5,789 matches
-
să fie „constructivismul integral”, rezultat al interferenței artelor moderne: „poezie, muzică, arhitectură, dans, toate merg înlănțuite integral spre o gamă definitivă și înaltă”; în locul dezagregării suprarealiste, se propune „ordinea de esență instructivă, clasică, integrală”, integrarea în civilizația urbană modernă. Un precursor al modelului integralist pare să fie rusul N.C. Mihailovski (A. Nour, Un precursor integralist). Eterna problemă a luptei dintre vechi și nou în artă este reluată într-un atac la tradiție și la modelul ei literar reprezentat de Cezar Petrescu
INTEGRAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287566_a_288895]
-
toate merg înlănțuite integral spre o gamă definitivă și înaltă”; în locul dezagregării suprarealiste, se propune „ordinea de esență instructivă, clasică, integrală”, integrarea în civilizația urbană modernă. Un precursor al modelului integralist pare să fie rusul N.C. Mihailovski (A. Nour, Un precursor integralist). Eterna problemă a luptei dintre vechi și nou în artă este reluată într-un atac la tradiție și la modelul ei literar reprezentat de Cezar Petrescu. În articolul Precizări lui Cezar Petrescu și etc. (5/1925) se promovează un
INTEGRAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287566_a_288895]
-
drept, economie, sociologie, etică, diplomație, politică. Deși înclinat temperamental către poezie, I. a scris versuri fără calități deosebite. Elev și imitator al lui D. Bolintineanu în prozodie, el a contribuit la îmbogățirea meditației lirice românești de până la Mihai Eminescu, printre precursorii căruia poate fi socotit. Cultura filosofică sistematică și firea meditativă se întrevăd în versurile lui I., care se detașează de poeții minori ai epocii prin abordarea unei tematici descinse din romantismul german, din schopenhauerianism și filosofia indică. A mai publicat
IONESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287585_a_288914]
-
prototipul ideal, rezultat din suma legilor istorice ale genului și speciei în care se încadrează. Aprecierea, fundamentată teoretic și ferită astfel de simpla impresie, ajută la formarea gustului cititorilor. Îndrumând critica spre specificul artei, I. se arată a fi un precursor al lui Titu Maiorescu, iar în ansamblul esteticii românești din secolul al XIX-lea rămâne cel mai important teoretician prejunimist, contribuind substanțial la călăuzirea criticii literare către o metodă proprie. SCRIERI: Cânturi intime, București, 1854; Odă la România, Paris, 1859
IONESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287585_a_288914]
-
venerație divină și elevată aspirație spre sublim și frumuseți abstracte, alături de invective și blesteme, cu violențe de expresie rar întâlnite, sunt caracteristice întregii sale opere. Numai la B.P. Hasdeu, Al. Macedonski și Tudor Arghezi, cărora le este în multe privințe precursor și model, îmbinarea unor asemenea atitudini extreme va mai fi atât de accentuată. Format în spiritul esteticii clasiciste, H.-R. a fost totuși foarte receptiv la marile curente literare contemporane, iar crezul estetic, expus teoretic sau implicat în creația proprie
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
limba ei” - idee estetică modernă, pe care o enunța în 1831 în prefața la Regulile sau gramatica poeziii, tradusă după Lévizac și Moysant. H.-R. a acordat criticii literare o atenție redusă, deși are și în acest domeniu merite de precursor. A înțeles prin critică mai mult o analiză a poeziilor sub aspect stilistic și prozodic, cum a și făcut, pe un ton zeflemitor, în cazul versurilor lui Gr. Alexandrescu (Critica literară). Lui G. Barițiu îi propunea, în 1838, o rubrică
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
