4,922 matches
-
de aer din carnea sticlei sau gălbejeala hârtiei, pentru a le putea desluși înțelesul și trecutul. Bătrânul se delectase ore în șir mângâind partea de sus a unui vechi jug. Asemenea fildeșului vechi, lemnul de jugastru era lucios, cald și neted de atâta frecare de grumazul bolilor, amestecat într-un efort comun cu sudoarea, grăsimea și sângele lor. Jugul păstrase memoria acestui transfer simbiotic, monoton, lent, dar definitiv, așa cum piatra șlefuită conține memoria logodnei sale seculare cu apa râului Memoria obiectelor
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
materialitatea obiectelor, intuiția înscrierii lor într o temporalitate care le conferă memorie, deci sens al devenirii. "Bătrânul se delectase ore în șir mângâind partea de sus a unui vechi jug. Asemenea fildeșului vechi, lemnul de jugastru era lucios, cald și neted de atâta frecare de grumazul boilor, amestecat într-un efort comun cu sudoarea, grăsimea și sângele lor. Jugul păstrase memoria acestui transfer simbiotic, intim, monoton, lent dar definitiv, așa cum piatra șlefuită conține memoria logodnei sale seculare cu apa râului" (pag
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și după aceea, haleala. Așa că am ascultat directivele lui nea Victor și la întoarcerea de la vărsătoare, ne-a dus pe un câmp la un loc știut dinainte, unde, sub o salcie pletoasă era un fel de groapă largă, cu pământ neted și iarbă grasă. - Ei, acum flăcăi, la odihnă! O să rămâneți aici până vin eu să vă iau. Aveți în sacoșă tot ce vă trebuie, mâncați, de closet n-aveți nevoie, trageți un pui de somn, treaba voastră ... Eu trag o
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
aceea, a fost măreață. A stricat toată arhitectura presupunerilor mele. A arătat că eu sunt cel ușuratec, căci n-am fost în stare decât să mă zbucium. Și noua mea durere de acum, nemângâiată și, poate eternă, totuși e limpede, netedă, ca a cuiva care nu mai are nici o nelămurire. Și aceasta numai grație ei. Nu se mai vede nimic. Cerul s-a apropiat de mare, scoica uriașă s-a închis, cuprinzîndu-mă. Și dacă ar pune cineva urechea, ar auzi desigur
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
auzi desigur accente elegiace însă prinse în cadențe măsurate după regulile clasice, ordonate și cuminți: POATE A LUNECAT... Paris, 1926 Porspoder, 1929 IOANA În sfârșit, automobilul de curse părăsi centrul Bazargicului, coborî pe ulițe chinuite, o porni pe pământul galben, neted, printre lanurile de grâu tremurând și schimbând culorile ca marea cea așa de apropiată, și, printre maci, urme de sânge ce duc la cine știe ce crimă petrecută în vreun ungher dosnic al acestei pustietăți. Apoi ne-am oprit pentru câteva clipe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
înfurie niciodată, cel puțin în anotimpul acesta, așa că râulețul rămâne în fiecare zi identic. Pe dânsul se agită, fără să le oprească nimeni, gâște și rațe. Le privesc deseori de pe o înălțime de lângă casă; stau pe niște pietre mari și netede, așezate parcă anume să formeze o bancă. Sunt extrem de multe observațiile pe care le fac uitîndu-mă atent la aceste păsări, și e fatal să le observ, căci intru și ies mereu, și astfel în fiecare clipă dau peste ele. În
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să plutească și să se lase dus de curent, care-l purta vijelios printre malurile abrupte, acoperite de o vegetație abundentă. începură să-l părăsească puterile, când își dădu seama că râul, învârtejindu-se printre stânci și lespezi cenușii și netede, făcea un arc, cotind către stânga. Ocoli ca prin minune câteva vârtejuri primejdioase și un pinten de piatră; se trezi apoi împins, într-o învolburare de spume, printre ramurile aplecate ale unei sălcii mari. Izbuti să se agațe și, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
diferite mărimi, în mijlocul cărora mișunau bărbați înarmați. Stâncile mari ce atârnau deasupra locului și contraforturile formate de pădurea din jur atârnau amenințătoare asupra lacului, dinspre fiecare latură a sa, și se reflectau ca într-o oglindă în suprafața sa perfect netedă, conferindu-i în ceasul acela o culoare metalică, tristă. Frediana își scoase calul din albia torentului și conduse coloana în interiorul taberei. Bărbații care erau deja acolo le veniră în întâmpinare cu strigăte de salut, primindu-și tovarășii ce se întorceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu ele. Apoi a zis lui Saul: "Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obișnuit cu ea." Și s-a dezbrăcat de ea. 40. Și-a luat toiagul în mînă, și-a ales din pîrîu cinci pietre netede, și le-a pus în traista lui de păstor și în buzunarul hainei. Apoi, cu praștia în mînă, a înaintat împotriva Filisteanului. 41. Filisteanul s-a apropiat puțin cîte puțin de David, și omul care-i ducea scutul mergea înaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
