KorAP: Find »[drukola/base=nalt & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...59 >

1,457 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912

în joc, Cu clipa gîndirei se-ntrece Și calu-i turbat Sbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. {EminescuOpIV 97} Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul se-nnalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă Dar astăzi e viu Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
gârle adânci, Fugarul în tropot răsare Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, Odată-ncă pinten l-împunge Și-ajunge. Iar tânărul sare ușor de pe el Și prundul sub pasu-i răsună. Frumos ca din basme și tras prin inel Și nalt ca și bradul în lună, C-un salt a suit Al boții granit. Urcat într-un arc de fereastră Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastă Și gratii de fier a lui

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
E-albastră. În halele-albastre - -nstelatele bolți - Te uiți prin coloane de nouri Și luna ieșind dintr-a stâncilor colți Le împle cu mii de tablouri. {EminescuOpIV 102} Lumina-i de-argint În nouri s-a frânt Și se-ncheagă prin naltele dome Fantome. În hainele albe de neguri de-argint Și creții de roze purpure, Și părul pe frunte cu stele e prins, Ca îngerii albe și pure - Prin gene de nor, Ca visuri strecor, Ducând înstelata lor viață Prin ceață

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
tânăr cu ochi din ceriuri", Râzând Odin și ridicîndu-și cupa M-ar saluta. - Și haina ceea lungă Și albă creții ar arunca de nea Și părul lung mi s-ar îmfla de vânt. "Un scaun pentru bard" - și-n scaunul nalt De piatră, cu sprijoanele lui nalte Eu m-aș simți că-s uriaș. Și zeii mângâind lungele barbe, Nălțând privirea-n bolțile antice Spre a-și reaminti dulci suveniri, M-ar asculta spunîndu-le de lumea Cea de pitici, ce viermuește

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
Odin și ridicîndu-și cupa M-ar saluta. - Și haina ceea lungă Și albă creții ar arunca de nea Și părul lung mi s-ar îmfla de vânt. "Un scaun pentru bard" - și-n scaunul nalt De piatră, cu sprijoanele lui nalte Eu m-aș simți că-s uriaș. Și zeii mângâind lungele barbe, Nălțând privirea-n bolțile antice Spre a-și reaminti dulci suveniri, M-ar asculta spunîndu-le de lumea Cea de pitici, ce viermuește astăzi Pe țărâna ce-au locuit

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
a cuprins? Nu crede că-n furtună, în durere, În arderea unei păduri bătrâne, În arderea și-amestecul hidos Al gândurilor unui neferice E frumusețea. Nu - în seninul, În liniștea adâncă sufletească, Acolo vei găsi adevărata, Unica frumusețe... (Fruntea-i naltă, {EminescuOpIV 107} De neauă coperită și coroana-i De stele-albastre strălucea în hală, Și vorba lui blândă era duioasă). ... Din cupa mea de aur bea auroră S-între seninul blândei diminețe În pieptul tău. Și ți-oiu deschide-atunci Portalele înnalte

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
Din cupa mea de aur bea auroră S-între seninul blândei diminețe În pieptul tău. Și ți-oiu deschide-atunci Portalele înnalte de la hale Cu lungi coloane de zăpadă, cu-arcuri De neauă albă, ca argint din Ophir, Cu bolți mai nalte de cât însuși cerul. Acolo printr-acele lungi coloane Suspendă lampe mari ca niște albe lune Ce împlu lumea raiurilor mele Cu o lumină dulce, albă, caldă. Stâlpii sclipesc, bolțile-s strălucite, Cărările-s de pulbere mai albă. Ca-argintul cel

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
tău va lumina în noapte - Prin hale vei zări blîndele-mi zâne, Și-atunci să cânți. Vei ști, ce e frumos". O vorbă zice - murii cei albaștri Ai mării, desfăcuți în două-mi lasă Privirea într-un labirint de neauă Coloane nalte, bolți arcate splendid, Pe ele lune lin ardeau... și-n umbra Cea clar obscură-a stâlpilor de nea Văzut-am o copilă dulce-înaltă, Subțire ca-ntruparea unui crin. Frumosu-i păr de aur desfăcut Cădea pân-la călcâie, haina-i albă Udă părea

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
piramide Cari stau ca veacuri negre în pustiuri împietrite Cîte-au mai văzut și ele - ce-ar vorbi de-ar avea glas! Când posomorâtul basmu - vechia secolilor strajă - Îmi deschide cu chei de-aur și cu-a vorbelor lui vrajă Poarta naltă de la templul unde secolii se torc - Eu sub arcurile negre, cu stâlpi nalți suiți în stele, Ascultând cu adâncime glasul gândurilor mele, Uriașa roat-a vremei înnapoi eu o întorc Și privesc... Codrii de secoli, oceane de popoare Se întorc cu

