntele Kâf. Așa am conceput eu insula, pentru că atunci când construiești o viață, trebuie să fii conștient de sfârșitul ei. Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mărire. Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire, Scuturi ard, carăle treer și vuiesc asurzitor; Iar Saturn cu fruntea ninsă stând pe steaua-i alburie Și-aruncînd ochii lui turburi peste-a vremi-mpărăție Aiurîd întreabă lumea: - Și aceia-s muritori? Colo unde stau Carpații cu de stânci înnalte coaste, Unde paltinii pe dealuri se înșir ca mândră oaste, Munții țeapăna lor frunte o suiau n-albastre bolți; Stau tăcuți ostașii Romei, ridicând fruntea lor lată, Strălucitele lor coifuri, la stîncimea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cuvânt Din gura ta cea dulce, m-aș duce în mormânt. {EminescuOpIV 270} 25Atîta de frumoasă... și tot numai femee? Ah! am crezut o clipă ca ești poate o zee, Ca marmura de rece că treci pe lângă oameni, Din ființe muritoare nici uneia nu-i sameni, Ș-atuncea, ca în ceruri o steauă, să te-ador - 30O dulce chip de înger și totuși muritor! Da muritor... blestemul al lumei acesteia: Crezi că te-nchini la soare ș-ai adorat scânteia - Eu caut
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
crezut o clipă ca ești poate o zee, Ca marmura de rece că treci pe lângă oameni, Din ființe muritoare nici uneia nu-i sameni, Ș-atuncea, ca în ceruri o steauă, să te-ador - 30O dulce chip de înger și totuși muritor! Da muritor... blestemul al lumei acesteia: Crezi că te-nchini la soare ș-ai adorat scânteia - Eu caut pe-nțeleptul cel mai nebun - arate-mi O singură femee lipsită ce-i de patemi 35Și eu... eu îl voiu crede, în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
clipă ca ești poate o zee, Ca marmura de rece că treci pe lângă oameni, Din ființe muritoare nici uneia nu-i sameni, Ș-atuncea, ca în ceruri o steauă, să te-ador - 30O dulce chip de înger și totuși muritor! Da muritor... blestemul al lumei acesteia: Crezi că te-nchini la soare ș-ai adorat scânteia - Eu caut pe-nțeleptul cel mai nebun - arate-mi O singură femee lipsită ce-i de patemi 35Și eu... eu îl voiu crede, în stare tot
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
s-adune, În petice de vreme cătând înțelepciune. Ce înțeles au ele... ce este a lor fire? Nimicnicie, umbră, miserie, peire. Nu vrei s-asculți de mine. - Nu știi s-asculți. - Mi-e milă. Nu este dat ca omul cel muritor, în silă Să poarte-n a, lui suflet confesia-mi cumplită, Să ducă-n piept durerea, - aceea ce menită A fost ca să o poarte o omenire toată, Prea grea pentru un om e... ea trebuie sfărmată În mii bucăți, ca astfel
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
țipător dacă nu ar fi fost atât de discret. Totuși, se putea observa pentru prima dată acest artificiu atent realizat al înfățișării ei. Arăta pe măsura vârstei pe care o avea. Un moment, mă trecură fiorii celui care se știe muritor. —Margery? zisei eu cu grijă. Te simți bine? —A, Sam. Tocmai au trecut polițiștii pe aici. E atât de îngrozitor... Și, așezându-se cu capul pe masă și aruncând ochelarii cât colo, izbucni în hohote. Am rămas în picioare, neștiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
este În primejdie? Și dacă, așijderea, greșeala Evei n-a fost una Întâmplătoare, imanentă curiozității feminine, ci provocată cu meșteșug de acest Dumnezeu care avea nevoie de un pretext pentru sacrificarea omului? Căci din acel moment a devenit ființa umană muritoare. Să fie damnațiunea thanatică a oamenilor prețul plătit de Creator pentru conservarea propriei nemuriri? Să fie Dumnezeu creația unei instanțe divine de rang superior care, Însuși, a greșit față de Tatăl Său? Dar cine este, atunci, acest Dumnezeu adevărat, părintele Dumnezeului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nu sunt suficient de ateu s-o formulez cu glas tare. Mă mulțumesc să spun atât: de multe ori am impresia că Dumnezeu nu este o soluție, ci, mai degrabă, o problemă. Am două nedumeriri. Prima: bun, omul a devenit muritor pentru că a păcătuit față de Tatăl Său, gustând din fructul interzis. Cu ce au greșit Însă animalele de au Împărtășit aceeași soartă? Sau, cumva, ele au fost muritoare de la bun Început? Poate nu-mi aduc bine aminte, dar am impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ci, mai degrabă, o problemă. Am două nedumeriri. Prima: bun, omul a devenit muritor pentru că a păcătuit față de Tatăl Său, gustând din fructul interzis. Cu ce au greșit Însă animalele de au Împărtășit aceeași soartă? Sau, cumva, ele au fost muritoare de la bun Început? Poate nu-mi aduc bine aminte, dar am impresia că Biblia nu ne spune nimic În privința asta... A doua: de ce oare mi se pare mie că favoritul dintre Însuflețite al lui Dumnezeu, cum l-ați numit dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nu e vorba de naționalizare, rechiziționare sau altceva similar, firma nu e a statului, rămâne o afacere privată, atâta doar că nu mai vorbim despre proprietate, ci despre cesiune, o formă mai apropiată de condiția tranzitorie a omului ca ființă muritoare... dacă dăm la o parte vălul de legi și cutume pe care existența socializată l-a transformat Într-o realitate de la sine Înțeleasă și acceptată ca firească, Într-un datum asupra căruia nimeni nu-și mai pune Întrebări, se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
omenească, atunci când trebuie să întemeieze un sat, un templu ori o casă. Consecințele posibile ale unei imitatio dei reies destul de limpede din mitologiile sau ritualurile a numeroase popoare primitive. De pildă, după miturile paleocultivatorilor, omul a ajuns ceea ce este astăzi - muritor, sexualizat și silit să muncească - în urma unui omor primordial: înainte de epoca mitică, o Ființă divină, uneori o femeie ori o fată, alteori un copil sau un bărbat, s-a lăsat cuprinsă de flăcări pentru ca din trupul său ars să crească
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]