4,012 matches
-
e pacienta mea și... în fine... mă rog, înțelegeți... - Nu. - Dumneai e la o vârstă la care... S-o luăm altfel: vedeți dumneavostră, domnule Popa, soția mea e o femeie extraordinară... Soția lui e o vacă grasă roșcată și cu mustață care a venit odată la MaxiBar singură și a băut două sute de coniac și s-a pișat pe ea și a strigat că ea se împușcă ca Anna Karenina (da aia parcă nu s-a împușcat?) fiindcă toată viața ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
sare. Mișu? Dacă aș lua acum un ciob și m-aș sinucide cu el, nimeni n-ar observa, nimeni n-ar plânge. Mariana începuse să se gândească la sinucidere din noaptea aia când venise soția lu domnu doctor, care avea mustață, săraca, și urlase ceva cu Anna Karenina (da Popa râdea, că cică aia nu s-a-mpușcat, s-a aruncat sub tren, da tot aia e, și la o adică era mai bine dacă se-mpușca!), și Mariana spăla pe jos - că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
ca să mai ajungă acasă la mire), doamna Popa află de la un Mișu energic și nud că domnul Popa dispăruse. - Cum să plece el așa, în condiția în care sunt? Doamna doctor nu știa ce să răspundă. Se gândea, mângâindu-și mustața, că dacă ar fi ea în situația asta delicată, Anna Karenina ar păli în uitare. Vedea deja pe prima pagină a ziarelor: „Doamna doctor s-a împușcat în cap, trădată și nefericită”. Ce să-i spună ea prietenei ei? Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Care îl făcuse pe el fericit. Domnul Popa își mângâie ușor burta, pielea fină, poposi în gaura buricului, alunecă ușor în pădurea de păr creț unde se scărpină puțin și apucă mica excrescență călduță. Domnul Popa își trecu limba pe deasupra mustății de trei zile. Închise ochii. Se lăsă ușor pe marmura care-l îmbrățisă cu o răceală prietenoasă. Îl strigă în gând pe Mișu. Domnul Popa își imagină că Mișu, Mariana, nevastă-sa, domnul doctor și nevasta domnului doctor privesc acuplarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
ventuză mustăcioasă prietenei și o bărbătească strângere de mână agentului. Doamna Popa își înmuie delicat buzele în țuică. N-avea voie să bea, dar așa, de politețe, trebuia să guste puțin. Will Smith zâmbi, înmuindu-și și el buzele și mustața în păhăruț. Se uitară unul la altul, zâmbind din nou. Doamna Popa își ridică bluza, arătându-i agentului o mânuță sau un picioruș care împingea undeva desupra buricului. Will Smith zâmbi, înmuindu-și din nou buzele și mustața în păhăruț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
buzele și mustața în păhăruț. Se uitară unul la altul, zâmbind din nou. Doamna Popa își ridică bluza, arătându-i agentului o mânuță sau un picioruș care împingea undeva desupra buricului. Will Smith zâmbi, înmuindu-și din nou buzele și mustața în păhăruț. Și dintr-o dată, doamna Popa se puse pe bocit: - O să mi-l găsiți, nu-i așa, domnule? Îl trase de mână în dormitor, arătându-i poza cu cei doi lunatici. Doamna Popa se urcă pe pat și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Popa tânăr făcea cu mâna, cocoțat pe o macara. - Mișu, spuse ea, făcând „țac” cu un ochi închis, adică Mișu făcuse poza. Agentul Smith zâmbi, făcu „țac”, mai zâmbi o dată că a înțeles și-și muie din nou buzele și mustața în păhăruțul pe care și-l umplu singur. - Contesa! spuse doamna Popa cu un deget ridicat, îndreptându-se spre un nou album. Contesa! Smith știa numele ăsta de undeva... oare doamna Popa... domnul Popa... Mișu... Nexus... Contesa... Micul motoraș organic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Popa lăsă pe măsuță poza Contesei și împinse peste ea, cu un hârșâit crispant, ceașca de cafea. - Buf! Caput! Tramvai! Contesa... și își duse o mână la gât. Finiș! Ochii lui Smith se umeziră și o lacrimă îi mângâie duios mustața. Undeva în buncărul F.B.I.-ului, camaradul lui Smith o sună pe nevasta acestuia, amintindu-i cu un glas grav să aibă grijă de Lucky. Will Smith nu putea încă să plece acasă. Avea pistele lui. * Undeva în New York, un puști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
