5,205 matches
-
toată dragostea! Cu toată suferința de care are parte o femeie, ea nu uită că e femeie. Singura răzbunare pe care o poate afișa, este haina. Tristă sau veselă, ea femeia, este cochetă. În fața oglinzii, Delia își aplica fardul de pleoape. Rujul în ton cu rochia deosebit de elegantă sublinia farmecul femeii de peste patruzeci de ani. Ai mei sunt anii aceștia, mă bucur că îi am, că respir că sufăr, că trec prin viață având parte de toate. Hm, am trecut la
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1953 din 06 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383543_a_384872]
-
sosită cu soare-n ferestre. Înveșmântată-n petale de nuferi. Cu ale florilor dalbe miresme... Cu zâmbetul serii plin de luceferi. Privesc mai senin printre gene, Deși picură lacrima ca un oftat... Vara-i sosită și vântul îmi cerne, Pe pleoape credința că nu m-ai uitat. Vara venit-a și eu am un crez, Deși umbrele serii se-adună... Bat ramuri cu frunzele verzi A dor, a plecare și rugă. Plânsu-mi stingher se revarsă, Ca o haină cu multe poveri
MÂNGÂIERE DIVINĂ de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1981 din 03 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383588_a_384917]
-
de stele, faci prin lacrimi un tunel... Mă avânt cu tine-n noaptea care nu mai e-o eroare Un contract cu veșnicia ne așteaptă să-l semnăm Pe iubire și pe vise, pe zenituri și pe soare Prizonieri sub pleoape calde, rând pe rând, să ne luăm Eu nu vreau să mă-nțelegi, nici chiar eu nu pot s-o fac Doar așteaptă-mă-n duminici, în genunchi lângă icoane Cu-n sărut de mir și smirnă îți zbor mințile
EU NU VREAU SĂ MĂ-NȚELEGI de ANTONELA STOICA în ediţia nr. 2239 din 16 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382818_a_384147]
-
mulțumesc! Glasul bărbatului era slab, cu un ultim efort i-a prins mâna și a vrut să o sărute, slăbiciunea corpului l-a trădat, neputincioasă mâna a căzut pe pat. A oftat, apoi a privit-o în ochi cu recunoștință, pleoapele au strivit o lacrimă de fericire. Fața, deși palidă, avea o lumină ce venea din interiorul lui, de acolo de unde bunătatea luase loc lăcomiei, se citea pe chipul lui, încă suferind, fericirea. Era ca un om care renăscuse după ce murise
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ XIV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2283 din 01 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382778_a_384107]
-
ascult și plecSunt doar clipaCe încearcă să-ți fiePrezentul viselor-luminăPoteci de dorîntâiul rod« În orice repetabil anotimp !»... XXI. DE-O VREME..., de Mihaela Mircea , publicat în Ediția nr. 1759 din 25 octombrie 2015. DE-O VREME..... Mi-am așezat sub pleoape De-o vreme amintirea... O vreau nepieritoare și aproape Cât mai e vreme să-i veghez ivirea Și s-o respir din străluciri de ape. Ea în adâncu-mi prinse rădăcini Prin care noi în taină ne-am legat O recunosc
MIHAELA MIRCEA [Corola-blog/BlogPost/382765_a_384094]
-
necunoscut, Căutai ce-ai pierdut...clipe care s-au dus, Nu priveai către cer ci în miez de pământ La părinti ce-au rămas numai murmur și cânt, Lacrima-ți nu cădea, se urca tot mai sus, Ai zâmbit ridicând pleoapele amândouă Când priveai spre o doamnă agățată de cer De-ale soarelui raze, leagăn, vers și mister. Ai uitat pentr-o clipă că în inimă-ți plouă. Nu știai ce va fi, câte nopți ți-au rămas În oglinda ce
CÂNTUL APUSULUI de ANA PODARU în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382939_a_384268]
-
