14,398 matches
-
valorile artistice de către acei cititori și critici literari pentru care capodopera rămâne un termen tare. Se pune imediat problema: cât de cărunte sunt pentru Eugen Negrici și pentru restul lumii piesele lui Shakespeare, Don Quijote, Război și pace, În căutarea timpului pierdut, Demonii, și cât de tinere sunt textele scrise în plină contemporaneitate și care nu reușesc să supraviețuiască unei singure, decisive, lecturi? Gândind semiotic, cum însuși spune, și punând un accent prea apăsat pe procesul receptării, autorul tinde să subliciteze textul
Iluzii pierdute by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8308_a_9633]
-
spațiul cultural românesc. De fiecare dată când prezentul nostru istoric pare răvășit, se activează, ca niște uriașe ecrane pe care se proiectează angoasele colective, miturile Cetății asediate și ale Conspirației malefice, mitul Eroului, al Salvatorului, al Omului providențial, al Paradisului pierdut, fără putință de întoarcere. Câteva figuri de scriitori cărora autorul nu le acordă prea mare credit literar (păcat: și Geo Bogza, și Octavian Paler merită acest credit cu prisosință, dincolo de funcțiile pe care le-au deținut) ajung să fie asociate
Iluzii pierdute by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8308_a_9633]
-
dacă ele au fost expuse, mai apoi, la Muzeul de Artă, acest lucru se datorează în primul rînd aventurii pe care au trăit-o împreună, faptului că, asemenea unor ființe vii, au reușit să-și redobîndească existența normală și libertatea pierdută. Apoi, în mod spontan, ele și-au identificat și o rațiune imediată de a fi laolaltă, una istorică și una geografică: acoperind patru secole de istoria artei (sec XV - XVIII) și două spații culturale bine individualizate (cel nordic și cel
Patrimoniu recuperat, la aniversară by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8320_a_9645]
-
tăcere.// Și te rog, înseamnă locul/ Unde treptele sunt puse/ Până nu se stinge focul/ Și durerile nu-s duse.// Arde, doamne, câte toate/ Au rămas neputrezite/ în cenușa de la moarte/ Să nu mai fie trăite.// Spaima lor fă-o pierdută/ Sau de nu, o rătăcește/ Poate vine și se culcă,/ Să vedem cine-o trezește?// Arde, doamne, necredința/ Așezată-n vârful scării/ Și aruncă-n hău căința/ De la lacrima tăcerii". Stimate domn, citesc din timp în timp versurile pe care
Actualitatea by Simona Dăncilă () [Corola-journal/Journalistic/8321_a_9646]
-
fie cum a mai fost (state naționale, culturi diverse) sau să fie cum n-a mai fost încă (suveranități integrate, culturi muzeificate, uniformizare subculturală). Iată de ce pare a fi îndreptățit spaniolul citat mai sus să considere secolul al XX-lea pierdut pentru istoria gîndirii. Dacă te uiți la istoria recentă numai prin ocheanul politicului, vezi că pe cursul acestui secol stările de fapt au impus agenda gînditorilor. Dacă te-ai uita la același secol prin alt ochean, acela care dezvăluie mișcarea
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8436_a_9761]
-
fel de a mărturisi că autenticitatea căutării, libertatea poetică se plătesc. Stranie este, în final, sugestia resurecției: "într-o noapte mă vei găsi sloi/ cu o gaură în scăfîrlie ca o flacără albă/ luminînd sub văpaia lunii într-o crevasă/ pierdută prin munți dar dînd totuși din aripi" (O femeie...).; "durerea e o altă față a puterii" ( Împins de un restort magnetic); "dar cîine al iadului oricîte flăcări gălbui/ ar țîșni din gura ta păcătoasă/ tu niciodată nu te vei înălța
Despre demnitate by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8451_a_9776]
-
