1,106 matches
-
sensului și negocierea sensului, între orientarea descriptivistă anistorică și orientarea istoricistă, între trăsăturile universale ale narațiunii și trăsăturile particulare ale narațiunilor individuale, între naratologia ca disciplină relativ unificată și proiectul naratologic interdisciplinar de abordare heterogenă. Ansgar Nünning distribuie această imagine plurală a naratologiei contemporane pe categorii de grupe și subgrupe, fără a rămâne însă la nivelul simplei sistematizări. El valorifică, într-o asociere interdisciplinară inedită, tradiția aplicării nuanțate a conceptelor analitice la manifestările narative, promovată inițial de naratologia clasică și continuată
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
o responsabilitate creativ-intelectuală pentru fiecare meloman care trăiește această experiență și compune, în acest fel, muzica. Boretz promovează ideea autorității actului interpretativ al audienței, în același sens în care Barthes conectează scriptibilul cu valoarea polisemantică a textului, cu atât mai plural cu cât este mai puțin scris înainte de a fi citit. Și pentru că muzica instrumentală nu este împovărată de greutatea semantică atașată semnificanților verbali, Kafalenos consideră că este mai scriptibilă decât cea mai plurală dintre construcțiile alcătuite în cuvinte. În Music
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
valoarea polisemantică a textului, cu atât mai plural cu cât este mai puțin scris înainte de a fi citit. Și pentru că muzica instrumentală nu este împovărată de greutatea semantică atașată semnificanților verbali, Kafalenos consideră că este mai scriptibilă decât cea mai plurală dintre construcțiile alcătuite în cuvinte. În Music as a Narrative Art Ero Tarasti arată că în societățile arhaice miturile sunt transmise uneori prin narațiuni însoțite de muzică și consideră că evoluția narativă a muzicii occidentale începe prin adaptarea disponibilităților de
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
La tradizione civica nelle regioni italiane, Milano, Mondadori, 1997. 2000, Bowling Alone. The Collapse and Revival of American Community, New York, Touchstone. Pye, L.W., 1972, China: An Introduction, Boston, Little, Brown & Co. Rabushka, A. și K. Shepsle, 1972, Politics in Plural Societies: A Theory of Democratic Instability, Columbus, O., Merrill Publishing Co. Rae, D.W., 1971, The Political Consequences of Electoral Laws, New Haven, Conn., Yale University Press. Rawls, J., 1971, A Theory of Justice, Cambridge, Mass., The Belknap Press of
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
la ideile și concepțiile lui Henri Atlan, Jacques Attali, Henri Laborit, Edgar Morin si René Passet. Douăzeci de ani mai tîrziu, în 1995, René Passet redacta pentru Transversales un text despre Les voies d'une économie plurielle (Căile unei economii plurale)68, în care descria îmbinarea contemporană a două faze din evoluția econo-mică: pe de o parte, apogeul (și deci începutul de-clinului) unei creșteri energetice, și, pe de altă par-te, "emergența unei faze simbolizate de calculator și caracterizată prin
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
posibilități de alegere flexibilă între slujbe cu normă întreagă, cu jumătate de normă și nici o slujbă; perioade de studiu și de activitate ar putea alterna sau s-ar putea combina de-a lungul întregii existențe...". Aceste concepții despre o "economie plurală" se întîlnesc cu cele dezvoltate cu douăzeci de ani mai devreme și sînt reactualizate mulțumită amplorii "revoluției informaționale". INTERVIURI CU RENÉ PASSET 69 B.C. Cum l-ați cunoscut pe Jacques Robin? R.P. Ne-am întîlnit la începtul anilor cincizeci, într-
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
desemnează doar teritorii decupate dinainte în funcție de o limbă și o identitate comune, producătoare de spațialitate reală, ci este mai degrabă un neloc, o nouă rădăcină imaginară, adînc ancorată într-o limbă, dar dezvoltînd ramificații multiple, fiind ea însăși o fibră plurală. Esența dificultății rezidă, poate, în realitatea practicării unei limbi a cărei istorie nu ai trăit-o. E suficient să evocăm manualele care încep cu celebra frază: "Cîndva, demult, țara noastră se numea Galia și locuitorii ei, galezi", și să ni
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de stranietate. 2.2. Limba "evazată" Unul din elementele identitare constitutive cele mai puter nice ale unei ființe umane este, fără îndoială, limba sa de expresie, dar aceasta nu se mai trăiește astăzi exclusiv la nivelul cuvîntului ; în dimensiunile sale plurale, atît sociale, economice, politice, cît și culturale se declină întrebările referitoare la ipseitate și alteritate, la constituirea unui spațiu de referință interior, supus multor presiuni și influențe. Astăzi, chiar atunci cînd un scriitor nu cunoaște nici o altă limbă, el este
