1,384 matches
-
de către Ștefan și moștenitorul său ales Bogdan cel Orb a 5 sate de la nobilii din familia Bánffy. Extinderea relativ importantă a domeniului înspre Lăpuș are loc în timpul lui Bogdan cel Orb și nu trece fără noi procese din partea altor familii nobiliare care considerau că au drepturi reziduale de moștenire asupra pământurilor respective. Dincolo, însă de evoluția frontierelor și al numărului de sate, greu de urmărit astăzi din lipsa unor documente vitale și subiect de dezbatere între istorici, aceste cumpărari în Transilvania
Cetatea Ciceu () [Corola-website/Science/309163_a_310492]
-
În același an, Andreiu Petru vine din Gălpâia și începe să păstorească în Sânmihaiu Almașului. Împreuna cu fratele său geamăn, Andreiu Pavel, au fost innobilați cu titlul ""de Mohaci"". Descendenta lor, Margareta Buteanu din Cluj Napoca, își aducea aminte de blazonul nobiliar, care se mai păstra în copilăria ei. Andreiu Petru se retrage, probabil din cauza vârstei înaintate, în 1752. Nu se cunoaște anul morții. Andreiu Toma, fiul lui Andreiu Petru, a fost hirotonit în 1752 ""marți după Pasci"". I s-au născut
Biserica de lemn din Sânmihaiu Almașului () [Corola-website/Science/309171_a_310500]
-
opera literară a grupului arcadienilor este poemul eroi-comic "O Hissope", de António Dinis da Cruz e Silva (1731 — 1799). Încercările repetate de a se ajunge la un repertoriu național de teatru nu prea au fost încununate de succes. Satirizarea aristocrației nobiliare și a valorilor sale inspiră câteva comedii că "O Falso Heroísmo" (Falsul eroism), de Cruz e Silva, și "Assembleia ou Partida" (Adunarea sau plecarea), de Correia Garçăo, din care face parte și "Cantada de Dido". Cu toate că n-au lăsat nici măcar
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
lumii”. Oficialii epocii Meiji au încurajat prin toate metodele adoptarea obiceiurilor, felului de viață și instituțiilor occidentale. Aceasta implica schimbarea vestimentației, atât pentru bărbați cât și pentru femei, a normelor de comportare în public, a gradelor și uniformelor militare, rangurilor nobiliare, muzicii, arhitecturii și a sistemului judiciar. De asemenea, au fost trimiși peste hotare studenți, care trebuiau să învețe, dar și să observe, iar în Japonia au fost aduși numeroși consilieri străini care să ajute și să educe tinerii niponi. Acești
Imperiul Japonez () [Corola-website/Science/308754_a_310083]
-
ca răsplată pentru serviciile aduse coroanei. Insula a primit astfel un caracter elegant și noul nume de insula cavalerilor ("Riddarholmen"). Pe insulă au fost ridicate un rând de palate iar biserica a fost transformată în necropolă regală. Datorită restituției proprietăților nobiliare, la sfârșitul secolului 17, strălucirea de odinioară a insulei a început să se stingă. Acest proces a fost compensat de mutarea curții regale în palatul Wrangel, în urma unui incendiu care a distrus castelul regal în 1697. La mijlocul secolului 18, după ce
Riddarholmen () [Corola-website/Science/309754_a_311083]
-
de regele Frederic I al Suediei în 1748. Unul din membrii acestui ordin a fost din 1980 președintele României, Nicolae Ceaușescu, a cărui placată a fost retrasă imediat după revoluția din decembrie 1989. Palatul Wrangel este cel mai mare palat nobiliar ridicat în secolul 17 în Stockholm. El a fost construit de mareșalul Carl Gustaf Wrangel după planurile arhitectului Nicodemus Tessin cel bătrân. Lucrările s-au terminat în 1660. Marea parte a valoroasei sale decorații s-a pierdut într-un incendiu
Riddarholmen () [Corola-website/Science/309754_a_311083]
-