oriunde, fă-mă femeia ta! Nu-l reclama! Sanda aproape că plângea, mâna lui Mihai se pierduse între palmele femeii, într-un gest suprem a dus palma bărbatului la gură și a sărutat-o apăsat. Ochii ei striveau lacrimile sub pleoape Mihai a scos din buzunarul de la piept batista albă din cașmir cu monogramă , apoi cu multă delicatețe, la fel cum ai curăța un bibelou fragil și de mare valoare, a șters primele lacrimi care reușiseră să rupă barajul pleoapelor. Tampona
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ XIII de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2272 din 21 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382974_a_384303]
-
sub pleoape Mihai a scos din buzunarul de la piept batista albă din cașmir cu monogramă , apoi cu multă delicatețe, la fel cum ai curăța un bibelou fragil și de mare valoare, a șters primele lacrimi care reușiseră să rupă barajul pleoapelor. Tampona ușor cu batista, era în transă, femeia reușise să-l emoționeze, a privit-o cu admirație și regretul că o adusese în această stare, nu merita să plătească ea pentru prostiile lui Zbierea. Fusese alegerea ei, iar el a
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ XIII de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2272 din 21 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382974_a_384303]
-
apoi pe pragul zorilor lași câteva rânduri. Mângâiată de frumusețea gestului făcut, te cuprind în brațele gândului nenăscut și-nfășurată de curcubeul rândurilor tale, mă porți prin cele patru puncte cardinale. În păr mi-ai presărat Caru-Mare cu stele și pe pleoape strălucirea aurorii boreale, dar dincolo de orice, tandrețe nestavilită, mă simt ocrotită ca o floare abia, înflorită. Zorii se scurg ca un râu, la poarta nopții, când, din nou, împânzesc albia dimineții; te-aștept să răscolim cearceafurile-n doi, chiar dacă ''la
ÎN DOI de MARIA ILEANA TĂNASE în ediţia nr. 2232 din 09 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383121_a_384450]
-
S-a stins și mama, vaduva din sat Ceasul a stat, n-a mai voit să bată. Dar a murit cu sufletu-mpăcat Că pe Iisus se duce să Il vadă. Trupu-a rămas pe mal langă izvor Și-au pus pe pleoapa de sicriu țărână Și pod i-au pus, și podului zăvor Să se-mplinească datina străbună. Crini albi i-am pus peste mormânt Ca voal de nuntă mamei să îi țeasă Să meargă mama la ospățul sfânt Să-I fie
MARIN MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/382951_a_384280]
-
Hristos. Citește mai mult S-a stins și mama, vaduva din satCeasul a stat, n-a mai voit să bată.Dar a murit cu sufletu-mpăcatCă pe Iisus se duce să Il vadă.Trupu-a rămas pe mal langă izvorși-au pus pe pleoapa de sicriu țărânăși pod i-au pus, și podului zăvorSă se-mplinească datina străbună. Crini albi i-am pus peste mormântCa voal de nuntă mamei să îi țeasăSă meargă mama la ospățul sfântSă-I fie lui Iisus mireasă.Pe vale
MARIN MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/382951_a_384280]
-
ațipise cu tâmpla sprijinită de fereastra trăsurii. Pălăriuța îi stătea într-o parte. Bolborosea ceva. Probabil, visa. Alma zâmbea privind-o cu simpatie. Annie a fost pata de culoare a acelui picnic. Lady Abigail era tăcută. Încerca să-și țină pleoapele deschise. Lucru dificil din cauza trăsurii ce-i legăna. Eduard călărea alături de tatăl său. Un băiat tăcut, sigur pe el și foarte organizat. Un viitor bărbat de încredere. Beth privea fix peisajul și nu dorea să ... Citește mai mult Se însera
CAMELIA CONSTANTIN [Corola-blog/BlogPost/385192_a_386521]
-
ațipise cu tâmpla sprijinită de fereastra trăsurii. Pălăriuța îi stătea într-o parte. Bolborosea ceva. Probabil, visa.Alma zâmbea privind-o cu simpatie. Annie a fost pata de culoare a acelui picnic. Lady Abigail era tăcută. Încerca să-și țină pleoapele deschise. Lucru dificil din cauza trăsurii ce-i legăna.Eduard călărea alături de tatăl său. Un băiat tăcut, sigur pe el și foarte organizat. Un viitor bărbat de încredere. Beth privea fix peisajul și nu dorea să ... XIII. MY LORD (VIII), de