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pentru că sunt conștient de slăbiciunile mele; sunt creștin pentru că îmi mărturisesc slăbiciunea; sunt evreu pentru că îmi iau în derîdere această slăbiciune; sunt musulman pentru că lupt cu slăbiciunea mea. Și sunt ateu dacă Dumnezeu e atotputernic. (Ariane Chemin, 2010) Această identitate plurală servește la fel de bine pentru a ascunde răni adînci, mereu deschise, pe care sfiala persană îi inter zice să le dezvăluie, ca și pentru a justifica evadarea într-o limbă mai permisivă, în care un suflet sfîșiat are dreptul să-și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
incomplete, toate nesatisfăcătoare, pentru că, vorba lui Guy de Maupassant: " Criticul care îndrăznește să scrie : Acesta este un roman și acela nu e' îmi pare dotat cu o perspicacitate care seamănă bine cu incompetența." Romanul supraviețuiește și evoluează tocmai pentru că este plural, proteiform, în perpetuă metamorfoză, avînd drept singură constantă inconstanța sa. Oricare ar fi problemele pe care le abordează sau ambițiile sale educative, el nu este și nu poate fi un discurs științific, nu face demonstrații, nu inventează concepte, nu țintește
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
înțeleg nici cine le trăiește. Și, de altfel, cine e persoana de la începutul celor trei propoziții?" (MA) Dacă principalele forme de construcții identitare rămîn relativ stabile în teorie, ca și concept, identitatea trebuie mereu precizată, căci ea desemnează un principiu plural și complex. În cazurile discutate, printre materializările imaginarului creativ al celor doi autori, vom reține un fel de dublă punere în abis. Ar fi vorba, pentru Cioran, de o fărîmițare conștientă, aproape biologică, a eu-lui, care regă sește o paradoxală
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
nu se poate reduce comportamentul politic extern la doar una din componentele triadei. În afară de aceasta, nu există nici un motiv rațional pentru a presupune că tendința spre putere sau securitate ar fi un comportament prezent la toți diplomații. Din perspectiva scopurilor plurale ale politicii externe, nu se poate vorbi de o unică relație mijloace - scopuri, de o unică politică externă rațională sau de un unic interes național. Al doilea motiv pentru care Aron neagă aplicabilitatea unei abordări economice a disciplinei relațiilor inter-naționale
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
prin: * caracterul monosemic, respectiv polisemic (există în principiu două căi de constituire a semnificației globale: una monosemică, atunci când delimitarea și jocul câmpurilor semantice conduc la o semnificație unică, bine determinată, și una polisemică, atunci când semnificațiile la care se ajunge sunt plurale, ambigue); * referențialitatea este o funcție a limbajului orientat spre context, spre extradiscursiv, și reprezintă o extindere a desemnării pe care o întâlnim la nivelul semnelor. La polul opus, funcția autoreferențială sau poetică exprimă tendința discursului de a trimite la sine
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de economie la pamflete și comentarii ironice, Eminescu surprinde în articolele sale problematica diversă a epocii, exprimând în același timp opțiunile personale în privința unui program politic favorabil țării, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. "(...) imaginea cea mai plurală, cea mai variată și cea mai autentică a contemporaneității lui Eminescu se oglindește în ziaristica lui și îndeosebi în aceea a sextenatului de la Timpul. Istoria României, în toate aspectele ei politice, sociale, economice, culturale, dimpreună cu marii și micii ei
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
274-356. 497 Menționăm cele 64 de clase prevăzute în softul original: categoria lingvistică (22 de clase) 1 funct (Total function words), 2 pronoun (Total pronouns), 3 ppron (Personal pronouns), 4 i (1 st pers singular), 5 we (1 st pers plural), 6 you (2nd person), 7 shehe (3rd pers singular), 8 they (3rd pers plural), 9 ipron (Impersonal pronouns), 10 article ( Articles), 11 verb (Common verbs), 12 auxverb (Auxiliary verbs), 13 past (Past tense), 14 present (Present tense), 15 future (Future
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de clase) 1 funct (Total function words), 2 pronoun (Total pronouns), 3 ppron (Personal pronouns), 4 i (1 st pers singular), 5 we (1 st pers plural), 6 you (2nd person), 7 shehe (3rd pers singular), 8 they (3rd pers plural), 9 ipron (Impersonal pronouns), 10 article ( Articles), 11 verb (Common verbs), 12 auxverb (Auxiliary verbs), 13 past (Past tense), 14 present (Present tense), 15 future (Future tense), 16 adverb (Adverbs), 17 preps (Prepositions), 18 conj (Conjunctions), 19 negate (Negations), 20
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
