1,125 matches
-
subterane de iubire Din inima bătrânului pământ Pulsează nevăzute-n nemurire Și-n sânge-mi varsă rodul-simțământ. Răzbate o lumină din morminte; E flacăra strămoșilor eroi Ce s-au jertfit cu dragoste fierbinte Și-n demnitate sacră pentru noi. Se-nalță suferința în tăcere Din uriașe inimi de martiri, Dar flori renasc din chinuri și durere, Nădejdi răsar din lacrimi în priviri. Din inima de soare, foc și lavă Ce bate ne-ntreruptă în tării Mă copleșește cald un imn de slavă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Când stau mugurii pe ramuri tremurând cu trupul nud, Când viorile inundă cu solfegii viorii, Atunci este primăvară ies cocori de sub stihii ? Când cerbii ridică arbori spirală spre cer senin, Când pădurea se deschide împânzind miros de pin, Când și-nalță ciocârlia clinchetele argintii, Atunci este primăvară, când-și-au zborul fluturii? Când pe lac sclipiri de aur se-oglindesc în ochi de zori, Când și munții se apleacă lăsând loc în colț, de flori, Când șiraguri de mătase își țes
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ce uită de cuib și visare Se scutură-n frunze cu triluri prelungi M-agăț cu privirea mirată-n senin Uitând de vremelnic și gânduri ce dor Pe suflet s-așterne un zâmbet sublim Și simt cum spre Tine mă-nalț iar în zbor
Amiaza by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83234_a_84559]
-
nu mai e vals. E un iureș amețitor, incredibil. Deodată hainele dănțuitoare se desprind din vârtejul acela și, cu fâlfâiri șoptitoare, ies vălurite prin fereastra deschisă, ca purtate de un duh nevăzut. Alerg șchiopătând și le privesc uluit cum se nalță tot mai sus, rotindu-se ușor și urcând printre blocuri și peste lanțul de tei din preajmă, ca două siluete fugare, Înstrăinânduse În noaptea târzie, departe, peste lume. Plouă mărunt de ceva timp, dintr-un cer Încărcat cu nori vineții
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
zâmbiri senine - Iată eu. {EminescuOpIV 22} CINE-I? (din drama "Steaua mării") Norul țipă, marea latră, Plioscăind de stânci în veci, Și scheletele de piatră, În natura cea maratră, 5Stau bătrâne, slabe, seci. În castelul trist și mare, Ce se nalță rece, sur, Cu fantasticul lui mur, Printre stânci cu poala-n mare 10Și cu fruntea-n cer de-azur; În castel isbind de nouri, Stă-n fereastra ca un arc, Într-a mărei lungi ecouri, Fața-n văl de gând
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
toate-acele basme în somnu-mi mă urmează, Se-mbină, se-nfășoară, se luptă, se desfac, Copilele din basmu, cu ochii cu dulci raze, Cu părul negru coade, cu chipul dulce drag, Și feți-frumoși cu plete în haine luminoase, Cu ochi căprii, nalți mândri ca arborii de fag - În visele din somnu-mi s-adun să se îmbine, Fac nunți de patru zile și de patru nopți pline. Îmi pare-atunci că mândră Ileană Cosinzeană, Cu ochi albastre stele, blondă un spic de grâu, În
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
creții ar arunca de nea Și părul lung mi s-ar îmfla de vânt. "Un scaun pentru bard" - și-n scaunul nalt De piatră, cu sprijoanele lui nalte Eu m-aș simți că-s uriaș. Și zeii mângâind lungele barbe, Nălțând privirea-n bolțile antice Spre a-și reaminti dulci suveniri, M-ar asculta spunîndu-le de lumea Cea de pitici, ce viermuește astăzi Pe țărâna ce-au locuit-o ei. - "Lasă-i pustiei, cine-ar fi crezut C-atît de mizerabilă a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de visuri ce te mint. Râul sânt ni povestește cu-ale undelor lui gure De-a isvorului său taină, despre vremi apuse, sure; Sufletul se-mbată-n visuri, cari-alunecă în sbor, Palmii risipiți în crânguri, auriți de-a lunei raze, Nalță sveltele lor trunchiuri. - - Noaptea-i clară, luminoasă, Undele visează spume, cerurile-nșiră nori. {EminescuOpIV 114} Și în templele mărețe - colonade-n marmuri albe - Noaptea zeii se preîmblă în vestmintele lor dalbe Ș-ale preoților cântec sună-n arfe de argint
