1,224 matches
-
lui. Tunelul rămânea însă uscat și mortarul se fărâmița uneori când se freca de el, de aceea a fost surprins când a început să audă un picurat distinct, neregulat, dar insitent. Pic. Pic. Pic. În acel moment, începu deasemenea să pâlpâie o lumină, devenind tot mai puternică și spațiul dintre pereți începu să se mărească. Brusc, pasajul se deschise în ceea ce aproape că era o cameră. Acoperișul alcătuit din lespezi de piatră era susținut de grinzi și cei patru pereți formau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Stau noaptea în căsuța mea iubită Și-aud cum lemnele trosnesc arzând sub plită. Ascult cum viforul vuiește printre pomi Și tu, iubito, în lunga noapte dormi. Privesc la lumânarea ce pâlpâie ușor Și-ncetul mă cuprinde asprimea clipelor de dor În noaptea lungă și geroasă Stau singur și uitat într-un ungher de casă. În noaptea lungă mă gândesc la cei plecați: Părinți, prieteni, rude și la frați. În șoaptă parcă
Lunga noapte by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83186_a_84511]
-
bijuteriile era să nu aibă îndeajuns de multe piese noi. Să sperăm că-i vorba doar de o abatere temporară de la starea ei obișnuită de țăcăneală. Barclay transformase biblioteca în copia strălucitoare a unei cabine de la bordul unui vapor. Felinarele pâlpâiau de parcă prin încăpere chiar adia briza oceanului. Pe masă erau împrăștiate hărți decolorate și jurnale patinate de vreme. Un chelner ne-a servit cu Martini Bleu și Mai Tai și cu șervete de cocteil cu colțurile atât de ascuțite încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
am avut. — Tu ai pornit incendiul? Spune-mi, nu ne aude nimeni - chiar ai incendiat casa familiei Hollinger? — Da... eu am fost cauza. Luă o țigară din pachet și așteptă ca polițistul să se apropie ca să i-o aprindă. Flacăra pîlpîi pe sub capacul uzat al brichetei de alamă, iar Frank privi o vreme la aburul Încins Înainte să tragă din țigară. În strălucirea fugară, chipul lui părea calm și resemnat. — Frank, uită-te la mine. (Am fluturat din mînă să alung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
găsiră pe campionul de lupte greco-romane printre năruituri, cu o gratie de fier, roșie de rugină, înfiptă în stomac, tot așa de profund ca un ac cu gămălie băgat în abdomenul unui fluture prins și fixat într-un insectar, abia pâlpâind din aripi și gâlgâind de sângele din rană... Printr-o confuzie a locului plasării pantofului, Mircea alunecă pe un torent înțepenit din criblură de cărămidă, dezechilibrându-se pe dată, astfel că, silit de această mișcare, privirea îi scăpă printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
costumul gri-fer (adică, fost gri-fer!), peste fruntea încinsă și sudoarea lăsă pe stofă o pastă, ca de sânge învechit. Probabil, pe față, oi fi fiind tot atât de mânjit, ca și Babița! cugetă el, înainte de a lua seama la șiroaiele fluide, care pâlpâiau din nasul și din buzele acestuia, înnodându-i-se sub bărbia enormă. Apoi, făcu un salt, trecând culmea de dărâmături de tot felul și tropăi printr-o sală imensă, salon de dans al exterminatei aristocrații locale, ulterior fost club muncitoresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
te implici, își argumentă el decizia de a-l târî afară, în ger, într-un cămeșoi ce lăsa pe neaua albă dâre de murdărie învechită. Jos, în curtea învăluită de întuneric, prinse a-l tăvăli, gol, scheletic, cu viața abia pâlpâind în el, prin noianul de zăpadă care, sub razele Lunii în ascensiune, începu să scapere albastru a geruială siberiană. Tologindu-l prin vipia omătului, ce-i ardea pielea palmelor, ca o combinație de acizi, Vladimir declanșă o tumultuoasă acțiune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cred că n-are nici douăzeci de ani, În pantaloni scurți și maieu, blonziu și simpatic. Slăbănog, Într-adevăr. - Ce vreți? Întreabă el. Nu-i răspundem nici unul, Leac Îl Împinge ușor În apartament, intru și eu. În camera din față pâlpâie un televizor, se aude muzică, ceva românesc. Mă Întind să văd dacă mai e cineva În casă, ajung față În față cu puștanul. Îi zic: - Am venit după banii lui Adelin. Blondul face un pas În spate, eu sunt sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
plimbarăm pe malul unui lac asemeni, pînă ce În dreptul unei lumini subțiri venite de sus, ea se opri și mă-nlănțui din nou cu mîinile după gît. „Nu vreau să mai plec” rosti, și În clipa aceea, deasupra mormîntului ei, pîlpîi o jucăușă, disperată flacără albăstruie. 23. Începură ploile de toamnă, morocănoase, subțiri, lungi, se auzeau lovind În burlanul de lîngă fereastră, zilele treceau apăsătoare. În asemenea zile proprietarii mei Își treceau vremea la bucătărie, unde-și făceau focul la soba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
