1,153 matches
-
s-a transformat. Pe de o parte, această lume natura originară definită de Corpropiere, actualizându-se în actualizarea potențialităților subiective ale Corporeității vii și, mai mult, drept această actualizare -, această lume-a-vieții așadar, nu lume-a-intuiției, ci lume-a-praxisului, lumea ca efect al praxisului dar, mai esențial și mai întâi, ca exercițiu al său, lumea nu ca Obiect, ci ca Act, al cărei Act este Corpul o astfel de lume ar trebui să fie serios perturbată de irupția unei finalități care nu are nici o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
al naturii înseși. Este așadar într-adevăr cunoașterea științei, mai precis știința naturii care definește acum cunoașterea tekhne, în locul și pe locul cunoașterii vieții. Însă dacă tekhne, adică posibilitatea principială a acțiunii și astfel a oricărei acțiuni imaginabile, rezidă în praxisul ce-și află esența în viață și în Corproprierea originară a naturii, cum se face atunci că tehnica modernă, adică informarea și transformarea lumii de către știință, este încă de conceput? Cum ar putea cunoașterea științei, adică o pură perspectivă teoretică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
originar și îl presupun. Or o astfel de situație nu subzistă doar în practica științifică, ci ea determină de asemenea condiția lucrătorului în lumea modernă. Ceea ce o caracterizează pe aceasta din urmă este faptul că rolul muncii vii, adică al praxisului subiectiv, se diminuează progresiv în interiorul procesului real de producție, în timp ce rolul dispozitivului instrumental obiectiv nu încetează să sporească, sub forma mașinilor marii industrii clasice mai întâi, a ciberneticii și a roboticii mai apoi. Legea scăderii tendențiale a ratei profitului în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de muncă" cu energiile naturale, era posibilă prefigurarea reducerii activității lucrătorilor la o muncă de supraveghere, care echivalează cu atrofia cvasitotalității potențialităților subiective ale individului viu și, astfel, cu o stare de neliniște și nemulțumire crescânde. Or, modificarea care pervertește praxisul subiectiv individual nu implică doar reducerea sa la acte stereotipe și monotone; în paralel cu această îngustare și sărăcire care indică deja prin ele însele ruinarea oricărei culturi, se produce un alt fenomen, care împinge până la capăt acest proces de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este absentă, unde aceasta nu este niciodată luată în considerare, nici în calitate de cauză, nici în calitate de scop, nici măcar ca mijloc. Care este starea de lucruri din care purcede orice producție în universul tehnicii, când această producție, care a scos în afara sa praxisul și tinde să o facă în mod constant, se găsește readusă la un proces obiectiv? Este starea anterioară a dispozitivului instrumental însuși, adică ansamblul tehnicilor care există la un moment dat. Pornind de la acestea este posibil a construi unele noi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ființă. Esențele originare nu sunt nimic ideal, nimic transcendent. Determinările practice primitive ale vieții și, în această calitate, nu date, obiect al unei viziuni, corelat al unei theoria, ci potențialități sunt cele pornind de la care ființa se esențializează într-un praxis și sub această formă doar, ca o determinare a acesteia. Tocmai pentru că esențele originare esențele concepției, ideației, abstracțiunii mai cu seamă sunt modalități ale praxisului și astfel ale vieții înseși pe care aceasta este în măsură să le desfășoare, aceasta
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
al unei theoria, ci potențialități sunt cele pornind de la care ființa se esențializează într-un praxis și sub această formă doar, ca o determinare a acesteia. Tocmai pentru că esențele originare esențele concepției, ideației, abstracțiunii mai cu seamă sunt modalități ale praxisului și astfel ale vieții înseși pe care aceasta este în măsură să le desfășoare, aceasta le ține constant la dispoziția sa, ca pe propriile sale posibilități și ca pe ceea ce ea conduce la act de fiecare dată și oricât de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
produc și care nu sunt ele însele decât actualizarea anumitor potențialități fenomenologice originare ale subiectivității absolute, știința astfel înțeleasă în deplina sa concretizare nu este altceva decât o formă de cultură. De la cultură ea împrumută locașul său ontologic, cel al praxisului și, în același timp, caracterele care aparțin oricărei "realități" definite de către practică și ca practică, și anume: 1) caracterul de a nu fi în felul unei substanțe sau al unui lucru, ci doar ca efectuare a unei potențialități, care își
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
