1,269 matches
-
Tané să mă apere! bâigui. O să fac indigestie de stele! Cu toate acestea, începu să le studieze și nu renunță decât atunci când zorii zilei le îndepărtară de pe cer, moment în care pleca, în sfârșit, să se culce în adăpostul de la prova, care era rezervat membrilor echipajului din tură de noapte, al căror somn era respectat cu sfințenie până după miezul zilei. Totuși, atunci când se trezi Tapú Tetuanúi, inca obosit, Miti Matái era deja de o oră la postul său de comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
seară, după mai multe ore de navigație rapidă și silențioasa, în care toți scrutau suprafață valurilor, temându-se în orice clipă să nu vadă reapărând înotătoarea uriașului rechin, Miti Matái se ridică pe vârfuri, apoi se cațără pe catargul de la prova și, după ce rămase acolo câteva clipe, arată înainte, zâmbindu-le oamenilor care îl priveau nerăbdători. —Pământ! spuse. După lăsarea întunericului ne vom putea considera în afara oricărui pericol, pentru că Teatea Maó nu atacă aproape niciodată în timpul nopții. Cu toate acestea, fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ori din cochilie, semnalând în acest fel că nu intenționau să atace prin surprindere. După o oră și ceva, se desprinse de pe plajă și se apropie până la câțiva metri de ei o piroga lungă, condusă de vreo zece vâslași, la prova căreia se află un batran împodobit cu o mantie lungă de pene roșii. Cine sunteți și ce doriți? întreba bătrânul, cu voce groasă. Suntem oameni pașnici și căutăm protecție împotriva atacurilor unui rechin alb, răspunse Miti Matái, înclinând ușor capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în stare să țină un obiect în echilibru, în ciuda vântului și a valurilor. Iar Tapú Tetuanúi învăța. Învăța din clipă când se trezea, după o dimineață agitată, în care trebuise să doarmă rostogolindu-se de colo colo pe puntea de la prova, până când, odată cu zorii, se retrăgea iarăși să se culce, cu ochii roșii de la privitul stelelor. Deseori se simțea epuizat, dar n-ar fi schimbat această aventură nici pentru zece ani de viață monotona în Bora Bora. Să simtă noaptea vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se culce, cu ochii roșii de la privitul stelelor. Deseori se simțea epuizat, dar n-ar fi schimbat această aventură nici pentru zece ani de viață monotona în Bora Bora. Să simtă noaptea vântul în față și să vadă cum ascuțitele prove gemene lasă o urmă fosforescenta în apele întunecoase ale oceanului, să vadă cum câștigau teren în fața dușmanilor, înaintând milă după milă, reprezenta, pentru el, o experiență pe care nici un băiat de vârsta lui n-o mai trăise până atunci, si
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
doua zi și pe pielea abdomenului lui Vetéa Pitó, al cărui corp începuse să fie acoperit de tatuaje complexe, despre care se presupunea că aveau să le servească pentru a găsi drumul de întoarcere, atunci cand va veni momentul să îndrepte prova spre Bora Bora. În acele zile, cel mai sumbru pesimism pusese stăpânire pe Peștele Zburător și chiar dacă nimeni nu se-ncumeta să pomenească de posibilitatea de a se-ntoarce, în sufletul unora se năștea convingerea că sarcina pe care și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ajung să mă privească la fel cum faceți voi acum. — Pentru că ceea ce ne povestești suntlucruri atât de ciudate! observa Vahíne Tiaré. Ciudate, într-adevăr! Am ajuns să credem că de fapt dormeau, astfel că i-am așezat sub coviltirul de la prova și ne-am continuatdrumul... Ofta încă o dată, inca și mai profund. Tatăl meu a fost printre ultimii care au cedat, murmura cu voce stinsa. A rămas foarte liniștit și cu mâinile încleștate pe cârma, iar atunci când am încercat să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
picioarele, a rămas cu o privire rătăcita. Nu mai era în stare să răspundă când îi vorbeam sau să înțeleagă ce-i spuneam, nici macar ordinele cele mai simple. Că Nebunul din Aponapu? întreba Vahíne Tiaré. —Ceva mai pașnic. Stătea la prova, caun obiect neînsuflețit, cu picioarele atârnând deasupra apei și cu privirea fixă, îndreptată spre orizont. Iar într-o dimineață, dispăruse cu totul. Încă o dată ramaseră cu toții pe gânduri, în tăcere, pana cand aceeași Vahíne Tiaré se hotărî să întrebe: —Ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
