47,342 matches
-
lui ca pe oricare alta, fără să-mi fie absolut necesară prezența omului. Îl ascult, îl apreciez în atîtea privințe, dar între noi se interpune mereu peretele de sticlă al orgoliului său, al egotismului său artistic. Ne vedem prin acest perete dar pentru că nu ne putem atinge nu putem să ne transmitem nici căldura". Rînduri pilduitoare asupra probității autorului lor. De unde rezultă conștiința de sine veritabilă a "poetului leneș", trucată pînă la un punct de bizara voință de-a fi reprezentat
Jurnalul lui Victor Felea (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16781_a_18106]
-
fi și frescele din Duecento și Trecento. La Assisi, în catedrala cea cu trei etaje a Sfîntului Francisc, mi-am dorit, cîndva, demult, să mă fac frescă. Să rămîn - sau să fi fost - etern acolo (e același lucru) pe un perete de Ev Mediu, aparent lipsit de perspectivă, care, pentru mine, nu avea două dimensiuni, ci patru. Cred că și în Trecento, frescele și veșnicia încă mai aveau patru dimensiuni sau chiar mai multe. Perspectiva era în cotidian și contingent. Frescele
Don Quijote, frescele și labirintul by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/16831_a_18156]
-
ce stau la baza frescelor sînt atemporale fiindcă sînt reduse la esență. La primitivi ajungi trecînd prin clasici. La toate acestea s-ar putea adăuga și că o frescă nu-și poate alege anturajul. E pe veci încremenită pe un perete, în mereu aceeași companie. Sau, poate, nu-i place rolul, timpul, locul pe perete. Unghiul din care apare cel mai bine. Nu, nimic din toate astea nu e adevărat. Personajul dintr-o frescă e etern la locul său. Și-a
Don Quijote, frescele și labirintul by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/16831_a_18156]
-
ajungi trecînd prin clasici. La toate acestea s-ar putea adăuga și că o frescă nu-și poate alege anturajul. E pe veci încremenită pe un perete, în mereu aceeași companie. Sau, poate, nu-i place rolul, timpul, locul pe perete. Unghiul din care apare cel mai bine. Nu, nimic din toate astea nu e adevărat. Personajul dintr-o frescă e etern la locul său. Și-a găsit, odată pentru totdeauna, și contextul și peretele. Le-a găsit sau i s-
Don Quijote, frescele și labirintul by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/16831_a_18156]
-
-i place rolul, timpul, locul pe perete. Unghiul din care apare cel mai bine. Nu, nimic din toate astea nu e adevărat. Personajul dintr-o frescă e etern la locul său. Și-a găsit, odată pentru totdeauna, și contextul și peretele. Le-a găsit sau i s-au fost găsit, nu mai contează. Iar rolul său - veșnic - are infinite nuanțe și variațiuni. Căci mereu mai vine cîte un exeget-regizor, care schimbă lucrurile, prin interpretare. Cred că acestea sînt momentele de fericire
Don Quijote, frescele și labirintul by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/16831_a_18156]
-
mare - nu specifică, ci general românească, dar mult mai izbitoare aici, prin contrastul imediat - e aceea a curățeniei. Sau, mai bine zis, a murdăriei. Prăfuiți, jegoși, acoperiți cu fel de fel de postere de-un gust discutabil, stâlpii susținători și pereții clădirilor îți sugerează imediat Levantul cel mai respingător. Uluiește la un popor care se laudă de veacuri cu zicale suprarealiste precum "Codrul - frate cu românul" disprețul față de verdeață. La noi, "natură" e amestecul dubios de praf, uleiuri grele, pungi de
Ungaria se termină la Szeged, România începe la Babadag by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16835_a_18160]
-
eu, fără niciun preaviz, am devenit victima acestei agresivități interioare, un alt spasm, cerebral de astă dată, de o violență insuportabilă, s-a declanșat. Am țipat de durere, dar mai ales de spaimă și m-am sprijinit cu spinarea de perete, pentru că simțeam că leșin". Ce urmează este un lung proces dezaxator, antrenând alterarea tuturor funcțiunilor ființei biologice, căderea "din rău în mai rău", până la "epuizarea fără leac a forțelor vitale". Angoasările, senzația de amenințare, de primejdie iminentă venind de peste tot