dar el încă păstra cu sine căldura patului, așa că amănuntul nu păru important. Picioarele goale începură să-l doară când atinse pământul, de la asperitățile pe care călca. Dar el o ținu înainte, încruntat, până ce ajunse la o suprafață tare și netedă. Îi atraseră atenția două lumini aflate la distanță, pe strada slab luminată, deoarece se mișcau. Și se făcea un zgomot puternic. Luminile și sunetul îl fascinară. Intrigat, păși spre ele, ieșind din umbra unui copac. Fulgerător, luminile ajunseră în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
fără încetare. Pământul nu mai primea apa căzută în neștire din cer. Printre pietrele cubice ale pavajului țâșneau torente ducând la vale, spre mare, gunoiul și zoaiele urbei. Aveai senzația că te lovesc peste față, umplând-o de bale, burțile netede și solzoase ale unor pești înotând în derivă prin aerul zemos. Tocmai în această perioadă se hotărî Carol să renunțe la serviciile vasului de sub pat, pentru a-și relua mersul la latrina de scânduri din fundul curții. Filip trebuia să
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
un fir al Ariadnei, să te întorci fără să te rătăcești. Vru să vadă din ce material e făcută linia și interpuse o lupă groasă între ochii săi tociți și brățară. Era argint alb, când dunga traversa în lung trupul neted al șarpelui de abanos și argint negru vienez, pe trupul din lemn alb de santal. Bătrânul privea fascinant brățara, gândi că nici un alt element n-ar fi fost necesar pentru a-i completa frumusețea. Dar chiar în acel moment păli
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
precauție urechea de gura tâlharului, pândindu-i ultima suflare. Dacă își încorda atenția, putea să audă un vâjâit spiralat, un vârtej marin, un vuiet stins și îndepărtat, ca atunci când închizându-ți ochii îți lași urechea sărutată de gura sidefată și netedă a unei cochilii. Zlota își dădu duhul abia când capul i se desprinse de trupul butoiului, rostogolindu-se în colb. Jandarmii cărară și deșertară în patru vânturi putreziciunea cu duhoare pestilențială, la un capăt de țarină care numai rodi nimic
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de aer din carnea sticlei sau gălbejeala hârtiei, pentru a le putea desluși înțelesul și trecutul. Bătrânul se delectase ore în șir mângâind partea de sus a unui vechi jug. Asemenea fildeșului vechi, lemnul de jugastru era lucios, cald și neted de atâta frecare de grumazul bolilor, amestecat într-un efort comun cu sudoarea, grăsimea și sângele lor. Jugul păstrase memoria acestui transfer simbiotic, monoton, lent, dar definitiv, așa cum piatra șlefuită conține memoria logodnei sale seculare cu apa râului Memoria obiectelor
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
materialitatea obiectelor, intuiția înscrierii lor într o temporalitate care le conferă memorie, deci sens al devenirii. "Bătrânul se delectase ore în șir mângâind partea de sus a unui vechi jug. Asemenea fildeșului vechi, lemnul de jugastru era lucios, cald și neted de atâta frecare de grumazul boilor, amestecat într-un efort comun cu sudoarea, grăsimea și sângele lor. Jugul păstrase memoria acestui transfer simbiotic, intim, monoton, lent dar definitiv, așa cum piatra șlefuită conține memoria logodnei sale seculare cu apa râului" (pag
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
În timp ce toți ceilalți își aruncau bila printr-o mișcare în jos a încheieturii mâinii, Seymour își lansa proiectilul lui cu o mișcare laterală a brațului - sau cu un soi de bobârnac, asemenea cuiva care azvârle o piatră plată pe suprafața netedă a unui lac. Și din nou imitația se dovedea dezastruoasă. A lansa bila în maniera lui ar fi însemnat să pierzi orice șansă de control asupra ei. Cred că o parte din mintea mea a zăcut, vulgar, în așteptarea incidentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