regale în noul castel regal, în 1754, palatul Wrangel a rămas sediul unor importante autorități centrale și regionale, dintre care Curtea de Apel Svea este cea care a rămas până în zilele noastre. Palatul Stenbock este cel mai bine conservat palat nobiliar de pe Riddarholmen. El a fost ridicat de sfetnicul regal Fredric Stenbock și soția sa Katarina de le Gardie între 1645-49. Palatul a fost modernizat și extins trei decenii mai târziu de fiul lor, mareșalul Johan Gabriel Stenbock, prin arhitectul Nicodemus
Riddarholmen () [Corola-website/Science/309754_a_311083]
-
a fost cumpărat de oraș. În 1833, în urma unui schimb, palatul a ajuns în posesia statului, devenind sediul Biroului Național al Datoriilor de Stat (Riksgäldskontoret). Astăzi este sediul unor secții ale Curții de Apel Svea. Palatul Rosenhane este primul palat nobiliar ridicat pe Riddarholmen în stilul clasicismului francez. El a fost construit între 1652-56 de sfetnicul regal Schering Rosenhane, prin arhitecții Nicodemus Tessin cel bătrân și Jean de la Vallé. După mutarea casei regale în palatul alăturat, în palatul Rosenhane a fost
Riddarholmen () [Corola-website/Science/309754_a_311083]
-
ridicată după planurile căpitanului Karl Fredrik Bouck și după elevația dată de arhitectul Fredrik Blom. Clădirea este în continuare sediul "Kammarrätten", la două secole de la ridicarea sa. Vechiul Parlament este, la fel ca alte construcții de pe insulă, un fost palat nobiliar, care la rândul său a fost ridicat peste beciurile vechii mănăstiri franciscane. Palatul a fost construit după 1666 de guvernorul suedez de la Riga, Bengt Horn. În 1793 a fost cumpărat de stat pentru Biroului Național al Datoriilor de Stat ("Riksgäldskontoret
Riddarholmen () [Corola-website/Science/309754_a_311083]
-
franciscane, ridicate la sfârșitul secolului 13. Dintre ele se distinge o trapeză boltită de la mijlocul secolului 14, acoperită cu picturi murale de la sfârșitul secolului 15. După 1642, această parte a mănăstirii a fost transformată prin lucrări de amploare în palat nobiliar. Din această perioadă se păstrează în interior stucaturi valoroase. Între anii 1739-44 a locuit aici Hedvig Taube, amanta regelui Frederic I. În 1759 a devenit casă parohială în parohia Riddarholmului. Parohia s-a desfințat în 1807 iar clădirea a fost
Riddarholmen () [Corola-website/Science/309754_a_311083]
-
scopul atingerii unor țeluri politice imediate sau a unor interese oculte. Noțiunea de stânga a apărut la 1789, odată cu Revoluția franceză când, în adunarea reprezentanților poporului, locul pe care il ocupau iacobinii, cei mai deciși în răsturnarea monarhiei, anularea privilegiilor nobiliare și instalarea republicii, fiind așezați la stanga amfiteatrului. Principiile revoluției s-au răspândit apoi în întreaga Europa, i-au înflăcărat pe cei ce au pregătit revoluția de la 1848 : în Franța - Saint-Simon; Louis Blanc, Ch.Fourier, P.J.Proudhon, Auguste Blanqui, în Anglia
Politică de stânga () [Corola-website/Science/309875_a_311204]
-
regulat echipele naționale ale Nigeriei și Ghanei. Muzica este reprezentată de genurile moderne Mbalax, Highlife, Fuji și Afrobeat. Ținuta protocolară în această regiune este Boubou (cunoscută de asemenea sub denumirea de "Agbada" și "Babariga"), și își are originea în ținuta nobiliară a diverselor imperii ale Africii de Vest din secolul XII. Istoria Africii de Vest poate fi împărțită în cinci perioade majore: 1. Preistoria. Primii oameni s-au instalat în Africa de Vest cu aproximativ 14.000 de ani în urmă. Cultivarea de terenuri a început aproximativ
Africa Occidentală () [Corola-website/Science/309974_a_311303]
-
