6,669 matches
-
ardeiul cel mai iute, furtunatic și alunecos precum peștii numiți oclei și bibani, fâțe, păstrăvi sau Regina Bălții, dar și de neatins în țâșnirea lor spre nadir, unde încă îi mai cheamă duhul uneia dintre cele mai rapide păsări de pradă: zăganul - vulturul oltenesc, pe cale de dispariție, dacă nu cumva deja dispărut definitiv. Pe scurt, ceea ce sunt gasconii în Franța, sicilienii în Italia, bascii în Spania, adică oamenii Sudului, Meridionalii din țările zise latine ale Europei, exact la fel sunt oltenii
Oltenească, primăvara umorului românesc [Corola-blog/BlogPost/92930_a_94222]
-
nu s-a străduit să învețe câteva cuvinte în limba română. A cui regină? Poate a bărbatului său, în nici un caz a românilor. Ce doliu național? A activat în folosul statului român? Nu! Au venit toți ca niște corbi de pradă, pentru a oprima din nou poporul român. Dacă îi sunt atât de dragi, să țină individual doliu Johannis, Cioloș Guvernul și Parlamentul de hoți. Cât despre mine, ca un bun ortodox mă rog lui Dumnezeu să o ierte și să
Dumnezeu s-o ierte, dar n-a fost regina României! [Corola-blog/BlogPost/92967_a_94259]
-
oricine poate să le adune de pe jos. Aș mai avea o mie de argumente de pus în balanță, dar mă opresc ca să nu pară că mă dau mai ... alungită decât sunt. N-am paraziți, nici plante otrăvitoare, nici animale de pradă și dacă veniți să verificați la fața locului, promit că voi fi bună și iubitoare, câtă vreme mă veți trata cu același sentiment. Iar dacă va fi să vă loviți din greșeală, voi fi alături la bine și la rău
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92957_a_94249]
-
Se spune că Valérie era amanta lui dinainte ca acesta să se despartă de Ségolène, mama copiilor săi. Acum i-a venit și ei rîndul. Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea! Tot mai mulți conducători de popoare cad pradă imoralității Jucîndu-și cariera de șef de stat și credibilitatea în patul de îndrăgostit, Hollande mergea cu bodyguard-ul la amantă. Atît de ocupat a fost cu noua sa relație amoroasă, actrița de 41 de ani, Julie Gayet, încît proiectele sale
Frezele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi „preafericitul” Hollande [Corola-blog/BlogPost/92993_a_94285]
-
mult de jumătate din puternicii lumii aveau/au probleme sexuale și psihice, slăbiciunile fiind refulate în setea de putere, de război și sînge: Hitler, Napoleon, regii, fără număr și, iată, mai aproape de noi, tot mai mulți conducători de popoare cad pradă imoralității.
Frezele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi „preafericitul” Hollande [Corola-blog/BlogPost/92993_a_94285]
-
pe loc i-au tăiat capul și l-au dus la Basta Giorgi; iară trupul până a treia zi a stătut la vederea tuturor neîngropat. Oștile lui ce avea nu erau cu dânsul în tabără. Pe toți îi slobozise în pradă. Și așa s-au plătit lui Mihai Vodă pentru slujbele ce au făcut nemților”. În anii din urmă, Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, președintele Comisiei de Canonizare al Sfântului Sinod al BOR, într-un interviu acordat nouă și publicat în
Episcopul Melchisede Ștefănescu (1823-1892) – așa cum nu l-ați descoperit [Corola-blog/BlogPost/93272_a_94564]
-
surdină clocotul unei lumi străvechi. Miros de pește proaspăt. O tejghea aranjată cu simț estetic, un soi de artă. Alături câțiva rechini imenși încremenit între tune, nesihat hanilus, calamari, creveți, crabi. Toată lumea ascunsă, a mării îmbie. Pești mari, pești mici, pradă și prădător expuși cu un preț scris de mână pe o bucată de hârtie. Alături cineva taie cu mișcări precise, între chirurgical și abilitate artistică de circ niște pești enormi pe un butuc de lemn acoperit cu un ziar. O
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93372_a_94664]
-
drumul a devenit și mai puțin practicabil decât înainte. Revoluția din decembrie ’89 a adus după sine dramatice schimbări și în Umileni. Fabrica, devenită brusc nerentabilă, a fost închisă iar utilajele vândute la fier vechi. Lăcomiei lichidatorilor le-a căzut pradă și linia decovilului împreună cu întregul material rulant, doar o locomotivă cu aburi a fost păstrată într-un jalnic muzeu în aer liber, destinat să amintească, precum necropolele de altădată, de viața și ocupațiile celor dispăruți. Când vezi cum alții, în
CRAVATA CU PICĂŢELE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1684 din 11 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383137_a_384466]
-
