2,438 matches
-
accepta simulacrele istorice ale mistriei, echerului și ale Marelui Arhitect. Aici este miezul problemei legionare și din această perspectivă trebuie să se vadă cine și de ce ne-a prigonit până acum mai mult de șapte decenii.” (Sebastian Mocanu) Până când această oribilă nedreptate făcută legionarului român de a ne blama veșnic și a ne ține în ilegalitate într-un moment greu, când Țara răvășită de hoardele și anarhia comunistă se sufoca în geamătul durerilor, și inima istovită a românului sângerează și așteaptă
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
lăsat aici, pe câmpul de luptă, un gol de nerecuperat. Dar imaginea lor arde încet și visător, îndemn la continuarea idealului nostru legionar. Sute și mii de vieți în floare au fost suprimate de nelegiuiții prigonitori în modul cel mai oribil. Ei au căzut pe altarul Crucii, pe drumul jertfei totale, luminați de razele aceleiași credințe în Hristos și neam, pregătindu-i neamului românesc, cu moartea lor, un nou și mare destin. Au căzut cei mai buni, elita neamului nostru. Îndurând
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
spuse: — Da, domnule. Apoi puse receptorul în furcă și se pregăti de plecare. *** Se făcuse rece și era înnorat. Danny ascultă radioul din mașină în drum spre Allegro. Meteorologul promitea alte ploi, poate chiar inundații în canioane. Nici o veste despre oribilul asasinat. Trecând pe lângă șantierul de construcții de-acolo, văzu copii jucând fotbal în noroi și câțiva curioși arătând cu degetul spre scena spectacolului nocturn. O analiză a terenului făcută de cei de la DIS devenise inutilă. Dubița criminalistului și Buickul abandonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
să-l oblige să se oprească și să cugete. Doar poze, în rafale rapide, ca șirurile de imagini pâlpâind la cinema. Cearșafuri ude după futut. Un blond dezbrăcat, trăgându-și sufletul, cu venele de la picioare zvâcnindu-i. Focalizări pe intromisiuni oribile. „E în interesul anchetei.” Danny rupse șirul imaginilor, transformând pozele mai frumoase în altele - toate cenușii, toate cu tipi peste patruzeci de ani, toate ale asasinului. Gândul că asasinul făcuse sex doar ca să provoace durere îl ajută să-și țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
unui țarc plin cu automobile, plasat la capătul unei străzi înfundate, cu vedere la mare. Recepția motelului avea forma unei rachete spațiale ațintite spre stele. Buzz intră și lovi clopoțelul de pe tejghea. Din spate apăru un tânăr cu niște coșuri oribile pe chip. — Doriți o cameră? Buzz întrebă: — Domnul Trotski mai trăiește? — Aproximativ. De ce? Buzz îi înmână o hârtie de cinci dolari și biletul. — E în cameră? — Întotdeauna e în cameră. Sau pe plajă. Unde altundeva să fie, la discotecă? — Dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
putea să-mi spui povestea ta? Doar mie? *** Saul Lesnick i-o spuse. Îi luă două ore, cu multe pauze în care inspira adânc, ca să poată continua. Uneori se uită la Buzz, alteori la ocean. Se poticni în cele mai oribile momente ale poveștii, dar o spuse în continuare. 1942. Vreme de război, camuflaje în L.A., interdicția de a circula după ora 10 seara. Coleman avea nouăsprezece ani și locuia în Bunker Hill cu mama lui nebună, Delores, și două surori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Loftis. Tăieturile zoot i-au amintit de fantasmele lui Coleman despre bărbatul cu voce de scoțian și de armele din crescătoria lui Terry Lux. Ceea ce l-a convins în final că asasinul era Coleman a fost pofta din spatele acelor mușcături oribile. Coleman era pofta întruchipată. Coleman dorea să fie cel mai vicios, cel mai nesățios animal de pe pământ, iar acum dovedea că așa era. Lesnick știa că dacă l-ar fi prins, polițiștii l-ar fi ucis pe Coleman. Știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
am ajutat pe ai mei de departe, dar nu destul... Adesea am fost nepăsătoare și de un egoism 59 AVENTURA PLECĂRII feroce. Am luat prea în ușor tragedia celuilalt. Mi-e tare frică să nu mă reîncarnez într-o muscă oribilă care să fie dată afară pe toate geamurile și până la urmă să fie înghițită de un broscoi. IOANA CELIBIDACHE, O MĂTUȘĂ DE POVESTE Gustul libertății Șederea noastră la Paris se apropia de sfârșit. Mai aveam două zile până la reîntoarcerea în
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