cap, simțiră că împlinirea visurilor bune e neașteptat de aproape. Atât de aproape, încât trebuiau numai să se întoarcă puțin. Și când se întoarseră, Maica Tereza, într-o lumină orbitoare, le zâmbea blajin din spatele unor ochelari fumurii și a unei mustăți care, așa cum hotărâse și Contesa, nu se punea la socoteală. Cei doi, heruvim și diavol, amândoi curați, amândoi păcătoși, se aruncară în genunchi. Maica Tereza zâmbi și ridică mâna în semn de binecuvântare. Cei doi alergară spre gratii să îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
păroasă a Maicii, îl pupă pe frunte printre gratii pe Horațiu și plecă împleticindu-se, sub efectul ultimei minuni de doi litri. Maica se uită lung la Horațiu. Privirea ei, chiar și din spatele ochelarilor fumurii, îl străpunse până în suflet, iar mustața parcă mai aspră ca de obicei îi inspira o severitate absolută în privința plăcerilor trupului. „Acum între noi”, părea să zică bătrânica, și Horațiu se gândi cu frică la visele păcătoase cu Mariana, la minciuna pe care i-o zisese mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
podul teatrului pe o frânghie. Ok, zic, punem frânghia, montez dispozitivul de coborâre, dar nu controlez dacă era frânat și îmi dau drumul. O iau puternic la vale, încerc să frânez cu picioarele, dar adidașii iau foc instantaneu, trec la mustață de marginea scenei și mă izbesc cu fundul de decor, îl scot din cuie și-l arunc cât colo, cad pe spate, dispozitivul de coborâre pleacă din recul înapoi, eu mă ridic amețit în fund, dispozitivul vine înapoi și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
berlinezilor să le placă să meargă pe jos, și din această cauză mulți dintre ei au câine: ceva urât dacă ești bărbat, ceva drăguț dacă ești altceva. Bărbații își piaptănă părul mai mult decât femeile și își mai lasă și mustăți în care ai putea să vânezi un mistreț. Turiștii cred că mulți dintre bărbații din Berlin se îmbracă în haine femeiești, dar de fapt nu sunt decât femeile urâte din oraș, care dau astfel bărbaților o faimă proastă. Nu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
asta, fac eu identificarea oficială a cadavrului. Ea a aflat? Nebe ridică din umeri: — Nu știu. Deschizând apoi drumul înapoi prin sala de autopsie, adăugă: — Însă presupun că îi va spune cineva destul de curând. Patologul, un tip tânăr cu o mustață mare, se oprise din autopsierea cadavrului fetei ca să fumeze. Sângele de pe mâna lui înmănușată pătase hârtia țigării și avea un pic de sânge pe buza de jos. Nebe se opri și privi scena din fața sa cu ceva mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
acceptate declarații contradictorii. Starea variază între euforie și apatie și există o instabilitate emoțională generală. Tipul clasic se caracterizează printr-o euforie dementă, deliruri de grandoare și accese de paranoia extremă. — Isuse, singurul lucru pe care l-ați omis este mustața nebună, am zis. Mi-am aprins o țigară și am tras din ea posomorât. — Pentru Dumnezeu, să schimbăm subiectul. Haideți să discutăm despre ceva vesel, ca de exemplu despre amicul nostru criminal în serie. Știți, încep să înțeleg punctul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
clădire înaltă, cenușie, în apropiere de linia de S-Bahn. Am urcat la ultimul etaj, unde, cu un zâmbet de maniac ferm instalat la locul său, Becker dădu un picior într-o ușă. Un omuleț gras și spilcuit, cu monoclu și mustață, se uită în sus la noi de pe scaun și zâmbi nervos când am intrat în birou. — A, Herr Becker, zise el. Poftiți, poftiți. Ați adus și un prieten cu dumneavoastră, excelent. Nu era prea mult loc în camera care mirosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cu furie din țigară și scutură din cap enervată: — O uniformă veche, ca alea pe care le purtau pe vremuri. — Vrei să zici ca un veteran de război? — Da, ceva de genul ăsta, numai că un pic mai... prusacă. Știți, mustață ceruită, cizme de cavalerist. A, da, era cât pe-aci să uit. Avea pinteni. — Pinteni? — Da, ca pentru a călări un cal. — Îți mai amintești și altceva? — Avea un burduf de vin, pe un cordon pe care îl aruncase peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
lumină solară care strălucea prin fereastră. Era o zi caniculară. Mult prea cald ca să porți sacou, darămite uniforma unui ofițer din vechea cavalerie prusacă. Gottfried Bautz, arestat mai devreme în aceeași dimineață, nu părea să bage de seamă căldura, deși mustața lui cerată începea să dea semne că vrea să se pleoștească. Dar despre femei ce părere ai, l-am întrebat, și ele trebuie să moară? Ochii lui se micșorară: — Cred că mai bine mi-ați spune de ce am fost adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
