2,578 matches
-
cele două părți, bizantinii plătind subsidii ridicate, iar avarii promiteau să apere linia Dunării. Curând a urmat însă năvălirea slavilor în sudul Dunării, mai ales după bătălia de la Sirmium, din 579-580. Istoricul Menander spune că "...neamul blestemat al slavilor a năvălit în Imperiu, în Grecia și Tracia, a pustiit, a ars, a jefuit, a cucerit țara și s-a așezat în ea fără nici o teamă, timp de patru ani". În 584, împăratul Mauriciu (582-602) a încheiat un nou tratat cu barbarii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
masă etnică a reprezentat un atac de mari proporții, o irezistibilă năvală ce i-a adus într-un an până în Dacia. Ambrosius, istoric bisericesc, prezintă modul în care invazia hunică peste Don s-a întins până în centrul Europei: "hunii au năvălit peste alani, alanii peste goți, iar goții peste taifali și sarmați". 17 Într-adevăr, așezând (mânând) pe alanii supuși înaintea lor și înglobându-i în confederația lor războinică, hunii au zdrobit formațiunea politică și militară statală ostrogotă, iar bătrânul rege
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la Dunăre, în anul 602, s-a declanșat revolta militară romană care a transformat pe "sălbatecul centurion trac" (Iorga), Focas, în împărat al Bizanțului.17 După revolta militară și moartea împăratului Mauriciu, în anul 602, slavii străpung limesul danubian și năvălesc ca un torent în sudul Dunării, peste Moesia și Macedonia, ajungând până la Constantinopol. Ulterior, în cursul primei jumătăți a secolului al VII-lea, alte triburi slave, ale sârbilor și croaților, pătrund în sudul Dunării, pe la apus de Dacia, pornind din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
latin (romanic) în sud-estul Europei s-a rupt, la începutul secolului al VII-lea, prin năvălirea masei slave în sudul Dunării, punând capăt poporului străromân, pur romanic, care s-a închegat aici între 275-602.27 Dintre toate neamurile care au năvălit în Dacia, după retragerea romană, nici unul nu are atâta însemnătate în istoria românilor ca slavii. În regiunile sud-estice, ei au același rol pe care l-au avut, în apus, germanii. Românii sunt un popor romanic de coloratură slavă. Concret, slavii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au trăit astfel împreună, până când slavii au dispărut în mijlocul lor. Acest tablou, zugrăvit de unii istorici, este atrăgător, aproape idilic, dar nu corespunde adevărului. Slavii n-au fost, ca popor păgân, cuceritor, mai blânzi decât alte neamuri barbare ce au năvălit în Dacia. Istoricii bizantini ne înfățișează, realist, grozăvia prădăciunilor slave în sudul Dunării: orașe întregi măcelărite, robi, cei care nu puteau fi luați erau uciși, ofițeri și soldați bizantini, căzuți prizonieri, erau torturați. Așadar, slavii n-au venit în Dacia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
hunuguri, la Iordanes, în Getica. Același istoric îi amintește pe bulgari și pe vremea lui Justinian (527-565), ca un contingent în confederația avară. Paul Diaconul îi menționează pe bulgari și în Italia, aduși acolo de longobarzi. Sub împăratul Mauriciu, bulgarii năvălesc întâi în Tracia, și în același timp, o parte a lor ("9000") trec la bavarezi, conduși de regele Dagobert, dar aceștia sunt măcelăriți de franci. Kubrat, căpetenia hunogundurilor, este botezat de împăratul Heraclie, la începutul secolului al VII-lea, și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din aceste teritorii era încă amestecată, români și slavi. Dar românii izbutiseră să asimileze în mai multe părți ale teritoriului pe foștii lor dominatori (slavi). Pe vremea lui Ștefan cel Sfânt (anul 1000), asimilarea era încă în curs, dar când năvălesc tătarii (invazia din 1241), ea se încheiase demult, în secolul al XIII-lea, existau numai români, slavii dispăruseră în mijlocul lor, lăsând însă o bogată moștenire lingvistică și etnică. Asimilarea slavilor s-a încheiat abia în cursul secolului al XI-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
revoltă, aceasta nu mai recunoștea stăpânirea bizantină. Această situație corespunde informațiilor despre existența unor formațiuni politice autonome la Dunăre, piedică în calea expansiunii politice bizantine. Pe vremea lui Nichifor Bryennios, când pradă pecenegii și "neamul slavilor care refuză robia romanilor" năvălesc în "țara bulgarilor", între orașele pustiite se numără și "cetățile Paristriului" până la Vidin.18 Fapt este că la începutul domniei lui Alexie Comnenul (1081-1118) situația de la Dunărea de Jos și din sudul ei devenea tot mai dificilă pentru Imperiu. Valuri
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
