110,211 matches
-
întrebările: o situație trebuie explorată în toată complexitatea ei. Mă străduiesc să-i conving pe elevi să elimine ceea ce ei consideră ca fiind "artistic". Important este să admiți că lucrezi cu materiale a priori neartistice. Acest principiu inițial este decisiv. * Opera e un ansamblu de elemente obișnuite, comune (cuvinte, mișcări, ritmuri, culori), tot așa cum Capela Sixtină e un conglomerat de pietre, cărămizi, var etc. Nimic nu este mai plictisitor în teatru decât un actor "artistic", care ține să se remarce printr-
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
Beimel, o scriere recentă a compozitorului despre local și global în muzică și, nu în ultimul rând, o miniatură muzicală pentru două saxofoane - Chant-Son - tipărită în manuscris, spre edificarea lectorului. Prin aceasta nu doar se consacră un creator și o operă, ci se atrage atenția și asupra fenomenului muzicii contemporane românești. Profit de această ocazie pentru a schița sumar un portret estetic și ideatic al acestui mare compozitor român, astfel cum se relevă cititorului german din grupajul tematic al revistei. Viziunea
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
rafinate și a tensiunilor intervalice relative. De altfel, calitățile numite sunt constante ale muzicii lui Ștefan Niculescu. Li s-ar cuveni o abordare analitică și estetică mai susținută și mai de profunzime. Poate cu ocazia unui simpozion centrat pe această operă, de ce nu? Poate că este timpul ca, pe lângă Enescu, să primim în patrimoniul etern al acestei țări și alte figuri marcante de compozitori. Ștefan Niculescu este unul dintre aceștia.
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
care am trăit-o, eu sunt unul dintre cele trei personaje, am locuit în acea casă... etc. Deci tot ceea ce scrii este mai mult sau mai puțin autobiografic și în mod particular, mai toți autorii Noului Roman și-au alimentat operele cu biografia lor. În cazul lui Claude Simon, acest lucru este evident, în cel al Margueritei Duras, la fel, nu-i așa, și chiar în cazul lui Pinget situația e aceeași. R.B.: Credeți cumva că elementul autobiografic poate constitui firul
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
mii de exemplare, într-o lună-două sau trei. Noul Roman a reușit așadar să schimbe cititorii. Marguerite Duras nu avea la început deloc cititori. Trecea drept ilizibilă. Acum, grație în bună parte și romanului L'Amant, dar mai ales ansamblului operei sale, ea are mulți cititori. Ceea ce se poate reproșa tinerei generații despre care vorbiți este că ei scriu pentru un public care există deja. Or, Noul Roman scria pentru un public care încă nu exista și pe care cărțile însele
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
Căci în însăși concepția editorială, exista - mă refer la Éditions de Minuit, la epoca respectivă, - exista o voință de a impune cărți pe care piața le refuza. Samuel Beckett a fost refuzat de toți editorii francezi, englezi, irlandezi, americani. Și opera sa era deja aproape completă... cînd a început publicarea ei la Éditions de Minuit. Existau unii editori de acest fel, în Franța dar și în Germania cum era de pildă bătrînul Fischer. Un ziarist l-a întrebat pe Fischer ce
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
este de acord că Occisio Gregorii... e doar un "crochiu" și că nu trebuie pierdut simțul proporțiilor, dar că "alături de anticlericalism, antifeudalism și raționalism, trăsăturile limbii și stilului din Occisio... aduc cea mai sigură și puternică dovadă în sprijinul paternității operei" (p. 92) cu atât mai mult cu cât piesa trasează, măcar în linii mari, tipul de literatură pe care-l va realiza mai târziu în Țiganiada. Cum această controversată piesă n-a cunoscut decât o singură ediție (în 1983 la
Despre începuturile literaturii românești by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15239_a_16564]
-
omagial, pe care Michel de Certeau l-a intitulat "Râsul lui Michel Foucault", istoricul consideră că râsul este semnătura filosofului Foucault în fața ironiei istoriei. De Certeau plasează la originea întregului efort foucaldian formele jubilatorii explozive, cvasi-extatice. Râsul ca geneză a operei. De Certeau scrie astfel despre Foucault: "străbătea cărțile așa cum cutreiera Parisul pe bicicletă sau San Francisco ori Tokio, cu mare atenție pentru a surprinde, la cotitura unei pagini sau a unei străzi, o ciudățenie ascunsă, nepercepută. Descoperind aceste mărci ale
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