vom continua cu toții să găsim rahat pe pantofi până când cineva o să aibă destulă minte încât să-i bage pe toți câinii vagabonzi în adăposturi speciale. Mi-am dus mâna la borul pălăriei: — Gândiți-vă la asta. Korsch își răsuci absent mustața, continuând să citească ziarul. Bănuiam că și-o lăsase să crească într-un efort de a părea mai impozant, la fel cum unii bărbați își lasă barbă: nu pentru că le displace bărbieritul - o barbă necesită la fel de multă îngrijire ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
unii bărbați își lasă barbă: nu pentru că le displace bărbieritul - o barbă necesită la fel de multă îngrijire ca și o față rasă -, ci pentru că își închipuie că o să-i facă să pară demni de luat în serios. Numai că la Korsch, mustața, doar un pic mai mare decât linia trasată de un creion de ochi, servea doar la a atrage atenția asupra aerului său evaziv, înșelător. Îl făcea să arate ca un proxenet, un efect în contradicție însă cu caracterul său, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
făcu de lucru cu o șuviță de păr. Aruncă o privire spre tatăl ei: — Mai în vârstă decât șoferul. La vreo 55-60 de ani. Foarte voinic, fără prea mult păr, sau poate că era tuns foarte scurt, și cu o mustață mică. — Și celălalt? Ridică din umeri: — Mai tânăr. Un pic cam palid. Păr blond. Nu-mi aduc deloc aminte prea multe despre el. — Spune-mi despre vocea lui, a bărbatului care stătea în spate. — Vă referiți la accent? — Da, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ultima întrebare până când am fost sigur că ea terminase ce avea de spus. Și acum gândește-te foarte bine, Sarah. Tu ești lângă mașină. Geamul e lăsat în jos și te uiți direct în mașină. Îl vezi pe bărbatul cu mustață. Ce altceva mai poți să vezi? Ea închise ochii strâns și, lingându-și buza superioară, își frământă mintea pentru a găsi și cel mai mic detaliu: — Țigări, zise ea, după un minut. Nu ca ale lui tati. Deschise ochii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că Weisthor era probabil cu zece ani mai în vârstă decât Streicher, dar descrierea făcută de micuța evreică, școlărița Sarah Hirsch, se putea aplica la fel de ușor lui Weisthor, ca și lui Streicher: amândoi erau solizi, fără mult păr și o mustață mică; și amândoi aveau puternice accente din sud. Austriac sau bavarez, zisese ea. Păi, Weisthor era din Viena. M-am întrebat dacă Otto Rahn putea să fi fost bărbatul care conducea mașina. Totul părea să se lege cu ceea ce deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
unui tăiș de fier În împletiri de sârmă intrat să le deșire, O frângere de ghețuri, prin creștete, prin șire, Prin toată roata gloatei ciulite, răscoli. Pic lângă pic, smalț negru, pe barba Lui slei Un sânge scurt, ca două mustăți adăugite, Vii, vecinici, din gingia prăselelor cumplite Albiră dinții-n pulpă intrați ca un inel. Sfânt trup și hrană sieși, Hagi rupea din el. * La Isarlîk, cea albă de lespezi, gloata suie, Dar greii pași prin ierburi și stuh se-
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
râu, drumeți, jivine Cu glas spart hodorogit Cântec zice, de rușine. Hee... miul biul gee Miul biurè doldù - Hananîma mù! La Zornur, pe Ikdar Enghe, Muri azi o pezevenghe: Una groasă cu ochi mici, Crescătoare de pisici. Scundă, groasă, cu mustăți, Învechită-n răutăți. Pezevenghe cu scurteică Cam grecoaică, cam ovreică. Pezevenghe cu trei negi Doftoriță la moșnegi. - Ce moșnegi betegi și blegi Că veneau cât prund și iarbă Și cât praf și fir în barbă Leacuri de-ale ei să
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
parcurgerea acestui coridor august, simte în preajmă adierea înaltă a gloriei. H. A. Schwartz apare canonizat, ca în hagiografii. Cei cari știu însă ceva despre prozaica persoană a marelui analist: gros și pătat de mâncări, totdeauna în redingote și joben, cu mustățile galbene de fum de țigară, iau seama că fraza în discuție poate fi la urma urmei și un intenționat efect grotesc. Nimic mai depărtat, mai nepereche, decât farmecul legendar al reginei punice și bufa înfățișare a profesorului berlinez! Preocupările științifice
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]