mai apropiat de cel antropo-centrist al lui Alexandru Mușina -, O. Nimigean face aici nu experimentalism de laborator livresc (halat alb, mănuși chirurgicale, ser fiziologic, lamele de microscop, microclimat aseptic), ci experiențe pe care, chiar și într-o epocă a inocenței pierdute, le putem numi revelatoare. Din păcate pentru autor, măștile lui poetice, alternate prin prestidigitații prozodice, i-au acoperit figura nu atât de zâmbitoare pe cât le-a apărut unor critici. Trecând în revistă influențele asimilate și expuse de O. Nimigean, Paul
Poeme elementare by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8444_a_9769]
-
cu indelebilul "sînge intelectual", a mutilat multe conștiințe. Noica a fost una din victimele sale majore. Prezumăm, alături de Sorin Lavric, că, oricît oportunism ar fi avut în firea sa și de oricîtă ambiție ar fi fost insuflat, renegînd o "cauză pierdută" și fiind nevoit a adopta concepția adversarului de odinioară, Noica a încercat o "umilință cumplită": "Cînd trăiești pe același teritoriu cu un învingător care, grație statutului său de învingător, nu numai că ți-a uzurpat toate drepturile, dar, pe deasupra, îți
Noica între extreme (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8492_a_9817]
-
Adrian Marina, îndrăgostit de Lena - sunt blazați în exces și, sartrieni declarați, propun teorii absconse ale neantului. În plus, se droghează cu alcool și morfină și țes utopii abracadabrante. Georgică, care și-a pierdut părinții într-un bombardament, se simte "pierdut, definitiv pierdut", "isprăvit", "mort" și e terorizat de gândul că "pe cadavrul meu, domnii comuniști construiesc socialismul". În numeroase rânduri vehiculează teoriile heideggeriene sau sartriene: "universul e absurd", iar "societatea și natura sunt niște jucării absurde, niște mașini de tortură
Cât de tendențioasă este Cronica de familie? Paradoxul unei receptări by Oana Soare () [Corola-journal/Journalistic/8452_a_9777]
-
temporal după o schemă cu substrat sau implicații revoluționare și recurge la clișeul tipologiei negative ca metodă de "înfierare". Proiectarea temporală insidioasă e lesne observabilă în prima ediție a Cronicii (alcătuită din Davida, Bijuterii de familie, Salata și În bătălia pierdută). Scriitorul orientează scheletul temporal al scrierii în jurul a trei (sau patru) momente cheie: căderea partidului conservator (1860), răscoala de la 1907, greva muncitorilor de la Grivița din 1933, reforma agarară din 1945. În esență, aceeași e perspectiva și în ediția lărgită a
Cât de tendențioasă este Cronica de familie? Paradoxul unei receptări by Oana Soare () [Corola-journal/Journalistic/8452_a_9777]
-
legislativ care să-i apere de săpăturile imbecililor și lichelelor cu statutul primejduit. Recitind acum gândurile doamnei Yourcenar, parcă dezabuzarea pe care mi-o mărturiseam la începutul acestor însemnări exasperate, m-a mai părăsit. Poate, îmi zic, nu e totul pierdut. Poate merită totuși să mai scriem despre. Poate se va deștepta realmente românul și va găsi calea de a salva de la dezumanizarea consumistă generațiile care se ridică azi. Dar afla-se-vor urechi de auzit măcar în al doisprezecelea ceas
Să scriem despre by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/8485_a_9810]
-
de Wales, îi este conferit lui Merrick dreptul de rezida permanent într-una din rezervele spitalului. Omului Elefant îi este redată demnitatea cuvenită unei ființe umane, dar dacă suntem atenți, observăm că, de fapt, înalta societate își recuperează un fiu pierdut. Merrick provine din această societate, fotografia mamei dezvăluie o femeie de o frumusețe melancolică cu un zîmbet amar, imagine care se înscrie ca unic reper în memoria fiului rătăcit și prin care regizorul vrea să privim monstruosul. Această imagine extrasă
Ecce homo... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8503_a_9828]
-
