1,077 matches
-
universalitatea perspectivelor musulmane sufiste cu privire la unicitatea dimensiunii interioare din credințe diferite. Al-Ghazăli, juristul și teologul sunit amintit mai devreme, a devenit un susțin]tor al gândirii sufiste, dar a încercat s] sintetizeze perspectivele morale din Shari’a prin noțiunea de pietate interioar] dezvoltat] de sufism. El consideră obligațiile poruncite de divinitate drept un punct de plecare pentru cultivarea unei personalit]ți morale, cu condiția ca acestea s] conduc], în mod natural, la dezvoltarea unui sens etic care s] își g]seasc
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
parte, majoritatea calit]ților pe care le consider]m virtuți - deși nu toate - se afl] acolo, iar semnificația pe care o atribuiau Socrate și Platon termenului arete se limiteaz] la acestea. (Lista lor de bâz] cuprinde: înțelepciune, dreptate, curaj, moderație, pietate, care se afl] în leg]tur] cu comportamentul corect fâț] de zei, deseori ad]ugat] că a cincea din lista de mai sus. Înțelepciunea, din punctul nostru de vedere, poate fi considerat] drept nepotrivit] sau, în cel mai fericit caz
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o asemenea viat] - dac] exist] - prin întreb]ri pe care tindem s] le consider]m, de la bun început, ca fiind centrale pentru preocup]rile eticii filosofice. Dintr-o anumit] perspectiv], aceasta ar putea fi considerat] o exagerare. Dreptatea, curajul, moderația, pietatea, liberalismul - toate acestea reprezint] o parte din idealul civic în Grecia secolelor al V-lea și al IV-lea î.Hr.; iar, la prima vedere, acestea nu par s] difere de presupunerea noastr] general] în favoarea acestor „virtuți”. Dar nu trebuie s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
sunt mai puțin înclinați spre critic], în m]sura în care ei doreau s] reformeze parțial atitudini existente. Deci, dac] Socrate nu este mulțumit de r]spunsurile pe care le obține la întreb]rile sale legate de dreptate sau de pietate, acest fapt nu se datoreaz] doar concet]țenilor s]i care nu sunt capabili s] își articuleze ideile, dar și faptului c] aceștia afirm] deseori lucruri cu care el este în profund dezacord. Se pare c] atunci cand Euthyphro predic] înțelegerea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
nu învețe muzic] și scriere, în timp ce pentru ionieni acestea erau niște nebunii. Montaigne a alc]tuit un catalog de obiceiuri exotice cum ar fi prostituția masculin], canibalismul, femeile r]zboinice, uciderea țâț]lui la o anumit] vârst] că act de pietate și el povestește experimentul lui Darius din opera istoricului grec Herodot. Darius i-a întrebat pe greci câți bani ar cere pentru a accepta s] m]nânce trupurile taților lor decedați. Ei au r]spuns c] nici o sum] de bani
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
înainte de a îmbrățișa creștinismul: „Câte lacrimi am vărsat ascultând accentele imnurilor și cântecelor tale, care răsunau suav în biserica ta! O emoție violentă: acele accente îmi răsunau în urechi și coborau în inima mea adevărul, trezind un sentiment cald de pietate. Nu de mult timp, biserica din Milano a introdus această practică consolantă și încurajatoare, de a cânta toți împreună, la unisonul vocilor și a inimilor, cu mare fervoare ... Din acel moment, au început să se cânte imnuri și psalmi după
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
ceremoniile liturgice: limba latină devenea tot mai enigmatică, capabilă să fie înțeleasă numai de clerici, iar muzica, devenind polifonică, era accesibilă numai unui grup restrâns de cantori și muzicieni calificați. În aceste condiții, poporul a dat naștere unor forme de pietate și devoțiune, în limba populară, în afara liturgiei. Am văzut deja cum s-a născut lauda populară monodică. Odată cu dezvoltarea polifoniei, lauda a fost reînnoită total din punct de vedere stilistic. La începutul lui Quattrocento, o găsim deja cântată la 3
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
o voce spune „Sanctus”, o altă voce pronunță „Sabaoth” iar altă voce, „Gloria tua”, obținându-se un produs sonor bâlbâit și deranjant ... Trebuie să înlăturăm, deci, din biserică aceste modalități corupte și să introducem acea muzică ce mișcă spiritul spre pietate și devoțiune. În fața acestei situații, părinții conciliari, preocupați mai mult de problemele și urgențele de natură teologică și disciplinară în fața reformei lui Martin Luther, au elaborat, totuși, câteva directive referitoare la muzică, ce pot fi rezumate în trei obiective principale
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
obscurități și superficialități, care se datorează incompetenței, neglijenței și arbitriului compozitorilor, a copiștilor și a tipografilor, motiv pentru care, vă încredințăm vouă, pe care vă stimăm și vă cunoaștem drept maeștri experți în domeniul muzicii, oameni de credință și de pietate probată, responsabilitatea de a corecta, purifica și reforma tot ceea ce vi se va părea oportun, cu depline puteri .... Aceste expresii arată că autoritatea ecleziastică de atunci recunoștea că nu întotdeauna exista o perfectă funcționalitate liturgică a gloriosului cânt latin medieval