și-n gînd.... XIV. NOUĂZECIȘICINCI PLUS UNU, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2305 din 23 aprilie 2017. Pe frunțile a nouăzecișicinci de bouri întunecați zăngăneau stelele ca niște poduri rupte ale nopții, cîntecul lor metalic amețea păsările de pradă pînă la sinucidere, ochiul lor pîlpîitor strălucea acolo, pe fruntea lor, ca în liniștea unui templu cu coloanele curbe și ascuțite pînă-n adîncimea infinitului. “Sînt omul cel mai bogat al lumii și stăpînul vostru, le-am spus sălbăticiunilor apropiindu-mă
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
însetată de iarbă ori de sînge, voi m-ați legănat ca niște moașe și ca niște ursitoare, ... Citește mai mult Pe frunțile a nouăzecișicinci de bouri întunecațizăngăneau stelele ca niște poduri rupte ale nopții,cîntecul lor metalic amețea păsările de pradă pînăla sinucidere, ochiul lor pîlpîitor strălucea acolo,pe fruntea lor, ca în liniștea unui templu cu coloanelecurbe și ascuțite pînă-n adîncimea infinitului.“ Sînt omul cel mai bogat al lumii și stăpînul vostru,le-am spus sălbăticiunilor apropiindu-mă de ele
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
publicat în Ediția nr. 2291 din 09 aprilie 2017. Ah, mă-nvechesc și dau rod frunzelor uscate, prin mîinile mele strălucește glorioasa plămadă, cu spatele încornorat parcă ies din pajiști străluminate, cu ochii doar închiși pe-alei mă las timpului pradă. Și simt cîte-un înger cobindu-mi în fiecare os, precum aud, la apus, sughițul lebedei în zbor. Pe deasupra caselor bate orologiul cleios, din adînc în adînc sfîntul pas se-nnămolește-n ogor. Dar de ce trîmbița dogită a nașterii voastre, cînd
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
ca pe fiii lui Zamolxe mă ... Citește mai mult Ah, mă-nvechesc și dau rod frunzelor uscate,prin mîinile mele strălucește glorioasa plămadă,cu spatele încornorat parcă ies din pajiști străluminate,cu ochii doar închiși pe-alei mă las timpului pradă.Și simt cîte-un înger cobindu-mi în fiecare os,precum aud, la apus, sughițul lebedei în zbor.Pe deasupra caselor bate orologiul cleios,din adînc în adînc sfîntul pas se-nnămolește-n ogor.Dar de ce trîmbița dogită a nașterii voastre,cînd
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
lan de grâu copt, întind mâinile spre cerul albastru îmi caut soarele, vreau să-l prind, vreau să-l cuprind. Mă macină grijurile, trăiesc în timid sunt curios de viață, inima-mi bate ticăind e bătrână dar nu se lasă pradă minții. Grijurile îmi mănâncă timpul lăsând faptele și vorbele să alunece în tumultul vieții, am dreptul la viață, aștept condamnarea supremă la viață pe veci. Mihail-Mircea Matei, București, 11.03.2016 Referință Bibliografică: AM DREPTUL LA VIAȚĂ / Mihai Mircea Matei
AM DREPTUL LA VIAȚĂ de MIHAI MIRCEA MATEI în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383262_a_384591]
-
găsit nici măcar o pietricică fermecată. Mulțimea, furioasă, s-a întors împotriva grupului de șoc. Membrii acestuia furaseră pietrele! Sau numai încercaseră să le ascundă în catacombă și se rătăciseră, există pentru toate o plată! Sau aflaseră ieșirea și fugiseră cu prada! Un lucru era sigur: șaisprezece oameni, șaptesprezece, dacă îl socoteau și pe Castelan, dispăruseră fără urmă. De abia acum cei rămași și-au dat seama de puterea lui, piaza rea a Stațiunii; toate merseseră prost de la venirea sa, bine că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
uriaș adormit, asemenea unui titan fulgerat de Jupiter, cu brațul Întins pentru a lovi cerul. Cine știe câte pietre ghibeline, Încă mânjite de sângele lor, nu fuseseră incorporate În zidurile sale. Oare nu aceeași mândrie ridicase turnul Babel? Tot orașul părea căzut pradă freneziei. Să distrugi și să reconstruiești. Să-l dobori pe cel ce urcă și apoi să Încerci să Îl domini cu o nouă Înfumurare, În vreme ce invidia se strecoară În inimi ca un șarpe. Dante se Întoarse către Bargello. — Abația San
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lacăt de siguranță cu cheie dublă, aidoma celor de la sipetele celor mai mari agenți de schimb valutar din Florența. Spițerul scoase dintr-un scrin două chei de fier și se apropie de ușița blindată, introducând una În broasca superioară. Chiar pradă chinurilor care acum aproape că Îl orbeau, Dante observă cu uimire acea capodoperă a artei mecanice. Încuietoarea era concepută În așa fel Încât, pentru a o deschide, trebuia să se acționeze În mod alternativ cu fiecare dintre cele două chei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
