1,621 matches
-
răsputeri să domine această furtună de energie. Deodată, perii de pe urechi îi vibrară în ritmul ei. Auzi atunci un zăngănit metalic. Atingând ușor ușa cu unul din tentaculele sale, Corl o deschise și ieși pe coridor. O clipă se simți năpădit de un imens dispreț, gândindu-se la ființele acelea stupide care cutezaseră să-și pună mintea cu un corl Dar în clipa următoare își aminti că nu era singurul corl de pe această planetă. Era un gând pe cât de neașteptat, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
încât se simțea gata să facă pasul cel mare, menit să-l pună în legătură cu sistemul nervos al unei ființe-pasăre. Și de data aceasta își atinse scopul, prin stimularea centrilor nervoși corespunzători. Deodată avu senzația că se afla pe un deal năpădit de tufe sălbatice. Chiar în fața lui curgea un pârâiaș, dincolo de care un soare portocaliu își urma crugul pe o boltă viorie, smălțuită de nori lânoși. Grosvenor își sili noul "mediu" să se răsucească, pentru a privi o căsuță cocoțată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
care s-ar fi ivit vreo persoană, s-o poată împinge afară, unde Jor avea s-o aresteze. În spatele lui răsună un glas de bărbat care-I întrebă calm: - Doriți să cumpărați o armă? Fara tresări și se întoarse. Îl năpădi furia pentru că își văzu planul ratat prin sosirea vânzătorului. Dar acest sentiment îi dispăru cu încetul când constată că vânzătorul e un bărbat "distins, cu părul cărunt, mai bătrân decât el. Era un amănunt deconcertant. Fara avea un respect imens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
de vizibilă? - Nemernicilor, se înfurie el. Va să zică ați pus pe cineva să joace rolul împărătesei, încercând să mă faceți să cred că... Păi, voi... - Ajunge, strigă Rad. Fara începu să tremure când, în câmpul lui vizual, intră un tânăr. Îl năpădi gândul înfricoșător că oamenii care voiau să mânjească, în chip atât de josnic, personalitatea Maiestății sale imperiale n-ar șovăi câtuși de puțin să-l rănească fizic pe Fara Clark. Tânărul reluă cu un glas ca de oțel: - Noi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
afla pe o plajă cu nisip. Dinaintea lui se întindea o mare albastră, luminată de soare, care făcea vălurele peste clădirile albe, sfărâmate. De jur-împrejur, răspândite până departe pe marea aceea frumoasă, prea puțin adâncă, departe de tot; spre colinele năpădite de ierburi, se aflau rămășițele unui oraș cândva impresionant. Peste tot plutea nimbul unei epoci incredibile, iar tăcerea civilizației moarte demult era întreruptă doar de clipocitul blând, atemporal al valurilor. Și din nou veni acea tranziție instantanee. Deși de data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Ce uituc și nepriceput!“, se gândi. „Să mă bag aici fără să fi băut niciun strop de apă!“ Începu să grăbească pasul și se pomeni că aproape aleargă printre șerpuirile de lăstari și crengi. Erau gâze în aer, care îl năpădiră și, pentru prima oară, se rătăci. După a treia zi petrecută în clinică, diagnosticul era clar: o degenerescență maculară ireversibilă, care avansa. Doctorița îl obligă să se uite într-un punct fix și, în același moment, îi străpunse pupila cu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
albastru. Macula suna ca un strat de iarbă, parcă doctorița așa i-ar fi spus: „Peste-un strat de iarbă crescut anapoda încercăm să punem alei de zgură sau de pietriș, fiindcă, altfel, n-ați văzut niciodată o grădină sălbatică, năpădită de buruieni? Nu te mai poți înțelege cu plantele, nu mai poți să pătrunzi. Și iarba, și pomii, și buruienile au o religie a lor, pe care noi nu o vom cuceri niciodată, doar o vom înfrunta“. Biserica mezelarului era
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
târșești picioarele. Aduni toate țoalele după tine. Ce Dumnezeu! Nu te fă mai bătrân decât ești. Intră în sufragerie cu un teanc de farfurii. Șerban Miga clipi confuz. ― Dar Florence... Nici n-am fost la bucătărie. Un val de roșeață năpădise figura dolofană până la rădăcina părului alb. Rotunjimile și trăsăturile moi îl făceau să semene cu o femeie. Nevastă-sa își strâmbă gura botoasă. Avea nasul cârn, ochi mici albaștri, puțin oblici și un păr argintiu foarte des, retezat scurt legat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
