1,340 matches
-
opoziția dintre creația sa și direcția artistică majoritară, Caragiale este refractar conformismului superficial, demascând necruțător impostura artistică. Atitudinea sa de izolare, asociind respingerea nonautenticului, este fructificată în cel puțin două direcții: cea a profesării unei denudări a procedeelor în sens parodic și cea a "dadaismului" caragialian. Al. Călinescu a analizat modalitatea în care "prin discursul metatextual lucid, necruțător de lucid dezgolind procedeul, denunțând clișeul, îngăduind distanțarea ironică față de text"78, Caragiale reușește să demonstreze ,,pe viu, din mers, cum se face
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
respectă și sunt foarte respectați, aș încheia povestirea mea astfel[...] dar [...] fiindcă nu sunt unul dintre acei autori prefer să vă spun drept: după scandalul de la bancher, nu știu ce s-a mai întâmplat cu eroul meu și cu madam Popescu". Arma parodică țintește schelăria osificată specifică structurării materialului epic în lucrări facile, fabricate prin inserția arbitrară de clișee narative. Ironia, asociată parodiei, accentuează tendința de ieșire de sub incidența unor încorsetări inutile, dar și dorința de evidențiere a propriei individualități prin detașarea de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unei imagini de ansamblu a literaturii române de factură comică vom folosi atât criteriul "sensului" care departajează modurile comice îndeobște acreditate, cât și pe cel al genurilor și speciilor literare. Se vor putea urmări astfel reprezentările modului satiric, al celui parodic, ironic, grotesc și umoristic nu doar în dramaturgie, ca gen esențial compatibil cu sensul conceptului de comic, substrat de bază al oricărei comedii, ci și în proza scurtă și în cea de mai largă respirație, chiar în roman, și, nu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu mine însumi de I. Minulescu și aceeași repulsie față de poezia modernă și simbolistă "a căreia supremă originalitate rezidă în răscăcărarea tipografică a strofei pe o pagină întreagă"47, repulsie care s-a manifestat la Caragiale în ciclul de pastișe parodice după Macedonski (Erato, scapă-mă, Cameleon femeie etc.). De asemenea, schița caragialiană Intelectualii pare hipotextul tabletei Despre scriitori, în care Arghezi a renunțat la învelișul derutant al ironiei, dând frâu liber indignării : Trebuie înjugați la viață demnii scriitori [...] Până ce nu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în literatura proletcultistă, în lucrările comandate expres prin ordine de partid, întinate de balastul doctrinar, ci chiar în literatura exilului românesc, într-un roman cu certe calități literare și cu surprinzătoare raportări la dimensiunea satirică a caragialismului. 3.4. Modul parodic Sintagme precum "satira literară"71, "ironie livrescă, mimetică"72, "citare ironică"73,"mimotext"74 etc. încearcă să surprindă esența parodiei și avertizează că paradigma sa teoretică include, pe lângă problematica definirii și pe cea a delimitării vecinătăților și a interferențelor cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
critici și nu de textele literare înseși"75), sunt completabile, întrucât nu sunt inserate toate componentele din ecuația parodiei. Meritorie în sensul cuprinderii tuturor actanților în procesul parodierii, pe lângă rezultatul acestuia, respectiv, parodia însăși, este definiția Sandei Golopenția-Eretescu: "Parodia (actul parodic) reprezintă reducția ludică a unei acțiuni semiotice prestigioase, care poate fi operată prin intermediul prezentării deformate a agentului (și/sau anti-agentului) și/sau produsului (rezultatului) și/sau instrumentului și/sau algoritmului și/sau a fundamentului celui dintâi"76. În privința devenirii diacronice