o tratare moderat-teatrală și totodată sceptică a postmodernismului, tratare care ar trebui să fie sensibilă la pluralitate și bogăție, precum și suspicioasă față de rigiditățile doctrinare, ar putea fi o cale adecvată de explorare a postmodernismului"23 cale în sine postmodernă, adică plurală sau chiar rizomatică! Aceste minime trimiteri relevă importanța discursului despre istorie în orice "paradigmă" sau construct teoretic ne-am situa cercetarea; lectura proprie asupra trecutului lăsând "urme" (în sensul derridarian al termenului) în articularea specifică a viziunii propuse. De asemenea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și o sintagmă "era tehnoculturii"pentru a sublinia intruziunea crescândă a mijloacelor tehnice în aproape orice tip de proces, inclusiv (sau mai ales) în cel cultural. În viziunea lui Gianni Vattimo, revoluțiile tehnologice au făcut ca lumea să devină "transparentă", plurală și complexă, astfel încât însuși "termenul de postmodern are un sens și acest sens e legat de faptul că societatea în care trăim este o societate a comunicării generalizate (o societate de mass-media)"107. Spre deosebire de Theodor Adorno care a prezis omogenizarea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a mixa ceva din ambele din moment ce relațiile, analogiile ne permit această idee. Modernismul nu trebuie să se oprească deodată pentru ca postmodernismul să poată începe: ele coexistă acum"187. Hassan pare să privilegieze această interpretare care așază în conversație liberă și plurală modernismul și postmodernismul, care îi asigură și posibilitatea de a le concepe atât în termenii continuității, cât și ai discontinuității, ai diacroniei și sincroniei. Alături de Leslie Fiedler, Ihab Hassan a făcut cunoscut un tip de postmodernism care a fost apreciat
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de a doua pune în discuție integritas 211, unitatea în genere. Hassan consideră că fragmentarea decurge din oprobriul totalizării, de unde rezultă și preferința postmodernilor pentru montaj, colaj, paradox, paralogie, metonimie, paracriticism etc. În ficțiunea postmodernă este utilizată constant heterotopia, lumile plurale fiind mereu fragmentare și fragmentate, iar discursul postmodern își asumă discontinuitatea și alcătuirea sa din fragmente 212, situație care exclude coerența, linearitatea, lipsa contradicțiilor. Deși Derrida consideră că o "formă primară" a discursului postmodern este colajul/montajul, David Harvey atenționează
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pare a fi una dintre condițiile postmodernității, care, așa cum susținea Matei Călinescu, poate fi caracterizată de un "eclectism rafinat" sau, în termenii lui Scarpetta, de "impuritate". Toate stilurile par a fi valabile într-o manieră dialectică ce presupune un "prezent plural" și o falsă unitate. Tocmai de aceea postmodernismul a fost alăturat sau chiar confundat cu alte curente sau manifestări culturale, precum avangarda, kitsch-ul, camp-ul etc. Lipsa de formalitate a postmodernismului distruge frontierele clasice, introducând o sincronie uneori paradoxală
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
234. Chiar dacă acest caz ar fi valabil, Derrida încearcă să argumenteze că, de fapt, nu se poate vorbi despre metaforă decât la plural; o singură metaforă, "fundamentală", nu ar fi o metaforă în adevăratul înțeles derridarian, din moment ce metaforicul înseamnă joc plural care nu își poate epuiza sensurile. Și Richard Rorty consideră că metafora este o modalitate de extindere a limbajului, încadrându-se, din punctul său de vedere, în cele trei posibilități de încorporare a unei credințe noi în rețeaua credințelor precedente
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o lumină nouă asupra conceptului de scriitură prin tentativa de cartografiere a situației limbajului și a rolului lingvisticii; el este reabilitat complet atunci când, în Critică și adevăr, se susține că totul este scriitură, mai ales când sensul unei opere este plural, iar autorul nu face decât să reliefeze posibilele ipostaze ale receptării și înțelegerii. A scrie nu înseamnă neapărat a comunica, dacă ne gândim că autorul, pentru Barthes, este instanța căreia i se refuză "ultima replică". În aceeași măsură, însă, autorul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
termen, dar după ce va fi supus unor operații textual-discursive de "purificare" a prejudecăților, presupozițiilor și credințelor pe care el le aduce cu sine. Ilustrările relației teorie logos au multiple consecințe asupra scriiturii și interpretării. Acestea nu mai pot fi decât plurale, relative, localizate, indecidabile și cvasi-indeterminate. De altfel, jocul de limbaj este o metodă ce acționează în diversele straturi ale cunoașterii și ale domeniului social, precum și un instrument veritabil al analizei științei postmoderne. Sintagma jocuri de limbaj, preluată de Lyotard din
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
rețea de situații contingente, locale, poziționale. Garanția unui sens central, absolut sau al unui traseu univoc de lectură este exclusă, astfel încât spațiul infinit al citării, parodiei, colajului și ironiei este deschis. Scrisul-ca-experiență-a-limitelor (Julia Kristeva) ia în considerare elementele hibride, eterogene, plurale, participând în acest mod atât la constituirea teoriei, cât și a practicii. Substanța alegorică prin intermediul căreia un discurs este citit prin altul se conectează parodiei pentru a transforma, în unele cazuri, autorul postmodern într-un bricoleur. Din moment ce trecutul poate fi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]