1,096 matches
-
ajunge la concluzia (deja schițată) că, în mare parte, personajele trebuie să fi fost același, fie ele destinatarii Tristelor sau ai Ponticelor 163. Din punct de vedere practic, rămâne însă fără rezolvare problema identificării destinatarilor din Tristele cu cei din Ponticele. Încercările de până acum nu s-au soldat cu rezultate semnificative. Dacă se face abstracție de elegia III, V din Tristele, pe care atât Lorentz cât și Nemethy o atribuie lui Carus (în timp ce Wheeler, Loers, Burmann contestă acest lucru)164
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
poată consola pe sulmonez în nenorocirea sa, ar trebui identificați orientativ cu Rufus (Ex Ponto, II, XI, 9), Celsus (I, IX, 15-22), Gallius (IV, XI, 4) și Paulus Fabius Maximus (II, III, 83), întrucât aceste personaje sunt menționate explicit în Ponticele atât pentru prezența lor grijulie și consolatoare la plecarea lui Ovidiu din Roma, cât și pentru afecțiunea pe care i-au arătat-o poetului și după exil fără a le păsa de riscul la care se supun. Trebuie să anticipăm
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
chestiunea care a dus la relegarea lui Ovidiu la Tomis. Atât în primul cât și în al doilea caz, merită să analizăm cu mai mare atenție aceste personaje la care vom adăuga și un profil succint al celorlalți destinatari ai Ponticelor, cu excepția celor din Tristele, pentru a îndepărta din cercetarea noastră orice umbră de subiectivitate sau de ezitare care ar putea deriva din varietatea opiniilor existente cu privire la atribuirea fiecărei scrisori din Tristele unui destinatar. La sfârșit, se vor adăuga și câteva
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
sa politică inițială care a fost în mod coerent păstrată și cultivată a avut, în mod fatal, finalul pe care l-a avut istoricește vorbind. Gallius este primul prieten apropiat al lui Ovidiu, destinatar clar183 al uneia dintre scrisorile din Ponticele, care a trebuit să îndure exilul, aparent, din cauza ideilor sale politice. Și nu va fi singurul prieten al lui Ovidiu care va trece prin asemenea situații. Printre ceilalți destinatari ai scrisorilor din Ponticele, unora le este dedicată o singură epistolă
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
destinatar clar183 al uneia dintre scrisorile din Ponticele, care a trebuit să îndure exilul, aparent, din cauza ideilor sale politice. Și nu va fi singurul prieten al lui Ovidiu care va trece prin asemenea situații. Printre ceilalți destinatari ai scrisorilor din Ponticele, unora le este dedicată o singură epistolă: Albinovanus, Carus, Cotys Rex, Flaccus, Germanicus Caesar, Macer, Salanus, Suillius, Vestalis; altora, în schimb, două sau mai multe: Atticus, Brutus, Graecinus, Maximus Cotta, Messalinus, Paulus Fabius Maximus, Pompeius, Rufinus, Severus, Tuticanus. Unele personaje
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de viță veche; așa este, de exemplu, Vestalis (Ex Ponto, IV, VII), despre care se afirmă că descinde din regii Alpilor (despre care, ca să spunem adevărul, nu se știe nimic): Vestalis fusese trimis pentru a face dreptate (reddere iura) populațiilor pontice. Pliniu vorbește despre un Fabius Vestalis 187, care a scris despre pictură. Dacă ar fi posibil să-l identificăm cu Vestalis al nostru, poate s-ar putea stabili un anumit grad de rudenie cu gens Fabia, căreia îi aparținea Paulus
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Vestalis al nostru, poate s-ar putea stabili un anumit grad de rudenie cu gens Fabia, căreia îi aparținea Paulus Fabius Maximus: ne-ar învârti deci în jurul aceluiași cerc al lui Paulus Fabius Maximus. Oricum, misiunea lui Vestalis în regiunea pontică pare a fi un fel de relegare / îndepărtare. Poetul îi solicită o mărturie asupra asprimii și sălbăticiei locurilor și a populației. S-ar putea crede că asemenea misiuni, ca a sa și cea a lui Sextus Pompeius, în teritorii îndepărtate
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Macer din Verona, prieten mai bătrân al lui Vergiliu 189, și acesta citat de Ovidiu în trecerea lui în revistă literară 190, dar care a murit în Asia în anul 16 î.H. În schimb, destinatarul epistolei II, X din Ponticele, ar fi scris printre altele epopei, Antehomerica și Posthomerica 191, în care, fără îndoială, se încerca alipirea unor familii (elogierea uneia sau a alteia dintre acestea căpăta, bineînțeles, culoare politică, cum se va vedea) la tradiția mitologică greacă, pentru a