de l'exclusion" (din volumul coordonat de E. Roudinesco, Penser la folie. Essais sur Michel Foucault, Galilée, 1992, p. 65), Arlette Farge a analizat foarte bine această vibrație psihică inițială și determinantă la Foucault. Dar râsul nu rămane în pragul operei, după cum observa Michel de Certeau, ci o locuiește. Din perspectiva arhivelor, pe care o vom adopta aici, se întâmpla oare același lucru? Râsul ocolește oare arhiva? Nimic nu este mai puțin sigur. Se știe că Foucault nu a încetat să
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
este mai puțin sigur. Se știe că Foucault nu a încetat să refuze identitatea sa de autor; în Arheologia cunoașterii precizează: "eu nu sunt acolo unde mă pândiți, ci aici de unde vă privesc râzând. Nu cred că ceea ce fac este operă și sunt surprins că pot fi numit scriitor. Sunt un vânzător de instrumente, un fabricator de rețete, un indicator de obiective, un cartograf, un descoperitor de planuri, un armurier..." (extras din dialogul cu J. Louis Ezine, "Sur la Selette", martie
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
ca autorii să intre în joc fără nume. Rezistența lui Foucault în fața arhivei Michel Foucault, cititorul, a fost un scormonitor formidabil al arhivelor; în ipostaza de istoric al discursurilor, foarte atent la emergența istorică a noțiunilor de autor și de operă și prin acestea a aceleia de arhivă a operei, demonstrează încă din 1964, într-o analiză făcută la Mallarmé-ul lui Jean-Pierre Richard, felul în care secolul al XIX-lea a inventat conservarea documentară absolută: acest secol a creat, alături de arhive
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
lui Foucault în fața arhivei Michel Foucault, cititorul, a fost un scormonitor formidabil al arhivelor; în ipostaza de istoric al discursurilor, foarte atent la emergența istorică a noțiunilor de autor și de operă și prin acestea a aceleia de arhivă a operei, demonstrează încă din 1964, într-o analiză făcută la Mallarmé-ul lui Jean-Pierre Richard, felul în care secolul al XIX-lea a inventat conservarea documentară absolută: acest secol a creat, alături de arhive și biblioteci, un fond de limbaj stagnant, o masă
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
interpretăm acest fapt? Atâtea cărți scrise, atâtea pagini înnegrite față cu o totală indiferență pentru ceea ce le poartă urma! Nu, există la Foucault o neliniște ce nu este dezmințită, ci chiar confirmată, de celebrul și atât de discutatul "nu vreau opere postume" înscris, alături de alte două recomandări, în testamentul redactat în septembrie 1982, înainte de plecarea în Polonia (alături de Yves Montand, Simone Signoret și Bernard Kouchner, pentru a susține sindicatul Solidaritatea). Dezinteres, neliniște, neîncredere...; dar există negreșit la Foucault și o rezistență
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
prin neputința acestuia de a le distruge, cum făcuse până atunci cu celelalte scrieri ale sale. Boala este aici, încă o dată, singura responsabilă. Arhiva mută, arhiva ilizibilă, arhiva distrusă; rezistența lui Foucault în fața ineditului, a ștersăturilor, a căutării începutului. Dacă opera (cu toate rezervele pe care utilizarea acestui termen le presupune în ceea ce-l privește pe Foucault) are o arhivă, aceasta se află la Foucault în chiar opera lui. Arhiva unei opere Există la Foucault un refuz de a lăsa să
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
arhiva distrusă; rezistența lui Foucault în fața ineditului, a ștersăturilor, a căutării începutului. Dacă opera (cu toate rezervele pe care utilizarea acestui termen le presupune în ceea ce-l privește pe Foucault) are o arhivă, aceasta se află la Foucault în chiar opera lui. Arhiva unei opere Există la Foucault un refuz de a lăsa să se vadă cusătura textelor dar și o reală dorință de a da la citit gestul, mișcarea care le produce; este ceea ce îl determină să scrie că "nu
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
Foucault în fața ineditului, a ștersăturilor, a căutării începutului. Dacă opera (cu toate rezervele pe care utilizarea acestui termen le presupune în ceea ce-l privește pe Foucault) are o arhivă, aceasta se află la Foucault în chiar opera lui. Arhiva unei opere Există la Foucault un refuz de a lăsa să se vadă cusătura textelor dar și o reală dorință de a da la citit gestul, mișcarea care le produce; este ceea ce îl determină să scrie că "nu ar fi probabil justificat
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
care el nu l-a prevăzut și dacă nu i-ar permite să-și stabilească cu sine un nou raport (cf. Dits et Ecrits, nr. 340). Ceea ce a încercat să facă (și poate prin aceasta lucrarea sa nu este o operă) constituie un efort de căutare, în sensul unei activități mereu dinamice, alcătuită din seria de experiențe singulare care sînt fiecare dintre cărțile sale. De aceea Foucault a publicat întotdeauna ceea ce a produs. Se știe că Foucault a tipărit în timpul vieții
