1,402 matches
-
ei, o adecvată reconstrucție supraveghetoare. Orientându-se după materia vizărilor sale, conștiința se îmbogățește și, sub înrâurire tematică, absoarbe întreaga sublimitate a unei armonii obiective după o lege a interacțiunii care păstrează sensul tare al relației de reprezentare, care definește oglindirea într-o paradoxală condiție mimetică din chiar sinea procesului creator. Fenomenul original al profilului creator reclamă, astfel, o conștiință reflexivă consonantă, capabilă de a se plia pe contururile nepereche ale sale. Urmărind în chip real sau în plan imaginal obiectul
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
celălalt înseamnă a-i fi până la capăt fidel, chiar și acolo unde interpretarea depășește fructuos obiectul reflectărilor sale. Exprimarea sintetică pe care o îmbracă adesea interpretarea este un reflex al sintezelor operate de conștiința de sine și poate constitui o oglindire a acestora, în măsura în care reia firul narativ al operei sau decriptează o manieră stilistică manifestă în ea. Hermeneutul este adesea dator la reiterarea pașilor mărunți pe care i-a parcurs autorul atunci când a elaborat lucrarea, chiar dacă o face într-o modalitate
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
identifică semnificativ în portretul partenerului. Ea uzează de comparații cu scop convergent și asumă un dublu demers de construcție și explicație care acoperă comprehensiv domeniul de exercitare relațională. Conștiința de sine devine activă și pune în operă un demers de oglindire a două interiorități, în spațiul unui sistem de așteptări existențiale pe care îl crează orice necesitate legitimă izvorâtă din încercările solicitante ale vieții. Numai sub imperiul unei îndreptățite trebuințe apelul la semen devine indispensabil și se naște astfel orice determinare
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
laturi ale persoanei capătă în reprezentarea pluralității sociale un rol de factor întemeietor și coeziv, astfel încât conștiința de sine devine motor cognitiv principal al întregii comunități. De la acest motor pornesc toate punțile de inter-legare și pe el se bazează orice oglindire reciprocă în mediul de apropiere comunitară. O sumă întreagă de trăsături de personalitate conțin și presupun raportarea la semen, iar a te sonda în cea mai profundă latură a conștiinței înseamnă a încerca identificarea și apoi confirmarea unor structuri și
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
în numele unui drept nelegitim la împărtășire socială comună, un tip normativ constrângător. Acesta din urmă a sfârșit în tentativa persecutorie de a nivela unicitatea individualității și a reiterat pierderea coeziunii sociale organice pe care o crează împiedicarea procesului firesc de oglindire sufletească reciprocă. De aceea, experiența socială autentică nu uită de aportul reflexiv individual nici atunci când activează conștiința de sine colectivă. Ea preia din "avatarurile" personalității excepționale materie cognitivă relevantă comunitar și îngăduie astfel o sanitară întoarcere din spațiul public în
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
spiritual al păcii și armoniei universale). Această experiență se trăiește și apoi se comunică, de o parte, și se primește și apoi se întrupează, de cealaltă parte. Dacă inteligența găsește căile teoretice cele mai scurte și cele mai concordante atunci oglindirea sa practică se va menține la înălțimea exemplului originar. Această dependență benefică ușurează infinit sarcina subiectivității angajate pe cale, întrucât ceea ce la nivelul insistențelor aplicative poate părea prelungită încordare adaptativă, la nivelul șirului secvențial teoretic se poate rezolva prin simple completări
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
16". Poemul comprimă în expresia sa stilizată procesul subtil al expunerii imaginii transparente în contre-jour, developarea în negativ sau prin estomparea ecranului mundan pe care ea își proiectează efigia răsfrântă. Ce se vede ieșind din ascundere este imaginea tremurată a oglindirii în primordial, în pre-ființial, în "ape,/ din care curcubeul/ își bea frumusețea și neființa 17". "Mugurul de lumină" nu e atât o imagine, cât mai curând profilul unei epure a imaginii. Felul în care ceva începe, apare și se dă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
imagine de trecere, tranzitând de la înfățișarea mundană a naturii reprezentate poetic înspre forma inaparentă a întrupării poetale 4. Aici reflectarea luminii soarelui la asfințit în apa mării ("un soare blond și luciu s-a înecat în mare") nu e doar oglindire într-un mediu în care manifestarea devine vizibilă (așa cum lumina trecută "prin poarta înserării" pătrunde apele mișcătoare precum niște flăcări); lumina aduce la vedere și altceva, o imagine care parcă urcă la suprafață din adâncul apelor, păsările lungi de foc
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