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lui Paulus Fabius Maximus de-a dreptul spre Hercules. Ținând cont de acest element, se poate înțelege încercarea lui Carus de a scrie Heracleida, exaltând figura eroului de care prietenul său, poetul Ovidiu, lega destinul familiei lui Paulus Fabius Maximus. Pontica, IV, X e adresată, fără îndoială, lui Albinovanus. Din câte se spune 231, este vorba de Caius Pedo Albinovanus, și nu de Celsus Albinovanus 232, cum crede însă A. Scholte 233, care e de părere că acest Albinovanus este și
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
X e adresată, fără îndoială, lui Albinovanus. Din câte se spune 231, este vorba de Caius Pedo Albinovanus, și nu de Celsus Albinovanus 232, cum crede însă A. Scholte 233, care e de părere că acest Albinovanus este și destinatarul Ponticei, I, IX, a cărei inscripție este pur și simplu Celsus 234, identificându-l în același timp cu Celsus Albinovanus căruia i se adresează Horațiu. Dar acel Celsus era deja mort în anul 12 d.H. (data compunerii primelor trei cărți din
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
I, IX, a cărei inscripție este pur și simplu Celsus 234, identificându-l în același timp cu Celsus Albinovanus căruia i se adresează Horațiu. Dar acel Celsus era deja mort în anul 12 d.H. (data compunerii primelor trei cărți din Ponticele) și, prin urmare, nu poate fi identificat cu destinatarul Ponticei, IV, X, care este în viață la data elaborării scrisorii respective, care, oricum, este scrisă după 14 d.H. Destinatarul acestei ultime scrisori, în anul 16 d.H., era cu Germanicus în
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
234, identificându-l în același timp cu Celsus Albinovanus căruia i se adresează Horațiu. Dar acel Celsus era deja mort în anul 12 d.H. (data compunerii primelor trei cărți din Ponticele) și, prin urmare, nu poate fi identificat cu destinatarul Ponticei, IV, X, care este în viață la data elaborării scrisorii respective, care, oricum, este scrisă după 14 d.H. Destinatarul acestei ultime scrisori, în anul 16 d.H., era cu Germanicus în Germania, consacrând chiar una dintre epopeele sale acestuia; de asemenea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
dar, deoarece comentatorii nu concordă în a-l desemna pe Atticus 238 drept destinatar al acestor scrisori, le lăsăm deoparte, așa cum ne-am propus inițial, și vom analiza numai scrisorile al căror destinatar este în mod sigur Atticus și anume Ponticele, II, IV; II, VII. E dificil de spus cine a fost acest Atticus. Dacă se dă crezare lui Tacit (Annales, IV, 58), ar fi vorba despre un Curtius Atticus care ar fi făcut parte din cohorta lui Tiberiu din Orient
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
primul rând, politice)240. Lui Brutus îi sunt adresate cu siguranță scrisorile Ex Ponto: I, I; III, IX; IV, VI241. E dificil de spus cine a fost acest Brutus 242: se pare că a fost editorul celor trei cărți din Ponticele. Acestuia Ovidiu i-a dedicat un mic poem un fel de libellus în limba getică (sermone Getico) despre moartea lui Augustus care, după cum se va vedea, conține numeroase aluzii cu caracter politic. De altfel, din studierea operei ovidiene rezultă că
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de înălțătoare încât îl transformă într-un adevărat simbol al eroului care luptă pentru libertate. Această aureolă de erou se răsfrânge destul de mult asupra destinatarului ovidian, real sau fictiv, și, în același timp, asupra orientării politice a lui Ovidiu. În Pontica, I, I, Ovidiu îi cere prietenului Brutus să găzduiască în bibliotecă ale sale libelli peregrini 243. Locul acestui nou sosit ar putea fi acolo unde stătea Ars amatoria, loc rămas gol. Și adaugă: "Nu ai de ce să te temi: scrierile
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
psalmii penitențiali" iudaici din Vechiul Testament: sinceritatea și profunzimea acestora din urmă față de banalitatea și falsitatea primului sunt prea evidente pentru a mai fi nevoie de o demonstrație. Atât începutul (I, I) cât și sfârșitul (III, IX) celor trei cărți din Ponticele se adresează tot lui Brutus. Potrivit Sulmonezului, caracterul monoton, lacrimogen al scrisorilor sale din Pont, în care se lamentează mereu de locurile și de persoanele din exil și cere, prin urmare, un loc mai bun, se datorează realității ambientale și
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și cere, prin urmare, un loc mai bun, se datorează realității ambientale și psihologice: când era fericit, scria versuri vesele, pe când acum, în exil, nu poate scrie decât versuri triste. Trebuie să mai adăugăm câteva cuvinte despre ultima scrisoare din Ponticele (IV, VI) adresată lui Brutus. Este foarte importantă din mai multe puncte de vedere. La început Sulmonezul afirmă că scrisoarea îi ajungea lui Brutus din "acele locuri în care nu ai vrea (nolles) să fie Nasus"; și apoi continuă: " Dar