cu fruntea de imposibil, lupta e grozavă, tocmai pentru că e zadarnică. Gândurile se ciocnesc mereu de un fapt petrecut, deci fără de leac; voința stă încordată spre ceea ce s-a consumat și care e în afară de puterile voinței. Proces interior precis și oribil, ca gestul unui om care s-ar lovi cu capul de un zid de piatră, pentru a sparge piatra zidului. Lenora nu se putea deloc deprinde cu înfruntarea lui Mika-Le. Fiecare temperament, pentru a rezolvi aceeași problemă, pune în mișcare
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
primul an nu aveai cel puțin o sută de inseminări!... În urma studierii elementelor de paleoistorie și beneficiind de un limbaj mai exersat, i-am zis împăciuitor într-o zi: - Eu cred că... - Ha-ha-ha! i-a apărut din nou acel rînjet oribil pe fața aia scîrnavă. Crezi! Crezi! Crezi! - Nu umbla cu copilării! Bănuiesc că atunci cînd ai dedesubt pămîntul pe care pășești, deasupra cerul la care n-ai cum s-ajungi, cînd, în orice parte ai lua-o, linia orizontului ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
gradați, și mai degrabă stau pe vine decât să se așeze, atunci când cred că nu-i vede nimeni. Întotdeauna poți spune dacă cineva e „de opt ane“. Sângele curat și nobil se cunoaște în cele din urmă. O, acele corcituri oribile! La Clubul Poștei și Telegrafului din Agra, acele oribile corcituri se adună să schimbe între ele relatări dezgustătoare despre nativi, despre manierele lor respingătoare, caracteristic indiene, și despre felul în care ei, soții, își reduc la tăcere angajații, iar ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
se așeze, atunci când cred că nu-i vede nimeni. Întotdeauna poți spune dacă cineva e „de opt ane“. Sângele curat și nobil se cunoaște în cele din urmă. O, acele corcituri oribile! La Clubul Poștei și Telegrafului din Agra, acele oribile corcituri se adună să schimbe între ele relatări dezgustătoare despre nativi, despre manierele lor respingătoare, caracteristic indiene, și despre felul în care ei, soții, își reduc la tăcere angajații, iar ele, soțiile, își pedepsesc aspru servitorii, dacă îi au. Localnicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ce le cade în mână despre Acasă și evită soarele de parcă ar fi lepră, simțind durere la cel mai mic semn de formare a melaninei în pielea lor. Desigur, nu folosesc aceleași denumiri. Au altele. Mizerie, înfățișare șleampătă. Ce piele oribilă are, dragă! Nimeni nu se apropie de ea. Și uită-te la nasul ei! Atât de mare și lat! Nu ca al nostru. În clubul lor se comportă cu dezinvoltură, sunt ei înșiși. Dansează, se pretează la tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să-i facă profeții, cu clovneriile lor obscene și cântece destrăbălate, parodice. Pentru a le îndepărta, trebuie să le dai bani, altfel îți vor blestema casa. Sunt făpturi proscrise, nu aparțin nici unei caste, sunt vechi de când lumea, o farsă umană oribilă, povestită și repovestită, încă de când eroul Arjun a fost blestemat să petreacă un an ca vrăjitor hermafrodit. Arjun, marele luptător, mergea din sat în sat, îmbrăcat în fustă, repetând: Și acum, domnilor și doamnelor, dacă mi-ar putea împrumuta cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de prelungire, o lanternă magică a viceregelui, care nu este altceva decât imaginea lanternii magice a regelui-împărat. Lumea trebuie să accepte acest aspect, să se împace cu situația. Cu risipa. Procesiunea trece prin oraș, apropiindu-se de platoul din fața acelui oribil palat, în formă de tort de mireasă. Este prima vizită pe care sir Wyndham o face la Fatehpur, iar vederea edificiului gigantic îi accentuează starea de rău. Construcția decadentă, îi provoacă frisoane. Pe măsură ce se apropie, ar putea să jure că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Așa i se par crengile încrucișate. Un cuib de păianjeni. Terorarea se face simțită în colțul ochilor săi și nu se poate uita imediat în jur. Numai privind fix și concentrându-se puternic poate transforma spasmele și contorsiunile acestui loc oribil într-o dispunere conventională a obiectelor în spațiu. Întunericul înrăutățește lucrurile. Pretutindeni simte primejdia. Foșnete. Mai ales dintr-un copac aflat în spatele lui. Ceva de acolo îl urmărește. Maiorul Privett-Clampe strânge pușca în mâini și se gândește la Cei Patru Sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
