14,286 matches
-
parte, poate chiar la camera de gazare. Nu pot să știu nimic, văd numai coșul înalt de la crematoriu, care fumegă ziua și noaptea, și mirosul, când bate vântul și ne-aruncă mirosul în piept, îmi face atât de rău că pic jos plângând și-ncep să vărs. Doamne, mamă, și asta o să țină până s-o termina tot războiul lui Hitler cu întreaga Europă, scria Alexandru. Suntem la aproape patruzeci de kilometri de granița Olandei, la cincizeci de kilometri de Franța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
lagăr sute de persoane pe zi în afară de evreii care sunt duși la gazare. Murim de foame. Mâncarea este în felul următor: un sfert de pâine la două zile și un castron de ciorbă de cartofi stricați, fără verdeață și fără pic de grăsime. Ce facem, mamă? Dacă-i urmărit? Dacă-l caută? E de la gară. Ce facem? Trebuie să facem ceva. Nu știu. Unde-l ducem? Cum îl ducem de-aici? Cu ce? Da. Cu ce? E ud tot. A mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
instantaneu. Atunci i-am observat ochii. Albaștri. Nu albastrul acela clar si transparent al cerului în diminețile de vară, ci albastrul mării. Nuanțe schimbătoare. Un bleu vert, de fapt. Frumoși. Dar parcă triști, contrastând, pe moment, cu zâmbetul. - Sunt un pic nostalgică, a șoptit. Ziua de astăzi îmi amintește de mine, la treizeci și cinci de ani, când am lansat primul meu roman. Cât de mult a trecut! Eva a intrat, însoțită fiind de directorul Muzeului de Artă. În sală s-a făcut
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
cunosc. Dar intrați în casă, vă fac imediat o cafea. - Nu, mamă, stăm aici, afară. E așa plăcut... Cine știe când vom mai prinde o zi frumoasă ca asta. - Bine, cum vreți voi. - Ana, te rog să mă scuzi un pic, mă duc s-o ajut pe mama. - Nicio problemă, mergi liniștită. Am rămas singură, preț de câteva minute. Pe terasă - o măsuță și trei fotolii de răchită. Curte mare, mărginită de pomi, în special cireși, din câte mi-am dat
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
alături de el. Gândeam că prin firea mea exuberantă, voi suplini ceea ce lui îi lipsea. O vreme a fost suficient, însă la un moment dat, am început să obosesc. Așteptam o schimbare din partea lui, fiecare femeie cred că își dorește un pic de romantism în iubire. Schimbarea n-a venit. Ușor, ne-am îndepărtat unul de celălalt, devenisem simpli colegi de apartament. Împărțeam totul, mai puțin trăirile sufletului. Cum am ajuns aici? Nu știu. Cert este că într-o zi mohorâtă de
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Pentru ceea ce însemni tu. La mulți ani! FLASH 3 (Iartă-mă, Grig!) Copilăriseră împreună. Locuiau la două străzi distanță unul de celălalt, dar se întâlneau în parcul din zonă. Tudor - fiu de medici, unic copil la părinți, în consecință un pic răsfățat. Grig mai avea încă trei frați. Stăteau împreună cu mama lor, într-un apartament mic, de două camere. Dar pentru Tudor nu conta asta, ci faptul că Grig era un prieten de nădejde, un băiat sensibil și cu suflet mare
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
-mi aduci și mie ceva. Uite ...câinele acela pe lângă care tocmai ai trecut. Așa, n-ai mai fi nevoit să mă suporți doar pe mine. Nu-mi plac câinii, îi șuiera el printre dinți. Se întorcea de fiecare dată un pic mai liniștit, cu gânduri pașnice. Până la urmă, tot Singurătatea îi era cea mai bună prietenă. Făceau pace și pentru câteva zile, totul reintra în normal. Doar nopțile erau greu de suportat. Avea, foarte des, coșmaruri în care ea lua forma
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Bună dimineața, vă pot ajuta cu ceva? Tresări. Probabil părea debusolată, de vreme ce paznicul de la intrare o întâmpină cu o asemenea amabilitate. Nu putu să articuleze niciun cuvânt, arătându-i doar un nume scris pe spatele unei fotografii vechi. - Aveți un pic de mers, drept înainte până dați de capelă și apoi faceți în stânga ei. Sunt câțiva copaci în zona respectivă, veți... - Mulțumesc, mă descurc. Porni în direcția indicată, lacrimile îi jucau deja în colțul ochilor. Frigul devenise parcă din ce în ce mai pătrunzător, aproape
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
