1,827 matches
-
grădina lui Toth, care o punea repede În celofan și o scotea dimineața pe tejghea. la ora aceea nu era nimeni pe străzi, și până și magazinele ungu- rești de haine second-hand, care mișunau de căutători de chili- piruri, aveau obloanele verzi trase. În timp ce Îmi savuram ciocolata care Începuse să se cam topească, m-am trezit În fața unei clădiri cu arhitectură impunătoare, dar pictată vesel, cu pereții galbeni și acoperiș roșu, aflată chiar vizavi de poarta Cetății, lângă fosta cofetărie a
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
cer în grădina lui Toth, care o punea repede în celofan și o scotea dimineața pe tejghea. La ora aceea nu era nimeni pe străzi, și până și magazinele ungurești de haine second-hand, care mișunau de căutători de chilipiruri, aveau obloanele verzi trase. În timp ce îmi savuram ciocolata care începuse să se cam topească, m-am trezit în fața unei clădiri cu arhitectură impunătoare, dar pictată vesel, cu pereții galbeni și acoperiș roșu, aflată chiar vizavi de poarta Cetății, lângă fosta cofetărie a
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
ori? Șantajiștii ar fi găsit o pîine de mîncat, iar presa ar fi dat lovitura de grație: trei-patru cazuri, cîteva zile, pe prima pagină a ziarelor din țară, chiar și a unora din străinătatate, și clinica putea să tragă definitiv obloanele. Thomas și-ar fi făcut și lui destul rău; Întîlnind urmași de care doar genetic era legat, n-ar fi aflat la nici unul vreun sentiment filial; poate, vag. S-ar fi ajuns la momente penibile; ce să-și spună unii
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
multe lanterne puternice. Coboară în prima stație de metrou și străbate cîteva dintre galeriile orașului. Cînd urcă din nou la suprafață tocmai răsare soarele. X se întoarce acasă, se baricadează înăuntru. trage din nou storurile la ferestre și închide ermetic obloanele de metal. aprinde toate luminile. se așază pe un scaun în fața ușii. — Porcilor ! Vocea încearcă să-l calmeze. „Ce-ar fi să mănînci și tu ceva ?” — Porci ! Porci ! Porci ! X așteaptă pe scaunul său, în fața ușii la care nu bate
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
parte și de alta în fruntea unei ogrăzi enorme, ca două corpuri de gardă în fața curții de onoare a unui palat imperial. Una din case, cel puțin, cu aer de părăsire, deși încă impunătoare, se ghicea că fusese prăvălie, din cauza obloanelor trase. Forma ferestrelor și un pervaz lat de lemn în fața lor, ca o tejghea, dovedeau că fusese o brutărie. Între cele două case, ar fi trebuit să fie un gard, dar nu era decât o poartă în aer, într-o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
preoții ei... Preoți îndrăciți ca tine, vax! Ori poeții acestui întunecat Ordin al Generației 80 - scîrț! ce să spun? - când aud despre patrie, fug ca dracul de tămîie! Când le vine rândul la slăvit clasa muncitoare - scârț, te plesnesc! - trag oblonul îndatoririlor metafizice și se închid în closet... Și de-ar avea cel puțin, caracter. N-au și n-are. Chiar și cel mai infect caracter. Ori de-ar fi, cel puțin, consecvenți chiar și-n opiniile lor cele mai tâmpite
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Suveran. Singurele două halate necărămizii, care, după părerea lor, ar fi putut fi confundate, din elicopter, cu două balonzaide. Pâslarii în picioare. Cîte-o pătură de fiecare, în rucsac, la Regele Bolilor Nervoase. Și-au alunecat, unul după altul, printre lamelele obloanelor, precum două coji de săpun. Din vârf, de la gămăliile stâlpilor de înaltă tensiune, vîrîndu-și lăbuța în tablourile electrice, au decuplat soneriile, alarmele, energia electrică, despre care se spunea că ar juca în ultimul val de garduri metalice, barând calea către
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
eu măsura. Și iar mai întingea un miez de pâine în sângele proaspăt al fripturilor, dumicând. Hangiul aduse și niște ulcele cu vin roșu, de avea o undă fierbinte și un gust acrișor. Lăutarii își făceau treaba. Mitică trase din oblon la ceilalți și zise iar: Să-mi dai drumul la nămiaz, Să-ți aduc bătrân și breaz, Să-mi dai drumul la chindie, Să-ți aduc de-o herghelie. S-aduc tata cailor, Și muma cârlanilor... - Așa, candriule! Așa... făcea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și auzise strigătul tulburător al cocoșilor. Se grăbi înapoi. Lucrătorii plecaseră. Femeia lui mătura dușumelele negre, unse cu gaz. Închise ușa în urma sa și-i spuse: - Lasă, du-te de te culcă... Închid eu prăvălia. Lina îl auzi apoi așezând obloanele și deschise ferestrele. Simțea și ea boarea lui aprilie, care venea pe furiș, și se dezbrăcă leneș, întîrziind. Locul fusese împărțit în două. Inginerii bătuseră țărușii, măsuraseră loturile și oamenii se apucaseră de treabă. Întâi a venit Matei, o namilă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