CAMELIA CONSTANTIN [Corola-blog/BlogPost/385192_a_386521]
-
păgân. Cu palmele-ți de fluturi Să mângâi valul rece, Pe-ntinderi de lumină,... albastre, spre liman. Eu am uitat, Măiastro, Că mi-ai cântat pe umeri, În dimineți senine, când vântul m-adia. Mi-ai pus dulceța verii, pe pleoapa ostenită; Nectar din floarea vieții, Pe buzele de jar. Citește mai mult Eu nu mai știu, Măiastro, Când mi-ai cântat la tâmplă;Iar aripa-ți ca neauaM-a îmbrăcat în har.În nopțile de smoală,De mi-ai fost
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
învolburat, păgân.Cu palmele-ți de fluturiSă mângâi valul rece,Pe-ntinderi de lumină,... albastre, spre liman. Eu am uitat, Măiastro,Că mi-ai cântat pe umeri, În dimineți senine, când vântul m-adia.Mi-ai pus dulceța verii, pe pleoapa ostenită;Nectar din floarea vieții,Pe buzele de jar.... XIII. CÂND VINE PRIMĂVARA, de Florina Emilia Pincotan , publicat în Ediția nr. 2259 din 08 martie 2017. Când Primăvara vine Desculță, peste câmpuri, Râzând ca o copilă Cu pletele în vânt
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
XV. ÎN MIEZ DE NOPȚI, de Florina Emilia Pincotan , publicat în Ediția nr. 2255 din 04 martie 2017. În miez de nopți, Să-mi fie Sublimul clar de lună, Însoțitor și prieten Pe lângă plopii suri; O palmă ca mătasea Pe pleoapa adormită, O șoaptă parfumată, Un cântec de caval. Să-mi picure pe buze Nectar de iasomie; Mărgăritare scumpe, Din ochii umeziți. Sclipiri de gingășie Pe trupu-mi vâlvătaie; Izvoare-nmiresmate Să-mi murmure-n dorinți. Desăvârșite clipe Sub mantia tăcerii, O
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
munți. Covorul de brândușe Să-mi fie alinarea, Iar pasărea măiastră Să-mi dea aripi spre cer. Citește mai mult În miez de nopți,Să-mi fieSublimul clar de lună,Însoțitor și prietenPe lângă plopii suri;O palmă ca mătaseaPe pleoapa adormită,O șoaptă parfumată,Un cântec de caval.Să-mi picure pe buzeNectar de iasomie;Mărgăritare scumpe,Din ochii umeziți.Sclipiri de gingășiePe trupu-mi vâlvătaie;Izvoare-nmiresmateSă-mi murmure-n dorinți.Desăvârșite clipeSub mantia tăcerii,O primăvară caldăIvită dintre munți. Covorul de
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
moliciunea ei îmi fac bine. Mă las pe spate, privesc printre frunzele copacului cerul senin, fără strop de nor, o pasăre cântă pre limba ei, ceva duios, melancolic, parcă ar regreta ceva. Nu încerc să ghicesc, căldura m-a moleșit, pleoapele le simt grele ca de plumb, abia reușesc să țin ochii între deschiși. Creierul a rămas blocat, refuză să gândească , căldura la stors de vlagă, pun capul pe iarba grasă, răcoarea ierbii mă înfioară plăcut, simt sângele cum începe să
O EXCURSIE LA MUNTE. de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2163 din 02 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385340_a_386669]
-
găsit adăpost și răcoare de-a lungul timpului, la umbra acestor făloși arbori, sunt bătrâni, coaja este brăzdată de șanțuri adânci, mușchiul mare, crescut pe partea de nord, ne arată că stejarul meu, nu este chiar la prima tinerețe. Simt pleoapele din ce în ce mai grele, somnul vine pe furiș, mă cuprinde fără veste, ațipesc cu gândul la frumusețea pădurii. Într-un târziu, când soarele scăpăta pe cer, m-am trezit odihnit și plin de viață; aerul se răcorise, la orizont o mare roșie
O EXCURSIE LA MUNTE. de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2163 din 02 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385340_a_386669]
-
