KorAP: Find »[drukola/base=populism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...60 >

1,495 matches

Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768

pentru populismul practicat de Partidul Reformei. Partidul Reformei nu a practicat excluderea retorică și nici nu a amenințat drepturile minorităților, așa cum o fac partidele populiste mai noi din Europa. În lipsa componentei rasiste, atât de importantă în discursul acestora din urmă, populismul Reformiștilor a avut totuși unele înclinații către excludere, fiind vizată populația autohtonă (de exemplu, membrii așa numitelor "Prime Națiuni") și locuitorii Québecului. Însă, principalul obiectiv al Partidului Reformei a fost acela de a recuza Statul social împreună cu noile forme de

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
și nu fundamentele instituționale și culturale ale democrației liberale, în versiunea lor canadiană. Dacă ar fi intrat în conflict cu normele fundamentale ale democrației, Partidul Reformei s-ar fi expus izolării politice. În Canada, la fel ca și în Statele Unite, populismul, sau cel puțin o parte consistentă a revendicărilor populiste, reprezintă condiții necesare, însă nu și suficiente, ale succesului mesajului conservator 7. Însă, mai mult decât cei din Statele Unite, conservatorii din Canada au trebuit să recurgă la teme populiste pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
de dreapta. Mesajele care accentuează prea mult excluderea pe baze etnice sau sociale nu pot nădăjdui să-și găsească prea mulți partizani în Canada, țară cu o îndelungată experiență a multiculturalismului. Începând cu anul 2000 a devenit din ce în ce mai clar că populismul de dreapta trebuia să înceapă treptat să asume un discurs al includerii, cu un accent multiculturalist. Demonstrația cea mai clară a acestui lucru este legată de intensele eforturi, încununate cu succes, depuse de Partidul Conservator de a câștiga supremația politică

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
multiculturalist din Ontario și cel din Columbia Britanică, pare să confirme că este vorba de o strategie înțeleaptă. Imaginea Partidului Reformei pe care am obținut-o după analiza de mai sus ne dă o reprezentare mai exactă despre cum funcționează populismul în opoziție în America de Nord, într-un moment de reînviere a conservatorismului și într-o epocă în care tot mai mulți cetățeni sunt nemulțumiți de "modalitatea curentă" de a face politică. Am văzut deja că Partidul Reformei a utilizat antagonismul populist

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
către acele grupuri sociale care au căutat protecția oferită de statul social. Prin comparație cu celelate cazuri studiate în acest volum, trebuie subliniat că acțiunile Reformiștilor nu au amenințat nici protecția constituțională a minorităților și nici procesele și instituțiile poliarhiei. Populismul manifestat de Partidul Reformei era ostil includerii pluraliste a anumitor grupuri de interese în sistemul de asistență socială, însă acest partid nu era adversarul pluralismului și nici al includerii democratice ca atare. Partidul Reformei a vrut să îngusteze spațiul politic

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
aleasă și nu numită), temă intens vehiculată de reformiști, iar spațiul politic a continuat să fie caracterizat de prezența grupurilor de interese care acționau prin intermediul formațiunilor politice parlamentare. Însă efectele pe termen lung ale sintezei operate de Partidul Reformei între populism și conservatorism sunt departe de a fi lipsite de însemnătate. Reformiștii au antrenat o transformare sistemului federal de partide, au mobilizat noi grupuri religioase (chiar dacă acestea nu fuseseră anterior excluse), au început alcătuirea de noi alianțe politice, au turnat gaz

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
dus o adevărată campanie pentru "îngustarea spațiului democratic" în anumite modalități care au fost însușite de actualul guvern Canadian. Amenințările legate de retorica Partidului Reformei și de guvernarea Partidului Conservator sprijină ipoteza 1, propusă de editorii volumului, care afirmă că "populismul la guvernare are efecte mai puternice asupra democrației decât populismul aflat în opoziție". Cu toate acestea, existența actuală a Partidului Conservator și a unui guvern care își are rădăcinile în Partidul Reformei, reprezintă un caz important, cu ajutorul căruia se pot

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
modalități care au fost însușite de actualul guvern Canadian. Amenințările legate de retorica Partidului Reformei și de guvernarea Partidului Conservator sprijină ipoteza 1, propusă de editorii volumului, care afirmă că "populismul la guvernare are efecte mai puternice asupra democrației decât populismul aflat în opoziție". Cu toate acestea, existența actuală a Partidului Conservator și a unui guvern care își are rădăcinile în Partidul Reformei, reprezintă un caz important, cu ajutorul căruia se pot trasa efectele pe termen lung ale acelui tip de populism