oameni care se născuseră iubind oceanele. Câteodată, atunci când întunericul era mai pătrunzător, din cauza norilor sau a unei ploi dese care totuși nu reușea să tulbure suprafața oceanului, Miti Matái cerea să se facă liniște și, cățărându-se pe catargul de la prova, petrecea ore întregi cercetând apele care se întindeau în fața vasului, ca și cum ar fi vrut să citească în ele un mesaj secret. —De ce faci asta? întreba Tapú Tetuanúi, care își dorea în continuare să învețe cât mai multe de la maestrul sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
a unui atac neașteptat, așa că, odată cu căderea serii, dădu ordin să pornească din nou în larg. Știa întotdeauna la ce se putea aștepta de la ocean, dar nu și la ce se putea aștepta de la oameni. Unsprezece zile mai târziu, în fața provelor gemene își făcu apariția un nou atol, care abia dacă se ridică vreo zece metri deasupra valurilor, dar, cu această ocazie, percepția despre lume pe care o aveau oamenii din Bora Bora se modifică radical. Curentul nord-ecuatorial îi conducea de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în mod bizar, colibele nu se ridicau lângă mal, ci se ascundeau între copacii din interior, departe de privirile străinilor. Miti Matái manevră cu îndemânare vasul, până la circa o sută de metri de plajă de nisip negru, menținând tot timpul prova către ocean și vâslașii la posturi, în cazul în care ar fi fost necesar să se depărteze în grabă. După numai o jumatate de oră Miti Matái demonstra, încă o dată, ca instinctul nu obișnuia să-l însele, căci, unul câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ridica din umeri cu un aer plictisit: Deja nu mă mai iubea nimeni, murmura în cele din urmă. —Cum adică? — Toți se uitau la mine ca si cum m-ar fi urât. Făcu un semn către Tapú Tetuanúi, care se află la prova, cercetând cu atenție orizontul. Cred că până și el, care a fost mereu cel mai bun prieten al meu, avea senzația că l-am trădat. Își ridică ochii spre interlocutorul lui, ca și cum, în acest fel, ar fi putut să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-și facă apariția la orizont și nimeni nu se miră când ordona, la un moment dat, să fie coborâte catargele și să continue drumul vâslind. O oră mai tarziu, linia întunecoasa a unei coaste acoperite cu verdeața apăru încet-încet în fața provei, pentru a dispărea din nou, puțin după aceea, odată cu căderea nopții. Doar atunci Navigatorul-Căpitan ordona să fie din nou ridicate catargele și pânzele, apropiindu-se în continuare, la adăpostul întunericului, pana cand putură distinge linia albă de spumă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-i arunce pe coasta. Vâsliră pe întuneric până ajunseră în punctul dorit: un golf izolat, adăpostit de vânturile de răsărit, căci Miti Matái știa, din experiența, ca în acea parte a oceanului taifunurile băteau mereu dinspre sud-est spre nord-vest. La prova, doi oameni sondau încontinuu adâncimea apei și, când se știu la vreo cinci metri deasupra unui fund de nisip, Navigatorul-Căpitan ordona să se arunce ancoră. Zece războinici săriră în apă, cu armele pregătite, se răspândiră rapid pe plajă, gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ducă navă la liman. Tapú Tetuanúi reușise să-și facă o idee destul de clară despre stelele care traversau cerul de deasupra insulei Bora Bora în fiecare perioadă a anului, insă avea reale îndoieli cu privire la capacitatea lui de a face ca provele gemene ale Peștelui Zburător să i se supună și să urmeze drumul indicat, căci una era să știe unde se află insula, si cu totul altă să ajungă până la ea. În următoarele trei nopți nu se mai petrecu nimic demn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care micile scoici reprezentau insule, iar crenguțele și penele colorate simbolizau vânturile și curenții; și, în fine, pe puntea catamaranului, unde Miti Matái marcase, cu ajutorul focului, o infinitate de stele și de constelații, astfel că băiatul să poată citi dinspre prova spre pupă toate Avei’á posibile în drum spre est sau spre est-sud-est, direcțiile pe care ar fi trebuit să le urmeze ca să ajungă să zărească, din nou, coastele insulei Bora Bora. —Dar nu uită că aceste Avei’á n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
până se asigura că nu se aflau războinici la bord și că, în afară de vâslași, nu se mai aflau pe navă decât un pumn de femei, iar majoritatea dintre ele le făceau fericite cu mâna. Prințesa Anuanúa stătea în picioare la prova, împodobita cu Maro’urá - centura regală galbenă - și, chiar și de la distanță aceea, Tapú Tetuanúi observa că se schimbase foarte mult; nu mai era o adolescentă uscățiva, aproape fără forme, ci devenise o femeie frumoasă, mândră și semeața. Pe masura ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