o jumătate de oră amestecai, amestecarăm timpii, Îngenunchind pe rînd la cele două morminte, cel de-al doilea al lui Lung, din Întîmplare apropiate. Și toți patru, În preamurgul din Vinerea Mare a acelui an, părurăm patru lumînări aprinse, flăcările noastre pîlpîind invizibile, simțindu-le numai căldura, În timp ce ochii Mariei Lung se pironiră spre crucea fostului ei soț; Își duse mîna dreaptă la gură, În timp ce crucea se mărea și Îndepărta spre zare cu inscripția fenomenală „INRI” și dedesubt: „Alexandru Lung”. La plecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
fără mulțimea securiștilor și activiștilor obsedați de rolurile malefice jucate în trecut - și pe care-ar vrea să le interpreteze și astăzi. Pe lângă ei, s-a creat o imensă masă de resentimentari, de ratați fără speranță, în mintea cărora nu pâlpâie decât ambiția de a vedea cum se duce de râpă tot universul. Din moment ce ei sunt niște rebuturi, li se pare firesc să-i aducă la același nivel pe toți cei care mai au vreo speranță. Un jurnalist se întreba, de
Voioasa resemnare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8693_a_10018]
-
efort în acest sens nu va fi zădărnicit de vânturi. Rafalele biciuiau sfărâmăturile de rocă care erau prea mari pentru a putea fi vânturate. O bucată de metal se legăna lovind neîncetat un perete din apropiere. Câteva tuburi de neon pâlpâiau și difuzau o lumină nesigură. Vocea lui Gorman răsună sec în receptoarele căștilor. ― Prima grupă, în linie. Hicks, oamenii tăi să formeze un cordon între intrarea în colonie și blindat. Supravegheați spatele. ― Eu ți-aș supraveghea ție spatele, zise Hudson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
între ele clădirile coloniei și stația de epurare a atmosferei, cei doi roboți-santinelă stăteau de pază, nemișcați și vigilenți. Liniștea nu era tulburată decât de bâzâitul ușor al detectoarelor de mișcare. C-ul scruta culoarul pustiu, iar lumina-martor de funcționare pâlpâia necurmat. Ceața pătrunse printr-o gaură din plafon, umplând, învolburată, pasajul. În contact cu pereții metalici, ceața se condensa în picuri care cădeau pe sol. Arma nu trăgea în această ploaie neașteptată; era prea inteligentă și selectivă. Ordinatorul ei putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
roboții-santinelă vor reuși să-i oprească. Totul depinde de numărul acestor creaturi. Hicks dădu un bobârnac la două întrerupătoare și obținu confirmarea că totul era operațional. Se uită la cadranele detectoarelor de mișcare ale armelor A și B. Semnalele luminoase pâlpâiau tot mai des până când rămaseră aprinse în permanență. În același moment, două puternice detunături făcură să vibreze solul. ― Roboții A și B urmăresc și distrug mai multe ținte, zise ridicându-și privirea spre Hudson. Ne-ai pus la dispoziție o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pereți și pe jos, dar nu pe arme. Așa trebuia să fie; roboții-santinelă își continuau tirul de baraj. Trecură două minute, trei. Controlul armei B ajunse la zero și bubuitul care venea de la subsol se înjumătăți. Detectoarele de mișcare mai pâlpâiau pe consola tactică: arma descărcată urmărea niște ținte în care nu putea să mai tragă. Tăcerea grea care se abătu asupra centrului de exploatare se sfârși odată cu izbucnirea zarvei de la subsol. Sunetele ajungeau la intervale regulate, și cu toții erau conștienți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
torța în mână. Aceasta lumina slab încăperea și se reflecta pe suprafața lucioasă a sferei chirurgicale atârnate deasupra mesei de operație. ― Hai, hai! Temperatura flăcării ajunse în sfârșit destul de însemnată pentru a declanșa detectorul, al cărui semnal roșu începu să pâlpâie. Imediat plecă semnalul la toate difuzoarele încastrate în tavan și un potop artificial se abătu peste dulapuri și sol. Simultan, o sirenă prinse a urla. În centrul de exploatare, Hicks tresări auzind alarma. Privirea i se desprinse de consolă zburând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