Cronica unei nevroze by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16844_a_18169]
-
supermarket, prima dintre ele apasă pe trăgaci. Nimic, deși tu, ca spectator, sari din scaun. La fel și a doua. Și a treia. E genul de comedie neagră - absurdă, evident - care, în mod normal, s-ar sfîrși cu sînge pe pereți, dar care te-ndemnă să crezi că, totuși, finalul va aduce cu el o surpriză. Ei bine, surpriza vine; iar aceasta se numește... sînge pe pereți. Sau cît de neașteptat poate fi un final așteptat! Total neașteptat este însă britanicul
Cinematograful în Evul Mediu by Mihai Chirilov () [Corola-journal/Journalistic/16881_a_18206]
-
comedie neagră - absurdă, evident - care, în mod normal, s-ar sfîrși cu sînge pe pereți, dar care te-ndemnă să crezi că, totuși, finalul va aduce cu el o surpriză. Ei bine, surpriza vine; iar aceasta se numește... sînge pe pereți. Sau cît de neașteptat poate fi un final așteptat! Total neașteptat este însă britanicul Desserts (regizat de Jeff Stark și produs de compania de îmbrăcăminte Levi's), chiar dacă atmosfera e de natură să suscite bănuieli. O plajă pustie. Un tînăr
Cinematograful în Evul Mediu by Mihai Chirilov () [Corola-journal/Journalistic/16881_a_18206]
-
să articulez nici un sunet măcar și nici să mă mișc n-am putut, dominată deodată de senzația că devenisem lichidă și dintr-o clipă într-alta o să mă vărs pe podea, iar de acolo o să mă scurg de-a lungul peretelui undeva în canal". Deși pare tot mai surprinsă de ceea ce i se întâmplă, eroina relatează totul cu un fel de stranie detașare, aproape cu indiferență. Asistăm la un caz de alienare, dezechilibrul psihic produs prin senzația ștergerii granițelor spațiului real
Fluxuri epice by Bogdan Iancu () [Corola-journal/Journalistic/16893_a_18218]
-
să pară, ci pur și simplu înțepeniri ale unei mașini de rimat suprasolicitate. Un poem care începe blagian ("Atîta liniște...") se termină cumva antonpannesc, numai că oricît am căuta miezul munteanului, nuca va suna a gol în urma coliziunii cu un perete mult prea răbdător: Pentru noi îmbrățișarea/ era o lume/ și nu ne miram de unde." Cînd nu cată spre ceruri-nalte, poemele se deghizează stîngaci în cîntece populare și își doresc să semene cu giuvaierurile adunate de Blaga sau își subțiază
Lucindă felicitate cu logostele by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16894_a_18219]
-
memorie constituită în acest sens. Nebeneficiind de utilitățile unei adevărate săli de expoziții și fără o recuzită minimală, artiștii au fost constrînși, de exemplu, să-și înșire etichetele pe podea întrucît nu li s-a permis lipirea lor pe tencuiala peretelui pentru a nu strica văruiala proaspătă. între lucrări și vizitatori, primele pierdute pe marile suprafețe ale peretelui, ceilalți rătăciți fatal printre coloane, nu numai că nu are cum să se nască o relație complexă de comunicare, dar nici una de consum
Chinurile unei nașteri amînate (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16952_a_18277]
-
minimală, artiștii au fost constrînși, de exemplu, să-și înșire etichetele pe podea întrucît nu li s-a permis lipirea lor pe tencuiala peretelui pentru a nu strica văruiala proaspătă. între lucrări și vizitatori, primele pierdute pe marile suprafețe ale peretelui, ceilalți rătăciți fatal printre coloane, nu numai că nu are cum să se nască o relație complexă de comunicare, dar nici una de consum sumar nu este posibilă din pricina distanțelor mari și a obturării perspectivei. Toate aceste elemente exterioare, de context
Chinurile unei nașteri amînate (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16952_a_18277]
-
cele care sunt, se datorează exclusiv calculelor, mai mult sau mai puțin logice, ale marilor puteri. E păcat că dl. Constantinescu a învățat că trebuie să fie președintele românilor doar atunci când românii au reînceput să umble după cai verzi pe pereți. Chiar dacă aceștia poartă atât de frumoasele nume de Theodor și Mugur.