veșnicul joc al începutului. Tot ce apare în limpezimea luminii e răsfrângerea unui adânc limpezit. Dar pentru ca "genunile ce dorm sub limpezime" (Menire)11 să se arate, lumina trebuie străbătută, însoțită în jocul ei fără de seamăn. Or, jocul ei e oglindire, parcurs reflectat, precum în deja invocata sferă de cristal a cupei sau în scena următoare: În fața ferestrei am pus o oglindă,/ ...//... În fața oglinzii am pus un pahar./ Într-însul răpisem o rază de soare/ Curată ca trupul crescut din cleștar
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
inimă", în care "se întretaie/ Pe ger de ape aripe de rai" și unde zboară "foc alb prin înstelatele domnii" (Heruvim)14. Totodată, un interval al răsucirii, al răsturnării perspectivei, căci în "apele oglinzii", iatacul apare altul, "invers și clar" (Oglindiri)15. Perspectivă ce absoarbe totul în adâncul luminos, dar nu pentru a-l face să dispară în neantul neființei, ci pentru a-l deschide în cuprinsul lărgit al noii naturi. Dacă "m-aplec pe oglinda fără hotar,/ Cu pașii luminii
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Între pământ și aștri se înalță, așadar, o liră miriacordă, un imens organon, cu miile de coarde ale Slavei"; "e un sistem de relații infinite, o perpetuă comunicare de forme", o "neîntreruptă simfonie de lumină"20. În acest spațiu al oglindirii și al prefacerii, lumea întreagă se arată a fi "până în moleculele sale ca un sensorium Dei, focarul sensibil al Divinității"21. În centrul acestor vibrante "evenimente de lumină", "sufletul este un ton fundamental"22, căci el dă forma matricială, modelul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pe când el alină doar în treacăt o noapte străvezie"30. Spațiu al posibilului și, prin urmare, al absolutei libertăți de creație, ce cristalizează în imaginea unică a totului ce le cuprinde pe toate, sufletul poemului este forma care focalizează multiplele oglindiri ale tuturor celor ce, căutând să exprime esența, se nasc în locul de așezare în care se întipăresc, hrănindu-și ființarea din armonia acestei necurmate treceri. Cerul, formă a inaparentului Poemul Aripile absente 31 aduce în prim plan, pe de o
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în Eon spre sâmbure 13: "te voi întâlni în ultima/ răsfrângere-n sine a golului/ acolo unde solzii timpului/ se dizolvă-n fântâni". Dacă întâlnirea este cu adevărat o între-vedere, aceasta în dublul său sens: pe de o parte, reciproca oglindire - coprezență reflectată - a ceea ce prevestește semnificarea într-un semn de prezență și preînțelegerea saturată intuitiv; pe de altă parte, situarea intuiției într-un înainte de vedere îi dezvăluie locul privilegiat al revelatului, între inaparentul sensului nemanifestat și posibilul unei întrupări imaginale
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
van al trecerii, de acele "imagini cosmetice" ori "imagini palide" care îmbracă lucrurile învăluindu-le14. Trans-apariția pune în vedere chipul netrecerii care stă "la originea imaginei", veșnicia începutului, "imaginile celor ce rămân", "imagini de foc și de împăcare"15, "ca o oglindire a aceleiași imagini în mii și mii de unde, într-un izvor uriaș"16. Iar ceea ce rămâne, după trecerea în netrecător, este "vedere și clarviziune", răscruce a vizibilului adus la Unul, "mai mult decât a fost inițial pentru că a intervenit frângerea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pune pe sine în vedere fără să reflecte nimic altceva decât propria alcătuire, imagine a imaginii, lumină a unei lumânări ce luminează lumina altei lumânări și e luminată, la rândul ei, de aceasta. Este chiar "fără rost" acest mediu al oglindirii reciproce, reflexivitate pură în care imaginea nu se arată vreunui ochi? Într-adevăr, unde e ochiul care o vede, lumina ce apare nevăzută, și cum s-ar putea vedea albul translucid care iese la vederea nimănui? Vedere imposibilă a posibilului
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
depărtare. (...) Totul devine astfel în depărtare poezie, poem. Actio in distans. (...) De aici rezultă natura noastră arhipoetică. Poezia nopții și a amurgului" (Brouillon-ul general, în Novalis, Între veghe și vis. Fragmente romantice, Editura Univers, București, 1995, p. 194). 21 Dacă oglindirea trimite până departe "în poveste", aceasta tot conform uneia din intuițiile lui Novalis, căci basmul pune cel mai bine în depărtare realitatea reprezentată, taina fiind potențată în cea mai mare măsură. Un adevărat "canon al poeziei" care - prin răsturnarea planurilor
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în mine puțin, să fi văzut/ Înalta strălucire ce-n lume nu încape" (Scutul Minervei, XVIII, în op. cit., 3, p. 107). 29 "M-oi șterge ca-n oglinzi/ De ape, norul dacă trece peste/ Străinul chip ce nu-l cuprinzi" (Oglindiri, vol. Cumpănă dreaptă, în Ion Pillat, op. cit., 3, p. 323). 30 "Nu numai zeii și zeul au evadat din lume, ci, din istoria ei, s-a stins însăși strălucirea zeității. Timpul acestei nopți a lumii este timpul sărac, deoarece el
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