concentrare de foc energetic fusese descărcată pentru prima oară asupra unei mașini în care se afla un om și ea îl redusese la un simplu organism nervos dezmembrat. Îi tremurau genunchii în timp ce cobora scările. Mar jos, tot mai jos ― îl năpădi senzația că ar coborî în propriul său mormînt. Dar se gîndi că nu mai are prea mult de coborît. Trecuse dincolo de spațiile de înmagazinare. Următorul etaj avea să fie camera cu protecție izolatoare, apoi atelierul de reparații, apoi sala mașinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
să greșesc grav la o vârstă când alții abia își julesc genunchii. Destinul m-a luat de mână într-o după-amiază, m-a scos pe stradă și m-a dus până la micul cimitir din cartierul nostru, un cimitir aproape părăsit, năpădit de ierburi și de păsări. Intrasem de multe ori acolo, cu celelalte haimanale cu care mă înhăitasem, cum zicea tata, să ne jucăm printre morminte, dar niciodată nu-mi trecuse prin cap să pătrund singur. Dar ziua aceea mă aștepta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în stare să se apere cu cuțitul de mine. Mai târziu m-a înduioșat cu tandrețea ei. Dinu mă aștepta la cafeneaua din mijlocul cătunului. Mă rog, să-i zic cafenea. Semăna mai curând a magazie, cu o singură fereastră, năpădită de păianjeni și pătată de muște. Înlăuntru nu era nimeni. Doar iarna se strângea lumea acolo. Acum, pescarii stăteau toți afară, la niște măsuțe de tablă vopsite cândva în alb și pline de zgârieturi. Fiecare avea dinainte o ceașcă de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mare aglomerație. "Doamne, o sută, o mie, zece mii de urechi!", mă gândeam. Ca să nu mă expun, nu mai ieșeam decât dimineața devreme sau noaptea, până când am găsit undeva în jurul orașului o grotă care fusese probabil o cazemată în timpul războiului. O năpădiseră buruienile, șopârlele și păianjenii, dar mi s-a părut salvatoare. Intram în ea și spuneam tot ce-mi trecea prin cap. Mă ușuram astfel. Câteodată mă umfla râsul văzând o șopârlă care se oprea mirată înainte de a o tuli prin
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să nu fac prea mult zgomot, și mă opream mereu, după doi, trei pași, să trag cu urechea. Căpătasem curaj când, mult mai aproape, izbucni, ca o detunătură, alt lătrat. Noroc că în fața mea se afla un șir de sălcii năpădite de mărăcini. Altfel m-aș fi dat de gol. După primul moment de spaimă, mi-am revenit și am dat crengile mărăcinilor, încet, la o parte ca să văd ce se întîmplă. Domnul Andrei nu mințise. Într-un luminiș, chiar dincolo de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Nici lui Dinu nu i-am vorbit despre ele, am așteptat să treacă singure. Și, ca să le ascund, ieșeam foarte rar din cameră. Stăteam trântit în pat, cu ochii în tavan, cu capul golit de gânduri sau, când și când, năpădit de amintiri. Mă revedeam uneori la școala de corecție, fumând prin closete, sau la închisoare îndesînd cârpe între bocanci și pielea jupuită. La Belle Arte pierdusem un examen numai fiindcă mă încăpățînasem să pretind că orice sculptor ar trebui să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
trăiesc și vă pun eu cu botul pe labe. Aveți răbdare numai." Ca să mă calmez, mă ridicam din pat, mă duceam la fereastră, o deschideam larg, priveam zborul și vânătoarea pescărușilor care țipau câteodată asurzitor. După un timp, iarăși mă năpădeau însă neliniștile, înverșunările și redeveneam stupid. Le zâmbeam ca un imbecil celor care deschideau ușa, mă trânteam din nou în pat și strângeam sub pătură pumnii: "O să-mi plătiți voi toate astea". Nici o clipă nu mi-a trecut prin cap
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu gurile umede și calde în care putea să zacă microbul. Ciumații persani și călugării păcătuiau în mod egal. Căci pentru cei dintâi, suferința unui copil nu valora nimic, și pentru cei din urmă, dimpotrivă, teama foarte omenească de suferință năpădise totul. În ambele cazuri problema era ocolită. Toți rămâneau surzi la glasul lui Dumnezeu. Dar existau alte exemple pe care Paneloux voia să le reamintească. Dacă ne luăm după cronicarul marii ciume din Marsilia, dintre cei optzeci și unu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
