1,145 matches
-
a continentului reușind să surprindă emoțiile în creștere accelerată. Fiecare participant agita ce avea în dotare. Turiștii din Londra și mâna de londonezi încă iubitori de monarhie, fluturau stegulețe cu culorile Marii Britanii și pe ici, pe colo, portrete ale cuplului princiar, în vreme ce la noi pelerinii români, veniți din toate colțurile țării, agitau sticle goale, iconițe și pe ici pe colo, începeau să se agite chiar pumni amenințători. Bineînțeles, la adresa babelor care doreau să treacă, fie și cu un centimetru, înaintea lor
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
provizoratului”. Pe firul de mătase al curgerii infinite vor fi înșirate rânduri-rânduri de frunze, de către rânduri-rânduri de oameni, trăind la rândul-le drama de a se trezi descoperiți (la propriu și la figurat!) în fața „destinului implacabil”. Deși îmbrăcați în mantii princiare sau regești, unii inși precum Ghilgameș, Oedip sau Hamlet au „realizat” că sunt mai goi decât alții, adică îmbrăcați în al doilea „costum al lui Adam”, confecționat din materiale la fel de perisabile. Drept care au intrat într-o „panică” istorică, exprimată în
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
poate fi imoral într-o societate normală, nici Machiavelli nu e imoral, cum îl acuzaseră adversarii lui și ai adevărului. Și nu este astfel, pentru că el n-a făcut decît să contemple eșichierul istoriei și să extragă scheme de comportament princiar care conduc la succes, fără să omită opusul. Nici amoral nu e întotdeauna autorul vizionar, de vreme ce în paginile cărții recomandă să se pună frînă actelor de cruzime, corupției și abuzului de putere, mai ales după ce poziția e cîștigată, iar despotismul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
carte, Principele ar păli? Apărîndu-ne azi ca o doctrină blîndă, deloc cinică, ba chiar umanitară? A trebuit să se consume istoria secolului nostru pentru ca Principele să nu mai pară "pernicios" și "scelerat", cum era considerat în însemnările marginale ale cititorului princiar Nicolae Mavrocordat, cel care deschide secolul fanariot al istoriei noastre. Și totuși, Principele e încă foarte actual. S-a spus că doctrina lui politică e chiar mai vie astăzi decît în secolul în care a fost scrisă. Nu e un
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
care posteritatea le-a numit machiavelice, după numele celui care le-a formulat, fără să le practice el însuși. El n-a fost machiavelic, nu pentru că n-ar fi știut să fie, ci pentru că n-a fost pus în situația (princiară) de a fi astfel. Cititorul inteligent de astăzi, capabil să distingă nuanțele, nu mai poate confunda numele autorului cu o concepție dedusă de el din opera istoriei. Oricît de limitat cititorul și oricît de răuvoitoare lectura, Machiavelli nu poate fi
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
în palimpsest. Nu e nici o îndoială că afirmațiile făcute, în varii locuri din operă, pe tema omului din popor ajuns în poziții înalte prin calitățile personale și favoarea destinului, au o semnificație majoră în analiza aspirațiilor personalității lui Machiavelli. Ereditatea princiară nu conferă, singură, vreun merit. Frecvente pînă la a contura o obsesie, frazele pe această temă sînt refăcute în toate nuanțele posibile, pînă la epuizare. Frecvența lor semnifică. Vom selecta cîteva. Un astfel de om care a făcut lucruri mari
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
a născut anecdota care povestește că Frederic i-a dat dreptate unui morar în fața unui senior abuziv, dar n-a ezitat să ocupe ținuturi care nu erau ale lui (din Polonia). Cît despre Voltaire, acesta se despărțise în păreri de princiarul său prieten, cînd, după lectura lui Machiavelli (Principele și Discorsi) l-a declarat: "legislator nemuritor", știind că, cel puțin sub Ludovic XIV, filosofii l-au folosit contra regalității. Conținutul Principelui, în toate ideile sale, e subsumat intenției generale de a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
conducătorului de stat și artei de a guverna. Fraze despre comportamentul și funcția principelui în stat sînt întîlnite de la prima pînă la ultima pagină, dar capitolele XV-XIX și XXI-XXV (zece capitole din douăzeci și șase) sînt centrate exclusiv pe comportamentul princiar. Sînt părțile dense ale textului în care se configurează "paradigma tiranului"18, cu însușirile sale mai mult înnăscute decît dobîndite. Conținutul paradigmatic al istoriei înseși incită spiritul lui Machiavelli și atunci cînd scrie Discorsi. Plecînd de la istorie, sînt construite modele
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
