1,281 matches
-
momentul când, la ivirea zorilor, spiritele se retrag. Puck se arată îngrijorat: Să ne grăbim! Ai nopții iuți balauri Sfîșie norii-n zbor; chiar adineauri Ai dimineții soli luciră-n zare; Strigoii, biete oști rătăcitoare, Fugiră-n gropi, iar tristele năluci Înmormântate-n valuri, la răscruci, În patul lor cu viermi se-ascund pe rând, Să nu-i găsească ziua pe pământ. În tainițele negre se-ascund iarăși; S-au prins cu noaptea crâncenă tovarăși 1. Replica lui Oberon nu întârzie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu-s făpturi de pe pământ Și totuși sunt? Trăiți? Sunteți ceva Ce poate fi-ntrebat de către om?1 „Cine sunteți?” („What are you?”), le întreabă, la rândul său, Macbeth (aceeași întrebare pe care Horațio o pune spectrului bătrânului Hamlet), neștiind dacă nălucile pot vorbi sau nu. Banquo remarcase, într-adevăr, degetul pe care fiecare dintre ele și-l pusese pe buzele livide, posibil semn al unui secret ce va trebui bine păzit. Oare aceste vrăjitoare, la început mute, nu sunt niște figuri
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu are cum să se împotrivească privirii intense ațintite asupra lui de către Banquo, privirea încrâncenată, nemiloasă, a fantomelor antice. Când același spectru se va înfățișa pentru a treia și ultima oară (actul al patrulea), el va fi însoțit de câteva năluci chemate de soborul vrăjitoarelor, umbre care vin și pleacă, se ivesc și pier îndată („come like shadows, so depart”, spun vrăjitoarele). Apariții/dispariții de umbre fugitive, umbre simbolizând totuși mersul implacabil al unei istorii deja trăite și consemnate. Întoarcerea fantomei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sarcinii senzația că logodnicul ei se întorsese. O prezență, așadar, nu numai psihică, ci simțită aievea în tot trupul ei, ca o posesie fizică reală. Mai mult decât atât, o relație de stranie înrudire se stabilește între femeia hărțuită și năluca ce nu-i dă pace. Ellida aparține și ea „oamenilor mării”, se simte și chiar se declară o străină. I se spune „Femeia mării” nu numai pentru că singura ei bucurie e să se scalde în mare, ci și pentru că această
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a născut într-o duminică, adică în acea zi când mersul cotidian al timpului se întrerupe. Lăptăreasa este și unica ființă de care se teme bătrânul Hummel. Aflând de existența ei, fostul director e cuprins de panică; mai apoi, când năluca tinerei fete îi trece prin fața ochilor, se înspăimântă de-a binelea. În personajul Lăptăresei, Strindberg reunește toate ambivalențele acestui invizibil care semnifică moartea, moartea înfricoșătoare, dar și „frumoasa moarte” săvârșită în plină lumină. Lăptăreasa din Sonata spectrelor împletește tinerețea cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
serie de artificii proprii, devenite instrumente ale iluziei. Astfel, pentru personajul Scoțienei, e utilizat un proiector a cărui lumină verde „îi dă acesteia înfățișarea unui spectru”; sub aceeași lumină spectrală, femeia se plimbă încoace și încolo pe parapet, simulând o nălucă, iar pașii îi sunt însoțiți de zornăitul unor lanțuri. Trucuri teatrale, de scamator. Nou-veniții nu se sperie de ele; dimpotrivă, se amuză. Dovadă, spune Cotrone, că sunt de-ai noștri. Așadar, cei ce aparțin cu adevărat teritoriilor teatrului sunt cei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
evapora în văzduh, Pirandello îl apropie de adevăratul secret al teatrului. În privința jocului actorilor, viziunea lui Pitoëff i se pare singura corectă, deoarece regizorul „acoperă chipul personajului central cu o mască și face astfel încât gesturile acestuia să sugereze prezența unei năluci”. În schimb, actrițelor li se poate reproșa că, „deși sunt foarte frumoase, au rămas totuși umane, adică făpturi din carne și oase, într-un cuvânt, actrițe. Atât ingenua, cât și mama au o consistență indiscutabilă, dar e o consistență de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
încât publicul să o poată resimți ca pe un șoc dureros”. Iar printre mijloacele indicate mai apoi ca exemple de instrumente ale producerii șocului se numără și apariția neașteptată și tulburătoare a unui străin, alături de apariția unei fantome ori de nălucile ce ne bântuie visele, „acele personaje care ne par atât de apropiate când le visăm, dar care se poartă dintr-odată ca și cum ne-ar fi devenit complet STRĂINE... Căci așa se comportă deseori morții din visele noastre”. În comentariile făcute