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pentru parodistic.77 De asemenea, s-a constatat depășirea stadiului de consolidare a statutului central al parodiei în postmodernismul occidental, dar și în cel incipient, românesc, înspre o fază de saturație, înregistrându-se deja un fenomen de inflație a scripturii parodice. Linda Hutcheon nota: "Parodia s-ar putea să se fi transformat dintr-o paradigmă potentială a formei estetice moderne într-un clișeu. Parodia pare multora că a încetat să fie o cale către noile forme și a devenit ironic un
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
orice caz, o specificitate a parodiei, în comparație cu celelalte moduri ale comicului, este complicitatea obligatorie care trebuie să existe între parodistul care operează deturnări formale sau conținutiste asupra unei opere și receptorul, al cărui antrenament cultural îl ajută să decodeze convenția parodică bazată pe o sinteză de procedee literare: imitația, împrumutul, adaptarea, parafraza, citarea, aluzia. Spre deosebire de satiră și de sarcasm unde "totul este dat, în parodie totul trebuie descoperit, e lăsat cititorul să-l afle, să-l adauge"79. În plus, în lipsa
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și de sarcasm unde "totul este dat, în parodie totul trebuie descoperit, e lăsat cititorul să-l afle, să-l adauge"79. În plus, în lipsa abilităților de decriptare pe care trebuie să le posede receptorul, textul își pierde practic însușirile parodice, eșuând și în crearea vreunui efect comic pentru care esențial este, așa cum am precizat, surprinderea contrastului. În cazul particular al parodiei, opoziția care declanșează râsul comic va trebui să fie între orizontul de așteptare al receptorul avizat, mai exact, între
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
exploatează prestigiul meritat al unei opere, fie că, dimpotrivă, subminează un succes nemeritat, parodistul își probează aptitudinile mimetic-polemice și, de fapt, nu creează, dar nici nu parazitează textul, întrucât sugerează judecăți de valoare, în funcție de intenția omagială sau denigratoare a textului parodic. În cazuri concrete, așa cum va reieși din analizele parodiilor lui Caragiale și a piesei de debut a lui Eugen Ionescu, putem identifica interferențe nu doar între parodie și satiră, ci între aproape toate modurile comicului. Pastișa, de exemplu, denaturând în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
între aproape toate modurile comicului. Pastișa, de exemplu, denaturând în parodie, bazată pe procedeul retoric al ironiei, poate fi subordonată satirei, la rândul ei o formă a burlescului sau a comicului absurdului. 3.5. Parodia la Caragiale Ilustrative pentru modul parodic în literatura română sunt poeziile, "poveștile", portretele-caricatură din publicistica lui Caragiale, dar și farsa O soacră, considerată de Florin Manolescu o exemplară parodie a literaturii de consum și a celei sentimentale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea80. În
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ironică, repetare cu distanțare critică, care marchează diferențele mai curând decât similitudinile; joc ironic cu multiple convenții"81. Am selectat această definiție dintr-un șir considerabil de teoretizări ale termenului, pentru a sublinia de la început modernitatea parodiei caragialiene. Motivația actului parodic, înțeles ca proces conștient, ca tehnică prin care se declanșează efectul comic, rezidă la Caragiale nu doar în instinctul ludic deformator, ci și în demersul critic și corector, de reconsiderare și reierarhizare a valorilor. Satiricul sau parodistul are "rol de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