să accept cu seninătate și mai ales cu mult calm: timpul e ireversibil! Trece! Semnele lui sunt vizibile. Probabil că n-ar fi deranjante dacă acestea nu ar fi sesizabile la nivel fizic. Cel puțin pentru mine sunt. Măcar un pic. O posibilă explicație ar fi aceea că pe dinăuntru am rămas undeva, în urmă, destul de departe, cam pe la vreo 28 de ani. Ei pe atunci chiar eram o rebelă, ceva mai zgomotoasă. Acum toată această răzvrătire, împotriva regulilor și tiparelor
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
numai de ea știute, căci iubeau amândouă pe același țigan. După câțiva ani de conviețuire cu Oacheș, Rarița l-a născut în anul 1901 pe Ghițișor, iar după vreo doi-trei ani l-a născut și pe Constantin, care era un pic mai moale și era considerat ca fiind mai prostănac. Ghițișor era flăcău și cum avea sânge de țigan și era feciorul unei vrăjitoare de temut, noaptea nu sta acasă și mergea pe la văduvele tinere din sat, ce-i drept, satul
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
de mare personalitate. Oricum, mi-e groază de o posteritate pur legendară. Înainte eram obsedat de ideea rămânerii a ceva după mine. Acum mă mai interesează ce rămâne după mine ca zăpada de anul trecut. M-am fâțâit așa, un pic, în epocă... Eu nu îmi supraviețuiesc. Ca să rămâi în epocă trebuie să fii genial, or eu am fost numai inteligent. Definiția mea este: Petre Țuțea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire și suferință. Și
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
ca o floare cu rădăcina înnegrită, gata să moară; încă înflorită tace, își ascunde fața dăruită. Cine să-i urmărească petalele în fiecare zi? A trecut de anotimp, au uitat-o în glastra albastră. Și ploaia nu mai vine! Un pic de răcoare ar mai ține-o sub soare, oho! Nimeni nu crede că n-o să mai fie nici măcar floarea din fereastră ce așteaptă ploaia s-o mai răcorească. Așa mi-a spus Coca, vecina mea, în spovedania ei firească. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
nevoie de iubire: din toate direcțiile, de la toate persoanele, din toată natura, cultura, arta. Când m-am uitat zilele trecute la el, m-am speriat. Un copil de 5 ani, singur, plin de ură și de egoism, obraznic, impertinent, fără pic de iubire în el. Ce l-ai învățat fetițo?!! Crezi că atunci când va fi capabil să discearnă îți va mulțumi? Gândește-te bine ce faci cu acest spirit de lumină pe care tata Macarie și bunica Ștefania l-au adus
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
multe argumente livrești. Profesorul R. are, cum se zice, o „deformare profesională”. Teodora sesizează contradicția, dar îl urmărește cu interes, uneori vădit admirativ, alteori cu tandră înțelegere pentru slăbiciunile tipice bărbatului ajuns la „o anume vârstă”. Să fie și un pic ironică?... Sau doar se miră de neașteptata „bucurie a simțurilor” pe care o trăiește bărbatul aproape sexagenar, pe care „a avut norocul” (precizează el, autoironic!) să-l cunoască la timp! Deși ajuns oarecum la „vârsta filosofiei”, înclină mai mult spre
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mai curând un exercițiu de imaginație. * * * Cam astfel de aspecte, observații și comentarii citesc în caietele lui P.H.L. Poate că unora ar putea părea, să zic, cam desuete reflecțiile sexagenarului autor. Eu aș spune că doar unele expresii par un pic „răsuflate”. Esența lucrurilor este, în mare, aceeași, indiferent de „epoca istorică” în care se plasează cuplul. Prejudecățile (învechite sau mai noi), ca și ideile recente, de situare într-un context „modern”, nu schimbă caracterul profund al relației „bărbat-femeie” (sau femeie-bărbat
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
glasul ferm al unui om străvechi îmi dă porunci cu însăși șoapta mea să te iubesc cum n-am putut iubi când gândul prizonier zăcea-n umila carne. 28 iulie 2006 Dimineața devreme. Nu mai am somn, dar întârzii un pic în pat. Încă nu iau caietul lui P.H.L. de pe „noptieră”. Mă întreb ce mă atrage spre lectura unui autor despre care nu mai știe aproape nimeni, demult îngropat într-un colț de istorie literară, sub trei rânduri scrise pe un
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
prietenie deschisă, sinceră, așa cum a și fost legătura lor chiar de la început. (Cum, se pare, și-au dorit-o amândoi). Teodora îl incită și îl lasă să-și exerseze în voie „moftul” divagațiilor „culturale”. Nu-i retează nici măcar tentația un pic „exhibiționistă” de a medita cu voce tare, în prezența ei, mai ales când o contemplă alături, întinsă pe o parte, cu șoldul arcuit, picioarele relaxate, sânii destinși și părul revărsat pe pernă. „Domnul Profesor”, cum îi spune ea cel mai
