9,563 matches
-
un bidon de apă minerală, pe care Antoniu l-a tăiat dându-i forma unui făraș.I-au rămas intacte În mod ciudat, cuvintele. Sunt limpezi, clare, lucide. -Te doare ceva, acvilă tomnatică? -Nu mă doare nimic, dar simt că plutesc, că sunt ușor ca o foaie de hârtie luată de vânt și mai simt undeva, Înăuntrul stomacului, unde s-au adunat o groază de musculițe care dau din aripi. O să te las singur și-mi pare rău. -Kawabata, ești un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
are În față, mai precis al celor două caiete cu scris citeț, Îngrijit și ordonat. Calculatorul de pe biroul ei, scoate la intervale egale de timp un oftat jalnic, făcându-și simțită prezența atotstăpânitoare. O nouă țigară este aprinsă, și fumul plutește În Încăpere legănându-se În valuri subțiri. Antoniu tremură, un tremur nervos și necontrolat, născut din emoție și din furie. -Dumneata ai adus ieri, aceste două caiete și, pentru că avem obligația de-a nu respinge nimic fără să fie citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În fața lumânărilor, ca într-un altar, se afla unul dintre cadourile mele pentru ea, un suport pentru bețișoare de tămâie: doi războinici chinezi minusculi din bronz, care țineau pe post de săbii bețișoarele parfumate. Fumul ce se înălța din ele plutea mai întâi ca o ceață încolo și încoace până ce căldura lumânărilor îl trimitea spre întunericul de deasupra cu mișcările de dans ale unui derviș. În cameră plutea un miros greu de maci de Cașmir și de lemn de santal. În jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
țineau pe post de săbii bețișoarele parfumate. Fumul ce se înălța din ele plutea mai întâi ca o ceață încolo și încoace până ce căldura lumânărilor îl trimitea spre întunericul de deasupra cu mișcările de dans ale unui derviș. În cameră plutea un miros greu de maci de Cașmir și de lemn de santal. În jurul nostru erau aruncate ambalaje sclipitoare de la cadourile pe care ni le dăduserăm unul altuia, iar într-un colț se găsea masa cu resturile prânzului pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
la vechea noastră casă; iar acum mi se părea că durerea născută din despărțirea de Antonia devenise identică, însă mai intensă, cu acel malaise difuz provocat de revenirea acasă. Poate că era într-adevăr aceeași durere, o umbră incertă ce plutea peste destinul meu de la un capăt la altul. Încă nu aprinseserăm luminile și stăteam toți pe bancheta de la fereastă, fără să ne privim, întorși spre zăpada care se cernea tăcută și spre „peisajul” acum nevăzut pentru care, tocmai din dorința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aveau o înfățișare mai nouă căci se refăcea vopsitoria și, stând pe loc, am privit o grămadă de gunoi rămasă de la vopsitori și am încercat să-mi curăț cu un plic vopseaua care mi se lipise de mână. În aer plutea un miros neobișnuit. În cele din urmă, cum vizitatorul nu dădea semne că ar vrea să plece, iar râsetele arătau că totul este în ordine, am bătut la ușă și, după puțin timp, am intrat. Georgie ședea lângă foc, oferind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Apoi, ținându-mă cu mâinile de cap, care părea gata să plesnească, m-am ridicat tremurând. Am urcat treptele și am ajuns în hol. Ușa de la intrare era deschisă iar afară, la câțiva pași de ușă, atârnând ca o perdea, plutea ceața gălbuie, opacă, infernală, complet neclintită. M-am oprit în prag. În tăcerea umedă și găunoasă am auzit ecoul pașilor ce se depărtau. Am pornit-o de-a lungul străzii, chiar am alergat puțin, apoi m-am oprit să ascult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cu coloane grațioase a Palatului Somerset. În nuanțe de cenușiu și cafeniu, părând că se clatină și că se retrage, arăta mai degrabă a decor de teatru. În dreptul lui, conturate clar și incredibil de simplu, ca într-o stampă chinezească, pluteau pe suprafața râului, în lumina incertă și apoasă, două lebede ce lunecau în josul râului însoțite de ramura unui copac ce nu putea fi identificat. Se întoarseră puțin, apoi se depărtară și în cele din urmă dispărură. Mi-am continuat drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
