1,985 matches
-
fie atras de ea. Și uite-așa am mai pierdut o viață. Mergând cu Luke la vernisajul unei expoziții și plecând de-acolo cu un tip pe care-l chema Jerry. Altă viață. Gânduri care nu erau deloc bine-venite se năpusteau asupra mea într-un ritm din ce în ce mai accelerat. Ducându-mă la ușa lui Wayne la patru dimineața și sculând din somn pe toată lumea din casă fiindcă eram disperată după niște Valium. PAF-PUF! Anna spunând că nu vrea să ajungă ca mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de vineri. Am tras adânc aer în piept și am atacat. — P-păi, mă pun la punct cu câteva cărți pe care le-am preluat săptămâna asta. Vivian era în stare să miroasă frica și prin telefon, așa că și-a năpustit ghearele asupra mea. — Să nu mă întrerupi când vorbesc. și oricum, ce înseamnă „să te pui la punct“? m-a imitat ea cu o voce mică, stridentă. Citești dosarul, vorbești cu autorul - nu sunt calcule de fizică cuantică și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de la dormitorul soților Pringsheim, fuma o țigară și îi urmărea mișcările cu o premeditare senzuală care o făcuse să roșească pe Eva. — Draga mea, ai un corp așa de adorabil! îi spusese Sally când Eva se întorsese grăbită și se năpustise în pantalonii de pijama, ca să evite să lase la vedere gaura pe care o avea în chiloți. N-ar trebui să-l lași să se veștejească degeaba. Chiar crezi că mi se potrivesc? Dar Sally se holba în continuare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
aia nu aveam nici o legătură cu Panther Corporation. Mercedesul i s-a făcut zob și toată lumea a zis că e ca la prințesa Diana. Sunt atât de prinsă În lectură, că aproape uit să mai cobor și trebuie să mă năpustesc ca disperata spre ușă și să suport toate privirile alea din jurul meu care spun: Idioato ce ești, nu știai că vine stația ta ? După care, În momentul În care se Închid ușile, Îmi dau seama că am uitat articolul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mai vreau să vorbesc cu tine niciodată, nu mai vreau să te văd, să te ascult, nu mai vreau să... să... — Te simt În apropierea mea, șoptește Jemima, cu urgență. — ... te ating vreodată. În viața mea. Niciodată. Închid telefonul, mă năpustesc În casă și trag firul din priză. Apoi, cu mâini tremurătoare, scot mobilul din geantă și, exact În clipa În care Începe să sune, Îl opresc. Când ies din nou În balcon, Încă mai tremur de șoc. Nu-mi vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ordine. Hai să te duc acasă. Chem imediat mașina. — Nu. E... OK. Vreau să rămân. Du-te și adu-mi doar puțină apă. Te rog, adaug, pentru a da mai multă greutate vorbelor mele. În clipa În care dispare, mă năpustesc În foaier, aproape Împiedicându-mă de grăbită ce sunt. — Emma ! Jemima ridică ochii veselă. Excelent ! Tocmai mă uitam după tine. Uite, el e Mick, și vrea să-ți pună niște Întrebări. Ne-am gândit să mergem În cămăruța aia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
inamic. — Nu e inamicul meu, tâmpito ce ești... Fac mari eforturi să nu izbucnesc În plâns. Lissy... ce mai pot să fac acum ? Ce ? — Du-te, spune și mă privește neliniștită. Încă mai poți să-l prinzi. Du-te. Mă năpustesc pe ușă, apoi În curte, gâfâind, cu plămânii arzându-mi. Când ajung la șosea mă uit Înnebunită În stânga și-n dreapta. Apoi Îl văd, un pic mai departe. — Jack, stai. Merge cu pași mari, cu mobilul la ureche și, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
de seamă.) Dar, când deschid iar ochii, talmeș‑balmeșul e tot la locul lui. De fapt, dezordinea pare și mai mare, de parcă, în timpul cât am avut ochii închiși, hainele mele ar fi sărit afară din sertare și s‑ar fi năpustit pe pat. Oriunde mă uit, în toată camera, sunt grămezi uriașe de...ăăă, ei, bine... chestii. Pantofi, ghete, tricouri, reviste... un coșuleț de cadou de la Body Shop care era la reduceri... un curs de italiană de la Linguaphone pe care trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nimic în afară de a continua să‑mi mișc picioarele cât pot de repede. Brusc, privește în direcția mea și expresia i se schimbă. — Domnișoară! Vă simțiți bine? Apasă repede pe butoanele aparatului său, care se oprește subit, sare jos și se năpustește asupra aparatului meu. Banda încetinește, apoi se oprește brusc și eu mă prăbușesc pe una din barele laterale, trăgând aer în piept adânc. — Beți niște apă, zice bărbatul, dându‑mi un pahar. — M‑mersi, zic și cobor de pe bandă clătinându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