subiectivității absolute, în calitate de viață cunoscătoare, și astfel una dintre formele fundamentale ale culturii. În calitate de mod al vieții și, prin urmare, în calitate de mod de viață, știința este mai mult sau mai puțin analogă celorlalte forme ale culturii, formelor sale imediate în praxisul cotidian al muncii și al necesității, precum și producțiilor superioare ale artei, eticii sau religiei. Este vorba în toate cazurile de moduri de realizare a vieții, moduri a căror înfăptuire este dorită de către viață în măsura în care aceasta este în ultimă instanță sporire
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ci așa cum devine, adică în sporirea de sine a acestei autodăruiri și astfel în dezvoltarea și exaltarea tuturor puterilor sale? Astfel de moduri în care se înfăptuiește singura cunoștință posibilă a vieții în calitate de experimentare a sa de către ea însăși, în calitate de praxis, nu sunt nimic altceva decât modurile tradiționale ale culturii, adică arta, etica și religia. Sau, dacă proiectul în sine aberant al unei cunoștințe obiective a vieții nu poate fi totuși îndepărtat în totalitate, nu se întâmplă oare aceasta din unicul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
faptul că, lăsând să transpară în ea originea adevărată a științei, ea prezintă în realitate două faze cu totul distincte. Cea dintâi, la fel de străveche ca și umanitatea și consubstanțială istoriei sale, rezultă din faptul că, de vreme ce fiecare viață produce, în praxisul său unit cu cel al celorlalte și astfel în calitate de co-praxis, bunurile necesare subzistenței sale, distribuirea acestora între diverșii producători presupune aprecierea a ceea ce revine fiecăruia, așadar o măsură a valorii acestor bunuri, care reprezintă cantitatea de muncă necesară producerii lor
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o astfel de substituire, construcția fantastică a acestui dublu ireal în care viața nu se "reprezintă" decât pierzându-se ne este sugerat tainic de geneza transcendentală a economiei politice: deoarece în Corpropriația originară a naturii ce se actualizează într-un praxis colectiv fiecare viață are nevoie, pentru a pune stăpânire pe ceea ce îi revine din produsul global, să evalueze partea sa de muncă din munca tuturor și, astfel, să o măsoare. Când se înfăptuiește în științele umane cărora le-a dat
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Însă acolo unde nu este nimic de văzut, de înțeles și de simțit, acolo totuși se desfășoară și crește viața în încercarea absolută a certitudinii sale proprii. Or domeniul acestei cunoașteri primitive și primordiale este cel al eticii, adică al praxisului. El este constituit din ansamblul modurilor de viață ale individului, moduri ce nu trebuie considerate ca fiind modalitățile pe care le îmbracă o viață în cursul istoriei sale contingente și supuse hazardului, ci ca fiind, într-adevăr, moduri, habitusuri subordonate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
făcut și ceea ce-i trebuie. O astfel de cunoaștere nu este în nici un fel diferită de acțiune, nici nu o precede, nici nu o "determină" la drept vorbind, ci îi este identică, în calitate de această pricepere originară care este viața, în calitate de praxis, în calitate de corp viu. Acțiunea, așa cum am văzut, nu este niciodată decât actualizarea puterii primitive a acestui corp fenomenologic. Determinarea valorilor pornind de la viață se lasă astfel descrisă și se descompune după cum urmează. Viața este cea care conferă o valoare lucrurilor
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
însăși: autorealizarea subiectivității în efectuarea auto-afectării sale. Nu putem ajunge la înțelegerea ultimă a acestei acțiuni a culturii, a caracterului său "binefăcător", decât menținând cu strictețe conceptul de cultură așa cum a fost elaborat acesta, adică interpretarea culturii ca acțiune, ca "praxis". Se pune problema de a smulge cultura punctului de vedere metafizic al reprezentării care o răsfrânge asupra "operelor" sale, de a le restitui acestora din urmă propriul lor sălaș, adică subiectivitatea. Există operă de artă, în obiectivitatea sa aparentă, de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Astfel, opera artistică, opera culturală în general, este creație în sensul despre care am vorbit, adică operație, operație a subiectivității conformă cu esența sa și identică cu înfăptuirea sa. Însă cultura nu se limitează la operele sale. Deoarece realitatea este praxis, fiecare determinare a acestuia este în sine, în subiectivitatea sa pură, un mod de cultură, cu condiția ca el să fie un mod al auto-sporirii, o formă de eliberare a energiei. Fiecare ochi, să spunem, vrea să vadă mai mult
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
așa cum spune Marx, și străbătând formele sale cele mai dificile și cele mai respingătoare, ea nu a fost la urma urmei suportabilă decât în măsura în care se opera în mod tainic în ea exorcismul insuportabilului. Însă ea nu era astfel decât ca praxis viu, ca expansiune a puterilor subiectivității organice și, astfel, ca realizare ultimă a subiectivității înseși și a Energiei sale. Să presupunem o lume în care nu mai există nici biserici, nici temple, în care edificiul cel mai modest și mai