coridorul întunecos și a bătut la ușă. A auzit vocea slabă a lui Pandele poftindu-l înăuntru și a intrat. Nimic nu se schimbase. Stere cântărise totul dintr-o privire. Același tapet albastru, decolorat, mai vechi, pe pereții înalți; același oblon care acoperea fereastra și, în mijloc, masa scundă, plină de hârtii. Deasupra ardea lampa electrică cu picior lung, de porțelan, răspândind împrejur o lumină ostenită. Lucrurile abia se zăreau. Un miros greu de aer stătut plutea în odaie. Jupânul fuma
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Vorbeau și se mirau de ce neamuri are. Gazda o chemase și pe Aglaia de ajutor. Aceasta glumea cu oaspeții, așeza tacâmurile pe masă, fura câte un rachiu, u era mai mare dragul de belșugul altuia. Lina, înzdrăvenită, golise circiuma, trăsese obloanele la ferestre și acolo potrivise ospățul. Brutarul o pupase la venire, o privise - frumoasă fină își luase, n-avea ce zice! 100 Stere le-a arătat odăile spoite atunci, albe, cu perdele și preșuri, din zestrea nevestei. Meșterii lăudau: - Bună
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ca să se îmbete. Pe urmă cădea cu capul pe masă, țeapăn. Lucrătorii își spuneau unul altuia: - Săracu Chirică, iar e necăjit... Și nu-l mai băgau în seamă. Ceferistul se trezea către miezul nopții, când auzea pe Lina punând drugii obloanelor. Pleca clătinîn-du-se și înjurînd. În câmp, se oprea și ridica pumnul lui mare, vîn-turîndu-l spre stele: - Tu-ți dumnezeul tău, Doamne, care le-ai făcut pe toate strâmbe, de-ți bați joc de sufletul meu! Dar ce-i păsa cârciumarului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în cal, -la lovit de două ori cu biciul. A plecat ca din tun. Scăpărau copitele iepei, nu altceva. De băut, nu mai băuse de la Crăciun Mielu. S-a oprit tocmai la gară, la o cârciumă care atunci își ridicase obloanele. Negustorul stropea dușumelele cu un maț de cauciuc. A dat bună dimineața și a cerut o țuică mare. După aia a mai cerut una și încă una. Cinci țuici mari a băut. Capul lui, cât burta iepei. Se învîrtejeau toate
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
băut mai departe. De murit, încă n-am murit, după cum se vede. Cel puțin să nu mă prăpădesc de scîrbă! Că de-asta beau. Mi se face câteodată lehamite de tot, mi-e greu... Pe la miezul nopții, când punea Stere obloanele la ferestre, nea Fane pleca pe trei cărări. Avea de mers până la Tarapana, trebuia să treacă maidanul. Îi era urât să se ducă acasă. Ședea într-o odaie plină de oase și de borcane, care-i aduceau aminte de meseria
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Când o ostenea îi făcea cu ochiul lui Gheorghe: - Mai ia-o și tu! Acesta se înființa, ștergîndu-și palmele nădușite pe pantaloni, obiceiul lui de neam prost: - Cucoană, hai să te mai fac și eu un danț! Și trăgea cu oblonul la lungan, care se învîrtea neostenit. În timpul ăsta, Petrică Cîrcu o lipea pe Didina de pieptul lui, să-i simtă carnea caldă și sfârcurile. - Te are cu cununie? o întrebă. -Cine? - Dumnealui. Ibovnica rîse: -Nu. Meseriașul se fâstâci. - Adică-i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
oprit. Sta și se uita cum aduna potera cățelărimea. Ăi prinși lătrau în oiștile lor, mușcîndu-se unul pe altul. Adunaseră vreo treizeci și de prin alte mahalale, de-ți era mai mare mila să-i privești cum se uitau prin obloanele găurite. Când să facă spre răspântie, în față, la cârciumar, sosi ceata de copii. Vreo opt, ai zidarilor, ai lucrătorilor de la Ateliere și de-i cât pragul care cărau pietrele. Hingherii se pregăteau să lase casa lui Stere în spate