p.m. Maggie se holbă la mesaj, iar fruntea i se descreți și zâmbi. Cunoștea un singur Vladimir și acela era Vladimir Jabotinski, mentorul și pseudonimul lui Shimon Guttman. Vladimir junior putea fi o singură persoană. Cu o ușurare ce o năpădea ca un val de extenuare, înțelegea ce îi spunea Uri. Că era în viață. Cumva reușise să supraviețuiască focurilor de armă de pe autostradă; cumva îndurase toate torturile la care probabil că îl supuseseră gorilele lui Miller. Și acum era „într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pentru un bărbat ca el, un bărbat care Încerca să scape de numeroasa lui familie turcă. — Te simți bine? a repetat Rose pe un ton ușor mânios de astă dată. Și În aceeași clipă un val de neliniște l-a năpădit pe Mustafa Kazanci. A pălit de parcă nu mai avea aer. N-ar fi trebuit să se urce În avionul ăsta. N-ar fi trebuit să meargă la Istanbul. Rose ar fi trebuit să se ducă singură să-și ia fiica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
răspund că așteptam dintr-o clipă În alta pedeapsa Cerului. Se făcuse nouăsprezece douăzeci deja, iar eu Încă nu fusesem făcut terci de Cel-Veșnic, de Dumnezeul armatelor, de Domnul cel care lăsase pentru mine un mesaj În Biblie: „Vei fi năpădit de rușine, Îmi voi face simțită răzbunarea cu mînie“. Probabil că atunci cînd voi părăsi hotelul, voi cădea fulgerat de mînia și răzbunarea Celui-Veșnic. Nu mai cutezam să plec. Am Început să pun Întrebări unele mai ingenioase și mai deconcertante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
de la Începutul anului universitar și, cu totul din Întîmplare, am intrat În contact cu ceea ce, Într-o notă din subsolul paginii, manualul meu de sociologie numea fenomenul prostituțional. Expoziția universală, „Expo 58“, nu-și Închisese Încă porțile, iar orașul era năpădit de turiști a căror vestimentație și bună dispoziție Îi dădeau seară de seară o Înfățișare de stațiune balneară. Plecam să asist la cursuri fără să-mi vîr cămașa În pantaloni, ca și cum aș fi fost Încă În vacanță și m-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
acoperită de un sentiment de vinovăție care mă făcea să mă gîndesc: „Nu am dreptul de a avea parte de acele articole de care tata nu a avut niciodată parte și care i-ar fi făcut plăcere“. Mă simțeam vinovat, năpădit de celebra obsesie a fiului care ar vrea să-și salveze tatăl Înapoindu-i viața pe care i-o datorează. De ce alesesem să alunec pe cojile de banană ale obscenității, cum spunea cutare? Mi-era rușine de catolicismul tatălui meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
părea că nu mai e decât un străin. Deschise ușa și se opri În prag. Matthew stătea la birou, În fața calculatorului, procesa niște poze. Ridică privirea În sus și o Întâmpină cu un zâmbet afectuos, fericit. Văzându-l, se simți năpădită de dragoste. Timpul lucra acum Împotriva ei; urma să dispară În câteva ore. — Unde te-ai ascuns? M-am grăbit să ajung mai devreme, ca să fim Împreună, Însă nu te-am găsit nicăieri. Vino Încoace. Când o sărută, era țeapănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
cuptor, de viață. Repetă ultimele cuvinte cu glas tare, De viață, în timp ce privirea i se încețoșă deodată, se pusese în locul tatălui ei și suferea la fel de mult ca și el. Se uită împrejur și observă pentru prima dată că totul părea năpădit de argilă, nu murdar de lut, ci doar năpădit de culoarea pe care el o are, culoarea tuturor culorilor cu care a ieșit din carieră, lăsată de trei generații care, zi de zi, și-au băgat mâinile în praful și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
De viață, în timp ce privirea i se încețoșă deodată, se pusese în locul tatălui ei și suferea la fel de mult ca și el. Se uită împrejur și observă pentru prima dată că totul părea năpădit de argilă, nu murdar de lut, ci doar năpădit de culoarea pe care el o are, culoarea tuturor culorilor cu care a ieșit din carieră, lăsată de trei generații care, zi de zi, și-au băgat mâinile în praful și apa argilei, iar, afară, culoarea de jar viu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să greșesc grav la o vârstă când alții abia își julesc genunchii. Destinul m-a luat de mână într-o după-amiază, m-a scos pe stradă și m-a dus până la micul cimitir din cartierul nostru, un cimitir aproape părăsit, năpădit de ierburi și de păsări. Intrasem de multe ori acolo, cu celelalte haimanale cu care mă înhăitasem, cum zicea tata, să ne jucăm printre morminte, dar niciodată nu-mi trecuse prin cap să pătrund singur. Dar ziua aceea mă aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]