film. Istoricul literar amator de chițibușăraie se va bucura să descopere o similitudine între debutul Françoisei Sagan și cel al lui Proust. Sunt cunoscute împrejurările care au dus, în 1913, la respingerea de către Gallimard a primului volum din Căutarea timpului pierdut. Se știe ce eforturi s-au făcut, apoi, pentru a repara eroarea și a-l readuce în matcă pe autorul care se potrivea-mănușă direcției estetice promovate de editură. În 1954, Françoise Sagan, o tânără de nouăsprezece ani, depune la Editura
Vă place Sagan? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8526_a_9851]
-
în propria operă, oferindu-i nu o dată modele. Pe urmele lui Philip Kolb, autoarea cărții identifică nu numai prieteni români, dar și corespondențele lor (a unora dintre ei) ca persoanje din originala frescă pe care o reprezintă în căutarea timpului pierdut. Astfel, talentata pianistă și interpretă a lui Chopin, Rachel Brâncoveanu, mama poetei Anna de Noailles, va fi unul dintre modelele doamnei Verdurin din roman. O altă fiică a ei, Hélene, căsătorită cu Alexandru de Chimay, era cumnata contesei Greffuhle, a
Marcel Proust și românii by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8519_a_9844]
-
cu o reputație de virgin sau chiar mai rău, trăind cu discreție o tumultoasă viață amoroasă, păstrîndu-se totuși sufletește virgin pentru momentul scontat al morții soțului Ferminei, nebunia și frumusețea acestei situații transpare prea puțin, notele sublim-absurdiste ale poveștii sub pierdute făcînd loc unui tipizat de cultură latino în versiune victoriană cum spuneam. Unele cadre riscă să devină interesante, precum unul care decupează doar o parte din chipuri și o umbrelă roșie care traversează strada. De asemenea, Bardem reușește să imprime
Dragoste și puțină holeră by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8542_a_9867]
-
fluviale, mustața în furculiță și încercările stîngace de a săruta creează un impact emoțional pe care regizorul a știut să-l exploateze aproape tot filmul. E greu de spus ce rol mai joacă holera în toată povestea, regizorul a făcut pierdute episoadele maladiei sau le-a descărcat de orice dramatism astfel că titlul își găsește doar o vagă justificare. Văd în filmul lui Mike Newell o încercare demnă de luat în seamă, o încercare curajoasă de a "lupta" cu un roman
Dragoste și puțină holeră by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8542_a_9867]
-
ignorate la care el nu se gândise. în jurnale, memorii, corespondență, specii sau subspecii, considerate prin excelență informative, pentru mulți, bune să umple subsolul, nu o dată, are și literatura partea ei, care trebuie recuperată. N-ar fi păcat să rămână pierdute descrierile plastice de natură și izbucnirile lirice ale lui Maiorescu din Epistolar, admirabila poezie spontană a lui Ion Barbu din scrisorile către Tudor Vianu, calitățile de prozatori, de romancieri virtuali și câteodată reali ale lui C. Argetoianu, Ion Ioanid, ale
Are și literatura partea ei by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8539_a_9864]
-
povestire la alta: frigul în Puloverul, teama de moarte în scurta narațiune Moartea, foamea în Puteam fi patru și Ceaiul lui Proust sau Povestea porcului. Copilul, a cărui viziune încearcă să o reconstituie prozatorul, se arată adesea copleșit de singurătate, pierdut, rătăcit într-o lume ostilă, apăsat de o "povară tristă și bolnavă". La precizia temelor existențiale se adaugă întotdeauna precizia sfredelitoare a unei interogații morale. Uneori în surdină, alteori cu intensitate maximă, problema vinovăției obscure tulbură o conștiință traversată de
Ambiguitățile exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8554_a_9879]
-
Sorin Lavric Dintre autorii care nu îngăduie jumătăți de măsură în judecarea lor, Proust e cazul cel mai tipic. Poate nici un alt prozator nu inspiră sentimente mai răspicat contrare ca autorul ciclului În căutărea timpului pierdut: căci ori îți place, și atunci îl citești ca într-un ritual al adîncirii într-un deliciu livresc, ori nu-ți place deloc, și atunci îl treci în rîndul grafomanilor plicticoși; ori îl savurezi pe milimetru de proză degustîndu-l picătură