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cum să înțelegem și să acționăm. De aceea Platon este inspiratorul lui Kuhn. Dreptul omului de știință la diferență demiurgică este asigurat de inovarea peșterii proprii. Ceea ce face omul de știință este să scoată din când în când câte o nălucă pe scena vieții ca motiv de a arăta tuturor că există și altceva decât demnitatea confirmată de Agora și care ar putea să fie șansa de progres material sau spiritual. Platonismul kuhnian reabilitează creația din nimic prin forța cuvântului. Paradigma
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
-mi pierd. Drag nu i-s nimănui; Nu-i om să-i fie milă dacă mor; Și cum să-i fie, dacă însu-mi mie De mine însumi milă mi-a fost? Mi-a năzărit că-n cort intrat-au toate Nălucile acelor morți prin mine, Amenințând că mâine răzbunarea Pe creștetul lui Richard va cădea”. Un fenomen psihic asemănător de reducere, prin intermediul unui efort propriu de conștientizare, a unui „Eu” orgolios și hipertrofiat la măsura unor sentimente firești și normale, are
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
vedea (3); vedenie (3); vedere (3); zare (3); zări (3); aievea (2); alb (2); amintire (2); asemenea (2); bună (2); circumstanță (2); eroare (2); frumoasă (2); frumusețe (2); greu (2); intui (2); înșela (2); înșelător (2); liniștit (2); minciună (2); nălucă (2); năzare (2); nimic (2); om (2); poate (2); presupune (2); straniu (2); ușor (2); vedenii (2); vesel (2); zăcea (2); a zări (2); 1 aprilie; acolo; aluzie; amăgeală; amuzant; apare; aparente; aparența; apariție; a apărea; arăta cumva; a arăta
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Din stânga o lumină de serviciu, poate o ușă pe care nu se iese deloc, timp de o oră și zece minute. Pe perete în stânga sus umbra unui candelabru, iar în dreapta rama unei oglinzi sparte, oglinda-n care zace ghemuită o nălucă (de-i vis sau realitate nu e clar). Actorul, cu spatele la public râde și-n râs cuprinde teama lui și-absența tuturor. În râs cuprinde și lumina, pe care-o poarta dupa el în scenă. Și-ncepe să-și vada și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și finețe, Sufleorul mimează cum din valizele lui pline cu nuștimceuri mici și pentru dânsul importante, scoate o sticlă de șampanie franțuzească pe care o toarnă în două cupe invizibile și ciocnește pentru viață și noroc. Începe valsul lui Șostakovici, nălucile (una albă, alta neagră, două nonculori care au sens fiecare pentru că cealaltă există) se strecoară printre mișcările de dans ale celor doi de-acum prieteni și lumea văzută se împletește cu cea nevăzută. Dacă v-au placut bufonii..." și liniștea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cu scena soldatului Dumitru interpretat de Mircea Diaconu -, care ajunge la acea liniște a nebunului (shakespearian). Odată cu rezolvarea ultimului contact uman, la final, regizorul se confesează încă o dată: personajele rămân singure, devastate de zi și de noapte, în care nici măcar nălucile care au bântuit filmul nu mai au acces [...] Nimeni nu moare, nimeni nu trăiește, totul se cufundă în imperiul tăcerii. A ajunge la tăcere înseamnă a fi inițiat, înseamnă să ai forța de a trăi până la capăt, plenar, grotesc, tragic
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
sentimente degradate, din care se naște ura și violența. De mare precizie este, în acest sens, alegerea interpreților: Liviu Rozorea compunând un hangiu aidoma celui descris de Caragiale, cu capul înfundat între umeri, mic, cu ochii sticloși, furați de o nălucă; Valeria Seciu figurând feminitatea înșelătoare a Anei, elanurile ei inconsistente, ambiguitatea lunecoasă, între tentație și teamă, ingenuitate și păcat; Ion Caramitru preotul-bandit, fixând în privirile-i avide și în zâmbetul tăios o lipsă de scrupul demențială. De fapt, teritoriul pe
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
o izbește în gard; această baligă uscată e bună pentru năjit. Baliga adunată în Sf. Varvara de femeie cu pielea goală e bună de năjit. Cînd cineva toarnă apă din căldare pe toartă, acela se îm bol năvește de năjit. Nălucă Dacă i se nălucește cuiva ceva și are în mînă ceva, apoi să nu lovească cu acel lucru înaintea sa, ci înapoi, și se mîntuie de năluca cea rea. Năpastă După ce s-a spălat, nu se șterge cu mîneca cămeșii
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
toarnă apă din căldare pe toartă, acela se îm bol năvește de năjit. Nălucă Dacă i se nălucește cuiva ceva și are în mînă ceva, apoi să nu lovească cu acel lucru înaintea sa, ci înapoi, și se mîntuie de năluca cea rea. Năpastă După ce s-a spălat, nu se șterge cu mîneca cămeșii, cre zînd că apoi ar fi năpăstuit. Nu se piaptănă marțea, crezînd că la din contra, ar fi năpăstuit. Năpîrcă Leac de năpîrcă* nu se află. Nărav