messer Durante. Cu siguranță, nu la ordinul lui. La Roma se șușotea că, atunci când a aflat vestea, Bonifaciu ar fi reacționat cu o izbucnire de mânie furibundă și că ar fi ocărât vreme de trei zile moartea care Îi smulgea prada. — Prada? exclamă Dante deconcertat. — O știința secretă pe care vechiul papă o Învățase și acum o ducea cu el În mormânt. Continua să nu fie convins. Trebuie să fi fost una din numeroasele legende care circulau la curtea coruptă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Durante. Cu siguranță, nu la ordinul lui. La Roma se șușotea că, atunci când a aflat vestea, Bonifaciu ar fi reacționat cu o izbucnire de mânie furibundă și că ar fi ocărât vreme de trei zile moartea care Îi smulgea prada. — Prada? exclamă Dante deconcertat. — O știința secretă pe care vechiul papă o Învățase și acum o ducea cu el În mormânt. Continua să nu fie convins. Trebuie să fi fost una din numeroasele legende care circulau la curtea coruptă a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din nou cârciumarului, care rămăsese În preajma lor, cu mâna lui Îndoită ca o gheară pe masă. — Ai spus că moartea a Început să te urmărească la Acri. Ce voiai să zici? Omul strânse din dinți și, dintr-o dată, Își lăsă prada pentru a atinge cupa din alamă, ca și când un junghi i-ar fi străbătut ciotul. — Messere, Îmi zgândărești o durere veche. Dar Îți voi răspunde. Pe când, alături de tovarășii mei, apăram ultimele ziduri, sub soarele torid al păgânilor, am fost rănit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Era un tatuaj, care se cățăra din adâncurile tainice ale trupului ei, ajungând În cele din urmă să Îi strângă sânul. Văzu capul unui șarpe stacojiu Împodobit cu o creastă stranie, probabil un vasilisc din tărâmurile de la Răsărit. Se simțea pradă unei emoții de neoprit, gândindu-se unde și-ar fi putut afla văgăuna monstrul acela. Acum, el era cel care Îi căuta ochii. Dar privirea Antiliei devenise fugară. Își curmă cântarea brusc, după o ultimă notă prelungită până la chin. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
țestoasă care se apără de un corb. Degetele priorului nu izbuteau să deschidă o breșă printre pliurile cărnii, În timp ce prințul Bisericii, depășind stupoarea inițială, Începuse să-și tragă suflarea ca să cheme ajutor, cu ochii sticloși de groază. Poetul Își slăbi prada cu mâna dreaptă, bâjbâind pe birou după o sfeșnic cu care să Îl lovească. Între timp, Acquasparta Îl prinsese de talie cu brațele, Încercând la rândul lui să Îl târască spre ușă, pentru a se pune În siguranță. Sub strânsoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
capăt, În timp ce sunetul devenea tot mai intens. În mintea sa Încețoșată luceau crâmpeie de amintiri, ce nu reușeau să prindă contur. Apoi, dintr-o dată, memoria i se limpezi, În timp ce ajungea la ultima cameră și se oprea În prag, din nou pradă amețelilor. Își aminti natura acelui sunet Încă Înainte să vadă. Intră bălăbănindu-se și Își dădu drumul să cadă pe marginea patului, cu ochii ațintiți asupra spectacolului din fața lui. Aplecată pe pardoseală, cu brațele Întinse În față, către un obiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
om e cea mai bună dovadă că vestea e adevărată. Cât despre Stinche, doar nu vei fi crezând cu adevărat că dulcile ei mâini sunt pătate de sânge. Blestematul acela de cârciumar Îi ascunsese acest fapt. L-ar fi azvârlit pradă Inchiziției, pentru asta. Ca să Îi smulgă și celălalt braț. Ticălosul acela blestemat ar fi sfârșit putrezind În temniță. Acolo, moartea l-ar fi ajuns pentru a cincea oară, și ar fi fost ultima, În sfârșit. — Știți Încotro se Îndreaptă? Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spațiului și a timpului și tulburarea imaginației sunt semnele sale cele mai imediate și mai lesne de recunoscut. Îl putea oare salva de la osândă conștiința faptului că era posedat? Ea Îl privise, la cârciumă. Oare nu cu privirea Își Îngheață prada vasiliscul? Oare mai putea scăpa de ritul acelei preotese infernale cu chipul de aramă? Își afundă față În mănunchiul de veșminte pe care Îl apucase, respirând adânc acea mireasmă. Poate că veșmintele erau Îmbibate cu cine știe ce poțiune magică, Își zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Privirea sa nu avea nimic prietenesc, iar ochii albaștri Îi străluceau ca niște cristale de gheață. Venea spre el Încet, cu mâinile pe lângă trup. Însă, de fapt, mușchii săi erau Încordați ca ai unei fiare gata să se repeadă asupra prăzii. Părea mai Înalt, acum când Își lepădase masca surghiunitului umil, iar sângele străbunilor corsari Îi vuia din nou În vine. Pentru o clipă, Dante avu impresia că se pregătea pentru priza cruciatului. Făcu un salt Înapoi, concentrându-și greutatea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]