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
populismul aflat în opoziție". Cu toate acestea, existența actuală a Partidului Conservator și a unui guvern care își are rădăcinile în Partidul Reformei, reprezintă un caz important, cu ajutorul căruia se pot trasa efectele pe termen lung ale acelui tip de populism care pleacă de pe o poziție marginală a sistemului de partide, pentru a ajunge într-o poziție dominantă. În sfârșit, chiar dacă acest capitol nu s-a ocupat în mod explicit de asta, dovezile prezentate aici sugerează că efectele mai puternice pe

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
o poziție marginală a sistemului de partide, pentru a ajunge într-o poziție dominantă. În sfârșit, chiar dacă acest capitol nu s-a ocupat în mod explicit de asta, dovezile prezentate aici sugerează că efectele mai puternice pe care le produce populismul aflat la guvernare sunt, în egală măsură negative și pentru democrația canadiană, în ciuda ipotezei 2. Lista cu efectele pe care le-a imprimat Partidul Reformei asupra democrației canadiene cuprinde puține consecințe negative, așa cum au descoperit și ceilalți autori cuprinși în

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Europa Centrală și de Est nu se încadrează întotdeauna în tipologiile comparative derivate din experiența Europei de Vest, totuși Republicanii pot fi așezați, fără dubiu, în categoria de partid populist de dreapta radicală, prin care se înțelege o combinație de populism și autohtonism, autoritarism social și scepticism față de democrația liberală (Mudde, 2007). Autohtonismul SPR-RSČ a fost exprimat de o viziune xenofobă, bazată pe exclusivismul etnic, asupra Cehoslovaciei (și mai târziu asupra Cehiei), având drept elemente principale rasismul anti-rroma, naționalismul antigerman și

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
politică și intelectuală, nu a permis acestui partid să construiască o critică serioasă a excluderii socio-economice, a alienării și marginalizării unor grupuri din societate cehă postcomunistă și nici a corupției care a erodat tranziția postcomunistă (Reed 1996). 4.3.3 Populismul periferic al Republicanilor: cauze și contexte În general, exemplul SPR-RSČ se află în consonanță cu ipotezele avansate în primul capitol cu privire la contextele generale care determină impactul populismului asupra democrației. Cu toate acestea, rămân anumite elemente care merită semnalate. De exemplu

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
nici a corupției care a erodat tranziția postcomunistă (Reed 1996). 4.3.3 Populismul periferic al Republicanilor: cauze și contexte În general, exemplul SPR-RSČ se află în consonanță cu ipotezele avansate în primul capitol cu privire la contextele generale care determină impactul populismului asupra democrației. Cu toate acestea, rămân anumite elemente care merită semnalate. De exemplu, naționalismul, anticomunismul și ideologia statului social afișate de partid, au făcut ca această formațiune să îmbrățișeze poziții radicale, respingând legitimitatea democrației cehe și pledând pentru recursul, fie

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
RMS a fost liderul Partidului Muncitorilor (DS), pe care l-a înființat în 2003, în prezent organizația de dreapta radicală cu cel mai mare sprijin în Republica Cehă. Cu toate acestea, Partidului Muncitorilor pare că s-a îndepărtat de modelul populismului "republican" (republikánstí) de dreapta radicală a lui Sládek, în favoarea unui stil mai deschis neofascist. Pentru a ajunge la o masă de alegători nemulțumiți, acest partid se concentrează direct asupra străzii și subculturilor politice, mai degrabă decât asupra campaniilor electorale. Protestele

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
și dezvoltarea altor partide populiste. Concluzii SPR-RSČ a fost un partid populist outsider de dreapta radicală, a cărui atitudine populistă a fost puternic modelată de tranziția implicată în procesul de democratizare, în care această formațiune a apărut. Un element-cheie al populismului practicat de acest partid îl reprezintă ștergerea distincției între o politică a schimbării regimului pe căi revoluționare, care unifică societatea, și competiția între partide convențională și democratică. Discursul populist al Republicanilor și interpretarea pe care aceștia au dat-o democrației

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
a apărut în noiembrie 1999, ca o formă de protest împotriva clientelismului partidelor consacrate (Dvořáková, 2003), precum și partidele anti-establishment mai noi, cum este Věci Veřejné - Afaceri Publice. Capitolul 5 "La naiba cu instituțiile voastre corupte!": Andrés Manuel López Obrador și populismul în Mexic Kathleen Bruhn Introducere Mexicul este un caz interesant și aparte pentru studiul efectelor populismului asupra democrațiilor neconsolidate, deoarece se întinde pe două dintre cadranele cadrului teoretic conturat de editorii volumului. Campania prezidențială, din 2006, a lui Andrés Manuel

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
precum și partidele anti-establishment mai noi, cum este Věci Veřejné - Afaceri Publice. Capitolul 5 "La naiba cu instituțiile voastre corupte!": Andrés Manuel López Obrador și populismul în Mexic Kathleen Bruhn Introducere Mexicul este un caz interesant și aparte pentru studiul efectelor populismului asupra democrațiilor neconsolidate, deoarece se întinde pe două dintre cadranele cadrului teoretic conturat de editorii volumului. Campania prezidențială, din 2006, a lui Andrés Manuel López Obrador (AMLO) a prezentat elemente de retorică populistă, iar acest tip de campanie l-a