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de a prezenta caractere comune: "legile societății" sunt formele tipice ale acestei activități, cu cortegiul său de reprezentări teoretice, ideologice și mai cu seamă juridice. Încă o dată este posibil, în reprezentare și grație ei, a trasa o nomenclatură generală a praxisului social a cărui esență rămâne totuși în sine nereprezentabilă și monadică. Necesitatea de a vorbi acum de "epoci", adică de o istorie a formelor tipice ale acestei activități productive rezultă în final din faptul că în fiecare monadă viața nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o cultură. Totuși, dacă acest plus se înfăptuiește sau nu, dacă este vorba despre o cultură propriu-zisă sau despre o fază de regres este o lege generală a oricărei societăți ca în ea doar o parte a activităților care alcătuiesc praxisul său să se supună formelor tipice despre care am vorbit și care definesc munca socială a economiei. Tocmai pentru că aceste activități sunt cele ale unor indivizi dați, istoria lor nu este întâi de toate cea a societății, nu este Istoria
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cunoașteri noi, așa cum conservarea vieții nu este în general decât aceea a sporirii sale. În orice caz, finalitatea Universității este clară: de a transmite cunoașterea în cadrul unui învățământ, de a o spori în cadrul unei cercetări. În societate, dimpotrivă, și în praxisul care constituie conținutul său actele în care acesta se vehiculează nu au drept finalitate imediată sporirea vieții la cel care le înfăptuiește: este vorba de ajustarea unei piese, de verificarea unui cec, de calcularea unei presiuni. Acțiunii devenite muncă, recunoscută
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fi inclusă într-un progres autonom și indefinit de perfecționare pentru a se conforma unor modele fixate. O activitate încadrată în niște moduri tipizate și stereotipe, inserată într-un proces material de producție și identificându-se cu el acesta este praxisul social în opoziția sa față de viața universitară și culturală ca atare. Fără îndoială, acest praxis social luat în ansamblul său își are încă (până la instaurarea erei tehniciste cel puțin) originea și finalitatea în viață, nefiind nimic altceva decât ansamblul medierilor
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
modele fixate. O activitate încadrată în niște moduri tipizate și stereotipe, inserată într-un proces material de producție și identificându-se cu el acesta este praxisul social în opoziția sa față de viața universitară și culturală ca atare. Fără îndoială, acest praxis social luat în ansamblul său își are încă (până la instaurarea erei tehniciste cel puțin) originea și finalitatea în viață, nefiind nimic altceva decât ansamblul medierilor prin care această viață se înfăptuiește într-o epocă dată, potrivit normelor și posibilităților acestei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea în sentimentul trăitorului de a nu fi fundamentul lui însuși. Vedem astfel că în orice cultură cultul morților este legat de religie printr-o rețea de relații indestructibile cum este de altfel și etica. Deoarece aceasta se identifică cu praxisul, ea își ia valorile și prescripțiile din esența vieții. De exemplu, faptul că viața se presupune în mod constant și, astfel, nu s-a instituit ea însăși este motivul pentru care nici unui trăitor nu îi este permis să atenteze la
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și pe cele rele, compară curbele demografice, productivitatea la hectar, ea măsoară prin intermediul acestor date numite obiective condițiile conservării sau ale sporirii vieții, sau pe cele ale morții sale; este întotdeauna, sub masca aparatelor conceptuale sau statistice, o istorie a praxisului și a angoasei sale. Literatura nu are alt scop decât de a înfăptui în același fel dezvăluirea esenței vieții, și dacă o face prin mijlocirea procedeelor estetice, este pentru că arta, căreia îi aparține, este vehiculul privilegiat al acestei raportări esențiale
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
comunicarea de informații privitoare la fapte, exterioară și superficială ca și acestea și asimilabilă și ea unei pure factualități. De unde își ia aceasta modelul? În societatea generată de autodezvoltarea orbească a tehno-științei care bulversează stratificările anterioare, dispozitivele tehnice înlocuiesc treptat praxisul subiectiv al oamenilor; comunicarea nu mai este aici o relație vie întemeiată pe rostirea personală și tributară de fiecare dată indivizilor care intră în relație, ea nu mai este intersubiectivitate ci, tocmai, un dispozitiv tehnic: ea a devenit comunicarea mediatică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]