civice caragialiene. Reperând și definind original meteahna noastră națională moftul nenea Iancu a intuit eficacitatea homeopatică a vindecării prin doze ale aceluiași virus. Și atunci parodiază, adică desacralizează, bagatelizează, reduce ludic pseudovalorile la dimensiunile derizoriului, demascându-le. Însă ceea ce sancționează parodic este întotdeauna excesul, exagerarea, deplasările necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele dintre aparențe și esențe. Dacă parodiile în versuri presupun o arie referențială restrânsă la cea a literaturii, la nivel macrotextual, lumea comediilor și a momentelor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o replică menită să-i reveleze micimea, incoerența, inconsistența și degradarea. De aceea, lumea imaginarului caragialian e una scoasă din țâțâni, e o mascaradă, un carnaval populat de marionete angrenate în mecanismul iluzoriu al "marii trăncăneli"85. Analizând sistematic Spiritul parodic la I. L. Caragiale, Adelina Farias evidenția complexitatea actului parodic al scriitorului, punctând și exemplificând reperele paradigmei. Autoarea observa lărgirea zonei de investigație parodică de la un anume idiolect (cel al lui Delavrancea îndeobște), la un curent artistic (romantismul, simbolismul, sămănătorismul), la
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și degradarea. De aceea, lumea imaginarului caragialian e una scoasă din țâțâni, e o mascaradă, un carnaval populat de marionete angrenate în mecanismul iluzoriu al "marii trăncăneli"85. Analizând sistematic Spiritul parodic la I. L. Caragiale, Adelina Farias evidenția complexitatea actului parodic al scriitorului, punctând și exemplificând reperele paradigmei. Autoarea observa lărgirea zonei de investigație parodică de la un anume idiolect (cel al lui Delavrancea îndeobște), la un curent artistic (romantismul, simbolismul, sămănătorismul), la un tip de literatură, de pildă, cea senzațională de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mascaradă, un carnaval populat de marionete angrenate în mecanismul iluzoriu al "marii trăncăneli"85. Analizând sistematic Spiritul parodic la I. L. Caragiale, Adelina Farias evidenția complexitatea actului parodic al scriitorului, punctând și exemplificând reperele paradigmei. Autoarea observa lărgirea zonei de investigație parodică de la un anume idiolect (cel al lui Delavrancea îndeobște), la un curent artistic (romantismul, simbolismul, sămănătorismul), la un tip de literatură, de pildă, cea senzațională de consum, extinzându-se apoi la zona mai amplă a artei în amsamblu, ca modalitate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în amsamblu, ca modalitate de concepere a actului literar, la manifestările limbajului (stilurile funcționale ale limbii) ajungând chiar la depășirea manifestărilor verbale, atunci când vizează un dat cultural, de exemplu, proiectele de statui 86. Vom reconstitui și mai exact inventarul său parodic pe baza răspunsurilor la întrebarea " Pe cine parodiază Caragiale?". Cele mai multe pastișe parodice vizează formalismul poeziilor macedonskiene: Cameleon femeie (sonet colorist), Erato, scapă-mă (Terține acrobatiste-simboliste), Amiază maură (Simbolistă-orientală), Glic, Finis (Sonet simbolist decadent), Din carnetul unui poet simbolist (Fragmente selecte
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
stilurile funcționale ale limbii) ajungând chiar la depășirea manifestărilor verbale, atunci când vizează un dat cultural, de exemplu, proiectele de statui 86. Vom reconstitui și mai exact inventarul său parodic pe baza răspunsurilor la întrebarea " Pe cine parodiază Caragiale?". Cele mai multe pastișe parodice vizează formalismul poeziilor macedonskiene: Cameleon femeie (sonet colorist), Erato, scapă-mă (Terține acrobatiste-simboliste), Amiază maură (Simbolistă-orientală), Glic, Finis (Sonet simbolist decadent), Din carnetul unui poet simbolist (Fragmente selecte), Declarație simbolistă, Sonet brutal (Simbolist-instrumentalist), Baladă simbolistă macabră, Ab irato (Sonet parnasian
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
îndreptate împotriva școlii macedonskiene i se pare că ar ilustra "mai puțin caducitatea acesteia, decât opacitatea parodistului față de fenomenul liric"87. Din punctul nostru de vedere, întrucât sunt apărute în 1893, anul de vârf al conștiinței artistice caragialiene, aceste pastișe parodice ar trebui înțelese mai degrabă ca manifestări ale unei înțelepciuni estetice care ar presupune rezistența la lectură nu din conservatorism anacronic, ci dintr-un cult al armoniei asociat cu simțul măsurii. Ceea ce sancționează prin subtitlurile și precizările ironice care însoțesc