munte și nu-i poți vedea înălțimea. Ni se dezvăluiau constante ale creației soresciene, sînt îngroșate trăsăturile autorului de nonconformist, de înnoitor al mijloacelor de comunicare literară, de profund cunoscător al condiției umane, al marilor întrebări ce se nasc din oglindirea eului în lume și a lumii în om, raport axial în marginile căruia se elaborează un fel filosofie consubstanțială operei lui Sorescu. Apropierea de opera lui Sorescu era facilitată cred, între altele, și de firea, de sensibilitatea de poet a
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
Marga, "marchează o cotitură în evoluția filozofiei istoriei: trecerea de la preocupări privind esența și legile dezvoltării istorice la preocupări de epistemologie și metodologie a științelor, o dată cu eroziunea viziunii mecanicist-metafizice asupra istoriei și, legat de aceasta, a conceperii textului istoric drept <<oglindire pasivă>> a istoriei reale" (ibid., p. 54). Asupra aplicării "mecaniciste" a unui model metafizic de către Hegel, ca și asupra "pasivității" pozitiviste vom reveni. În sensul reconcilierii despre care vorbeam, se pronunță și René Wellek. După opinia cercetătorului american, Dilthey a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
asta, nu poți pretinde că faci filozofie". Acest citat este comentat de Mircea Flonta în sensul creativității de care trebuie să dea dovadă până la urmă metafizica: ea "ilustrează la fel de bine ca și arta ceea ce opune creația conformității, ca redare sau oglindire, invenția descoperirii, subiectivitatea, ca afirmare a individualității, obiectivității, ca impersonalitate" (Metafizică a cunoașterii..., p. 519). Credem că aprecierile lui Noica pot fi puse în legătură și cu faptul că orice construcție filozofică trebuie s-o ia de la capăt, "să se
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Nature. Cartea lui Rorty a devenit fundamentală pentru istoria postmodernismului mai ales datorită unei hermeneutici revelatoare - expresia modernă „oglinda naturii”, care desemna cunoașterea obiectivă, a căpătat alt înțeles. După Rorty, mirror of nature este o iluzie provocată de mind mirroring („oglindirea mentală”); dar noi nu putem conferi sens prin oglindirea mentală a ceva aflat în afara meticulozității, a rigorii mentale însăși. În anii ’70, postmodernismul a devenit disciplină teoretică și academică. Începuturile istoriei acestei evoluții au fost consemnate de Hans Bertens în
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
postmodernismului mai ales datorită unei hermeneutici revelatoare - expresia modernă „oglinda naturii”, care desemna cunoașterea obiectivă, a căpătat alt înțeles. După Rorty, mirror of nature este o iluzie provocată de mind mirroring („oglindirea mentală”); dar noi nu putem conferi sens prin oglindirea mentală a ceva aflat în afara meticulozității, a rigorii mentale însăși. În anii ’70, postmodernismul a devenit disciplină teoretică și academică. Începuturile istoriei acestei evoluții au fost consemnate de Hans Bertens în The Idea of the Postmodern: A History, Routledge, New York
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
regrupa în memorie în funcție de legăturile asociative sau de apartenență la o categorie comună. Cuvântul începe să fie legat de contextul practic înainte de a fi legat de contextul verbal. Dar numai înăuntrul unui context verbal cuvântul poate deveni un mijloc de oglindire a realității și de comunicare. Aceasta corespunde stadiului narațiunii asupra căreia insistă Luria și care constituie o eliberare în raport cu contextul situațional. Inabilitatea copilului rhinolalic în povestire, narațiune, este astfel explicabilă deoarece modificările fonetice ale cuvintelor, se repercutează și asupra contextului
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
socială înclină și spre alteritate. Dacă privim alteritatea din perspectivă teologică, ea reprezintă nu doar un simplu interes pentru celălalt, ci chiar regăsirea mea în celălalt (Sofronie, 1999, pp. 115-116), care este un fel de reflexie (poate un fel de oglindire sigur, ținând cont de diferența ontologică dintre Dumnezeu și om) a perihorezei 14 treimice din Dumnezeu între oameni. Deci centrarea activității în principal pe persoană (în acest caz pe copil/beneficiar) în protecția copilului și, în general, în toată asistența
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
expresivitate, sunt pri-mele licăriri ale eului, sunt atitudinile anticipatoare prin care conșiința omenească a înlocuit instinctele. Emoția este reacția de "a simți", instinctul este reacția de a acționa; uneori, cele două tipuri de reacție se diferențiază cu dificultate. Emoția este oglindirea sub formă de stări sufletești a atitudinii omului față de fenomenele și faptele realității, față de alți oameni și față de el însuși. Emoțiile sunt trăiri specifice ale raporturilor noastre cu viața reală, raporturi între motivele subiective și datele obiective. Cultivată, emoția devine
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]