potop artificial se abătu peste dulapuri și sol. Simultan, o sirenă prinse a urla. În centrul de exploatare, Hicks tresări auzind alarma. Privirea i se desprinse de consolă zburând spre ecranul ordinatorului central. O mică zonă a planului acestui etaj pâlpâia. Caporalul se ridică și se repezi spre ușă strigând totodată în microfonul individual: ― Vasquez, Hudson, veniți la secția medicală. A izbucnit un incendiu. Cei doi infanteriști își întrerupseră rondul. Saturate de apă, hainele se lipeau de corpul lui Ripley. Difuzoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cu „seriozitate și competență“? Abia așteptam să scot din Facultate niște derbedei culturali, o mână de pramatii nervoase și nesigure, care să bage spaima în elevi. Nici ei, studenții, nu pierdeau vremea. Se plictiseau teribil, feroce, cu-o energie care pâlpâia în priviri și le făcea maxilarele să se deschidă și să se închidă ritmic, în căscaturi largi și sănătoase. Îi invidiam. Pentru ei literatura era o sumă de-afișe cu mutre luate din cărți, sub care veneau câteva explicații tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să-i acord țării o șansă și să-mi dau seama cât de mult greșesc. M-am urcat în metrou, cu retina deschisă la maximum. Ca de-obicei, oamenii nu-mi păreau nici veseli, nici triști; priveau în podea. Luminile pâlpâiau, se mai stingeau din când în când, nu era un scurtcircuit. La „Romană“, n-a coborât nimeni, s-au urcat vreo sută. Încă mai aveam aer, nu foarte mult. Ajunsesem lipit de una dintre uși, imaginile rulau limpede pe geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu vomit. Între tine și pământul care te născuse stăteau doar o fâșie de tablă și nouă kilometri de spațiu gol; îți priveai vârfurile pantofilor și vedeai tabla zbârnâind. Dincolo de hublou, soarele strălucea mort pe fuselaj. O lumină înghețată, metalică, pâlpâind în oxigenul rarefiat. Dacă ai fi scăpat de frig și sufocare, te-ar fi strivit presiunea, ca un bloc de zece etaje. Aveam de unde-alege. Cu „Avianca 45“ m-aș fi dat de două ori cu capul de tavan, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aveam ce se întâmplase cu ele. Am pus mâna pe telefon, să-l sun pe Mihnea. Liniile căzuseră. În timp ce făceam eforturi să respir normal, m-am apropiat iar de geam: lumea ieșise pe stradă, care-n halat, care-n pijama. Pâlpâiau și niște lumini de lanternă. Am așezat-o pe Maria pe-un fotoliu și-am început să cercetez casa. Zidurile rezistaseră, țevile nu erau sparte. Ici-colo, căzuseră bucăți de tencuială, parcă mai mici decât mi se păruse mie. Călcam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de fotbalist, lăudabile. Gleznele subțiri. Tălpile cuminți, fără monturi, aliniate pe gresie. Despre degetele de la picioare, ce să mai zic: multe, normale, inerte. Ce poate fi mai trist decât o asemenea priveliște? În tot infernul ăsta de piele și oase, pâlpâia o salvare. Căpătasem sentimentul reconfortant că existența mea se desfășoară de fapt înăuntru, că mecanismele sensibile și complicate prin care sunt pus în mișcare și care mă deosebesc de Petrișor sau familia Cocă se află dincolo de epidermă, protejate de privirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ai bate din palme. Un trenuleț voios, care îți mâncase a șasea parte din viață. Te cam lasă răbdarea după cinșpe ani, nici în poze nu mai arăți la fel. Simțurile se subțiază, ca o musculatură atrofiată, bucuriile scad, mai pâlpâie puțin, apoi dispar cu totul. Se duce naibii curajul, dacă l-ai avut vreodată. Nu-i suficient să ieși seara și să tragi aer adânc în piept; nu mai e ca prima oară. Transpiri și noaptea, în somn. Iar singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mortăciuni proaspete, scoase din cine știe ce putregai al Mării Negre; ăsta era tot farmecul. Și-oricum, trecusem de vârsta la care să-mi pese. Aveau un gust bun și-o culoare păstoasă, de nămol sărat. La fel ca aerul sau cerul care pâlpâia prin acoperiș. Doar pescarii și câțiva localnici știau când și unde trebuie să mergi după hamsii. Vara, le culegeai peste tot, de pe plaja „Cleopatra“ (paradisul sindicaliștilor), până la hotelul „Rex“ (unde intrai doar la costum) și de la vânzătorii ambulanți din parcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prima pagină. „Și-acum, uită-te-aici.“, m-a-ndemnat Mihnea. S-a instalat lângă mine și-a bătut ceva repede pe ecran. Search. 1 match found out of 1. Maria a venit lângă noi, urmată de tânărul Lupu. Enter. Ecranul a pâlpâit puțin, apoi s-a înnegrit în mijloc. Un text de patru rânduri, nesemnat, transcris neobișnuit, cu bold. Numai începătorii îngroașă scrisul, să se vadă mai bine pe computer. „Citește cu voce tare.“ Cutremurul din 10 noiembrie 2005. După unele surse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]