triburile lui Kegen au fost silite să-și afle refugiul în sudul Dunării, unde, după convertirea la creștinism a căpeteniilor, au intrat în serviciul împăratului. Ajunși aici, ei au continuat luptele cu pecenegii lui Tyrach, rămași în nord, și au năvălit în stânga Dunării. În acest moment, mijlocul secolului al XI-lea, pecenegii au migrat dincolo de Dunăre, în sud, și s-au instalat în provinciile nordice ale Imperiului. Motivul real al migrației lor a fost șocul provocat de atacurile uzilor, care primejduiau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în compania pecenegilor. În același timp, alte triburi cumane erau implicate în conflictele interne din Rusia, unde își aveau sălașele cetele ce acționau în sudul Dunării. Să precizăm că, între Nipru și gurile Dunării, locuiau cumanii lui Kutek. Aceștia au năvălit, în 1085-1086, în Ungaria, la îndemnul regelui detronat Solomon, care le-a făgăduit Transilvania. Ei au pătruns în nord-vestul Maramureșului, prin pasul Verecke, prin ocolirea Moldovei și Transilvaniei. Dar suferind un eșec în Ungaria, împreună cu aliatul lor Solomon, ei s-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
efective turanice care au pătruns în Imperiu, în preajma luptei din 1091, proveneau din bazinul Niprului, este semnificativă participarea la războiul cu pecenegii a unor căpetenii cumane, Tugarkan și Boniak, menționați și de Anna Comnena.8 În anii 1091-1092, cumanii au năvălit sub conducerea lui Kopuleh în Transilvania și regiunea Tisei, după ce au străbătut transversal Moldova, ei proveneau din regiuni îndepărtate, fiind instigați de cnejii ruși, deci nu-și aveau sălașele în Bugeac sau Bărăgan. Mai mult, deducem din împrejurările acestea că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
000 de oameni cu securi. Regele Ungariei Bela IV a încredințat apărarea trecătorii unui palatin, care a solicitat urgent ajutor militar, dar oștile nu erau concentrate și, la 12 martie, garnizoanele ungare de la frontieră au fost nimicite, iar mongolii au năvălit în țară. Regele a cerut aristocraților laici și ecleziastici să urgenteze concentrarea trupelor, iar el și-a stabilit cartierul general la Pesta (pe Dunăre). Între timp, armatele lui Batu au înaintat adânc în regat, neîntâlnind o rezistență puternică. Cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la Zagreb, în Croația, scria papei, la 18 mai 1241, despre "întâmplările jalnice și vrednice de plâns ce s-au abătut asupra regatului Ungariei" și-i cerea sprijinul. El aducea, în același timp, la cunoștință Sf. Scaun că tătarii "au năvălit în Ungaria cu o hoardă numeroasă și, fără a ține seamă de vârstă sau sex, au trecut prin ascuțișul sabiei pe toți cei pe care i-au putut găsi, au dat foc bisericilor și locurilor închinate numelui lui Dumnezeu, spurcându
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și prădăciuni populației locale. Din corespondența regelui Bela IV cu papa reiese că mongolii ar fi pătruns în Ungaria, în 1247, 1254, 1261, 1263. De fapt este vorba despre distrugeri mai vechi ale campaniei lui Batu, doar în 1285, tătarii năvălesc "a doua oară" în regiunile ungare. Trebuie spus că pădurile ce acopereau Carpații răsăriteni și lupta românilor, sașilor, secuilor, care apărau trecătorile munților, îi descurajau pe mongoli, oameni ai stepei, să năvălească în Ungaria. Prima acțiune militară amplă spre Europa
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ale campaniei lui Batu, doar în 1285, tătarii năvălesc "a doua oară" în regiunile ungare. Trebuie spus că pădurile ce acopereau Carpații răsăriteni și lupta românilor, sașilor, secuilor, care apărau trecătorile munților, îi descurajau pe mongoli, oameni ai stepei, să năvălească în Ungaria. Prima acțiune militară amplă spre Europa centrală, după marea invazie din 1241-1242, a avut loc în 1259, când armata emirului Burundai a invadat Polonia, străbătând mai întâi Haliciul. Mongolii au silit pe ruși, cumani și alte populații să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
felul acesta, mongolii au ajuns vecini cu Ungaria, iar această vecinătate punea în primejdie securitatea regatului, în iarna 1284-1285, mongolii au pătruns adânc îa Ungaria, în a doua lor invazie. După o cronică rusă, mongolii, însoțiți de cnejii ruși, au năvălit din două direcții: din sudul Carpaților în Transilvania, sub conducerea lui Nogai, care a luat drumul Brașovului, și din nord sub conducerea lui Tola Buga. Deși au suferit pierderi grele, noua invazie a fost o reușită pentru Hoarda de Aur
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