el ca două butoane negre. — Bună ziua, reușește să spună. Mătușă. — Mătușă Berthilda, mormăie mătușa, lipsită de emoții, dar și de farmec. Nu mă ții minte. Vino să mă săruți. Se apleacă asupra obrazului pudrat și este izbit de un miros oribil de mucegai care se ridică din hainele ei. Fără să vrea, își imaginează că femeia se mumifică treptat în ele, un strat de substanță verde întins peste cel existent, care se subțiază de fiecare dată. — Jonathan, zice femeia oarecum mirată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
e atât de placid! Repetă mereu aceleași lucruri, ca o învățătoare! Nu-i de mirare că ai leșinat. Și eu intenționam să fac același lucru. Și este atât de convins că e un bun cunoscător al picturii; avea un fel oribil și enervant de a-mi sufla în ceafă. Ce oroare! — Știi, pe moment am crezut că... — Oh, cum ai putut? Nu este deloc genul meu. Uită-te la tine! Zâmbești din nou. Nu poți fi atât de bolnav. Ți-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
din jur. I-am ajutat pe ai mei de departe, dar nu destul... Adesea am fost nepăsătoare și de un egoism feroce. Am luat prea în ușor tragedia celuilalt. Mi-e tare frică să nu mă reîncarnez într-o muscă oribilă care să fie dată afară pe toate geamurile și până la urmă să fie înghițită de un broscoi. Gustul libertății Șederea noastră la Paris se apropia de sfârșit. Mai aveam două zile până la reîntoarcerea în țară. Învăluită în lumina albăstruie a
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
acoperișul zidului. Războinicii învălmășiți în fundul șanțului se zbăteau și se îmbrânceau ca peștii încercând să sară dintr-un iaz. Ostașii de deasupra călcau în picioare spinările, umerii și capetele propriilor lor tovarăși. Unul după altul, aceștia erau sacrificați jalnic pentru oribila goană prin mocirlă. Dar, datorită distinsului lor serviciu nevăzut, în curând începură să răsune răcnete triumfale de pe culmea zidurilor Templului Honno: — Eu sunt primul! Ceilalți ajungeau atât de rapid la zid, încât era greu să se distingă cine era primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vede, zise el redevenind serios. Am oftat. Ar fi trebuit să plec. Nu numai că aveam de ajuns acasă, dar mă și făcusem complet de rușine. ― De fapt, pun pariu că te gândești chiar acum că asta e cea mai oribilă zi din viața ta, zise el Întrerupându-mi gândurile. E o impresie frecventă ― Te cunosc de aproximativ un minut, dar văd În tine un excelent viitor psiholog, i-am spus ironic. El dădu dezaprobator din cap. ― Nici vorbă. Spuneam doar
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
E chiar foarte...Înțelegi tu. Bianca chicoti. ― O, cu siguranță că Înțeleg! ― Nu-mi vine să cred că asta chiar costă bani, zise Maria uitându-se scârbită la fusta mini roz bombon pe care o ținea În mână. E absolut oribilă. ― Au și cizme asortate, am remarcat eu râzând. Am putea să ne luăm la fel și să ne spunem gemenele Barbie. Maria strâmbă din nas și agăță fusta la loc pe umeraș. ― Ți-am spus că e o idee proastă
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
și să ne spunem gemenele Barbie. Maria strâmbă din nas și agăță fusta la loc pe umeraș. ― Ți-am spus că e o idee proastă să mergem la cumpărături după școală, i-am zis eu. Nu numai că au haine oribile, dar trebuie să fiu undeva la cinci. Cu cine te vezi? Întrebă Maria. ― Un tip. ― Mă prinsesem și eu de asta, isteațo. Ce tip? ― Un prieten. Maria Își dădu ochii peste cap. ― Voi avea nevoie de un răspuns mai puțin
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
vocea ei cantități egale de admirație, ușurare și ură. — Unde e? am alergat eu la fereastră ca să-l văd pe Dermot. — Acolo, tocmai iese din Volvo-ul cel nou. Am privit pe fereastră fascinată, sperând că Dermot o să fie un tip oribil. Dar, de la distanță, nu arăta rău deloc. Bine bronzat și cu un păr suspect de negru, Dermot putea fi descris ca fiind genul de bărbat „care se îngrijește“. Era îmbrăcat cu o cămașă de blugi, cu o jachetă din piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu era așa. Mama încerca să-l facă să se lase de băut. în cameră se lăsase o tăcere profundă. —Și ce se întâmpla când mama ta încerca să-l facă să se lase de băut? Tăcerea din cameră era oribilă, îngrozitor de tensionată. Tata o bătea, a spus Neil cu o voce înecată de plâns. De unde știe? m-am întrebat uimită. De unde știe Josephine să pună astfel de întrebări? —Și asta se întâmpla des? A urmat o tăcere chinuitoare, apoi Neil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]