1,086 matches
-
anunță posibilitatea unei bucurii misterioase. În vecinătatea lui se află doar acea „cămară de misteri” la care suavul Bolintineanu nu obosește să viseze... Pereche, sînii ascund o vale făgăduitoare de mari delicii. Tresărind, ei comunică emoția interioară. Mișcarea grațioasă, abia perceptibilă, a sinilor este semnul că simțurile urcă spre beție, iar poezia spre senzualitate. „Deschiderea” sinului are consecințe profunde: universul material delirează, Îndrăgostitul intră În starea de răsfăț și, sub puterea ei, se hotărăște pentru actul suprem: răpirea, căci: „Îți deschid
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
în memoria afectivă decât amintirea concretă a lui Anton Klentze zis și Clenciu (fiul lui Fritz, bătrânul "armurier" neamț, și al "coanei Lina"), despre existența căruia aflase câte ceva numai din "crâmpeie de vorbe prinse în casă" (mai mult decât realitatea perceptibilă vizual, cuvântul joacă aici rolul de catalizator al memoriei și, implicit, al imaginației). Dar de văzut, pe Anton Klentze nu-l "văzuse" decât tot în imaginație, grație "poveștilor" captivante despre originea lui semilegendară, de fiu natural al unui prinț fără
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de iluzii, adâncind în conștiința sa prăpastia dintre aspirațiile nobile ale sufletului și mizeria trupului torturat de atracția sexuală. Așadar, fiind de natură inconștientă, obsesia erotică devine izvorul unei imaginații mai curând "muzicale", ce îndreaptă "ochiul" tânărului dezgustat de "realitatea" (perceptibilă vizual) a amorului în altă parte, "dincolo" de orizontul lumii sensibile. Lăsându-se fascinat doar de "sufletul", de "iradierea" feminității (care se exprimă prin "zâmbet", "atitudini", "privire"), Bizu ignoră deliberat "detaliile amănuntului plastic" și își alege "din instinct" obiectul pasiunii
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
trupului toate activitățile vitale, și mobilitatea", trupul deschizând la rândul său sufletului "o fereastră spre lume". Stagiritul rezolva astfel "contradicția corporal/ incorporal", câtă vreme acorda phantasiei (simțului intern) rolul de a transforma "mesajele transmise de cele cinci simțuri în fantasme perceptibile sufletului"168. Dar dacă simțul intern 169 "traduce și face posibilă comunicarea suflet/ trup", trebuie totuși reținută ideea (fundamentală și pentru înțelegerea erotismului eminescian) că "sufletul are întâietate asupra trupului, tot așa cum fantasma are întâietate absolută asupra cuvântului, precedând articularea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ne... civilizeze, să ne cultive, să ne aducă în secolul XX etc. Aceeași atitudine se observă, uneori, și la unii conferențiari străini, la unii participanți la colocvii, seminarii și congrese, unde, o anume suficiență și chiar aroganță intelectuală este destul de perceptibilă. Reacția scriitorilor, a oamenilor de cultură români cu conștiință efectiv europeană este, în asemenea cazuri, de inevitabilă și firească reținere, rezervă, necooperare. Orice profesoraș francez (să spunem, de mâna a doua-treia, ce s-a nimerit într-un serviciu cultural francez
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
cursant, dar și prin instalarea unui sentiment de confort și siguranță necesar derulării activităților educaționale. 3.2.3. Caracteristici ale mediului psihologic (climatul emoțional)tc "3.2.3. Caracteristici ale mediului psihologic (climatul emoțional)" Caracteristicile fizice ale mediului (cuantificabile și perceptibile) în care se derulează activitățile de învățare (aranjament spațial, luminozitate, zgomot etc.) au un impact emoțional asupra fiecărui cursant în parte, cu importante consecințe cognitive și comportamentale. Un mediu care determină răspunsuri emoționale pozitive conduce nu numai la o stimulare
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
cursant, dar și prin instalarea unui sentiment de confort și siguranță necesar derulării activităților educaționale. 3.2.3. Caracteristici ale mediului psihologic (climatul emoțional)tc "3.2.3. Caracteristici ale mediului psihologic (climatul emoțional)" Caracteristicile fizice ale mediului (cuantificabile și perceptibile) în care se derulează activitățile de învățare (aranjament spațial, luminozitate, zgomot etc.) au un impact emoțional asupra fiecărui cursant în parte, cu importante consecințe cognitive și comportamentale. Un mediu care determină răspunsuri emoționale pozitive conduce nu numai la o stimulare
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
mare parte forme ale emotivismului, erau în mod esențial iraționaliste. Dup] respingerea p]rerii potrivit c]reia judec]țile morale sunt echivalente cu afirmații ale faptelor nemorale (naturalism) și a p]rerii c] acestea sunt sui-generis afirmații despre fapte morale perceptibile prin intuiție sau apel la convingeri (intuiționism), au concluzionat pripit c] cineva nu poate medita asupra problemelor morale; judec]țile morale sunt expresiile atitudinilor iraționale sau cel puțin neraționale de aprobare sau dezaprobare. Au ajuns la aceast] concluzie deoarece au