făcea simțită și în Transilvania: cumanii, așezați de unguri în valea Tisei, s-au revoltat în 1282, instigați de Nogai și, în cele din urmă, au trecut munții "la tătari". Urmăriți de cavaleria ungară și înfrânți, în replică, tătarii au năvălit în Ungaria, în 1285. În această conjunctură favorabilă afirmării lor politice, când cele două puteri din zonă se înfruntau reciproc, trebuie înțeleasă acțiunea voievodului Litovoi, amintită mai sus, exemplu tipic de valorificare a potențialului lor politic și militar. Astfel, la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care lupta împotriva bizantinilor. În același timp, în sudul Dunării, avea loc o mare năvălire a tătarilor-istoricul bizantin Ioan Cantacuzino scria: "Sciții (tătarii), care locuiau în munții de la nord (Carpați), neamul cel mai mare și mai puternic din toate" au năvălit sub conducerea unor șefi de triburi locale. Or, tocmai atunci (1323-1324) se declanșează un război al românilor sud-carpatici, cu ajutorul regelui ungur, suzeranul acestei regiuni, împotriva tătarilor, pe care i-a alungat. Lupta a fost condusă de Basarab, voievodul transalpin (român
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vechii episcopii teritoriul din sudul Moldovei pe care se afla aceasta fiind tocmai eliberat de oștile creștine. În anii următori, au fost organizate alte expediții războinice dinspre Transilvania spre Moldova, cronicile ungurești precizează: "După aceasta (expediția din 1345), secuii au năvălit adesea asupra tătarilor și se întorceau cu pradă mare...aceia care rămăseseră în sudul Moldovei au fugit la ceilalți tătari, departe spre mare (Bugeac)". Expedițiile militare ungurești repetându-se, fiind tot mai frecvente, în cele din urmă, tătarii au părăsit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
timpului străbate textele și deschide terenul reveriei, proiecției fantastice, călătoriilor, clivajelor temporale. Spirit fundamental ironic, autorul cultivă asociațiile neașteptate, pândește îndelung surpriza cititorului printr-o continuă sfidare a convențiilor „poeticului”, subminează în chip periculos propriul timbru liric, lăsând prozaicul să năvălească în poezie. Amintind de pseudofabula Cronicari sau de Fuchsiada lui Urmuz, voitele inadecvări frizează nonsensul și absurdul: circul este asociat metafizicii, fizica cuantică - filologiei. Parafraza, sintagmele celebre modificate, reperele culturale invocate aluziv sau direct, toate la un loc imprimă un
CONSTANTINESCU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286380_a_287709]
-
privire goală unduirea nisipurilor dincolo de ușa deschisă a vagonului („Dar cine naiba a dus-o în deșertul acela prăpădit?”, exclamase într-o zi prietenul tatălui meu, pilotul de război). Alături de ea, nemișcat și el, stătea soțul ei, Fiodor. Boarea care năvălea în vagon nu aducea nici un pic de răcoare, în ciuda goanei rapide a trenului. Au rămas îndelung în golul acela de lumină și căldură. Vântul le freca frunțile ca un glaspapir. Soarele sfărâma priveliștea într-o puzderie de cioburi. Dar ei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
am văzut cartea. Așezat pe covor, am ascultat-o citind. O lampă de masă îi lumina chipul. Pe perete, siluetele noastre se conturau cu o precizie halucinantă. Din când în când, o pală de aer rece, venind din stepa nocturnă, năvălea pe ușa de la balcon. Vocea Charlottei avea tonalitatea cuvintelor cărora le asculți ecoul ani de zile după ce au fost rostite: ... Or, chaque fois que je viens à l’entendre, De deux cents ans mon âme rajeunit... C’est sous Louis
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dimineața aceea cenușie, mată, chemările înăbușite ale sirenelor și prezența lor complice în inima urgiei ucigașe a Istoriei... Deci, despre braseria aceea de la gară vorbea Pașka... Clopoțelul m-a scos din încurcătură. Ascultătorii mei și-au stins țigara și au năvălit în clasă. Iar eu, perplex, îmi spuneam că nici unul dintre stilurile mele - nici cel adoptat când le vorbeam „proletarilor”, nici cel pentru „tehnocrați”, nici măcar acrobațiile verbale pe care le adorau „intelectualii” - nu, nici unul dintre limbajele acelea nu putea să recreeze
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care ar fi exprimat cel mai bine toată revolta mea. Urletul acela țâșnea încă fără cuvinte. Ele aveau să vină, eram sigur de asta, îndată ce privirea liniștită a Charlottei se va aținti asupra mea. Deocamdată, strigam în tăcere. Doar imaginile năvăleau într-un șuvoi haotic și pestriț. Vedeam sclipirea unui pince-nez în penumbra izolată a unei mașini mari, negre. Beria alegea un trup de femeie pentru noaptea lui. Și vecinul nostru de vizavi, pensionar pașnic, zâmbitor, își stropea florile de pe balcon
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mai ales în anul marcat de moartea părinților mei. Dar, în loc de o explicație logică, am văzut un șuvoi de clipe curgând într-o dezordine uimitoare: o dimineață plină de ceață însorită într-un Paris imaginar, vântul mirosind a lavandă care năvălea într-un vagon, strigătul Cucușkăi în aerul călduț al serii, clipa îndepărtată a primei zăpezi pe care Charlotte o privea învolburându-se în noaptea aceea cumplită de război, precum și clipa prezentă - femeia subțiratică, cu un batic alb pe părul cărunt
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]