sau moartea Îi dădeau și ei târcoale!? Mașa aruncă o privire În oglinjoara de la lampa cu gaz pe care o agățase de un cui bătut În peretele aflat În dreapta sa și se trase speriată Îndărăt. În oglindă apărea o față netedă fără nas, fără gură, fără ochi, fără urechi, ce semăna cu un ou de struț. Oul de struț stătea proțăpit pe umerii săi, exprimând prin atitudinea lui atâta uimire, Încât Mașa zâmbi fără să vrea, asemănându-l cu un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Sammler? Întrebă ea În sfârșit. Știu că te-ai gândit mult la asta. Ai trăit atâtea experiențe. Iar dumneata și Ussher ați avut așa conversații despre individul acela smintit - regele Rumkowski. Omul din Lodz... Ce crezi? Unchiul Sammler avea obraji netezi, culoarea Îi era sănătoasă pentru un om la șaptezeci și ceva de ani și nu era deosebit de zbârcit. Erau, totuși, pe partea stângă, partea oarbă, linii subțiri lungi ca liniile unui geam crăpat sau dintr-un bloc de gheață. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
despre scena britanică În anii ’30. Dintr-un motiv oarecare, asta Îl atrăsese pe Sammler. Îl Îndrăgea pe Feffer. Un operator ingenios, mai mult impresar decât student. Cu obrajii săi rumeni, barba brună, bogată, ochii negri prelungi, burta mare, părul neted, mâini roz, mari, stinghere, vocea puternică ce Întrerupea, energia zorită, era șarmant pentru Sammler. Nu de Încredere. Doar șarmant. Adică uneori Îi făcea mare plăcere lui Sammler să-l vadă pe Lionel Feffer exersând În felul acesta aparte, să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Ăsta e genul de cuvânt pe care Îl scrii, nu-l spui. — Da, Înțeleg oarecum, Lionel. Fruntea domnului Sammler, acum umedă, Îl mânca. O atinse cu finețe cu batista călcată. Shula era cea care Îi returna batistele călcate atât de netede și de moi. — Știu că Încerci să condensezi ceea ce știi, experiența dumitale de viață. Într-un Testament. — Cum știi asta. — Mi-ai spus. — Da? Nu-mi amintesc să fi spus asta vreodată. Este ceva foarte personal. Dacă spun lucruri fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Eisen, un tanc, să Înțeleg, un tanc Sherman? — O metaforă pentru un tanc. Nimic nu e literal În creația mea. — Nimeni nu mai halucinează pur și simplu, spuse domnul Sammler În poloneză. Remarca trecu neobservată. N-ar trebui șlefuite mai neted? spuse Wallace. Și ce cuvânt e ăsta? — Hazak, hazak, spuse Sammler. Porunca dată de Dumnezeu lui Ioșua În fața Ierihonului. „Du-te de te Întărește.“ — Hazak, v’ematz, spuse Eisen. — Mda... De ce vorbește Dumnezeu o limbă așa de caraghioasă? spuse Wallace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mare În această seară Încât Îi atrase privirea lui Wallace, care bea pe bancheta din spate, Înconjurat de luxul fără limite al tapițeriei și carpetelor. Picior peste picior, tolănit pe spate, arătă cu degetul spre lună, pe lângă Emil, deasupra șoselei netede, la nord de podul George Washington. — Nu-i așa că e minunată luna? Bâzâie prin jurul ei, spuse el. — Cine? — Navele spațiale. Modulele. — O, da. Scrie și În ziare. Te-ai duce acolo? Dacă m-aș duce! Într-o clipită, spuse Wallace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cu valul. Săltându-și chipiul ca să-și protejeze ochii, se uită lung după avionul care se mișca În trombă. Își dezvălui astfel nasul lung și lat de lombard. Avea Înfățișarea de pasăre de pradă tipică italienilor din nord. Pielea era netedă. Poate că fusese, așa cum insista Wallace, Emilio, micul șofer aprig al Mafiei. Dar acum se afla Într-o etapă a vieții când bărbatul cândva bine legat Începea să dea semne de fragilitate ca toți vârstnicii. Acest lucru era aparent la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
încet, timp de câteva minute, înainte de a trebui să-mi compun pe față zâmbetul de rigoare. Părul Shebei devenise și mai haotic față de cum era dimineață. Cârceii largi se transformaseră în fuioare și acolo unde ar fi trebuit să fie neted și întins spre spate ieșeau la suprafață mici lăstari pufoși care îi făceau o coroană în jurul capului. Era o femeie foarte slăbuță, vedeam acum. Când se apleca să dea mâna cu membrii catedrei, corpul parcă i se îndoia de la mijloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
a luat-o cu amețeală. Pielea i se sensibilizase, așa că și cel mai delicat vânticel pârea s-o înțepe cu mii de ace. Ciripitul greierilor era asurzitor. Mary și-a ținut ochii deasupra taliei lui Drew, acolo unde pielea era netedă, iar mușchii jucau dedesubt, de parc-ar fi fost chiar o bucată de râu. Femeia a deschis gura, iar cuvintele s-au rostogolit fără nici un efort. Și eu am sperat, a zis ea. Mary era uluită de cât de calmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]