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
afară, să le scuture pe foc, apoi să le aducă în casă. Cînd copiii mici plîng noaptea, se face „sara de muma-pădurii“. Se ține copilul în brațe și în umbra lui se dă cu toporul de trei ori, zicînd: „Fugi nălucă prin prelucă*, prin răzor, printre răzor, că te tai cu ăl topor!“ Cînd cineva ține sara vreun copil în brațe, să nu l ridice în sus mai mult decît statura celui ce-l ține, căci noaptea va plînge mult. Cine
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
undrea - andrea urioc - uruioc, partea nețesută de la capătul urzelii urît (de) - care stîrnește ură ursa (a) - a ursi ușor - tocul ușii V vac - veac vătăjel - flăcău cu un anumit rol la nuntă vătămătură - hernie văzdoagă - plantă venin - dischinezie biliară vidmă - nălucă vigaj - urmă viță - rădăcina bubei; șuviță; sfoară vînt - guturai vîntoaică - duh rău care dezlănțuie furtuni vîrtelniță - depănătoare voloc - plasă de pescuit volvoră - volbură vrană - partea morii prin care curge făina vrau - vraf; arie cu snopi Z zăbală - boala caș-la-gură zăcea
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
în viitor: "vom ședea", "mi-i spune", "mi-i ținea". Formele de viitor popular susțin trăirea comuniunii prin iubire ("voi fi roșie ca mărul"), dar și descătușarea sentimentală, dorința izolării de lume prin iubire. În final, fata dispare ca o nălucă (fusese o simplă iluzie), iar geniul rămâne consecvent lumii Departelui. Sintagme precum "dulce minune", "iubirea noastră" aparțin visului care se spulberă, iar geniului îi rămâne chemarea fără ecou: "Floare albastră! Floare albastră!" Geniul își află fericirea în "nori și-n
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
el se situează deci în afara ordinii universale, nu era prevăzut în nici un plan divin, nu e deloc clar care-i e locul printre ființe, nici măcar dacă este ființă. Se întreabă, retoric, daca omul nu e cumva, de fapt, doar o năluca. Este și aici tributar concepției lui Schopenhauer despre lume, pentru care Dumnezeu, dacă a făcut această lume așa cum este, "eu n-aș vrea să fiu Dumnezeu; mizeria acestei lumi mi-ar face să sângereze inima", lumea asta nefiind, în viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Baudolino decide să se încredințeze vieții imaginare. Cu presentimentul de a survola, de a se ridica deasupra încercărilor realului, în universul lumilor simulate. O culminație a inventivității trangresive a romancierului, chiar dacă în lumina izvoarelor livrești, este iubirea lui Baudolino pentru năluca blondă, însoțită de licorn în preajma lacului chiparoșilor. În acel climat suprasaturat de fascinație, moarte, iubire, Baudolino are revelația perfecțiunii divine cu chip de ypatie, o emanație a unui tainic gineceu, menit să perpetueze memoria virtuoasei și înțeleptei Hypatia. Vestală a
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
visa. Își mușcă puternic buza de jos. Simți durerea. Ar fi vrut în acea clipă să sară jos din pat și să aprindă lumina. Dar zări, la doi pași de el, în picioare, nemișcată, silueta bine cunoscută a domnișoarei Christina. Năluca îl țintui pe loc în pat. Egor își strânse încet pumnii, apropiindu-i de corp. Îi simțea. Nici o îndoială; nu mai dormea. Îi era frică să închidă ochii, dar privi câteva clipe în jos, apoi privi din nou spre domnișoara
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
a operei mateine față de ființa convulsionată a autorului îi revine poetului-matematician Ion Barbu care proclama un perpetuu răsărit al Crailor: "Eroul romanului este tocmai acest grup stelar, cumpănind luminile de aur și de azur ale lui Pașadia și Pantazi, alungînd nălucile Penei și Ilincei, gravitînd în jurul lui Pirgu, centru fictiv și buf. E prima oară în literatura noastră și a doua oară poate în literatura universală (cazul lui Dostoievski, mai complex, trebuind cercetat cu altă grije), cînd natura planetară se substituie
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
lui, se înscrie în aceeași direcție a unui fantastic de tip existențial. Tot ce se întâmplă în vis este psihanalizabil și introduce în text sugestia morții, ca finalitate posibilă a idealului celor din fortăreață. Spațiul oniric e populat de aceleași năluci care vor invada și planul real. Ipostaza ludică în care este prezentată moartea lui Angustina în vis îl derutează pe Drogo, care nu înțelege decât spre final ceea ce se petrece. Visul acesta este de fapt o anticipare a destinului protagonistului
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]