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
ediție, în 1961 la Plon, avea o prefață lungă ce a dispărut asemenea titlului inițial în momentul republicării în 1972 la Gallimard, dar căreia Foucault i-a adăugat două apendice: "Trupul meu, această foaie, acest foc" și "Nebunia, lipsă de operă", apendice ce vor dispărea la rândul lor prin publicarea în colecția Tel în 1976. Foucault a întrerupt legăturile cu editorul Plon atunci când acesta a publicat în colecția de buzunar Istoria nebuniei în epoca clasică fără acordul autorului pentru abreviere și
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
în 1976. Foucault a întrerupt legăturile cu editorul Plon atunci când acesta a publicat în colecția de buzunar Istoria nebuniei în epoca clasică fără acordul autorului pentru abreviere și nedorind să reediteze cartea într-o versiune integrală. Dacă arhiva este în operă, aceasta nu înseamnă neapărat că are același statut cu cărțile; trebuie să deschidem aici o paranteză pentru a insista asupra atenției lui Foucault pentru obiectul carte și mai ales pentru cartea în franceză (căci nu a acordat niciodată atenție traducerilor
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
aceasta nu înseamnă neapărat că are același statut cu cărțile; trebuie să deschidem aici o paranteză pentru a insista asupra atenției lui Foucault pentru obiectul carte și mai ales pentru cartea în franceză (căci nu a acordat niciodată atenție traducerilor operei sale și mai ales calității acestora). Tocmai aici lucrurile se complică; Foucault nu publica (în sensul de a face publice) în același fel cărțile sale și restul scrierilor lui. în vreme ce cărțile fac obiectul modificărilor și apar toate în Franța (cu
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
lucrări ca Moi, Pierre Rivière, Herculine Barbin, La vie des hommes infames, și în fine Le Désordre des familles. Autorul Foucault dispare din aceste lucrări progresiv, arhiva celuilalt dobândind întâietate. Totul se petrece ca și cum s-ar produce o investire a operei de către arhiva celuilalt, arhivă a murmurului lumii, dacă putem spune așa. De fapt, sînt arhivele unui strigăt. Arhivele strigătului deținuților din anii '70, ale strigătului polonezilor, arhive ale prezentului nostru...
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
punct, o oprire, oricît de uriașă compoziție s-ar arăta chiar și pînă în prezent, deoarece ceremonialul de date, minuțios studiate, se dovedește a fi o perpetuă izvorîre. (Completările din volumul 3 ale numelor de autori și ale titlurilor de opere, care nu au fost cuprinse în primele două volume). Prefața întregii lucrări este semnată de savantul Ovidiu Bîrlea, la vremea cînd mai trăia. Este istoricul apariției instrumentelor de lucru în acest spațiu, cuprinzînd nume și opere de o mare importanță
"Niciodată sfîrșit..." by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15220_a_16545]
-
și ale titlurilor de opere, care nu au fost cuprinse în primele două volume). Prefața întregii lucrări este semnată de savantul Ovidiu Bîrlea, la vremea cînd mai trăia. Este istoricul apariției instrumentelor de lucru în acest spațiu, cuprinzînd nume și opere de o mare importanță, cît și enumerări de ani, cu punct de pornire în 1885 și cu întinderi, în timp, pe cît de copleșitoare, pe atît de valoroase. Sînt numiți G. Dem. Teodorescu, pentru colecția Poezii populare române, I.C. Hințescu
"Niciodată sfîrșit..." by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15220_a_16545]
-
Verzeichnis der rumänischen Märchen (1928), Sabina Stroescu, Typologie bibliographique des facéties roumaines (1970), Corpusul ghicitorilor românești, elaborat de I. Cuceu, V. Florea, I. Taloș. Ovidiu Bîrlea continuă categorisirea instrumentelor de lucru în bibliografiile folclorice, simpla citare a numelor și a operelor solicitînd un spațiu neconform cu cît i se acordă unei cronici, și în al treilea rînd, dicționarelor folcloriștilor români. Și pînă a ajunge la titlul lucrării de față, Ovidiu Bîrlea, în conformitate cu formația sa istorică, consemnează contribuțiile, autorii și cuprinderea lor
"Niciodată sfîrșit..." by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15220_a_16545]
-
Telefil Noul program Cultural al Televiziunii Române demarează greu, dar promițător. În primul rînd, avem și noi, ore în șir, muzică, literatură, operă, dans, talk-show-uri și știri culturale, recitări, concerte, cărți etc. Baza documentară e folosită intens. La un talk-show Dezbateri: dosarele istoriei, pe lîngă invitați și telefoane în direct, am văzut filme documentare din anii '40 care ne-au dat fiori. Tehnic
Stadioane și munți by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15255_a_16580]