se apropie din depărtare o siluetă minusculă. Pe măsură ce aceasta se apropia, silueta ei se îndepărta până ce amândouă ajunseră la aceeași dimensiune, două imagini gemene, țepene și estompate, nu prea îndepărtate. Apoi, în timp ce silueta ei se micșora și dispărea, a lui plutea spre mine cu o viteză tot mai mare iar capul lui mare, cu trăsături evreiești, arăta ca un ou uriaș plutind peste mânecile largi ale halatului de mătase. Am rotit în fața lui sabia, însă, în mișcare, lama s-a desprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
două imagini gemene, țepene și estompate, nu prea îndepărtate. Apoi, în timp ce silueta ei se micșora și dispărea, a lui plutea spre mine cu o viteză tot mai mare iar capul lui mare, cu trăsături evreiești, arăta ca un ou uriaș plutind peste mânecile largi ale halatului de mătase. Am rotit în fața lui sabia, însă, în mișcare, lama s-a desprins și a zburat în sus, în întunericul iernii care se adunase deasupra noastră. Strângând tare în mână ceea ce mai rămăsese din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
închis ușa în urma mea. Înăuntru domnea o liniște apăsătoare. Era întuneric în cameră, draperiile erau încă trase. Aerul era greu, mirosea puternic a alcool și a fum de țigară stătut iar când am deschis perdelele am avut impresia că fumul plutește încă în aer. Sau poate doar mi s-a părut mie că încăperea e invadată de ceață. Cineva zăcea pe covor. Mi-au trebuit câteva secunde ca să-mi dau seama că este Georgie, nu numai pentru că părul tuns cu sălbăticie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și îngrijorat peste măsură, la un pas de nebunie. Antonia nu era genul de femeie care să dispară din senin și, fără voia mea, îmi treceau prin minte imagini în care o vedeam zăcând pe un pat de spital sau plutind cu fața în jos pe Tamisa. Neliniștea care mă încerca îmi aduse în suflet acea spaimă disperată pe care mi-o producea în copilărie absența mamei mele pentru mai mult timp; și, la fel ca atunci, am încercat să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mâna, tivurile au foșnit cu un sunet lin, ca de stuf. Cu imaginația Încinsă, nu Îmi era greu să mă Închipui drept unul dintre acei dansatori eleganți, aliniați unul după altul, așteptând ca ușile să fie deschise larg, ca să poată pluti pe parchetul alb și strălucitor, unde să fie Întâmpinați de domni cu părul pudrat și țigări aprinse, ținute Între degete vânjoase, lângă ghiuluri cu pecete de argint mat sau aur blând. Brusc, am distins niște voci Înfundate, vorbind parcă printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
deplasă spre proiector, cărând filmul serii În poală. Era același film, Refugiu, pe care Îl difuzam Încă o săptămână. Acționă mânerele (care arată ca niște bețe de schi În miniatură) tăcută, Își ridică privirea și urmări raza În care praful plutea dinspre cabina de proiecție, deasupra capetelor negre din cinematograf. Am recunoscut imaginile recreate pe ecran. Erau despre Marele Premiu al Germaniei din Nürnberg de anul trecut, când Mercedes a câștigat toate medaliile și Elizabeth Junek a terminat a patra cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-l folosești... e o chestiune de clasă, Sascha, să știi de la mine. Apoi, Întinzându-mi mâna, rosti un „adio“ enigmatic. În ultimul meu an de liceu, Anton avansa orizontal, Întins pe perne cu puf, cu heruvimi roz ca niște purcei plutind În jurul său. Mă rog, asta era imaginea pe care voia s-o creeze. Evident, nu puteam nici să mă Îndoiesc de el; nefiind un domn, nu aveam Încă exeperiențe personale ca reper. Pe lângă asta, vorbea mereu În termeni metaforici - de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
al somnului, Heino se descotorosi de pudelul său ciufulit. Acum Îl auzeam spunând: — Sper să treacă, indicând indignat spre Întuneric - dar nu spre câine, cum am presupus, urmărindu-i degetul Întins, ci spre un băiat care stătea pe un birou, plutind liber În noapte. Spre mirarea mea, am descoperit că eram chiar eu. Apăru și un reflector și mi-am dat seama că eram acasă, În Viena. Făcând echilibristică pe masa din sufragerie, am Întrebat-o pe maică-mea ce Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