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ca un corp, i-a conferit un rol determinant în construcția realității, cu care de altfel, spuneam, se află într-un schimb continuu de date simbolice. Important aici de precizat ar fi că există reguli de organizare, și ale lumii perceptibile, și ale lumii imaginare, reguli care, în cele din urmă, duc la narațiunea identitară amintită mai devreme și la ierarhia rolurilor și a unităților spațio-temporale în care ele se manifestă. Imaginarul nu este pentru realitate reflectarea ei pur mimetică (din
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
în prefața volumului său, Imaginarul medieval? Mai întâi, am putea spune că reprezentarea este un tip de interfață de ordin mental între realitate și imaginar. Ea e produsă de imaginația "icastică" (sau mimetică, pentru că ea are ca referință mai ales perceptibilul), de imaginația "iconică" (sau simbolică - prefigurează sacrul definit de dogmă, "non-perceptibilul non-fantezist", divinul) sau de fantezie (imaginația "onirică", ars combinatoria, arta hibridului, a fantasticului popular creștin etc.); ea poate fi condusă către unitățile funcționale de bază ale sistemului: imaginea (mentală
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
o schemă pe care se construiesc unitățile minimale, pentru că nu are forță de expresie atât cât să devină autonomă. Acest lucru se întâmplă pentru că imaginarul poate să preia prin intermediul ei imaginea despre sine (simbolică) a comunității și imaginea despre lume (perceptibilă și non-perceptibilă), așa cum și le proiectează aceasta; fapt care nu o exclude din procesul de memorare, ci doar îi limitează funcțiile în ansamblul imaginativ. O utilizez aici ca "schemă" pentru imagine. În ceea ce privește raportul necoincident stabilit de Le Goff între imaginar
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
în care intervin exemplele care, de fapt, au predeterminat teoria. Așa cum se întâmplă și în "Prefața" lui Le Goff, precizările conceptuale nu ignoră cazurile concrete, de la care a plecat de fapt propria lui propunere; ele vizează modul în care imaginile perceptibilului și ale non-perceptibilului se proiectează în imaginarul colectiv, acolo unde este posibilă o articulare coerentă și funcțională a lor, intrinsecă unor structuri narative cu valoare identitară reprezentativă pentru o comunitate. Un alt punct de vedere asupra imaginarului colectiv este derivat
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
reguli comune de alcătuire și "funcționare". Permisivitatea graniței nu înseamnă instalarea în mod automat a unui no man's land lipsit de consistență sau haotic. Influențele reciproce și schimburile permanente dintre realitate și imaginar sunt hotărâtoare pentru relația dintre lumea perceptibilă și gândirea colectivă, pentru menținerea echilibrului între simțul practic și proiecția intelectuală; și, de ce nu, pentru asigurarea neîntreruptă a alternativei imaginative, complementare față de o existență resimțită ca fiind insuficientă. Imaginarul este o compensație față de frustrările și de eșecurile provocate de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
echilibrului între simțul practic și proiecția intelectuală; și, de ce nu, pentru asigurarea neîntreruptă a alternativei imaginative, complementare față de o existență resimțită ca fiind insuficientă. Imaginarul este o compensație față de frustrările și de eșecurile provocate de lumea concretă, așa cum planul realității perceptibile este o compensație și o certitudine față de improbabil și de necunoscut, față de gândul care produce frică, cum descrie pe larg Muchembled ("Un monde d'insécurité et de peurs". O istorie a diavolului 21-57). Ființa umană este prinsă între două tipuri
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de necunoscut, față de gândul care produce frică, cum descrie pe larg Muchembled ("Un monde d'insécurité et de peurs". O istorie a diavolului 21-57). Ființa umană este prinsă între două tipuri de finitudine, pe ambele planuri. Neputând să stăpânească nici perceptibilul, nici non-perceptibilul (prin forța imaginației), se manifestă nu schizoid, ci compensatoriu în alunecarea dintr-o lume în alta, preferând, de cele mai multe ori în istoria culturală a imaginarului, granița și arealele ei învecinate. Disoluția acestei limite dintre lumi nu este însă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
modeleze. El nu primește însă din partea ei nimic neinterpretat, netransformat în forme specifice de discurs - simbol, imagine, complex de idei, mentalitate, structură sau cod cultural. Nu doar granița este unduitoare și nu imuabilă, dar și cele două "bazine" care redau perceptibilul și non-perceptibilul/imaginarul. Dacă e să recurg la o sumă de metafore plastice pentru a sugera mișcarea în cadrul și între aceste lumi, atunci aș invoca imaginea a două fluvii uriașe, alăturate, care își întâlnesc apele pe o platformă mediană, o
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
rețea de teme, motive etc., ce poate fi completată ulterior de noi cercetări aplicate (de aici, caracterul ei de rețea deschisă). Imaginarul colectiv și rețeaua lui conceptuală Din perspectiva observațiilor lui Jacques Le Goff, Évelyne Patlagean și Lucian Boia, reprezentarea perceptibilului are rol intermediar, este o interfață a realității cu imaginarul − lumi considerate de cei trei istorici a fi "realități" diferite ca substanță și configurație, cu legi de organizare proprii, însă fără multe elemente în comun. În comentariul anterior, dimpotrivă, am