170-219; N.A. Ursu, Modelul francez al gramaticii lui I. Eliade-Rădulescu, LR, 1961, 2; Massoff, Teatr. rom., I, 149-166; Cornea, Studii, 153-218; G. Călinescu, I. Eliade Rădulescu și școala sa, București, 1966; Munteanu, Atitudini, 90-212; Streinu, Versificația, 115-174; Nicolae Manolescu, Heliade precursorul, AFT, 1967, 23; Al. Rosetti, Ion Gheție, Limba și stilul lui Ion Heliade-Rădulescu, SILL, II, 7-37; Ivașcu, Ist. lit., I, 397-406; Negoițescu, Însemnări, 31-40; Dimitrie Macrea, Studii de lingvistică română, București, 1970, 133-153; Radu Tomoiagă, Ion Heliade-Rădulescu. Ideologia social-politică și
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
protectoare. Câte o notă mai dinamică se consumă repede. Sfidând vifornița hibernală, la „orândă” domnește o suspectă „voie bună”, țăranii, inclusiv popa, jucând de „duduie sub ei pământul” (Veselie). Evocator elegiac al lăutarilor și cântăreț al pribegilor, I. e un precursor al lui O. Goga, superficial însă, lipsit de freamătul dinamic al acestuia. Variațiuni în manieră sentimentală de romanță, cobzarul „mândru cerșetor”, lăutarul amintind „gloria trecută” sunt doar simple umbre. Deficitul de sevă este evident. Alte tablouri se salvează parțial ca
IOSIF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
W. Shakespeare, Opere, III, București, 1956 (traducere revăzută de Florin Tornea). Repere bibliografice: Pușcariu, Călare, 190-209; Chendi, Scrieri, II, 318-322; E. Lovinescu, Critice, I, București, 1909, 76-91; Sadoveanu, Cărți, I, 139-142; G. Topîrceanu, Cronica teatrală, VR, 1913, 10; O. Goga, Precursori, îngr. și introd. Ion Dodu Bălan, București, 1989, 133-140; I. Trivale, Cronici literare, București, 1914, 333-341; Natalia Negru, Helianta. Două vieți stinse, București, 1921; Constantinescu, Scrieri, III, 261-273; Perpessicius, Opere, II, 81-82, V, 11-15; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., III
IOSIF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
de Vede (1886-1890), învață la Liceul „Sf. Sava” din București (1890-1898), unde îi are colegi pe Ion Theodorescu (Tudor Arghezi), N.D. Cocea și I.G. Duca. Avid de lectură, citește enorm, mai ales din literaturile română și franceză, fiind cucerit de precursorii simboliștilor și de proza artistă și mistică. Scoate, împreună cu alți colegi de liceu, revista poligrafiată „Zig-Zag”. Frecventează cenaclul lui Al. Macedonski. Debutează în 1896, cu schița Pe terasă, publicată în „Adevărul ilustrat”, colaborând și la „Liga ortodoxă”, iar cu versuri
GALACTION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
simbolul acestuia, „orașul mondial”, care ar fi un tărâm al degradării umane, al totalei dezumanizări, prin „materialismul desfrânat și toate «ismele» eticii și esteticii, până la internaționalismul incolor”, „un nou Turn al lui Babel”; deplânge „europenizarea” Rusiei de către Petru cel Mare (precursor prin aceasta al lui Lenin) și a Principatelor Române prin acțiunea luministă a lui Dinicu Golescu, dar mai ales prin aceea a revoluționarilor din secolul al XIX-lea, datorită căreia „raportul nostru față de Europa” a ajuns a fi analog relației
GANDIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287147_a_288476]
-
biografii lirice trimit spre operă sugestii revelatoare, epilogul critic și istorico-literar evidențiind locul lor în ansamblul romanului englez. Sofocle și condiția umană (1974) conturează acele permanențe care conferă modernitate celui mai interesant analist al omului dintre marii tragici elini, real precursor al psihanalizei. Renașterea. Umanismul și destinul artelor (1975), ediție întregită a unei versiuni mai vechi (1971), conține cea mai împlinită imagine, elaborată la noi, a fenomenului renascentist urmărit în întreg perimetrul european. Cunoașterea literaturilor de mare circulație - engleză, germană, franceză
DUMITRESCU-BUSULENGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286912_a_288241]
-