viața personală, viață personală. Următoarea noapte, când Dora a strigat „În sfârșit, goală!“, mi-am dat seama că aceasta era forma ei preferată de Întâlnire și am descoperit că n-aveam nimic Împotrivă - cel puțin nimic deranjant. În februarie Dora plutea În cada plină cu apă caldă și săpun, timp În care eu mă jucam de-a submarinul englez, așezat pe jos, cu un braț scufundat dincolo de suprafața plină de clăbuci. — Uite, falnica noastră flotă a mai pierdut un vas de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ceas și de mușchi. Niciodată nu port ceas, dar am pașii repezi, așa că, dacă nu m-ar fi durut tot corpul și dacă seara n-ar fi fost ca un calmant pentru gândurile rătăcitoare, cu voaluri languroase, roz ca somonul, plutind pe cer, mi-ar fi fost la Îndemână să-l parcurg. De data asta mi-a luat jumătate de oră. Când am cotit spre strada lăturalnică, pe care se află și Apollo, am văzut literele de neon strălucind În oglinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fost Îndrumat să o iau pe scări și apoi pe un coridor până la camera aia-sau-aialaltă. Acolo, un coleg mă va Îndruma mai departe. Când l-am găsit pe colegul său, un bărbat mai vârstnic cu păr ondulat și degete butucănoase plutind deasupra tastelor unei mașini de scris, acesta mă informă că nu-l văzuse pe Inspectorul Wickert În dimineața aceasta. Ofițerul era pe punctul de a-și lăsa din nou degetele În jos, gata să efectueze un vals militar sau ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
altul, „murături“. Am comandat „un platou cu cârnați și“, am Întrebat dacă era posibil să adaug și ceva salată sau murături, apoi am cerut și un pahar de cidru. Băutura era călâie; bucățile de cârnați cu care am fost tratat pluteau Într-o soluție cu oțet cu aspectul tulbure, dar inconfundabil al apei dintr-un acvariu. Întristată de o asemenea companie, salata se ofilise; castraveții erau de-a dreptul necomestibili. Am terminat de mâncat după câteva Îmbucături. În schimb, În drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
a vizitat la Apollo săptămâna trecută. Dar ce are de-a face Cancelarul Sănătății cu proiectările lui Stegemann? În spatele nostru, Otto călea niște ceapă. Mirosul, surprinzător de plăcut, se răspândea În aerul serii, cu o urmă ștearsă de piele prăjită plutind după el. Începea să-mi pară rău că nu i-am acceptat invitația la cină. — Froehlich? Nimic. Întorcându-și scaunul, Else Oloaga mă rugă s-o Împing mai departe. Poate nu-i plăcea mirosul dinspre bucătărie sau voia să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ne-a cerut să-i spunem doar pe numele de familie. „Herr“ era ceva pentru petit bourgeoisie, a declarat. Un coleg de clasă susținea că are acasă un tablou pictat de el - cu o femeie palidă, jumătate porțelan, jumătate vis, plutind printre nuferi. Se pare că era greu de distins unde se termina vița și unde Începeau arterele. La prima oră de sport ni s-a permis să ne foim cum vrem. Polster Își scoase haina de satin și cămașa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
a apucat să deseneze. În ceea ce mă privește, mă prefăceam că plouă. Dar Încearcă să stai nemișcat În timp ce treizeci de perechi de ochi stau ațintiți asupra ta. E imposibil. După un timp, camera a Început să se clatine și să plutească misterios, În derivă, și a trebuit să clipesc ca să-mi cadă lacrimile. Totuși, ceea ce mi s-a părut ciudat a fost că, cu cât mi se umezeau ochii mai tare, cu atât mai puțin mă priveam din interior. Pierzând noțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ar trebui să trec pe la Dora, dar apoi mi-am amintit de mașina pe care a văzut-o Anton, parcată lângă clădire. Erau Diels și Pieplack, mai mult ca sigur. Din câte știu, stau Încă la pândă. Un semnal sonor pluti prin aer, apoi Stadtbahn-ul Își continuă drumul spre vest, spre lacuri și spațiile verzi de la periferia orașului. Oamenii care au coborît erau Îmbrăcați În haine de vară și, indiferenți la Încurcătura mea, s-au Împrăștiat În direcții diferite. Am tăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
s-a Întâmplat cu Klaus și Harro? De ce vroiau să știe dacă ai... — Nu le-am zis niciodată ce treabă aveam la hotel, dacă asta te neliniștește. Aprinzându-și țigara, Anton scoase un rotocol de fum mare și gros, care pluti În derivă plictisit. Apoi, iritat, scoase și restul fumului ca pe-un singur jet furios. Pentru numele lui Dumnezeu, Sascha, las-o baltă! Ai un alibi, nu, ce-ți mai trebuie? Din moment ce În apartamentul damei ăleia nu e nimic care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]