clădiri, dar nu văd nimic care să mă ajute. Nu știu nici în ce cartier mă aflu. Brusc, mă simt dezumflată și penibilă. Azi trebuia să fac un tur drăguț și organizat și, în loc de asta, ce‑am făcut? M‑am năpustit spre un colț straniu din oraș, unde probabil că o să fiu jefuită în orice clipă. De fapt, cred că toată chestia a fost probabil o mare păcăleală. Mă gândesc posomorâtă, serios, zău acuma. Haine de designer cu reducere de 70
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
unison, după care are loc o revărsare de fete, care se îndreaptă spre mine. Mă trezesc fugind spre ușă, doar pentru a evita să fiu strivită în picioare; și, deodată, mă aflu în mijlocul încăperii, ușor șocată, în timp ce toate celelalte se năpustesc spre hainele atârnate pe stative. Mă uit în jur, încercând să mă orientez. Sunt zeci de stative pline cu umerașe cu haine, mese acoperite cu genți, pantofi și fulare și fete care le ridică și se uită la ele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cu care trăiește. În momentul în care începe să-și aducă aminte cum a fost crescută, trăiește o senzație de mânie care izbucnește când vrea ea și își are propriu-i ritm. Ca și revărsările Fluviului Galben, vine și se năpustește, spărgându-se în valuri uriașe. Violența sa modifică peisajul ființei ei. Mânia devine mai aprigă o dată cu vârsta. Se transformă într-o fiară captivă. Respiră și crește pe dedesubt, consumând-o. Prezența ei permanentă o face să se simtă lipsită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
navei e un arc de alb care taie apa întunecată. Când fata se întoarce cu fața spre prova navei, Shanghaiul se află acolo, cu profilul atingând norii. Vaporul alunecă lipsit de grație în dana sa. E coborâtă pasarela. Mulțimea se năpustește, se înghesuie. Ea a coborât doar până la jumătatea pasarelei, când în urechi o izbește un dialect străin. Totul va fi diferit aici, se gândește în sinea ei. Deasupra ei, reclamele de neon clipesc precum ochii unui dragon. SĂPUNURI ENGLEZEȘTI, PERIUȚE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
celebru poet antic și apoi îi citește din opera lui. După care cumpără bilete ca să viziteze locul de naștere al lui Su Dong-po și pe drum îi ține o prelegere. Stâncile albe se înalță la orizont, în vreme ce fluviul Yangzi se năpustește spre est, spre gura-i de vărsare. Pe lângă stânci urcă o cărare îngustă. Priveliștea îmi taie răsuflarea. La capătul ei e o bărcuță de lemn, cu un pescar care o închiriază. După ce ne așezăm în barcă, privind în sus mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
a se întâlni. La doar câteva minute după ce ușa s-a închis, un vecin de sus o aude pe Lan Ping țipând, apoi zgomote de mobilă făcută țăndări. Temându-se pentru viața lui Lan Ping, vecinul dă fuga și se năpustește înăuntru. Amanții sunt unul la gâtul celuilalt. Pe scenă, joc o fată aparținând clasei muncitoare, care se află la un punct de răscruce din viața ei. O fată care-mi seamănă foarte mult, dintr-un oraș mic, pe care traiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Lan Ping să termine propoziția, explodează o altă bombă. Jumătate din tavan se prăbușește. Lan Ping țipă. Cu toate astea, Mao fumează mai departe, netulburat ca un munte. Micule Dragon! îl cheamă el într-un final. Gărzile de corp se năpustesc înăuntru. Adună hărțile și păturile. Micul Dragon aruncă documentele într-o tavă de ars și strânge de pe raft ultimele câteva cărți rămase. Vii cu mine? o întreabă Mao pe fată. Printre lacrimi, ea îi spune că în clipa aia nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