de la o perioadă la alta. De exemplu, în Statele Unite, elaborarea estimărilor este considerată forma supremă a activității serviciilor de informații. În schimb, în Uniunea Sovietică, în anii ’30, Stalin dorea să dețină controlul asupra funcției estimative; el a ordonat NKVD (precursor al KGB) să nu îi trimită estimări sau evaluări ale situației externe, ci să se limiteze la raportarea informațiilor secrete (rapoarte primite de la informatori de rang înalt) pe care le obținea 50. Acest subiect vizează relația dintre funcția de informare
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
proprii secolului al XX-lea, să le afirme, așadar, ca prefigurări ale unei literaturi care nu se recunoaște întotdeauna în înaintași, oricât de iluștri ar fi ei. Paradoxală numai în aparență, formularea, ingenios răsturnată, potrivit căreia noii romancieri trebuie considerați precursori ai clasicilor, indică tocmai citirea și evaluarea creatorilor din secolele trecute prin filiere de explorare impuse de prozatorii moderni. Se demonstrează astfel circulația, nici o clipă întreruptă, a ideilor și tehnicilor literare dinspre clasici spre contemporani și invers. O circulație ascendentă
MAVRODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288067_a_289396]
-
poetică și realizări. Cercetat fără prejudecăți și cu mijloace adecvate, Noul Roman, descurajant de echivoc, își dezvăluie „tainele”, plusurile și minusurile, fertilizând, din această perspectivă „poetică”, numeroase posibilități de revitalizare a clasicilor. Este ceea ce va încerca să demonstreze lucrarea Modernii, precursori ai clasicilor (1981), revigorând din varii perspective metodologice tot atâtea nume clasice, precum Rimbaud, Tolstoi, Flaubert ș.a. La fel, eseul Stendhal - scriitură și cunoaștere (1985). Demersul revalorizator va căpăta noi întemeieri teoretice și poetice în Punctul central (1986). Pornind de la
MAVRODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288067_a_289396]
-
scriitură și cunoaștere (1985). Demersul revalorizator va căpăta noi întemeieri teoretice și poetice în Punctul central (1986). Pornind de la ideile lui Maurice Blanchot și ale altor corifei ai noii critici, M. așază la baza evaluării clasicilor de către moderni, deveniți astfel precursori ai lor, teoria intertextualității extinse la textul lumii și al istoriei. Tot aceasta facilitează aflarea răspunsului la întrebarea: Încotro se îndreaptă literatura? Către „punctul central”, conceput ca loc de convergență spre care tind deopotrivă acțiunea autorului-cititor pe cale de a-și
MAVRODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288067_a_289396]
-
public, fie și în ipostaza sa de ,,orizont” neutru, conștient că publicul va selecta ceva, oricum. ADRIAN MARINO SCRIERI: Poeme, București, 1970; Reci limpezi cuvinte, București, 1971; Spațiul continuu, București, 1972; Romanul poetic, București, 1977; Copac înflorit, București, 1978; Modernii, precursori ai clasicilor, Cluj-Napoca, 1981; Poussin, București, 1981; Poietică și poetică, București, 1982; ed. Craiova, 1998; Stendhal - scriitură și cunoaștere, București, 1985; Punctul central, București, 1986; Picătura de ploaie, București, 1987; Mâna care scrie. Spre o poetică a hazardului, București, 1994
MAVRODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288067_a_289396]
-
Constantin, „Poeme”, RL, 1970, 31; Laurențiu Ulici, „Poeme”, CNT, 1970, 34; Radu Cârneci, „Poeme”, ATN, 1970, 11; Horia Bădescu, „Poeme”, ST, 1970, 11; Sorin Titel, „Spațiul continuu”, RL, 1973, 1; Aurel Sasu, Poeticitatea romanului, ST, 1977, 8; Alexandru Condeescu, „Modernii, precursori ai clasicilor”, LCF, 1983, 5; Adrian Marino, „Poietică și poetică”, TR, 1983, 10; Florin Manolescu, „Poietică și poetică”, CNT, 1983, 15; Marian Papahagi, Stendhal - contemporanul nostru, TR, 1985, 43; Adrian Marino, Lecturi productive, TR, 1986, 32; Marian Papahagi, Poezia „prezentului
MAVRODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288067_a_289396]
-