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Obrador (AMLO) a prezentat elemente de retorică populistă, iar acest tip de campanie l-a trimis în opoziție. Acest capitol se concentrează, în primul rând, asupra acestei experiențe și analizează ipoteza 5 a editorilor volumului și anume: "în democrațiile neconsolidate, populismul, aflat în opoziție va avea efecte pozitive moderate asupra calității democrației ". Cu foarte puțin înainte de campania din 2006 - între 2000 și 2005, López Obrador a guvernat capitala țării - Ciudad de México. Astfel, analizând politicianul, partidul și perioada de timp, vom

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Cea de a treia secțiune examinează relația dintre AMLO și partidul său, ținând cont că una dintre trăsăturile distinctive ale cazului mexican o reprezintă existența unui partid care nu este complet controlat de către liderul populist. Această trăsătură poate influența impactul populismului asupra democrației. Capitolul se încheie cu o analiză a efectelor pe termen lung produse de campania din 2006. 5.1 Campania prezidențială din 2006: "Pentru binele tuturor- Pe primul loc cei săraci" Campania din 2006 a fost murdară, polarizată și

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
jucat de retorica populistă în polarizarea campaniei și asta în ciuda unor dovezi privind polarizarea la nivelul maselor (Bruhn & Greene, 2007). În al doilea rând, secțiunea va dezbate dacă polarizarea a fost produsă de ideologia de stânga sau mai degrabă de populism. În sfârșit, vom investiga dacă demersul electoral al lui López Obrador a avut "efecte pozitive moderate" sau dacă, nu cumva, acesta a reprezentat o amenințare la adresa instituțiilor democratice, așa cum au sugerat-o observatorii rezultatelor alegerilor. În 2005, atunci când López Obrador

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
la prezidențialele din 2006 strânsă de Lupa Ciudadana, un ONG-ul mexican (lupaciudadana.com.mx). Am analizat discursuri, alese la întâmplare, plecând de la 10 teme, care fie au fost direct menționate în definiția pe care editorii volumului au dat-o populismului, fie aparțin în mod implicit acesteia 4. Cele zece teme cuprind elemente precum: superioritatea morală a poporului, suveranitatea acestuia, denunțarea elitei corupte, interpretarea politicii în termenii luptei dintre bine și rău, între elită și popor, împreună cu ralierea candidatului de partea

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
este o țară marcată de inegalități adânci, iar o parte semnificativă a populației trăiește în sărăcie. Însuși López Obrador s-a apărat de acuzația potrivit căreia ar fi un populist periculos, arătănd că: "ei numesc puținul care merge către popor populism, paternalism, însă uriașele sume de bani care se duc către cei puțini, către bancheri, este ceea ce ei numesc ajutor sau stimulent. La naiba cu aceste șmecherii"! (López Obrador, 2005d). Cu toate acestea, promisiunile formulate de López Obrador au o puternică

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
pentru a susține aceste programme sociale atacând "privilegiile elitei" (expresia îi aparține), adică : obligându-i pe cei bogați să-și plătească taxele în loc să le eludeze, tăind salariile înalților funcționari din guvern și eliminând corupția și nepotismul. Cu toate acestea, singur, populismul lui López Obrador nu poate explica polarizarea campaniei din 2006. Acesta a recurs la retorica dezlănțuită pentru întâlnirile din piețele publice, în timp în studiorile de televiziune apărea îmbrăcat în costum, cu un discurs rezonabil, făcând promisiuni publice că nu

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
radical, un politician prea riscant pentru Mexic. Dar nu retorica populistă a fost cea care i-a hotărât soarta, ea fiind doar unul dintre factorii care a contribuit la rezultatul alegerilor. Locul în care poate fi observat cu adevărat impactul populismului ține de reacția lui López Obrador la anunțul pierderii alegerilor. Desigur orice candidat care pierde alegerile prezidențiale la mai puțin de un procent poate fi tentat să conteste rezultatele, cu atât mai mult într-un context ca cel al Mexicului

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
toți aceștia mai important decât respectarea regulilor și procedurilor existente, pe care, de altfel, le vedeau ca macinate de corupție și disfuncționale era victoria poporului, altfel spus, instalarea lui López Obrador în funcția de președinte. Este de remarcat faptul că populismul, în cazul lui López Obrador, a reprezentat o amenințare la adresa democrației, chiar și cu acesta aflat în opoziție, sau poate amenințatea a existat tocmai pentru că acesta a fost forțat să rămână în opoziție. Oricum, fiind în afara Palatului Național, acțiunile acestuia

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]