Tandemul cu o singură roată by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16942_a_18267]
-
un fior existențial. De fapt, Nora Iuga se joacă de-a jucatul. în timp ce râde și-i antrenează pe cititori la o beție de literatură, sufletul ei se sfâșie de nostalgii niciodată stinse: "Șapte stoluri de comete/ îmi fac rană în perete/ Și mă-ntorc ca roata florii/ Să-mi asmut colindătorii/ Poate unul să-mi găsească/ Scoica inimii cerească." (întâia vestire de cocon) " Foaie verde trei cosași/ Peste munte duce-m-aș/ Peste codru cu răcori/ Să-mi dea cetina fiori
ÎNTÂMPLĂRI ÎN SUPRAREALITATEA IMEDIATĂ by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16962_a_18287]
-
atîrnînd vertical/ către locul unde i-a căzut privirea și unde/ covorul face un gri senegal topit în verdele/ veronese// nimic mai normal (în această ordine înceată)/ decît funia spînzuratului încă bălăngănind de tavan/ dong-dong face camera ei sfioasă, cu pereți/ de cristal dong-dong repetă îngerul ei păzitor mișcarea/ la capătul funiei spînzurînd din tavan/ dong-dong face și tristețea brațului ei drept/ coborînd vertical și smulgînd din mormînt/ inima iubitului care încă pulsează" (evident, părul ei ud nu există). Senzualitatea poetului
Sociabilitate și solitudine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16980_a_18305]
-
cîțiva cîini vagabonzi se opresc/ lîngă zidul casei de alături/ adulmecînd un șir de căcăreze// și se mai vede piciorul unui mort/ care tocmai dă colțul străzii/ deghizat în Moș Crăciun// la sfîrșit închide ferestrele tabloului// și întoarce-l cu fața la perete// acolo zăpada nu este altceva decît o apă/ care vopsește pielea în albastru? (tabloul). Motivul tabloului e recurent: "după colț chiar în spatele ușii/ atîrnă un tablou/ într-o ramă metalică/ de acolo ochiul fixat privește întotdeauna/ pupila care se mișcă
Sociabilitate și solitudine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16980_a_18305]
-
istorisindu-ne o pățanie tragicomică, petrecută în casa unor prieteni de familie: "Au început să spună bancuri, ca între prieteni. Bancurile mi s-au părut foarte amuzante (probabil și cu... Bulă!- n.n.), dar nimeni nu rîdea, atmosfera era foarte tensionată - pereții subțiri... ramele tablourilor... lustra... Acum, după aproape zece ani, îmi dau seama că respectiva familie, probabil, era ascultată cu ajutorul microfoanelor puse de Securitate". Contrastul dintre umor și atmosfera glacială este de neșters, deși suspiciunea, poate și delațiunea, trona cu ei
Generații jertfite by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/16995_a_18320]
-
probabil, era ascultată cu ajutorul microfoanelor puse de Securitate". Contrastul dintre umor și atmosfera glacială este de neșters, deși suspiciunea, poate și delațiunea, trona cu ei la masă. Glumele continuau, rostite cît mai pe șoptite, cu ochii fixați în tavan, pe pereți... Amintiri dintr-o copilărie furată. Iar titlul volumului la care ne referim sună convingător: Exerciții de memorie (absolut necesare, deoarece nu se cuvine a uita nimic din cele întîmplate, aducerile-aminte fiind ecoul faptelor reverberate în memoria tînără, atît de legată
Generații jertfite by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/16995_a_18320]
-