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
aduce obolul”, infim, dar important, la reconfigurarea acestei lumi, făcând-o mai aptă, mai deschisă spre cunoașterea și împlinirea poruncilor sfinte ale învățăturii lui Isus. După această „blândă certare” aplicată de P.H.L. „eroului” său, îl regăsesc pe Domnul R. un pic mai umil și mai înțelept. A mângâiat abdomenul deja rotunjit al Teodorei și se simte mai liniștit, mai împăcat. După ce și-a imaginat vietatea măruntă din dreptul palmei, s-a îngrozit de gândul spus cu voce tare deunăzi. N-a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
la un capăt de drum și la împlinirea unui capitol esențial pentru partea de viață trăită împreună. „Dragostea nu moare atîta vreme cît din ea se naște o nouă viață.” Îmi amintesc că P.H.L. a mai spus-o, poate un pic altfel. Aici însă cade ca un adevăr definitiv, validat de experiența directă a eroilor săi. Sunt curios dacă în cele câteva pagini pe care le mai am de parcurs din caietul lui P.H.L. voi afla ceva despre felul în care
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
El și-a dat seama că trebuie să-i respecte tăcerea. A plecat cu gând să revină mai des, orice ar spune ea. Simte că, dacă nu se străduiește să se facă prezent, e „ca și mort”. „Profesorul dramatizează un pic!” scrie P.H.L., meditând în continuare la povestea celor doi „eroi” ai săi. Să fi murit cu totul dragostea Teodorei pentru el? Să-l vadă oare deja prea bătrân și inutil? Ori se teme de o altă sarcină, ceea ce ar putea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
înțeleagă, ba nu! să accepte! Ea pare să nu mai trăiască decît prin și pentru copil. Poate că este copleșită, absorbită cu totul, iar pentru el nu i-a mai rămas nimic. Dar Domnul R. ar trebui să vadă un pic mai departe! Ea, iubita lui, i-a dăruit ceva incomparabil: un copil, adică „un strop de nemurire”. Când îl ia în brațe și îi sărută obrăjorul cald, mai poate spune că se simte „ca un pom uscat”? Este întrebarea mută
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
minute în șir pentru a urmări vreun uliu șorecar „încălecând” curenții și bătând aerul pe loc, cu ochii ațintiți după prada din iarba necosită. Apoi descoperă avioanele și planoarele Clubului AERO, lunecând ca niște uriașe păsări albicioase pe cerul fără pic de nor. Oare când începe copilul să viseze că zboară pe deasupra caselor, a pomilor și mai ales în lungul drumului parcurs la trezie? Poate că după primele salturi în gol de pe pat ori de pe prispa casei părintești... Este la fel de greu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
elemente dislocate: mâini, picioare, aripi, ochi, frunze, pietricele colorate, furnici etc., pe un pământ plin de umbre și ascunzători, sub un cer nesfârșit și aflat mereu prea departe. Fluturele și-a luat zborul iar Clara îl urmărește îndelung, parcă un pic necăjită, poate din cauza neputinței de a-l însoți în volutele lui aeriene. Domnul R. o privește zîmbind, așteptându-i întrebarea: „Fluturele de ce zboară singur?” „- Dar nu este singur! Oriunde se îndreaptă, pe fânețe, în poiene sau grădini, întâlnește mereu alți
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
să mai zic? Oricît m-aș strădui eu, tot n-aș reuși să redau întreaga bucurie a acelui moment! Numai cine a salvat un ied de la moarte poate înțelege ce-au simțit copiii în acel moment. Virgil mai lăcrimă un pic, apoi își șterse ochii de blănița iedului. Îl sărută apăsat pe botișorul negru, pe urechile catifelate, îl mai strînse o dată la piept făcînd uuuuh! și, crezînd că astfel poate aduce cea mai mare dovadă de cavalerism față de Ilinca, i-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
auzit nici pînă acum?... Tii, zău că nu m-așteptam la așa ceva! Și încă de la tine!... Păi tritonii, dacă vrei să știi, îs niște... adică... cum să-ți explic ca să poți înțelege? Îs un fel de șopîrluțe, mai mari un pic decît mormolocii, care trăiesc în mlaștini și... ce mai, îs foarte importanți pentru oamenii de știință. Iar în învățămîntul superior îs căutați ca pîinea caldă. Fugi de-aici, se strîmbă Virgil cu dezgust. Păi ce, așa ceva se mănîncă? Ei, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]