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lui Cezar. C. Pomponius Graecinus 258 a fost un prieten destul de apropiat de Ovidiu încă din tinerețe 259. Este consulul din 769 a.u.c. (= 16 d.H.). Ovidiu îi adresează epistolele Ex Ponto, I, VI; II, VI; IV, IX. În Pontica I, VI, Ovidiu își exprimă certitudinea că, atunci când prietenul său Graecinus a aflat de relegarea sa, s-a întristat: Graecinus are o inimă foarte sensibilă, înnobilată încă și mai mult de o vastă cultură. Printre rânduri, poetul îi reproșează că
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și că de el (sau, poate, de tatăl acestuia) Ovidiu se arată strâns legat, să spunem, spiritual: ne aflăm în cadrul acelorași tradiții de independență și de libertate față de instituția imperială și de tiranie 273. Lui Cotta Maximus îi sunt adresate Ponticele II, VIII; III, II; III, V274. În scrisoarea Ex Ponto, II, VIII, Ovidiu îi mulțumește cu efuziune lui Cotta Maximus, pentru că îi trimisese la locul de exil imaginile lui Augustus și ale lui Tiberiu (Caesar cum Caesare), precum și cele ale
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Pompeius trebuia să-l protejeze de barbari și, de asemenea, un poet pe care orice roman trebuia să-l respecte 286. E ciudat însă să constatăm că sulmonezul nu-și amintește de asemenea servicii decât în cartea a patra din Pontice, adică de-abia după anul 14 d.H., când trecuseră de-acum nu mai puțin de șase ani. Prin urmare, scrisorile pe care Ovidiu i le adresează din Pont (IV, I; IV, IV; IV, V; IV, XV), nu par cu totul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
familie cu Germanicus și era înrudit cu Augustus 288. Numele de Pompeius în sine ne duce cu gândul la celebrul Pompeius Magnus, care era simbolul tuturor "pompeienilor" și anti-Cezarilor. Însuși Ovidiu evocă cu simpatie și admirație figura marelui Pompeius în Pontica, IV, III, adresată unui prieten instabil, căruia, amintindu-i de fragilitatea oricărei situații umane, printre altre figuri faimoase (Cresus, Marius), o menționează și pe aceea a lui Pompeius: Cine a fost mai mare decât Marele Pompeius? Totuși acel faimos erou
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
faptul că era probabil înrudit cu domus Fabia, cu care era înrudit și legat prin prietenie însuși Ovidiu, se afla, ca ideal de viață politică, pe linia tradiției Marelui Pompeius, simbol al anti-Cezarismului prin excelență. Lui Rufinus îi sunt dedicate Ponticele I, III și III, IV. Cine este acest Rufinus e greu de spus. Era poate un poet, dacă ne luăm după spusele lui Ovidiu în Pontica, III, IV, 5: est opus exiguum vestrisque paratibus impar. Dar tot Ovidiu (ibid., v.
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
linia tradiției Marelui Pompeius, simbol al anti-Cezarismului prin excelență. Lui Rufinus îi sunt dedicate Ponticele I, III și III, IV. Cine este acest Rufinus e greu de spus. Era poate un poet, dacă ne luăm după spusele lui Ovidiu în Pontica, III, IV, 5: est opus exiguum vestrisque paratibus impar. Dar tot Ovidiu (ibid., v. 7) îl compară cu Machaon; A. Scholte 290, însă, are îndoieli asupra faptului că acesta ar fi fost în realitate medic 291. În dezolarea lui, Ovidiu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ajunge progresiv la o viziune comună, născută din aceleași cerințe fundamentale ale sufletului uman, dar realizată întotdeauna prin concursul unor întâmplări cu totul diferite. Poetului Tuticanus 300 îi sunt adresate scrisorile XII și XIV din cartea a IV-a din Pontice. Vestea morții lui Paulus Fabius Maximus îi parvenise lui Ovidiu împreună cu cea a morții lui Augustus. Sulmonezul pare a fi cu totul dezorientat. Speranțele lui puse până atunci mai ales pe seama oamenilor politici s-au risipit; el simte necesitatea de
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de vedere critic și istoric, un alt prieten de-al lui Ovidiu, căruia tradiția literară consideră că i-au fost adresate de către Sulmonez, pe lângă elegiile: III, XI; IV, IX; V, VIII din Tristele și elegiile IV, III și XVI din Ponticele, și poemul satiric Ibis: este vorba de C. Iulius Iginus 303. În scrisoarea Tristele, III, XI, 31 și urm. Ovidiu îl apostrofează: "Nemilosule, de ce chinui o umbră, un simulacru, cu cuvintele tale amare? Crezi că toate delictele mele sunt adevărate
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]