inițial câteva reminiscențe intertextuale: „Vecinii, colegii, bârfa și îndrăzneala de a ți se spune că trăiești/ La periferia societății./ Dar seara-i adâncă și ploaia violetă, amurgul violet,/ Cerul violet, boala și groaza viorii violete, marea violetă...” (Provincie veche). Aidoma precursorului său, poeta își păstrează un timbru monocord, influențat doar întâmplător de diverse mode lirice, de care s-a dezis cu aceeași nonșalanță cu care le-a adoptat. Ca și în cazul lui Bacovia, scriitura ei provine din revelația neantului, iar
MARINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
Manu și C. D. Papastate. Partea ei cea mai originală ca interpretare îl plasează pe Tradem între Al. Macedonski și Mihai Eminescu, adică între poetica simbolismului incipient și poetica romantică, identificând atitudini, teme și cuvinte-cheie care fac din poet un precursor al simboliștilor, dar și un eminescian cu o sensibilitate distinctă, „efeminată și maladivă, lipsită de nota titaniană” a modelului. Monografia îi deschide astfel lui M. drumul către opera marelui poet. Eminescu, univers deschis (1987) aduce contribuții și sugestii interpretative privind
MELIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288083_a_289412]
-
orașului mic) și voluptățile senzuale, de mare rafinament, mai ales olfactiv (Rondelul crinilor, Rondelurile rozelor). Utilizarea pe scară largă a refrenului, încercările instrumentaliste, sinesteziile, apelul incidental la versul alb (Hinov), revenirea la câteva simboluri dominante fac din mentorul „Literatorului” un precursor al simbolismului românesc și sub aspectul tehnicii poetice. Poetul este un plăsmuitor de viziuni. De o virtuozitate unică sunt însă micile cântece, cu „inefabila” lor simplitate (În Arhanghel, Libelule, Rondelul domniței), miniaturile delicate și grațioase, lucrate cu artă de bijutier
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
poezie în vers liber (Hinov) într-un moment când acesta nu era utilizat nici în lirica franceză, devenise în 1918 (Versul decadent) adeptul retoricii clasice. Delimitându-se de valul imitațiilor decadente, el identifică versul alb cu nonpoezia și se proclamă precursor al versului simfonic. Prototip, pentru contemporani, al poetului decadent, M. a fost un inamic al decadentismului, al imitației și formelor goale (Decadentismul, 1902), dar nu a ezitat să aducă în discuție noi criterii de apreciere pentru frumosul literar, pregătind înțelegerea
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
toate un mare poet, la confluența romantismului său fundamental cu parnasianismul și, mai ales, cu simbolismul, creator al unui mit interior al „excelsiorului” și al „periheliei”, precum și al unei tonalități lirice specifice, remarcabil și prin meditația asupra poeziei, M. este precursor al unor direcții estetice și stiluri impuse de poezia și proza de după primul război mondial. Fără îndoială că Macedonski e un poet inegal. Luat în toată dimensiunea, el nu suportă comparația cu Eminescu, poet profund și mai ales poet național
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
Odată lichidat Nestorios, polemica lui Chiril i-a vizat pe cei doi mari reprezentanți ai școlii din Antiohia, Diodor din Tars și Teodor din Mopsuestia (cf. în acest volum pp. ???-??? și respectiv ???-???), pe care a încercat să-i prezinte ca precursori ai lui Nestorios. Lui Proclus, urmaș din 434 al lui Maximian la tronul episcopal al Constantinopolului, o delegație de armeni i-a cerut să condamne o culegere de extrase din operele lui Teodor, iar el a făcut acest lucru, fără
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
apără apoi fiecare anatematism făcând referiri la pasaje din Sfânta Scriptură. Ne-au rămas foarte multe fragmente în greacă și siriană dintr-o operă împărțită în trei cărți, intitulată Contra lui Diodor (din Tars) și Teodor (din Mopsuestia), prezentați ca precursori ai lui Nestorios din cauza cristologiei lor de tip antiohian. Din epistola 69 a lui Chiril înțelegem că în aceste scrieri erau analizate critic pasaje alese din operele celor doi autori în discuție. Se pare că în prima carte era atacat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]