inima-mi străpunsă în crunta bătălie, De paloșele vieții și-a limbii sabie rea, Izbea în chin disprețul, iar țepii de mânie Îmi străpungeau nădejdea ce-n suflet pribegea. De unde-mi vine plânsul, de unde disperarea? Coșmaruri curg doar celor cu pleoapele în sus? Sau poate dacă ruga mi-ar lumina cărarea, Susurul blând al Șoaptei l-aș auzi supus... SE DUC BĂTRÂNII In Memoriam - bătrânilor mei duși Trist epigon, privesc cu ochi de fum Cum stins în fața mea într-un sicriu
INSULA CUVINTELOR DE ACASĂ (1) SĂBIILE DUHULUI (STIHURI) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385339_a_386668]
-
moliciunea ei îmi fac bine. Mă las pe spate, privesc printre frunzele copacului cerul senin, fără strop de nor, o pasăre cântă pre limba ei, ceva duios, melancolic, parcă ar regreta ceva. Nu încerc să ghicesc, căldura m-a moleșit, pleoapele le simt grele ca de plumb, abia reușesc să țin ochii între deschiși. Creierul a rămas blocat, refuză să gândească , căldura la stors de vlagă, pun capul pe iarba grasă, răcoarea ierbii mă înfioară plăcut, simt sângele cum începe să
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385353_a_386682]
-
moliciunea ei îmi fac bine. Mă las pe spate, privesc printre frunzele copacului cerul senin, fără strop de nor, o pasăre cântă pre limba ei, ceva duios, melancolic, parcă ar regreta ceva. Nu încerc să ghicesc, căldura m-a moleșit, pleoapele le simt grele ca de plumb, abia reușesc să țin ochii între deschiși. Creierul a rămas blocat, refuză să gândească , căldura la stors de vlagă, pun capul pe iarba grasă, răcoarea ierbii mă înfioară plăcut, simt sângele cum începe să
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385353_a_386682]
-
nopții lavă,/ Îndură-te, salvează-mi Poesia!// La țărmul meu a înflorit tăcerea (n.n. magnific vers),/ Pe malul tău tristețea-și varsă fierea:/ Prefă-mi-te în fluviu fără unde!// Ce-i dragostea? Călătorie mută?/ Maree, cataclism, dulce cucută?/ Sub pleoapa Lunii visul se ascunde!’’. Fascinanta galaxie de imagini poetice, sarabanda metaforelor fugoase este, însă, paradoxal, subminată de perfecțiunea tehnică a versurilor, de curgerea lor mecanică. Gravura lui Cesare Ripa, de pe pagina din stânga Sonetului LXXV, are titlul Congiuntione delle cose humane
DAN LUPESCU despre albumul liric… FiinD. 365 + 1 Iconosonete de THEODOR RĂPAN [Corola-blog/BlogPost/92450_a_93742]
-
și paginile destinate analizei armelor seducției, care trebuie să mobilizeze deopotrivă rafinamentul simțurilor, grația posturii, a gesticii și a motricității, în general. Ideea forță care se distilează este aceea că, mai presus de toate, seducția autentică, peste care nu coboară pleoapele anilor, înseamnă pentru femeie să-și descătușeze fântânile curate ale spiritului, pentru a le dărui cu generozitate celor din jur. De aceea, seducția este în fond, picătura de nectar și mister, care se hrănește din izvoarele nemuririi și care crește
„Renaşte în fiecare zi” – decupaj de suflet şi de viaţă – [Corola-blog/BlogPost/93051_a_94343]
-
împușcat accidental cu arma din dotare, a venit răspunsul... Alții presupuneau că Donciu s-ar fi sinucis, fiindcă de curând se închisese și fabrica, de care își legase întreg rostul vieții, rămânând șomer!... Casa zace cu jaluzelele Eslinger lăsate, precum pleoapele peste niște ochi somnoroși. De aproape se vede că acoperișul, umbrit de câteva conifere este îmbâcsit cu mușchi. Brazilor li se retezase vârful, ca să nu crească peste măsură... Închiderea fabricii de fier, veche de peste o sută de ani, a provocat
MÂHNIREA CASELOR PĂRĂSITE (PARTEA A II-A) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1677 din 04 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383135_a_384464]