să măture tot sudul. În cortul său de război, Mao pregătește atacul final pentru a prelua conducerea Chinei. 18 noiembrie, 1948. Sute și mii de bărci, conduse de pescari și soldați, navighează pe fluviul Yangzi. Armata Populară de Eliberare se năpustește spre capitala lui Chiang Kai-shek, Nan-jing. Familia Chiang fuge în Taiwan. Iubitul meu ascultă la radio, în timp ce termină de mâncat o yamă. Pe când spală vasele și oalele, Jiang Ching se uită la Mao. Zărește expresia unui împărat care e pe cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ei se târăsc pe pardoseală și se înfig în pereți. Mao nu o mai anunță pe unde e. Membrii personalului său o evită. Când încearcă să le vorbească, se arată nerăbdători, de parcă i-ar ține ostatici. Într-o noapte, se năpustește pe cărare și intră în dormitorul lui Mao prin surprindere. Se întinde spre el și plânge în hohote, în genunchi. Capul mi-e umplut de o furtună. Oglinda din camera mea mă scoate din minți cu un schelet nebun! Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
lui e exaltare. Își întinde brațul și oprește camera. * Nimeni nu răspunde la apelurile ei telefonice după ajutor. Nimeni nu e acasă. Toată lumea s-a „spitalizat”, ca să o evite. Brusc, e atacată de un sentiment de nimicnicie. Amintirile copilăriei se năpustesc din nou asupra ei. Chipul tatălui. Lacrimile mamei. Durerea iese la suprafață. Groaza. Apele cresc, au cuprins-o până la gât acum. Îl aude pe tatăl ei urlând. Lasă-te păgubașă! De ce e atât de liniște aici? De ce te uiți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
dar știu cu nările ce-i fierbinte și pipărìu. Pornim după ceilalți, spre fundul grădinii. - Câinele!, ne oprește mama. Moș Iacob, ce ne facem cu bietul Osman, doar n-o să-l lăsăm legat! Osman horcăie, gâtuit În lanț; trage, se năpustește, Își arată ragila de colți la femeile și copiii care se Îndepărtează, frecând gardul. Nu aud ce-i răspunde Moș Iacob mamei, am rămas cu Duda. Ba nu: și fără ea, s-a speriat ca proasta, fuge Încolo, i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu, zic. Când m-oi face mai măricel, de ce nu. Acum vreau să mă iei la tine, la aici. Scap de țânțari și văd și cum ți-e făcut aiciul. Nu Înțeleg de ce-i atât de supărăcioasă mama, azi: se năpustește ca un hultan la noi, găinile, pe mine, biet pui, mă ia-n gheare... Zic și eu. De fapt, Îmi pune-n cap o cuvertură cărămizie, mă apucă de colțuri și mă duce, ca pe-un cal, de căpăstru, Încolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
știut că-i Ilie al lui Calistru, un flăcău slab de minte, scutit. Am căutat o piatră, să-i dau cu piatra-n cap, dar de unde piatră În pădure și pe-ntuneric? Iau din foc un ciot cu jăratic, mă năpustesc... N-am mai pus geană pe geană până la ziuă, am rămas lângă foc. Mama a tremurat fără oprire. Primprejur glasuri de babe chicoteau, râdeau. Mama: - Fă-te că n-auzi! Așa am făcut. După ce m-am făcut că n-aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a putut. Îl știau. Și-l știau rău al dracului, mai rău ca lupul. Dar Osman a intrat la noi În curte, mama s-a repezit să mă tragă la adăpost, dar n-a mai avut timp: câinele s-a năpustit la noi și, scheunând jălalnic, s-a culcat la picioarele noastre, după ce s-a tot Învârtit În jurul cozii, acum jerpelită, plină de scaieți. Când plecasem În pădure, Îl lăsasem În lanț - cine se putea apropia de fiara sălbatică? După ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
reeee! Vină cu mușteleee!» - Muștele?, Întreb - acesta fiind rolul spectatorului. - Muștele, da, albinele. Și dă tata fuga cu un știubei și-l trânteștede pământ În fața porții. Și când văd grecoteii că știubeiul s-a spart și că albinele s-au năpustit la... Unde am citit asta? În Herodot? Sau În Hogaș? Poate În Creangă? Sigur În Creangă: acela, chiar de n-a scris, ar fi putut să scrie. La urma urmei, nu contează unde - poate niciunde, dar tare-i frumoasă... - ...au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
privirea. Astfel, fu o adevărată surpriză când Pinky își schimbă strategia indirectă cu una directă pentru a fi recunoscută. O privi uimit când îi ieși în cale înveșmântată în culori de luptă, vopsită cu kohl, cu gura ca o rană, năpustindu-se prin bazar de parcă se afla în fruntea unei armate cuceritoare. — Destul, murmură ea, e destul. Se îndreptă spre băiatul de la Hungry Hop, care dădea la o parte bucata vălurită de metal pusă la ușa gheretei. — Ce, vrei înghețată așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]