înălțime atît de mare, ci pentru ca, fixîndu-și o țintă foarte înaltă, s-o atingă pe aceea pe care și-au ales-o" (Principele, VI). In cel mai extins dintre capitolele cărții (XIX, tradus și de Eminescu), esențial pentru abilitățile comportamentului princiar, încît el să nu stîrnească nici disprețul umilitor, nici ura primejdioasă a tuturor supușilor, se revine asupra adoptării marilor modele după nevoi de conjunctură, împrumutul automat, neadecvat, poate conduce la eșec. In concluzie "un principe nou... nu poate să imite
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
coerciție să aibă și ele masca blîndeții ca să poată fi acceptate de popor. Nimic de durată însă, fără vocația de principe, între "împrejurări favorabile, norocoase" și "însușirile personale", Machiavelli pune mereu accentul pe acestea din urmă. Prevalenta lor în strălucirea princiară, ca necesitate absolută, i-a iritat, nu o dată, pe regalii cititori ai Principelui, complexați de absența unor astfel de însușiri și care nu aveau altă îndreptățire decît ereditatea sau cruzimea. Or, după Machiavelli, ereditatea nu dă merite și nici cruzimea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pe regalii cititori ai Principelui, complexați de absența unor astfel de însușiri și care nu aveau altă îndreptățire decît ereditatea sau cruzimea. Or, după Machiavelli, ereditatea nu dă merite și nici cruzimea nu aduce glorie. Dacă acest cod al comportamentului princiar s-ar fi rezumat doar la capitolul XIX, ar fi fost suficient pentru a avea acțiunea completă de exemplaritate. El e construit pe antinomia bine-rău, demonstrîndu-se că pe ambele căi se poate ajunge la același rezultat: autoritatea. Căile succesului nu
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
De cele mai multe ori eroarea ajută destinului rău să se împlinească și atunci ea e comisă cu necesitate. Alteori eroarea vine din imprudență și nepricepere. Machiavelli se simte dator să prevină asupra mecanismelor și consecințelor ei, în această lecție de prudență princiară. Dojenește și explică faptul că "odată săvîrșită o primă eroare [regele Ludovic] a fost nevoit să facă și altele la fel de grave", care i-au adus pierderi imense. Eroarea poate avea logica ei internă; prizonier al primei erori, principele e forțat
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
fi acțiunile și felul lor de viață. Aceștia sînt singurii principi care au state și nu le apără; au supuși și nu-i guvernează". Verdictul silogistic apare tăios ironic în raport cu tot restul cărții, care descrie un imens efort spre desăvîrșirea princiară: Deci numai aceste principate sînt sigure și fericite" ("sono sicuri e felici"). Cît despre funcția religiei și, prin urmare, a instituției bisericii în stat, Machiavelli o prezintă rațional, ca necesitate, dar nu în Principele, ci în Discorsi (I, 1l-l5). Aici
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
dar a profesat un raționalism nedezmințit, care îl anunța pe Voltaire, antifanaticul veacului luminilor, și el autor al unor fraze despre valoarea antropologică a credinței. Principele este un proiect perfect aplicabil, nu are nimic utopic. Mai mult, prin demitizarea imaginii princiare și eliminarea artificialității, poate fi considerat o "utopie pe dos", cum ar fi spus Cioran. Dacă era un simplu construct literar, ar fi rămas îngropat în rafturile bibliotecii de epocă, așa cum s-a întîmplat cu La citta del sole (1603
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
e învingător pretutindeni în Principele, el anulează orice gratuită operă a închipuirii. "În orice lucru trebuie să avem în vedere scopul", spune un personaj al comediei La Mandragola, credincios convingerilor autorului trecut prin școala gînditorilor antici. Între operele de educație princiară scrise în Europa timpului, Principele e replica cea mai practică dată idilismului în concepție. În alte opere ale genului, personajele încoronate sînt niște ficțiuni, principele machiavelic e viu, gata să intre, fără mască, pe orice scenă politică, indiferent de timp
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
iberice, foarte cunoscută diplomatului Machiavelli, se scria în același timp, în spirit rinascimental, cartea lui Antonio de Guevara, Il libro aureo de Marco Aurelio emperador con Relox de principes, una dintre cele mai elegante și mai docte cărți de morală princiară. E construită tot pe schema modelului de urmat, acesta fiind împăratul filosof Marc Aureliu. Machiavelli n-avea cum s-o cunoască, pentru că prima ediție, în limba spaniolă, a apărut abia în 1529. Interesantă e coincidența cu apariția ediției franceze, Paris
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
al lui Wanckelius, purta titlul Ceasornicul domnilor. O comparație în spirit a celor două cărți poate să ne spună mai mult despre mentalitatea Renașterii europene cu orientarea ei laică. O orientare în care nu se poate încadra decît parțial modelul princiar construit de un Neagoe Basarab al lumii sud-est europene, de la 1521, supusă ritualului cultural-religios al Bizanțului, în clasa acestui tip de texte, dintre care n-am reținut decît cîteva, Principele domină prin pragmatism, actualitate și stil captivant, indiferent de limba