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cai în umbră rătăcesc. Soarele trecănd pe codri a lui roată de-aur moale, Vârfurile verzi de codri le îndoaie-n a lui cale Și sosind la vre o luncă însuși el vede mirat Ce departe e pământul și ce nalți trunchii pădurii, Și deși călătorește pe-a lor vârfuri, totuși murii - Bolțile groase de frunze - a lui raze nu străbat. Lîng-izvoarele-nflorite pasc cai albi c-a mării spume - Zi ori noapte nu văzură de când sunt pe-această lume, Luna sântă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
imperiu întins e și mare, Cu sute de țări și cu mii de ființi. Cetățile mari răspîndite-s în soare, Palate de-argint se ridic gânditoare Și regii sunt îngeri cu aripi de arginți ". Și sufletul liber privirea-i sînțită O nalță pe stelnicul, marele plaiu: O patrie nouă sublimă, iubită, De cântece plină din veacuri fugite - Aici lumea-antică urmează-a ei traiu. "Vezi steaua că munții și-ntoarse și marea Îmblând neclintită în vecinicu-i mers. A anilor spaț le destină un
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu brumă sunt unii, iar alții cu boabele galbene c-aurul, Fluturii le-nconjoară ca dulci corăbioare de colori și lumini, Iară albine din bobițe crăpate sorb lamura mierei; Iar în mijloc de grădine, într-o luncă de verzi portocale Nalță-se ca într-un flor învălit palatul Selenei. Mare-i, cu zece intrări, la care duc scări înnălțate {EminescuOpIV 180} Și cerdacuri în aer - ținut de-argintoase columne Și în trei caturi se-nalță palatul cu mii de ferestre Mari
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
într-o luncă de verzi portocale Nalță-se ca într-un flor învălit palatul Selenei. Mare-i, cu zece intrări, la care duc scări înnălțate {EminescuOpIV 180} Și cerdacuri în aer - ținut de-argintoase columne Și în trei caturi se-nalță palatul cu mii de ferestre Mari și boltite prin care pătrunde-o lumină albastră; Și prin bolți de ferestre se văd argintoase coloane, Muri cu oglinzi de diamant, ce lucesc mai clare ca ziua, Mândre icoane cu fete de craiu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în lumină, Grădina din țara-i, cu lacu-i, castelu-i Ca-n vis, ca aievea i se arăt-lui. Ce stai cu sfială, ce nu te apropii, N-auzi cum pe frunze alunecă stropii, Ș-aleele scutur de rouă o ploaie Iar soarele nalță în disc de văpae? {EminescuOpIV 331} El scările urcă cu piatra în mână. În prag îl așteaptă frumoasa stăpână. De gîtu-i s-atîrnă, zâmbind ea îi spune: "Adînca-ți durere pieri prin minune. Dar piatră mai scumpă și cea-adevărată "Iubirea mea este
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îl sorbea cu ochii deși murea de spaimă... Și cum stau mînă-n mână... tresar, tot mai aproape Se strâng și peste ochii-i își las-a ei pleoape. Din tainiță adâncă părea c-aud un vaer. De-asupra ei Brigbelu, nălțând făclia-n aer, Ii zise: "O iubito, din nou ți se năzare. Iar ea mereu ascultă, ș-aude i se pare: Se clatin visătorii copaci de chiparos "Cu ramurile negre uitîndu-se în jos, Iar tei cu umbra lată cu flori
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
O crezuse înghețată și limpede, dar era răscolită și îi clătina gândurile în cap. Se simțea înecat în această neliniște pe care aproape că o auzea zvârcolindu-se și atunci se gândi că poate e moartea. Se sili să se-nalțe în capul oaselor. Ningea, dar în cameră era cald și totul părea așa cum lăsase: cămașa, pantalonii, cureaua și un pulover de lână, așezate pe scaun. Cana lui pentru apă și un briceag cu care tăiase o jumătate de măr. Încă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
nu suntem? Al doilea bărbat amuțise. După o vreme, spuse morocănos: — Ți-am mai zis... nu-ți lăsa mânia să-ți scape... Așa, nu mai terminăm până mâine... Lui Omar îi sunară în urechi vorbele ca atunci, în cușetă. Se-nălțase în capul oaselor. În mansardă era foarte cald ori el se sufoca din nimic. Buimac cum era, se urcă pe scara pe care o sprijinise de zid cu o seară în urmă. Erau trei tablouri pe care voia să și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
îl făcu să tremure din tot corpul, ca un animal prins. Se opri o secundă, ca să răsufle. Nu știa ce îl doborâse într-atât, emoția revenirii sau frica. Era o noapte tihnită și înmiresmată de arborii de konar, care se-nălțau peste garduri, de glicinele uleioase și de tămâia zilei de rugăciune care se încheiase. Se trezea în el, sfâșiată, vocea locului în care crescuse și se strânse, ca rupt de crampe, la picioarele unui pod de sub care apa secase. Câțiva