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
ele - ce-ar vorbi de-ar avea glas! Când posomorâtul basmu - vechia secolilor strajă - Îmi deschide cu chei de-aur și cu-a vorbelor lui vrajă Poarta naltă de la templul unde secolii se torc - Eu sub arcurile negre, cu stâlpi nalți suiți în stele, Ascultând cu adâncime glasul gândurilor mele, Uriașa roat-a vremei înnapoi eu o întorc Și privesc... Codrii de secoli, oceane de popoare Se întorc cu repejune ca gândirile ce sboară Și icoanele-s în luptă - eu privesc și

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
unde-a fost. Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de Maur Peste el cerul d-Egipet, disfăcut în foc și aur, Pe-a lui maluri gălbui, șese, stuful crește din adânc; Flori, giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jăratic, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări, îmblînzite-n cuiburi, distind penele alese, Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor; Înnecat în vecinici visuri

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
și întunec-al ei vis - Nimfe albe ca zăpada scutur-ap-albastră, caldă, Se împroașcă-n joacă dulce, mlădiindu-se se scaldă, Scuturîndu-și părul negru, înnecîndu-se de râs. Și pe valuri luminoase oceanul lin le saltă, Orice undă lingușește arătarea lor cea naltă, Pe nisipul cald le-aruncă marea-n jocu-i luminos; Oceanicele corpuri, ca statue de ninsoare, Strălucesc în părul negru, ce și-l uscă ele-n soare Pe-a lor perini nisipoase lenevite lănguros. Apoi fug să-mpopuleze verdea noapte dumbrăvană Și

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
imperiul de lumine, Mării mândre poleindu-i pînzăriile-i de-azur. Ea adoarme-ale ei spume, ca mărgăritarul, sure, Nisipișul strălucește, râuri scapără-n pădure - În oraș, lumini ca stele presărate-n mii de muri. {EminescuOpIV 120} Și-n poiana ce ridică nalții trunchi cu frunze rare, Raza lunei alb pătează umbra verde din cărare, Filomela împle codrii cu suspine de-amoroși. Joe preschimbat în tânăr, cu immobili ochi sub gene, Pândea umbra mlădioasă unei fete pământene - Ei se văd, ca să se mire

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
ca neaua sara -; Intră-n domă. Ard columne sub lumina ei cea clară Și-și aruncă unu-ntr-altul umbra neagră dintre ei. Stelele în cârduri blonde pe regină o urmează, Aerul, în unde-albastre, pe-a lor cale scânteiază Și rămân întunecate nalte-a cerurilor bolți; Doma strălucește-n noapte ca din marmură zidită, Prin o mreajă argintoasă ca prin vis o vezi ivită, A ei scări ajung din ceriuri a stîncimei negri colți. Iară fluviul care taie infinit-acea grădină Desfășoară-în largi

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
mândru, printre pînza-i diafană, Luna râul îl ajunge și oglinda lui cea plană Ca-ntr-o mândră feerie strălucește vioriu. Peste podul cel ușure, zâna Dochia frumoasă Trece împletindu-și părul cel de-auree mătasă, Albă-i ca zăpada noaptea, corpu-i nalt e mlădiet, Aurul pletelor strecoară prin mînuțele-i de ceară Și prin haine argintoase străbat membrele-i ușoare, Abia podul îl atinge mici picioarele-i de-omăt. Trece râul și ușoară nalte scări de stânci ea suie; La ivirea-i zi

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
cel de-auree mătasă, Albă-i ca zăpada noaptea, corpu-i nalt e mlădiet, Aurul pletelor strecoară prin mînuțele-i de ceară Și prin haine argintoase străbat membrele-i ușoare, Abia podul îl atinge mici picioarele-i de-omăt. Trece râul și ușoară nalte scări de stânci ea suie; La ivirea-i zi se face în spelunci de cetățuie, Ca o zi ea intră mândră în palatul ei de stânci; Luna e plină de raze - sub căldura-i - argintoase, Orice stea e-o piatră

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
jumătate, Dochia visa, frumoasă, Și la luntrea ei bogata lebede se-nham-acum. Dar din ce în ce coboară râul lat, el s-adîncește În păduri întunecate, unde apa-abia sclipește, Mai agiunsă de a lunei raze doar din când în când; Tot mai nalți trunchii pădurii ca stâlpi mari și suri se urcă Pîn-ajunge de-a lor ramuri în bolți mândre se încurcă, Pîn-acopăr cu-aste arcuri fluviul lat și profund. {EminescuOpIV 128} Ca prin bolțile crăpate unei gotice ruine, Mai străbat prin bolți