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
intervin asupra reprezentării (ca schemă) trei tipuri de funcții imaginative − le definesc ținând cont de accepțiunea lor din perioada medievală, dar înscrise într-o veche tradiție antică (Ferraris 10-12) -, și anume: a. imaginația "icastică" sau mimetică (referința ei o constituie perceptibilul, dat sau posibil); b. imaginația "iconică" sau simbolică (figurează și ceea ce nu e perceptibil, dar nu e nici fantezist, adică divinul și sacrul interpretat dogmatic); c. fantezia sau imaginația "onirică" ("artă" a combinațiilor insolite, fantastice sau fabuloase; pentru perioada la
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
al sistemului imaginarului, ci și cantitativ și calitativ, tocmai pentru că ajută la clasificări complexe (cum preciza de altfel chiar Durand). Imaginarul, pentru că a demonstrat că păstrează pentru perioade foarte lungi de timp imaginea comunității despre sine și despre organizarea lumii perceptibile și non-perceptibile, poate fi asimilat unei modalități de narare a istoriei și a politicului (factor de coagulare a comunității), o reflectare a lor, în chip necesar coerentă. Ordonarea sistemului imaginarului reiese nu din dedublarea vreunei logici voluntariste a lumii reale
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de "ochiurile" acestei matrice pe care am ales-o pentru a organiza convențional unitățile imaginarului medieval local. Ele nu sunt "repartizate" în mod exclusiv unui registru sau altul, dar au o anumită relevanță în raport cu celelalte în constituirea materiei imaginative. Reprezentările perceptibilului sunt configurate mai curând cu ajutorul imaginației mimetice (icastice); manifestările sacrului sunt transpuse în imaginar mai degrabă de imaginația simbolică (iconică); pentru fenomenele care scapă logicii de constituire a realului sau a religiosului (încadrat canonic), fantezia, artă a hibridizării lumilor și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
reperul principal, de delegat al divinității, rămâne Constantin I), discursul oficial despre putere ne relevă coordonatele pe care s-a constituit imaginarul. Să reamintim aici că registrele matricei teoretice reflectă modul în care puterea a organizat și a gestionat spațiul perceptibil, fie după ceea ce numim azi modelul antropologic, teoretizat încă de la Aristotel (masculin−feminin, stăpân−supus), fie după modele simbolice proprii evului mediu (cultură−natură) sau generale (spațiu locuit−spațiu străin, spațiu privat−spațiu public, spațiu laic-spațiu religios, spațiu concret-spațiul "lumii
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
temeiului, p. 69. Nihil negativum și ens rationis sunt ipostaze ale nimicului prezentate de Kant. Prima ipostază reprezintă "obiect vid fără concept", iar cea de-a doua, "concept vid fără obiect". Cf. Kant, CRP, II, p. 271. 170 "Timpul face perceptibilă unei ființe finite "opoziția" obiectivității, opoziție care aparține finitudinii acelui act de orientare prin care transcendența are loc." Kant and the Problem of Metaphysics, p. 113. 171 Despre esența temeiului, p. 159. 172 PFF, pp. 330-331. Partea întâi, Capitolul patru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
apărut pentru prima oară pe străzile ghetourilor și În campusurile universitare cu mai mult de o generație În urmă. Totuși, În mod curios, sentimentele generației anilor ’60 au dat naștere unui experiment social curajos, ale cărui contururi erau de-abia perceptibile pentru noi, În anii tinereții. Se pot găsi multe explicații În ceea ce privește faptul că europenii par să se Îndrepte pe drumul spre o nouă eră. Dar dintre toate explicațiile posibile, una e cea mai probabilă. Este Însăși visul american, altădată idealul
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
nechestionabil. Semenul diferit e, pentru noi, îmbogățitor în primul rînd fiindcă în el ne confruntăm cu chipul divin totodată mai intim decît ne sîntem nouă înșine și evident altul decît noi. Ni se pune în față într-o analogie imediat perceptibilă tensiunea dintre identitatea noastră profundă și alteritatea divinului, pentru care semenul diferit este un simbol. Cînd Simone Weil proiectează, în L'Enracinement, normele unei societăți întemeiate pe principii spirituale, ea vorbește despre o dialectică a drepturilor și a datoriilor umane
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
de jos cu cel de sus, dreapta cu stînga celor două chipuri, situația interioară a celui din jos cu situarea polară, învăluitoare a celui de sus. însă dincolo de simetria oglindirii, există o acută diferență calitativă, imediat și în mod firesc perceptibilă. Ea e dezvoltată masiv de speculațiile teologice, potrivit cărora privirea divină este propriu-zis existențiatoare : ea nu doar susține, ci, mai atîrnat un chip al lumii în care omul face lucrurile dreptei cu stînga și ale stîngii cu dreapta, schimbînd pecețile
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]