Memoria involuntară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8571_a_9896]
-
sub semnul întrebării, căci fotografii de război se adună pe locurile însângerate, precum corbii ce simt cadavrele unor patrii sau lumi. Nicio justificare nu este suficientă, fie ea etică sau estetică, fie morală sau practică. Iată comentariul făcut de iubita pierdută, Olvido, atinsă și ea de virusul imaginii: " În lumea unde oroarea se vinde drept artă, unde arta se naște cu pretenția să fie fotografiată, unde conviețuirea cu imaginile suferinței n-are legătură nici cu conștiința, nici cu compasiunea, fotografiile de
Granițele ficțiunii, după Arturo Pérez-Reverte by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8591_a_9916]
-
monah în Evul Mediu german (Adeodatul), medic în timpul Marii Terori din Franța (Gaston) și filosof într-o Românie interbelică (Toma Novac). Titlurile capitolelor poartă numele femeii din fiecare existență: Navamalika, logodnica regelui Arjuna, Isit cea iubită de faraonul Dadefra, Hamma pierdută de îndată ce a fost găsită, Servilia - sclava crescută spre a o sluji pe soția lui Axius, Fecioara Maria adorată într-o icoană, Xvonne decapitată în ziua întâlnirii, Ileana venită dintr-o Rusie a războiului și a Revoluției bolșevice, soția unui fost
Istorii ale sufletelor pereche by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8615_a_9940]
-
particulară chemată să intre în povestea celuilalt. Ieșind din haos și din zgomotul cotidian cu asupra de măsură de iritant și epuizant, spațiul acestei expoziții, puțin obișnuite la noi, aduce o ordine interioară binecuvîntată. O intimitate a liniștii tot mai pierdute. O tihnă ochiului și minții. Un alt ritm. O altă așteptare. Regăsire. Sau sublima ei iluzie. Departe de lumea dezlănțuită și, totodată, parte din ea. Am privit chipul celui care a născocit expoziția. În veghea feței lui un puzzle de
Foto HAIKU by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8636_a_9961]
-
Românească - e orice altceva decât se deduce din titlu. Mai degrabă un algoritm static, în ciuda diversității anecdotelor, cartea instituie un scenariu care se discreditează pe măsură ce își înalță etajele. Primul paragraf e decisiv pentru întregul joc narativ de peste 350 de pagini: "Pierdut autobiografie... O declar nulă. Și vântul ridica ușor, peste asfalt, ziarul, ca o nălucă. Câte o frunză se mai desprindea cu sunet metalic din vreun plop, așezându-se moartă pe caldarâm. Tocmai își cumpărase o lamă Gillette. Puse cu grijă
Ceaușescu, biograf by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8646_a_9971]
-
în patria lui Amiel, format acolo, Russo descoperea uimit o realitate căreia contemporanul și concetățeanul său genevez avea să-i consacre miile de pagini ale Jurnalului intim. Antrenat de o asemenea dinamică, Russo își privește copilăria ca pe un paradis pierdut. în deceniile următoare, topos-ul în cauză va deveni loc comun al literaturii noastre, însă Alecu Russo l-a formulat cel dintîi. "Părul, cu locul bătut pinpregiurul de vitele satului lui, ce singure astăzi mai țin divan; curtea boierească, opcină
Inventatorul melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8384_a_9709]
-
înseamnă mare lucru. Pentru că, așa cum am spus deja la început, el nu este doar un artist al secvențelor, al unor coduri și limbaje anume, ci un analist și un observator al marilor energii care pulsează în lucruri, în memoria lor pierdută și în ipostazele lor viitoare. n P.S. Poemele lui Paul Neagu sînt citate din Paul Neagu, Marele clepsidru, Triade, Timișoara, 2004
Paul Neagu, între materie și poezie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8409_a_9734]