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lemnele cu un furtun, să înghețe și să atârne mai mult la cântar. Nu se uita că, în loc de o sută de kilograme, dă cu zece mai puțin. Muierile îl blestemau, își auzise vorbe, dar ce-i păsa? Seara, după ce lăsa obloanele, se apuca să-și numere câștigul. Și parcă-l mânca un vierme pe dedesubt. Să fi fost în altă parte, ar fi scos de trei ori pe atât. Avea un plan pe care nici muierii nu i-l împărtășise. Dacă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Vântul se ogoise de la o vreme. Se făcuse liniște. Încremenise și firul ierbii. Cerul întunecat căzuse jos. De departe se auzeau bubuiturile surde ale furtunii. Femeile simțiseră răceala ploii care venea. Strânseseră la repezeală țoalele de pe afară. Cârciumarul a tras obloanele și a aprins lămpile. Picături mari și grele, ca o grindină, se năpustiseră peste locul sălbatic. Se făcuse frig. Bolțile se despicaseră. Apa apăsa pe acoperișuri. Muierile aprinseseră candelele. - Doamne, Maica Domnului! Scapă-ne, Doamne! se rugau. Întâi s-au
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să nu mai văd lumina soarelui, mor cu gaborii de gât. Că-mi place să fac ce-mi trece prin cap, să nu dau socoteală. Și unde mi s-au așezat pe capul negustorilor! întîi au răscolit Filantropia. Au spart obloanele la Tarapana, au cărat marfa cu un camion tocmit. Pe urmă au trecut la jaful Griviței. Intrau ziua-n amiaza mare peste negustori și le puneau cuțitele în piept: -Banii! O învățaseră și pe Didina. O luau cu ei în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
stâlpi de lemn și numai jumătate pe cel de jos, cerdacuri înalte, înaintite sub șandramale lungi, apăsate, pline de mușchi negru-verde; iar în cerdacuri șed bătrânii vorbind de {EminescuOpVII 101} ale lor; fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise ale ferestrelor cu gratii, prin care vezi oale cu flori galbene ca de aur. Numai pe ici pe colo luna răvarsă cîte-o dungă lungă și îngustă în umbra uliței, pe ici pe colo trece cîte-un om șuierând - încet, încet
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ferestrelor cu gratii, prin care vezi oale cu flori galbene ca de aur. Numai pe ici pe colo luna răvarsă cîte-o dungă lungă și îngustă în umbra uliței, pe ici pe colo trece cîte-un om șuierând - încet, încet ulițele adorm, obloanele se-nchid, lumânările se sting, paznicii de noapte trec cu capetele înfundate în mantale albe, și călugărul nostru trece ca o umbră aspru-zugrăvită prin lungile și întunecoasele ulițe. El se opri înaintea unei case ce se ridica izolată în mijlocul unei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sting, paznicii de noapte trec cu capetele înfundate în mantale albe, și călugărul nostru trece ca o umbră aspru-zugrăvită prin lungile și întunecoasele ulițe. El se opri înaintea unei case ce se ridica izolată în mijlocul unei ogrăzi pustii. Prin crăpăturile obloanelor închise se zărea lumină. Casa era c-un acoperământ țuguit, păreții erau de piatră mică ca ceea cu care se pietruiesc fântânele și orice tencuială căzuse de pe ele, încît părea o bucată din ruina unei cetățui. Obloanele erau mult mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pustii. Prin crăpăturile obloanelor închise se zărea lumină. Casa era c-un acoperământ țuguit, păreții erau de piatră mică ca ceea cu care se pietruiesc fântânele și orice tencuială căzuse de pe ele, încît părea o bucată din ruina unei cetățui. Obloanele erau mult mai largi decât ferestrele cele înguste, și la un cerdac ținut în aer de stâlpi de zid în patru muchi duceau dint-o lature niște scări nalte, care ajungeau la jumătatea întregei înălțimi a casei. Nici un copaci, nici un acaret
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unor pomete; pe marginea uliței, deasupra zaplazurilor, atârnau câte - o jumătate din ramurile arborilor grădinelor... șiruri de nuci cu frunze late, gutîi și cireși... pe ici pe colo se zărea prin verdele întuneric al grădinelor câte o zare galbenă prin obloanele închise... El mergea răpede... numai din când în când trecea pe lângă el câte - un tânăr cavaler cu căciula țurcănească, înfășurat în mantaua a cărei poală dindărăt se ridica de sabia pe care-și lăsa mâna... pe alte locuri vedea pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vărsa o lumină galbenă și nepricepută asupra feței nesimțitoare a junelui. Pe masă sta un pistol. M-apropiai încet și-l luai de acolo. În letargia în care-l aruncase durerea sa cea adâncă, Ioan n-auzi nimica. Deschisei un oblon al ferestrei și - aruncai pistolul pe-un troian de ninsoare. Apoi ieșii din casă și mă dusei să-mi răcoresc visurile și impresiunea vie, turburarea întunecoasă [a] sufletului în noaptea cea senină și rece de iarnă. A doua zi mă-ntîlnii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]