asemenea epoci: ...Astfel, delatorii, un neam de oameni croit spre nenorocirea publică și care nu au putut fi înfrînți niciodată prin pedepse, acum erau ademeniți de speranța răsplății... * * * Sînt cu S. acasă la el în biblioteca lui care îi îmbracă pereții garsonierei strîmte învelindu-i pe toți și care dau oricărei conversații un ton înăbușit din cauza formidabilei căptușeli de celuloză; ...un ton cavernos, ceva în genul unui cavou de celuloză, plus mirosul dulceag-acru de pap și de celuloză răscoaptă a atîtor
Sala cu oglinzi (Delatori, demascări...) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17005_a_18330]
-
Academia Cațavencu", 39, 1997, 12). Lărgind puțin discuția, construcțiile de mai sus ar putea fi plasate în contextul locuțiunilor și al expresiilor populare mai vechi care prezintă acțiuni inutile ("a tăia frunză la cîini", "a umbla după cai verzi pe pereți"), sau în cel de parodiere a ineficienței politice și economice din timpul comunismului. Inventivitatea colocvială a produs în acea perioadă titulaturi fictive de instituții tipice - "Fabrica de împachetat fum", "Cooperativa Munca în zadar" (""Opera de trei parale" sau cooperativa "munca
Expresiile inutilității by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17042_a_18367]
-
și puțin scindată. Olandezii au privit dintotdeauna și spre exterior, or aceste două atitudini sunt foarte mult legate între ele: în vechile picturi olandeze, de Vermeer sau Rembrandt, se poate observa aproape totdeauna un interior frumos... dar pe unul din pereți și o hartă... R. B.: ...și fereastra spre exterior. Să ne întoarcem însă la cărți. Conform opiniei dvs., scrierea ca și lectura unei cărți nu este doar o afacere a intelectualului; ele reclamă și o anumită naturalețe, nonșalanță. Totuși proza
Margriet de Moor: "Temele romanelor mele sînt absența, plecarea, tăcerea" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17011_a_18336]
-
-ar fi făcut nu putea scăpa de ele. Deodată o muscă mai altfel decât celelalte i se așeză chiar pe felia de pâine ce da s-o ducă la gură. Furios el o goni. Musca porni buimacă lovindu-se de pereți. Și el mușcă supărat, furios, luându-și cu degetele și o jumară. Atunci o altă muscă veni aterizând obosită-n tigaie. Era cu mult mai mare decât cel mai mare bărzăune pe care-l văzuse vreodată. Era cât un cărăbuș
Războiul muștelor. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_237]
-
în procesul scrierii. Într-un cuvînt: fac gesturi! Mă tem de înțepenire... M.V.: Cum, cu ce, cînd scrie Emilian Galaicu-Păun? și ce senzații/trăiri are (atunci)? E.G.P.: Scriu acasă, unde "îmi miroase a mine" (sunt un scriitor olfactiv!); între 4 pereți de cărți. Nu am ore preferențiale (cîndva lucram doar nopțile), fiindcă de obicei trebuie să-mi fac timp (ce expresie!) pentru scris. Scriu cu tot corpul, altfel spus orice indispoziție sau bucurie se transmite bietei hîrtii care le rabdă pe
Emilian Galaicu-Păun: Uneori, și un poet singur poate ține loc de generație by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/17057_a_18382]
-
totală a "naratorului" registrului expresiv de natura segmentului de viață descris. Asistăm la un fenomen de "pantelimonizare" a lui Ioan Es. Pop intuită într-o anumită măsură în Porcec, unde se ascute vâna poetică: "unghiile mele s-au înfipt în pereți, aveam degete puternice, îmi vârâsem unghiile-n palme, să nu iasă, dar s-au înfipt în palme și din palme în pereți" (p. 8), "eu acum vorbesc de sub unghii, ele au crescut deja nemăsurat de mari, poate mai mari decât
Pantelimon Ioan Es. Pop by Dorina Bohanțov () [Corola-journal/Journalistic/17089_a_18414]