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
de gâște plutind”, iar apoi „se sfâșie în pustie”, după ce și-a îndemnat semenii să nu ia în deșert numele Domnului, domină ciclurile din Frigul și frica. Poemele afirmă nădejdea creștină, susținută de „bucuria întrebării”, care caută să descifreze secretul pietății și al fervorii create în jurul divinității, iubirea și ardoarea în a celebra „mormântul gol”. Autorul „amalgamului entuziast” prezent în culegerea Admirații ortodoxe (2003) știe că metafizica poetică echilibrată duce mult mai direct spre întâlnirea cu divinul decât versurile ce repetă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]
-
de manifestare, creîndu-se astfel, în raport cu regimul natural, un vid, o ruptură calitativă, o fisură care atrage prezența celuilalt regim. în Evanghelie, fățarnicii sînt cei care pretind și își primesc în imediat, pe față, în vizibil, răsplata pentru faptele lor de pietate. Sînt cei care își conduc evlavia după principiul plenitudinii exterioare. Cînd, în Predica de pe munte, Christos îi îndeamnă pe oameni să nu aștepte răsplata cuvenită, beneficiul îndeobște prevăzut pentru faptele lor, el îi îndeamnă să rupă logica plenitudinii exterioare, să
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
Nehemia. Studiind bine documentele administrative persane, ne dăm seama că presupusa susținere persană a religiilor locale era doar o strategie funcțională de legitimare a puterii, fiind, de fapt, interesată, întâi de toate, de stabilitatea guvernării și primirea regulată a taxelor. Pietatea religioasă declarată a regilor persani pentru zei, funcționa spre mai buna acceptare a dominației străine în tentativa de a amortiza cât mai mult posibil revendicările religioase; era vorba, în definitiv, de un adevărat pragmatism politic. Cultele locale puteau fi, așadar
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
îndure prihana și josnicia unei nașteri umane; această mirare îi servește ca pretext lui Buddha pentru a explica în ce condiții și-a petrecut gestația. La porunca lui, Brahmă aduce din cerul zeilor Trăyastriṃśas un palat în miniatură, păstrat cu pietate, un receptacol prețios (ratnavyūha), care-i va servi lui Buddha de adăpost și de sălaș în chiar sânul Măyei. Coborât din locuința zeilor Tuśita, el rămâne așezat cu picioarele încrucișate în această raclă (kūțăgăra); căci corpul unui Buddha care intră
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
funcțiune tutelară. Bineînțeles, nu in-tră în discuție aici drepturile politice ale popoarelor sau ale minorităților: dar, fără ca faptul să fie explicit, prin aceasta încep să se afirme deja drepturile națiunilor creștine și ortodoxe. Această strategie a puterii menită să ilustreze pietatea monarhului rus în fața supușilor săi are menirea de a submina autoritatea otomană, și va sfîrși prin a crea premizele naționalităților ce vor irumpe în Balcani. În loc să se consacre între-prinderii antinaționale a Sfintei Alianțe, religia ortodoxă va căpăta un caracter național
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
va fi păsuită. Se știe și că păcătoșii de atunci vizitau mărturisitorii pentru a primi iertarea greșelilor<footnote Ibidem, p. 14. footnote>. Trupurile martirilor, devenite sfinte moaște, erau ridicate în grabă de creștini și îngropate cu mare grijă, dragoste și pietate în locuri de taină, cunoscute numai de ei. Noaptea mergeau la mormintele lor, le tămâiau, aprindeau lumânări și se rugau. Creștinii păstrau pe ascuns evlavia sfintelor moaște și scriau scurte biografii cu viața și pătimirea sfinților mucenici. Așa au luat
Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982, p. 14. footnote>. Ni s-au păstrat până astăzi colecții cu Viețile Sfinților, în paginile cărora găsim mărturii despre martirii primelor secole și despre martirajul lor. Creștinii au păstrat cu cinste și pietate sfintele lor moaște care săvârșesc și astăzi nenumărate minuni. Ne-au rămas, de asemenea, calendare creștine cu numele lor, rugăciuni ale lor, precum și pildele lor de cutezanță în mărturisirea și apărarea dreptei credințe. Cu toate acestea, nu cunoaștem viețile tuturor
Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
până trupul se descompunea - sau interzicerea doliului public, dar îngroparea trebuia să aibă loc, în consonanță cu porunca biblică a Deuteronomului 21,22-23 și cu obiceiurile evreiești care s-au dezvoltat în jurul ei. Poruncile Scripturii, luate împreună cu tradițiile care privesc pietatea (în special, așa cum o exemplifică Tobit), impuritatea cadavrului și evitarea pângăririi țării, sugerează clar că, în împrejurări obișnuite (adică în timp de pace), niciun cadavru n-ar trebui să rămână neîngropat, fie că vorba de evreu sau păgân, de nevinovat