uneori artificială a subiectului este compensată prin veridicitatea caracterelor, prin profilul tipic al personajelor, care-și găseau corespondențe izbitoare în rândurile nobilimii înapoiate și conservatoare din Rusia acelui timp. În comedia „"Neisprăvitul"”, Fonvizin atacă tema luptei împotriva iobăgiei, împotriva educației nobiliare false, dăunătoare, antipopulare în esența ei. Prin această comedie, dramaturgul a demostrat că la baza unei opere dramatice nu trebuie neapărat să stea linia sentimentală a subiectului - lucru pe care îl va face și Gogol în „"Revizorul"” sau - ci conflictul
Denis Ivanovici Fonvizin () [Corola-website/Science/309412_a_310741]
-
an mai tîrziu se stabilește definitiv la Petersburg, unde începe perioada gloriei sale literare. După opera „"Bogătașul Ilia"” (1805), publică două comedii satirice: „"O prăvălie la modă"” (1806) și „"Lecție dată tinerelor fete"” (1807), comedii în care critică cosmopolitismul clasei nobiliare, viciile societății parazitare. De atunci datează cea mai mare parte a fabulelor sale. Satirizând privilegiile nobilimii, Krîlov revendică egalitatea socială pentru toți cetățenii, îndeplinirea cinstită a datoriei cetățenești fața de stat, indiferent de originea nobilă sau plebee : Trăind în ultima
Ivan Andreevici Krîlov () [Corola-website/Science/309370_a_310699]
-
urbiei de invazia șobolanilor. Și tot ei fac legătura între peșteră și Dracula. Pe la 1290, la Sângiorgiu Trăscăului (redenumit "Colțești" în a doua jumătate a sec. XX), pește culmea Bedeleului, la numai 8 km de Huda a fost ridicat castelul nobiliar Thoroczkay (Cetatea Trăscăului) Construcția a fost făcută de sașii aduși din Austria și de secui care au rămas până în ziua de azi în cele două sate, Colțești și Rimetea. Din istoria zbuciumata a castelului se remarcă faptul că Matei Corvin
Peștera Huda lui Papară () [Corola-website/Science/309416_a_310745]
-
din timpul dinastiei Tang (618-907), și lucrările autorilor contemporani, cum ar fi Xu Guangqi, Xu Xiake și Song Yingxing au fost de multe ori tehnice și enciclopedice, dezvoltarea literară cea mai izbitoare a fost cea a romanului autohton. În timp ce elita nobiliara a deținatorilor de pământ au fost educați, suficient pentru a înțelege pe deplin limba chineză clasică, cei cu studii rudimentare, cum ar fi femeile din familii educate, comercianții și funcționarii magazinelor, au devenit un public cu un mare potențial pentru
Dinastia Ming () [Corola-website/Science/309369_a_310698]
-
est de Rin. Prima oară localitatea este amintită în codexul Lorsche în anul 782, ea apare în decursul istoriei sub denumiri diferite ca: „Rohrheim superior“, „villa Rorheim“, „Ober Rorheim“ și din anul 1689, . În evul mediu ea a aprținut familiei nobiliare Lorsch și apoi trece în posesia mai multor familii ca a familiei Bickenbach, acontelui de Erbach, casei Katzenelnbogen. în 1714 este vândută orașului Hessen-Darmstadt. Este prădată în războiul de treizeci de ani și mai târziu în timpul incursiunilor de jaf franceze
Groß-Rohrheim () [Corola-website/Science/309437_a_310766]
-
imperiu al Constantinopolului. Când Carol cel Mare a restaurat Sfântul Imperiu Roman ("Sacrum Romanum Imperium"), acesta a preluat acvila bicefală, dar în era Habsburgilor au preferat s-o înlocuiască cu acvila de câmp, "Aquila heliaca". În timpul evului mediu multe case nobiliare au adoptat acvila de munte (vulturul regal) ca emblemă, decorând astfel blazoanele multor familii. În ziua de azi, Germania are ca simbol acvila de munte în locul acvilei de câmp. La căderea Constantinopolului în 1453, mai multe case regale din Europa
Acvilă de munte () [Corola-website/Science/309458_a_310787]
-