războinicii pentru inegala confruntare. Tapú Tetuanúi scoase instinctiv spadă lungă pe care o primise în dar de la prietenii lui spanioli, dar nici macar lama ei nu reuși să taie nodul de groază care i se instalase în gât în timp ce urmărea cum provele semețe și agresive se apropie tot mai mult. Pentru câteva minute, la bordul Peștelui Zburător domni un haos de nedescris, în care doar două persoane păreau să-și fi păstrat sângele rece: gânditorul Navigator-Căpitan, ai cărui ochi nu pierdeau nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
caz nu ar putea rezista ciocnirii cu o navă de război“. În timpul schimbului de prizonieri, băiatul avusese ocazia să analizeze vasul inamic, și trebuia să admită că, într-adevăr, carenele Mararei s-ar sfărâmă că o coaja de ou în fața provelor înalte, ascuțite și puternice, care păreau anume concepute pentru a provoca daune cât mai mari. Ce șanse mai aveau să supraviețuiască în mijlocul oceanului, câtă vreme se aflau la milă unor asemenea asasini? Se întoarse către prietenii lui. Vetéa Pitó era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
toate acestea, se grăbiră să le execute, fără să pună întrebări inutile. Soarele începuse deja să se ascundă în spatele unui nor roșiatic... Te-Onó se aflau atât de aproape, că puteau deja să le distingă oribilele tatuaje. Marara se întoarse cu provele spre inamici, ca și cum ar fi fost dispusă să atace în momentul când era atacată. Ochii lui Tapú Tetuanúi se opriră, fascinați, asupra Navigatorului-Căpitan, care privea nerăbdător spre velele prinse de vergi. Era chipul cel mai senin și mai încrezător pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
formând două triunghiuri uriașe care acopereau puntea în așa fel încât prindeau și cel mai mic suflu al brizei care le-ar fi venit dinspre pupă. —Toți la pupă! ordona din nou Miti Matái. Se supuseră imediat și de îndată provele gemene se ridicară aproape un metru deasupra apei, astfel că acum chilele în formă de „V“ ale Mararei erau cele care tăiau valurile ca niște cuțite. Catamaranul scârțai amenințător, câștigând viteza. Odată cu lăsarea întunericului, vântul începuse să se întețească. Întindeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ochii, insă impulsul inițial îi permise să alunece că o pala de vânt prin fața furioșilor Te-Onó, care nu-și puteau crede ochilor. Cand se găseau la vreo șaizeci de metri în lateral și la vreo patruzeci de metri încă în fața provelor navelor inamice, căpitanul Mararei ordona din nou: —Toți la babord! Velele în poziția inițială! Navă cârmi din nou și își pierdu și mai mult din viteza, însă când vântul îi veni iarăși din spate, întinzând pânzele, isi recupera vitalitatea, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nici macar apă nu mai clipocea, nici nu le mai șoptea vorbe dulci carenelor vasului. Urcară iarăși fantome din adâncuri și, după miezul nopții, Tapú Tetuanúi bagă de seamă că silueta firava a prințesei își părăsise ascunzișul și se îndreptase spre prova de la babord, unde rămase mai mult de trei ore, scrutând întunericul din spatele navei. La ce s-o gândi? Miti Matái o privea și el, iar băiatul citi pe chipul eroului sau aceeași întrebare, ca și cum și lui i-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apă. Încet, vasul începu să alunece către est, împins de curentul puternic, care îl purta mult mai repede decât pe greoiul catamaran și, când se convinse că urma direcția la care se așteptase, Miti Matái ordona zâmbitor: — Toată lumea la vâsle! Prova spre sud! —De ce-ai făcut asta? întreba imediat Tapú Tetuanúi, a cărui sete de cunoștințe nu se potolea niciodată. — Pentru că Te-Onó să meargă după ea, răspunse. Și ca să-i facem să vâslească până li se rup spinările! adaugă distrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la fel de sigur că Tané o sa se-ndure de voi și o să vă-ntoarceți acasă. Trecu o saptămână întreaga fără să intervină nici o schimbare, insă Tané începu să se-ndure de ei în clipa în care omul aflat de gardă la prova zări o țestoasă uriașă, care înota cu greu la suprafața apei. Miti Matái dădu ordin s-o urmărească în liniște, ca să vadă dacă își menține direcția și, dacă da, care este acea direcție. În cele din urmă, ceru să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]