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
și ieșind astfel în evidență prin rimă precum și prin accentul de pe vocală lungă a formelor de tip fă‘l, fă‘"l, sau fă‘‘ól. Sunt vestitele „nume frumoase” (al-’asm"’ al-≤usn"), a căror memorare, recitare, meditare constituie practici de pietate privilegiate în rândul credincioșilor musulmani. Un ≤adÖ celebru spune: „Dumnezeu are nouăzeci și nouă de nume - o sută fără unu - și oricine le memorează 5 va intra în paradis”. Acest ≤adÖ, raportat, conform tradiției sunite, de Abó Hurayra
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Un ideal eterat al religiei răzbate din toate aceste distincții. Religia este concepută ca un fenomen concentrat exclusiv asupra unor obiective legate de lumea divină. Orice preocupare concretă, pragmatică este etichetată ca magie. Religia este restrânsă la supunerea plină de pietate În față unor puteri divine Îndepărtate. Orice efort de a le manevra sau de a folosi aceste puteri pentru lucruri legate de preocupările vieții de zi cu zi este magie. Religia este concentrată asupra unei viziuni Înguste a datoriei morale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
formă pasivă de solicitare a unei schimbări, prin invocarea ajutorului divin: „Magia este un concept polarizat. Din perspectiva religiei este malignă, din aceea a științei este mincinoasă. Din ambele perspective, magia este social ilegală, deoarece contrazice atât definițiile predominante ale pietății, cât și cele ale adevărului” (R. Winthrop, 1991, p. 169; vezi și R. Styers, 2004; S.J. Tambiah, 1990). În interpretările de tip evoluționist, relația conceptuală dintre magie, religie și știință s-a transformat Într-o succesiune de etape: schema abstractă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ca unul ce a primit un dar și trebuie să-l accepte cu venerație și recunoștință. Nu i se dă absolut nimic, dar e lăsat În pace. Această sărbătoare nu are un obiect față de care s-ar cere uimire, evlavie, pietate și respect, adică Îi lipsesc tocmai elementele manifestate În orice sărbătoare oficială. ș...ț Mai departe, Goethe subliniază suspendarea tuturor granițelor ierarhice, a tuturor gradelor și pozițiilor sociale, el scoate În relief familiarismul absolut care Însoțește petrecerea de carnaval: „Deosebirea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
International Encyclopedia of Social Sciences, MacMillan Inc, New York Leach, Edmund, 1976, Culture and Communication, Cambridge University Press, Cambridge Leach, Maria, 1949, „Adaox”, În M. Leach (coord.), Dictionary of Folklore, Funk & Wagnalls Comp, New York Lebrun, François, 1985, „Reformele: devoțiunile comunitare și pietatea personală”, În Philippe Ariès, Georges Duby (coord.), Istoria vieții private, Meridiane, București Lehmann, Arthur; Myers, James (coord.), 1985, Magic, Witchcraft and Religion: An Anthropological Study of the Supernatural, Mayfield Publ. Comp., Palo Alto Lett, James, 1997, Science, Reason and Anthropology
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de "pușlama simpatică", a cărui pehlivănie se manifestă exclusiv în plan discursiv, prin recursul la calambururi și flori de spirit, tipul Mitică înveselește atmosfera unor schițe ale lui A.O. Teodoreanu, un autor de descendență caragialiană clară. În Costică sau Pietate, amicii reuniți în berării emit vorbe de duh și veritabile culmi miticiste: Unde te duci, Costică? Costică răspunde invariabil: La destinație! sau: Câți ani ai, Costică? Cât a avut și tata la vârsta mea. E o chestie de ereditate. În
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
bisericii, oficializată, canonică, apare o nouă formă de sacralitate puternic culturalizată: cultura umanistă. Efectul valorizării sacralizate a literelor este foarte important. Putem vorbi de o adevărată „sanctificare” a studiilor literare. Apare, precum la Erasmus, ideea de literatură ca formă de pietate. Literatura nu poate fi concepută decât în primul rând și în mod esențial ca fiind scrisă. Dicționarele și lingviștii epocii reiau, confirmă și sistematizează elementele ce definesc literatura în această perioadă. Reapare funcția de memorizare a literaturii, aceasta e văzută
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
Fenomenul constituie și un simptom de laicizare. Procesul de laicizare început din perioada anterioară se intensifică. Omul baroc se distanțează de divinitate în mod estet. Sensul experienței mistice este pierdut, dar în locul său apare efectul psihologic, emoțional. „Barocul introduce o pietate mai puțin extatică, făcută din gravitate, moralism și rigoare controlată. [...] Barocul produce deci o mistică civilă, formalistă, estetizată.” Literatura laică constituie de acum înainte forma curentă, normală, tradițională, de expresie literară, de unde și identificarea sa definitivă cu noțiunea de literatură
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]