italian Tonti, sumele depunătorilor decedați atribuindu-se supraviețuitorilor) el părăsește această lume la 83 de ani "într-un accident". În timpul vieții el a născocit povestea nobleții neamului, pretinzând descinderea din niște Balzac d'Entraignes, iar înainte de Revolutie semnând cu particula nobiliară. În sânul familiei unui bogat negustor de postavuri, în anul 1778, se naște Anne-Charlotte-Laure Sallambier viitoarea mamă a lui Honore de Balzac. Femeie autoritară, inteligentă, instruită, frumoasă ea este preocupată de problemele timpului, de științe și literatură dar mai cu
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
prin Academie să devină pair, prin titlul de pair ministru, și să ajungă la putere prin puterea însăși”. În luna aprilie publica broșura Ancheta asupra politicii celor două ministere, semnată: “Dl. De Balzac, elector eligibil” - folosind pentru întâia oară particula nobiliară inventată de tatăl său. De aici înainte va semna pe întregul parcurs al vieții ca “de Balzac”. Pentru a avea o șansă în alegerile din 5 iunie, Balzac e dispus să se căsătorească cu fiica unui legitimist ce luptase în
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
înainte!” Aceste bizare cuvinte de încurajare au funcționat totuși, gestul electrizând trupele. Două săptămâni după Wagram, l-a susținut în mod decisiv pe Marmont la Znaim. Comportamentul său pe parcursul campaniei din 1809 îi va aduce cel de-al doilea titlu nobiliar, de această dată unul princiar. În 1810 acceptă fără prea mare tragere de inimă comanda unei armate ce avea ca obiectiv cucerirea Portugaliei și, în ciuda unor victorii inițiale, care au respins armata britanică, este până la urmă învins de Wellington, neputând
André Masséna () [Corola-website/Science/310342_a_311671]
-
decât cinci ani la moartea tatălui său și nu putea conduce în mod efectiv. Regența, condusă de regina Ana de Austria și de succesorul lui Richelieu, Cardinalul Mazarin, s-a confruntat cu numeroase probleme: războiul cu Spania, Frondele (parlamentară și nobiliară), rebeliunea prințului de Condé, toate pe fundalul unei nemulțumiri generale a maselor. Este interesant de observat că Parlamentul, în dorința sa de a limita puterea regenței, ajunge să promulge o Cartă de reforme, care, ideologic vorbind, reprezenta un pas înainte
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
realizate, probabil, în 1424. Cunoștințele de bază în instrucția artistică și le-a însușit, probabil, în familie, mai exact de la fratele său mai mare, Hubert, un pictor "mult apreciat", după cum glăsuiește epitaful său. Jan van Eyck a lucrat pentru familiile nobiliare, ca de pildă pentru ducele Ioan de Bavaria, care, în 1419, a preluat controlul asupra unor provincii aparținând Țărilor de Jos. Jan van Eyck era pictor oficial și, în același timp, "valet de chambre" al suveranului. Din octombrie 1422 până în
Jan van Eyck () [Corola-website/Science/310465_a_311794]
-
, sau Heribert Ritter von Karajan, în Austria "Ritter" fiind rangul nobiliar de cavaler (n. 5 aprilie 1908, Salzburg - d. 16 iulie 1989, Salzburg) a fost un dirijor austriac de origine aromână. s-a născut la Salzburg, în Imperiul Austro-Ungar la 5 aprilie 1908, într-o familie înstărită, ca fiu al lui
Herbert von Karajan () [Corola-website/Science/304955_a_306284]
-
de familie: „von Karajan”. Unul din ascendenții lui Herbert von Karajan a fost germanistul vienez Theodor von Karajan. Prin desființarea oficială a aristocrației în 1919 în Austria, familia von Karajan și-a pierdut de asemenea dreptul de a folosi particula nobiliară „von”. Dirijorul a pretins autorităților austriece să i se acorde dreptul de a refolosi particula „von”, altminteri va refuza să mai susțină concerte în Austria. Autoritățile i-au acceptat derogarea de la lege, ca „nume artistic”. Mama, Martha Kosmač, era de
Herbert von Karajan () [Corola-website/Science/304955_a_306284]