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
facilitând perceperea obiectului la adevărata sa dimensiune. Sugestia e similară cu cea produsă de lectura basmului parabolă Ion. Posibila asimilare a îndărătnicului personaj cu autorul însuși înlesnește decriptarea unei atitudini existențiale manifestate în plan artistic prin reversul exercițiilor admirative. Actul parodic îi reiterează astfel gestul rebel, de afirmare răspicată a poziției contrare, demistificatoare, pentru că, parodiind, artistul pare a exclama contrariat, asemenea alter-ego-ului său, Ion: Cum o să vă placă, nene, săracul de mine? ... măgar! din gură! Carnavalul de Venezia!! cu variațiuni!! [...] Nu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
forului academic. Așa cum menționam în partea introductivă, proba decisivă a vocației comice este dată de luciditatea surprinderii ridicolului chiar și la ființa iubită. Astfel că, deși s-a numărat printre prietenii lui Caragiale, Delavrancea n-a fost scutit de înțepăturile parodice ale acestuia. Nuvela acestuia, Sultănica, este hipotextul "basmului" caragialian Smărandița, iar Dădămult, ... mai dădămult e o pastișă după Stăpânia odată a aceluiași autor. Ele dau măsura capacității de invenție mimetică a stilului lui Caragiale și a talentului său de a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de destăinuire cari de cari mai amețitoare și mai pline de slava lui Dumnezeu.93 Inserția pasajelor descriptiv-arborescente care amână supărător desfășurarea naturală a firului epic, lexicul căutat arhaic și patetic, aglomerarea rabelaisiană de epitete sunt elemente care dezambiguizează intenția parodică, oferind un evident exemplu de antistil din perspectiva lui Caragiale care, s-a constatat, n-a scris un cuvânt de prisos în comediile și "momentele" sale, încadrabile perfect dimensiunilor procustiene. Prolixitatea și platitudinea imaginii sunt puse în lumină și în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
valorilor autentice, nu doar simple exteriorizări ale unor invidii literare sau spații compensator-vindicative ale artistului nedreptățit în planul existenței concrete. 3.5.1. Înspre "labirintul de lentile" Ca model de poznașă desacralizare sau de temperare a pornirii disprețuitoare prin sublimare parodică, I. L. Caragiale deschide galeria scriitorilor pentru care parodia și pastișa sunt forme ale "satirei literare"94: George Topârceanu (Parodii originale, 1916), Marin Sorescu (Singur printre poeți,1964), Mircea Horia Simionescu (ciclul Ingeniosul bine temperat, 1968-1983, în special Dicționarul onomastic și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
George Topârceanu (Parodii originale, 1916), Marin Sorescu (Singur printre poeți,1964), Mircea Horia Simionescu (ciclul Ingeniosul bine temperat, 1968-1983, în special Dicționarul onomastic și Bibliografia generală), Al. George (Clepsidra cu venin, 1971), Mircea Cărtărescu (Levantul, 1990). Semnificația polemică a discursului parodic este semnalată, de exemplu, de George Topârceanu care nu ezită să sublinieze nota de creativitate a parodiilor sale "originale" asociate cu veritabile pagini de "critică literară în pilde" vizându-i pe Homer, Al. Depărățeanu, D. Bolintineanu, G. Coșbuc, O. Goga
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
măscăriciului Vălătuc în care Al. O. Teodoreanu pastișează stilul cronicăresc și parodiază literatura romantică și sămănătoristă care impusese o imagine idealizată a trecutului, și savurosul roman al lui Costache Olăreanu Cu cărțile pe iarbă, în care se actualizează prin inversiune parodică vestitul cuplu Don Quijote și Sancho Panza. Interesantă, din această perspectivă, este și piesa lui Matei Vișniec Mașinăria Cehov. Mircea Ghițulescu observa chiar această abilitate a dramaturgului de a exprima prin intermediul parafrazei, a parodiei și a imitației, un pertinent comentariu critic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]