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pe care îl dăduse în limba lor. Izbucniră în aplauze toți, de la un capăt la altul al mesei. Ce v-am spus! hămăi Godun și-l bătu cu palma pe spate, încât își auzi răsunând coșul pieptului. Atunci Veterinara se-nălță de la locul ei și făcu ceva nemaipomenit: îl prinse de gât și îl sărută pe-un obraz și apoi pe celălalt, și pe urmă în vârful capului, repetând: „Bravo, bravo!“. Omar se fâstâcise de tot, ar fi vrut să dispară
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
încotro se îndrepta. Era chiar în mijlocul unui rai vegetal și înșelător sau doar indiferent și tenace. Calul i se neliniști și începu să tresalte. Se cabră odată cu el, dar nu era ceea ce așteptase. O porni sforăind în galop, până când se- nălță și îl aruncă dintr-un salt, făcându-l să se despartă de hățuri. Plonjă ca o săgeată lansată din arc și căzu pe spate în desișul unor bețe și țepi de gherghin sălbatic. Îi vâjâia capul, dar nu simțea încă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ce e mult nu e bun chiar dacă nu e rău. DOAMNĂ CU VOAL: Eu, dacă e muzică bună, pot să ascult zile în șir. BĂRBATUL CU ZIARUL: Ei, chiar zile în șir... DOAMNA CU VOAL: De ce nu? Muzica bună te-nalță. BĂRBATUL CU ZIARUL: Să fim serioși. Cât poate să te înalțe? Până la urmă tot înnebunești. DOAMNA CU VOAL: Asta depinde de om. BĂRBATUL CU ZIARUL: Vă spun eu, doamnă, poate să fie și Beethoven... Te înalță cât te înalță și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vagabond - și stătea cu mama la televizor, și ea s-a uitat la mine când am intrat și-a făcut o față din aia de-a ei, când i se mișcă ochii repede de sus în jos și i se-nalță și sprâncenele-n același timp, parcă face „țțț!“, da’ fără să zică nimica. Știam că asta-nseamnă că e-ntr-o stare nasoală, așa că m-am hotărât să nu-i zic. M-am așezat lângă el pe canapea și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Cine-mi trece lunca mare, Fata lui Dragoș călare Pe-un cal alb ca de ninsoare, Cu rafturile de argint Și presun pân în pământ, Ea își caută de cale, Merge-n vale, merge-n vale. Îndărătu-i din pădure Se - nalță, cu ziduri sure Și cu nalte porți, cetatea Stăpânind singurătatea, Iar ea-și caută de cale, Vine-n vale, vine-n vale. Iar când ochii și-i ridică Se trezește singurică, La mijloc de codru des Unde crengile se țes
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
fost Că de n-ar fi fost Nu-i s-ar ști de rost, Fost-a împărat Mândru luminat, Ce avea cetate De nalte palate, Cu turnuri de fier Ce dedea în cer. Și-n mijloc stetea Și mi se nălța Mândră monăstire, Loc de pomenire, Monăstire naltă, Cum n-a mai fost altă. Și asupra ei, Mări, că-mi vedeai Că în loc de cruce Soarele străluce. Și-avea-mpărăteasă 273 {EminescuOpVI 274} Tânără, frumoasă Ca floarea de nalbă, Ca lacrima albă, Pe fruntea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
prins, cu toată știința lor. Un lucru pe care ochiul l-a Învățat de la cinematograf, se gândi Savory, e frumusețea peisajului În mișcare, felul În care se mișcă turla unei biserici peste și dincolo de copaci, cum se lasă și se-nalță În pasul inegal al omului, frumusețea unui coș ridicându-se spre nori și cufundându-se printre celelalte hornuri. Senzația mișcării trebuia transformată În proză și urgența necesității Îl copleși așa de tare, Încât Își dori să fi avut hârtie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
poetul le asociază astfel sensuri speciale, motivul timpuluicarceră, prezent în toată marea creație a lumii, nu putea lipsi, de vreme ce Planete prizoniere în pendul / bat orele nepăsătoare / în trupul și sufletul nostru, / mecanice larve pe care / numai căldura cărnii noastre / le-nalță înapoi în cer. Sub imboldul conștiinței precarității ființei, senzațiile, gândurile sunt notate fără cenzură, poetul recunoscându-și neputința în fața implacabilului: Nu pot reînălța speranța prăbușită-n / adâncul apei, iar căderea din titlu se reia ca laitmotiv de-a lungul celor
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]