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
vor prefera, firesc, binefacerile stăpînului lor coruperii de către străini. Calea dreptății și înțelepciunea lumii se acordă perfect în privința acestui subiect, și este imprudent și nedrept să pui la o periculoasă încercare atașamentul miniștrilor, lipsindu-i de recompense și de generozitatea princiară. Există suverani care cad în alt păcat, la fel de periculos: ei schimbă miniștrii cu mare ușurință și pedepsesc prea dur cea mai mică neregulă din purtarea lor. Miniștrii care lucrează chiar sub ochii principelui, dacă sînt în preajma lui de mai mult
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Ediția era prefațată de Amelot de la Houssaye, autor al versiunii franceze a Principelui. Ediția publică, în formă juxtapusă, pe capitole, Principele și Anti-Machiavel, eseul lui Frederic al II-lea. În 1740, Voltaire motiva apariția textului pe care i-l încredințase princiarul său prieten, "prea tînăr" în anii cînd concepuse eseul. Intenția declarată era aceea de a face publice lecțiile pe care Frederic și le-a dat lui însuși, dar care, fiind pline de virtuți, merită să fie cunoscute de toți regii
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
amăgitoare în linii curbe, cu prospețime de floare. Ce laude să aduc acestui miraj năuc, dislocat din timpul ceasornicului așezat pe scrin, când depresia de venin o mai ascunde: în nevrozele fără cer adunate în sertarele încuiate demult. Candelabre Enorme, princiare, în cupolele de catedrale se desfășoară sferic cu luminile venite din întuneric. Niște coarde muzicale trec prin cristale de soare. Coboară tot mai aproape de podeaua pe care calc cuminte, umbrele cad în cuvinte spuse în taină; toți purtăm aceeași haină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
am recunoaște? - Începe să devină interesant! exclamă Lorinț. Să auzim mai departe. - Eram sigur că, dacă ai să mă asculți cu atenție, ai să vezi imediat legătura. Deci, cum l-am recunoaște? Pentru că nu se va reîncarna într-o familie princiară, și nici nu va părea de la început un geniu sau un sfânt. Va fi un om ca toți oamenii. Va face armata, va avea o meserie, și chiar dacă nu se va căsători, va trăi și el ca toți ceilalți. Dar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ca pe-o lance, cum zice Magda U., și-i transmit o telegramă. N-are telefon. Mi-a explicat de ce-a ales să rămînă în Dorobanț, după ce-a itinerat prin lume. "Trăiesc într.o singurătate regească, Ana. Execut princiar aratul, cositul, plantatul pomilor. Vreau să pun leuștean în ciorbă, pun leuștean. Cultiv albine, beau molan rouge, am șaretă (mașina am dat-o) și o bicicletă. Sînt scaieți, sînt și purici. Îmi mai dărîmă caprele gardul livezii, dar zăpada e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
indiferent, mângâie îndelung genunchiul drept al Luciei, iar aceasta se așeză mai bine în scaun, desfăcându-și încă un nasture al bluzei, astfel încât sânii mulțumiră, tresăltând ispititor. Scoase din geantă o morcov și-l aruncă în arenă, cu un gest princiar... Dincolo de ferestre, ploaia nărăvașă se avântă impetuoasă peste acoperișuri, ca o dansatoare intrată în transă, iar Magicianul privi fix în ochii Iepurelui și strigă încă o dată, cu putere, în timp ce reflectoarele se stingeau, unul câte unul, permițând doar unui con de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pentru popoarele ortodoxe din Imperiul Otoman, și de națiune iliră, pentru ortodocșii din Imperiul Habsburgic. S-a spus că, prin pacea de la Utrecht (1713), englezii au impus modificarea dreptului public internațional prin ordonarea succesiunii la tronul Spaniei: succesiunile monarhice și princiare vor fi reglementate nu potrivit dreptului de ereditate al suveranului, ci în conformitate cu interesele și voința popoarelor; suveranul nu mai este un proprietar al regatului, ci un uzufructier; este doctrina care a triumfat în Anglia în 1688. Trebuie să facem însă
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
1980 la București Continuitatea creației materiale și spirituale a poporului român pe teritoriul vechii Dacii. Autoarea reia informațiile în legătură cu descoperirea cimitirului Brăteiu și dezvoltă o teză care asociază creștinismul cu persistența unei populații romanizate. Ligia Bîrzu face trimiteri la mormintele princiare de la Apahida, lîngă Cluj, unde au fost descoperite simbolurile creștine. Reluînd săpăturile întreprinse în deceniul patru, istoriografia română a pus accentul încă de la începutul deceniului șapte pe inscripția creștină de la Biertan, localitate din centrul Transilvaniei. Inscripția în limba latină Ego
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]