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
lor vârfuri munții mândri, stâncile ce-n cer se-ntind. {EminescuOpIV 129} Cât de lat să mișce-un fluviu ale apei lui revolte, Arbori de pe mal de-asupră-i se ajung în mândre bolte, Ramurile se-ntrețese, crengile se împletesc, Frunza deasă smălțuește nalta, verdea boltitură, Rîu-n vecinica lui umbră în adânc suspină, cură... Pe-a lui maluri înflorite cai în umbră rătăcesc. Soarele trecănd pe codri a lui roată de-aur moale, Vârfurile verzi de codri le îndoaie-n a lui cale Și

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
de argint; Și deodată zi se face, un ocean de lumină, Fluviul a ieșit din codri, în câmpii fără de fine, Cari verzi și înflorite, mîndre-n soare se întind. Dar cât ține răsăritul se-nnalț-un munte mare - El de două ori mai nalt e, decât depărtarea-n soare - Stâncă urcată pe stâncă, pas cu pas în infinit Pare-a se urca - iar fruntea-i, cufundată-n înnălțime, Abia marginile-arată în albastra-ntunecime: Munte jumătate-n lume - jumătate-n infinit. {EminescuOpIV 130} Iar în

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-i, cufundată-n înnălțime, Abia marginile-arată în albastra-ntunecime: Munte jumătate-n lume - jumătate-n infinit. {EminescuOpIV 130} Iar în pieptu-acestui munte se arat-o poartă mare - Ea: înnalt este boltită și-ntră-adînc în piatra tare, Iar de pragu-i sunt unite nalte scări de negre stânci, Cari duc adânc în valea cea de-acol-abia văzută Și-n pădurile umbroase cu-adîncimi necunoscute Și-n câmpii unde mii râuri s-argintesc plane ș-adînci. Pe acea poartă din munte iese zori în coruri dalbe, Ridicîndu-se în

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
răsună-n depărtare, Trezind sufletul pădurii, codrilor adânci cântare, Chiamă caii lor ce-aleargă cu-a lor coame umflate-n vânt; Vin în herghelii de neauă, pe cărări de mult bătute Și pe ei zeii încalic-străbătînd pe întrecute [-Al] codrilor nalt întuneric, făr de capăt pe pământ. Dar adesea pe când caii dorm în neagră depărtare, Luna, zâna Daciei, vine la a zeilor serbare; Soarele, copil de aur al albastrei sfintei mări, Vine ostenit de drumuri și la masă se așează, Aerul

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-n colori de curcubău; Pe grădinile-nflorite, peste mândrele dumbrave Norii mișcă sus în ceruri înfoiatele lor nave - Rostre de jeratec ș-aur, vele lungi de curcubău. A-mpăratului de soare bolți albastre și cu stele Se ridică-n caturi nalte tot castele pe castele, Cu ferești de aur d-Ofir, cu oglinzi de diamant, Cu scosuri de albe marmuri, cu covoare de purpură; Printre mândrele coloane o cântare blând murmură - E un vânt cu suflet dulce într-un aer de briliant

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
se pierde; Mișcând florile ei albe - flamuri cu-nfloriții creți - Și în muri de frunzi lucinde, și în scări de flori pendente Și în poduri legănate de zefire somnolente - Dintr-un arbore într-altul edera trece măreț. Spânzură din ramuri nalte vițele cele de vie, Struguri vineți și cu brumă, poamă albă aurie, Și albine roitoare luminoasă miere sug; Caii lunei albi ca neaua storc cu gura must din struguri Și la vinul ce-i îmbată pasc mirositorii ruguri Și în

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
a ei valuri gânditoare Ce mișcîndu-se-adormite merg în marea de amar; Astfel miile de secoli cu vieți, gândiri o mie, Adormite și bătrăne s-adîncesc în vecinicie Și în urmă din isvoare timpi răcori și clari răsar. Dar pe-arcade negre nalte, ce molatec se-nmormăntă În a Dunării lungi valuri ce vuiesc și se frământă, Trece-un pod, un gând de piatră repezit din arc în arc; Valurile-nfuriate ridic frunțile răstite Și isbind cu repejune arcurile neclintite Gem, picioarele le scaldă

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
albe ard ca o ninsoare, Colțuroasa lui coroană e ca fulger împietrit, Împletit cu stele-albastre. Răsturnat în car cu rune, Cu-a lui mîn-arată drumul la oștirile-i bătrâne Și de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit. Astfel arcul nalt din ceruri el îl urcă cu grandoare. Munții lungi își clatin codrii cei antici și-n răsunare Prăvălesc de stânci căciule, salutând întunecat; Iar hlamida lui cea albă svîrle falduri de zăpadă, Când el brațul își ridică strigând stîncelor să

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]